Am un limbaj de iubire al atingerilor

?Am 14 ani. Temperamentul coleric si ego-ul ma ajuta, dar m-au mai si tras inapoi. Totusi fiind un coleric needucat am invatat sa tin ego-ul in buzunar si sa las orgoliul acasa, iar cand simt nevoia sa spun anumite cuvinte sa tac.

Am apelat la psihoterapie dintr-un motiv cu care nu foarte multe persoane din jurul meu am observat ca se confrunta, anume: dragostea. Observ ca majoritatea inca nu au maturitatea suficienta pentru a avea sentimente, dar mai ales educatia si iubirea din familie.

Iubita mea are 15 ani, este mai mare decat mine cu 7 luni. Am trait inainte ceva dureros in iubire, dar care mi-am dat seama ca la un moment dat m-a facut sa caut dragoste si sa gasesc persoana care sa mi-o ofere. Iata ca am gasit...

Dar daca era totul asa si nimic altceva nu as mai fi cerut ajutor aici. Prietena mea este o dulce. O persoana gingasa si de care e imposibil sa nu ti se lipeasca ochii. O persoana timida, dar pe care, fiind primul ei prieten [si imi doresc eu: unicul, singurul], am reusit sa o deschid, sa o fac sa socializeze. Desi fiind un coleric puternic, sunt sensibil si am incredere, vad ca pot iubi cu adevarat si chiar pot sa iubesc, in ciuda faptului ca persoanele din jur spun ca nu exista dragoste adevarata la varsta asta... La inceput prietena mea nici nu imi dadea mana, noi intalnindu-ne cel mai mult la scoala. Nu ceream sa o tin de mana intr-una in fiecare pauza, ci doar sa ma stranga de mana si in brate.

Am un limbaj de iubire al atingerilor. Asta am vrut sa spun prin titlu. Eu simt dragostea prin atingere si as da orice pentru o imbratisare, o strangere de mana si un sarut pe care sa-l tin in suflet si sa-mi aduca aminte mereu de clipele frumoase cu iubita mea! Vorbesc mereu cu ea si am reusit de foarte putin tmp sa o fac sa imi mai dea mana... De fapt sa nu o mai incordeze cand i-o iau...Si cand ajng la scoala, o pup pe obraz, dupa care pe buze. Asta am facut cazand intr-o depresie. I-am spus ca fac atatea lucruri si ca fac atat de multe sacrificii, iar ea nu a facut nimic pana acum. I-am spus ca nu ii pasa de sentimentele mele si ca nu e mandra cu mine, ca are orgoliu si ca nu il lasa. Asa am facut-o sa ma lase sa o pup cand ne vedem.

In multe zile a fugit de cate un sarut. Ea spune ca nu fuge, doar ca nu vrea sa barfeasca lumea din jurul nostru. Astazi este aniversarea noastra de cand suntem impreuna [24 ale lunii]. Vineri a fost un moment in care eram aproape ca acum, dar m-a ridicat si mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa mai astept 30 de secunde pentru a primi un sarut. Am stabilit ca recuperam azi. Ultima ei ora a fost de sport. Inainte de asta mai erau 3 colegi in clasa ei, care stiu despre relatia noastra. Culoarul scolii gol, totul gol, usile inchise. I-am spus sa vina langa mine, pe hol, sa inchida usa si sa ma ia in brate, sa ma sarute... Dar nu a venit.

I-am spus mai tarziu printr-un mesaj ca nu ii pasa de ce simt eu si ca daca m-ar fi iubit cu adevarat ar fi venit. Ea mi-a raspuns ca nu e vorba de pasare. Ca ii pasa, dar nu a iesit pe motiv ca asta ar fi generat barfe intre cei 3 colegi care mai erau in clasa.

Eu as fi gata sa imi vand si sufletul pentru ea, pentru ca ea sa fie fericita, iar dorinta mea este sa fiu fericit alaturi de ea. Impreuna cu ea. Vreau sa stiu cum pot sa o fac sa se daruiasca si ea. Cum sa o ajut sa vina in intampinarea mea cu un da pentru orice propunere, acestea fiind curate si blande...

Ma intreb cateodata cum se simte ea cand spun ca nu ii pasa. Oare are remuscari? Oare se gandeste sa dea mai mult? Din ezitarile astea imi dau seama ca nu...

Dar nici nu am putut-o influenta altfel decat fiind suparat si vorbind cu durere...

Va rog, ajutati-ma!

Multumesc!