Ar trebui ca parintii sa stea impreuna cu copiii in psihoterapie?

Raspunsul la intrebarea dvs. este "si da si nu".

Nu exista o regula absoluta, depinde de varsta copilului, de natura problemei si mai ales de filosofia personala a psihoterapeutului.

Pentru un copil de varsta mai mica poate fi o idee buna ca mama sau un adult in care copilul are incredere sa fie prezent, cel putin la primele intalniri, pentru a diminua anxietatea fireasca a copilului.

In alte conditii, pentru un copil aproape adolescent prezenta parintilor poate sa reprezinte un motiv de a nu se deschide si de a nu comunica bine cu terapeutul sau. Sa nu uitam ca cel mai adesea problema copilului are o legatura cu relatiile din familie iar prezenta parintilor inseamna prezenta problemei.

Un copil, indiferent de varsta, are nevoie, la fel ca noi toti, de o anumita intimitate, de un spatiu privat, iar un cabinet de psihoterapie ar trebui sa ii ofere o asemenea intimitate. Prezenta parintilor in multe cazuri probabil ca mai mult va incurca decat va ajuta.

Din punctul meu de vedere personal (eu nu lucrez cu copii mici, ci doar cu copii mai mari sau cu adolescenti) prima intalnire cu psihoterapeutul ar trebui sa fie mai inotdeauna impreuna cu adultii semnificativi din viata copilului (mama, tata, bunici, etc) pentru ca aceasta intalnire "in grup" ofera psihoterapeutului informatii valoroase despre "raportul de forte" din familie. Apoi intalnirile ar trebui sa fie doar individuale, copilul/adolescentul fiind un client 'obisnuit' de psihoterapie, cu tot ce inseamna acest lucru: respectarea cadrului, confidentialitate absoluta (inclusiv fata de parinti) etc.

Pentru a media intre curiozitatea fireasca a parintilor despre mersul terapiei si respectarea confidentialitatii eu propun celor implicati o intalnire periodica (una la 5-6 sedinte) in grup, in care putem discuta impreuna despre cum evolueaza psihoterapia.

Sugestia mea ar fi sa puneti aceasta intrebare direct viitorului psihoterapeut al copilului dvs.