Suntem casatoriti de 5 ani si avem un copil de un an si doua saptamani pe care il iubesc foarte mult,numai ca certurile din casa ma indeamna sa divortez pentru ca nu vreau sa asiste copilul la toate certurile si sa sufere mai tarziu.Problemele din care se incep certurile sunt dintre cele mai diverse si tot mai repetate in ultimul timp.
Cauta orice numai sa gaseasca sa se ia de mine cu ceva,nu spun ca sunt perfect as irealist numai ca problemele din care apar certurile sunt majoritatea banale,are o problema cu toata familia mea si daca imi spune sa fac ceva si am avut curajul sa mai bine zis am facut prostia sa uit sau sa nu fac cand zice ea atunci incepe si discutia cam asa " .... normal daca iti spunea cineva din familie imediat sareai....." sau "... pe ai tai ii pupi in ..... toata ziua dar daca iti spun eu ceva nu se poate" si multe altele nu m-ar deranja daca toate astea s-ar spune o data si la un ton pe care sa-l aud numai eu nu si vecinii sau cine trece pe langa noi pe strada,este genul de persoana care daca intarzii putin la munca de exemplu daca termin la ora 18.00 si plec la 18.05 este o problema,daca vin spre casa si fac prostia sa las o colega pe drum pe care o cunoaste si ea e o problema,daca nu o sun in timp ce vin spre casa inseamna ca am sunat pe altcineva,daca merg pe strada cu ea trebuie probabil sa merg cu capul in jos ca daca fac prostia sa imi intorc capul in stanga si ghinionul meu e sa treaca o fata-femeie pe acolo ma uit dupa femei,daca vin acasa si am curajul sa ma intind 10 minute in pat este o mare problema,daca am tupeul sa ma trezesc dimineata chiar daca ma trezesc inainte sau dupa ea si sa nu-i spun eu buna dimineata este o problema si tot asa se incepe cearta si nu se mai termina desi de foarte multe ori am incercat orice metoda sa inceteze,nu am spus nimic,i-am spus sa termine ca ne aud vecinii,nu am tipat si eu am zis ca poate asa o sa inceteze dar fara folos.
Am ajuns la capatul puterilor si pe deasupra mai am si un seviciu foarte stresant cu multa responsabilitate,ca sa nu mai spun ca orice ma suna daca este femeie si desi este in orele de program inseamna ca am ceva cu ele.Totusi nu am dat motive pentru asa ceva si cred ca am fost foarte linistit din toate punctele de vedere,de exemplu nu am iesit cu colegii dupa program la o cafea decat daca a mers si ea,nu pot sa ma duc sa joc fotbal sau sa fac o activitate care ma recreaza chiar si la pescuit daca ma duc trebuie sa mearga si ea ca altfel zice ca cine stie unde merg,nu am voie sa-mi vizitez mama sau pe cineva din familie ca iese iar scandal asta pentru ca nu o intereseaza deoarece parintii ei sunt morti amandoi si crede ca nici eu nu trebuie sa mai am familie si ma simt strans intro mare menghina de unde nu mai pot sa ies.
Va rog spuneti-mi ce sa fac pentru ca nu mai suport,sufar foarte mult si sufar mai mult pentru copilul nostru care este la mijloc si de cand s-a nascut il baga la mijloc in orice discutie.
Astept un raspnus de la dumneavoastra.
Va multumesc!
Urmatoarele intrebari provocative v-ar fi de folos:
Aceasta fiinta e rea? Care e raul?
Cum se simte ea? Cum s-ar simti oare daca nu i-ar veni sa se certe?
Cum de reuseste cearta ei sa ma afecteze pe mine?
Oare se simte bine cand se cearta? (chiar daca resimte aceasta nevoie de a se lua de dumneavoastra- isi descarca nevoia la participatie- e o nevoie a ei de a tine contactul strans cu sotul...parca "se intinde" spre dumneavoastra si nu-i mai ajunge); acest motiv in sine nu e rau, cred ca sunteti de acord cu asta, dar felul cum incearca sa faca asta- e rau, disfunctional, o face urat in loc sa o faca frumos; "aproape de ea" inseamna in sufletul ei si in nucleul familiei.
Discutati sincer in cuplu aceasta nevoie a ei, faceti cateva sedinte de terapie de familie, sugerati-i sa faca un consult medical- pentru niste dozari hormonale, revizuiti-va si dorintele dumneavoastra, cu maxima sinceritate fata de dv.
Ce puteti sa faceti?
Incercati sa faceti si ceva DIFERIT cand se cearta.
Va doresc succes.
Kablan Hilda
psiholog clinician - psihoterapeut
Buna, Claudiu
Incerc sa ma pun in locul tau, dupa ce am citit cele de mai sus, si uite ce simt:
1. Sotia ta se simte neglijata si isi revendica dreptul la atentie
2. Din varii motive (stress, lipsa de timp, felul ei inoportun de a comunica), tu ii refuzi (poate nu constient) atentia pe care ti-o solicita si te afli in pozitie defensiva, evident fara nici o placere de a colabora cu ea.
3. Aceasta stare de fapt ii alimenteaza frustrarea si nemultumirea si nivelul ei de agresivitate creste.
4. Nefericirea ta, ca reactie la agresivitatea ei creste deasemenea si astfel spirala nemultumirilor devine vicioasa (spirala in loc de cerc, pentru ca e crescatoare..)
Din cite se vede, ea detine puterea in acest conflict si presiunea asupra ta devine de nesuportat.
Ca regula, nu putem sa ii schimbam pe ceilalti, dar putem sa schimbam reactia lor asupra noastra, schimbandu-ne noi insine.
Inainte de a hotari ce este de facut, acorda-ti timp si liniste pentru a reflecta la importanta familiei si copilului in viata ta, la calitatile obiective ale sotiei tale. Comunicarea se poate imbunatati, si odata cu ea, calitatea relatiei si a vietii. Odata luata decizia poti incepe sa faci mici schimbari dar cu efecte mari in comportamentul tau.
O sa iti dau citeva sugestii:
- Incepe prin a-i da atentie sotiei INAINTE ca ea sa o ceara, de exemplu, cerandu-i parerea in legatura cu un anumit eveniment.
- Acorda-i dreptate (cind o are, iar cind nu are, spune-i ca ii intelegi punctul de vedere, dar tu ai altul).
-Invit-o undeva unde sa ii faca placere (film, restaurant, etc..presupun ca aveti ceva pasiuni comune, sau chiar o simpla plimbare cu ea si copilul).
- Implica-te in cresterea copilului, ajutind-o, sau intrebind-o de ce are nevoie.
- Povesteste-i de la job mici intimplari de care poti incerca sa glumesti, inainte de a incepe ea sa te descoasa, pentru ca este clar avida de a sti ce se petrece cu tine.
- Nu ceda santajului ei emotional, si spune-i asta pe un ton de adult. ("te rog nu ....pentru ca astfel de comportamente nu ma pot influenta"..., si chiar nu te lasa influentat de ele)
- Daca vei observa o cat de mica schimbare in bine, mergi pe acelasi drum, cu pasi mici dar fermi, si comunicati-va deschis sentimentele, nevoile, parerile.
Daca nu, poate ideea de a face terapie de cuplu/familie nu este o idee rea.
Iti urez succes!
Luminita Codrescu
psiholog - psihoterapeut
Post new comment