Cum depasim momentul divortului si cum procedam pentru mentinerea unei relatii bune cu fostul sot
Submitted by ana_65 on Wed, 01/19/2011 - 19:22
Citesc de ceva timp acest site si vad ca sunt multe persoane care au divortat, as vrea sa impartasiti din experienta voastra( doamnnelor, domnilor) cum ati reusit sa depasiti acest moment.
De asemenea as dori sa spuneti cum ati procedat sa ramaneti in relatii amicale cu fostul sot.
Trackback URL for this post:
http://www.psihoterapie.net/trackback/8154
O intrebare pe saptamana
Intreaba un psiholog
Au raspuns la intrebari in ultimele 7 zile:
psiholog Adrian Trica (Mangalia)
Mangalia, Strada M.I.Dobrogeanu, bloc A05, ap.12
Asociatia Psihologilor si Psihoterapeutilor "Tomis" Constanta, impreuna cu Fundatia "Callatis", anunta deschiderea inscrierilor la grupul de suport (psihoterapie specifica pentru copii autisti si consiliere cu apartinatorii acestora).
Invit persoanele interesate care locuiesc in Mangalia si zonele limitrofe si care vor sa participe sa ia legatura cu mine.
Comentarii recente
- Ar fi bine
5 hours 35 min ago - poi repetentii aia nu trebuie
7 hours 10 min ago - Sunt terminat...
7 hours 43 min ago - gimnaziul interminabil!!!
9 hours 51 min ago - Cum adica sa ma sudez?La ce
11 hours 45 sec ago - sexul
14 hours 7 min ago - Familia schizofrenogena
18 hours 10 min ago - Cu siguranta o vizita la un
21 hours 48 min ago - Relaţia şi sexul
23 hours 26 min ago - imagine inspirat aleasa
23 hours 53 min ago
Biblioteca de psihoterapie
 |
 |
Publicat pe prima pagina in ultimele 7 zile
- voluntariat in psihologie
- Copil cu retard mintal moderat
- [video] Ion Vianu: "Nevroza Balcanica"
- Imi place sa ma gandesc ca as putea fi dominat de o femeie
- Parintii mei
- mi-e mai greu sa iau decizii.
- prea agitata, prea emotiva
- Cum vi se pare acest balans al meu intre acesti 2 oameni?
- [video] H.R.Patapievici: "Nevroza Balcanica"
- Sexul mi se pare sursa tuturor rautatilor de pe acest pamant
- Neurobiologia procesului Terapeutic in Sandplay Therapy
- [video] Simona Sora: "Nevroza Balcanica"
- Strainatatea asta ... sau tara asta ...
- Cand eram copil am sarutat un bebelus
- Am luat-o razna?
- M-am atasat prea tare/repede
- [video] Vasile Dem. Zamfirescu: "Nevroza Balcanica"
- cum sa fac fata unei sot care se lasa influentat de familia lui impotriva mea?
- Intalnirile pe internet sau cum s-a transformat peste noapte Alba ca zapada in Muma Padurii
Blog'n roll
Anunturi parteneri web
inceputul sfarsitului
Cred ca mariajul meu e pe cale sa se destrame. Desi acum lucrurile par a se ameliora,e decat linistea dinaintea furtunii. Am 22 de ani si sunt casatorita de 2 ani. La inceput am crezut ca voi fi toata viata cu acest barbat,ca el ma va ocroti si ma va ajuta in viata sa devin un medic bun ( sunt studenta la Facultatea de Medicina), sa avem copii si sa ne bucuram de viata. Nu eram singura care credea asta (dupa spusele lui) ,dar timpul ne-a demonstrat ca nu suntem compatibili, ne certam din orice, ajungem la jigniri dure si la niste scandaluri cunoscute de toata lumea; imi este rusine sa mai merg pe strada sau sa vorbesc cu vecinii. Nu stiu ce sa mai fac. El mi-a zis de atatea ori ca desi ma iubeste,trebuie sa se desparta de mine ,fiindca noi nu mai avem viata linista impreuna. Eu am ajuns sa ma rog de el ,sa-l implor sa nu ne despartim , as face orice pentru acest lucru,fiindca eu nu concep viata fara el. M-am gandit de atatea ori cum ar fi si consider ca mi-ar fi mult mai rau. Nu stiu ce sa fac , nu stiu incotro s-o iau...sunt complet confuza.
Codependenta
Stimata Ana.
Tu esti cea care ar trebui sa detii controlul acestei relatii neterminate si nocive pentru tine. Esti in situatia unei persoane care intrezareste un peisaj printr-o perdea, dar ii este frica sa dea perdeaua la o parte cu totul. Este frica de schimbare care iti paralizeaza actiunile in fasa. El nu are nici o contributie in aceasta relatie, decit aceea de a se complace si a profita ca un parazit de multiplele facilitati ce i se ofera din toate partile. O relatie sanatoasa inseamna a da si a primi cu aceeasi unitate de masura.
Strafulgerarea de luciditate care ti-a permis sa finalizezi divortul s-a inecat in neputinta de a continua partajul si a face separarea in fapt. Cu siguranta iti este teama sa ramii singura, si pe el il vezi ca pe un "salvator". In fapt, el este doar piedica psihologica (si fizica) in a incepe o noua relatie sau pur si simplu in a ramine cu tine insati. Sa nu iti fie frica sa ramii singura cu tine, esti puternica, ai copiii cu care poti discuta, pentru ca sunt mari si sunt convinsa ca te inteleg, esti o persoana cu capul pe umeri.
Nu are rost sa simti furie si durere...pentru ce? Aceste sentimente apar cand ne simtim inselati in asteptari. Mai are rost sa ai asteptari de la el? Eu zic ca asteptarile pe care ti le construiesti pentru propria ta persoana vor avea mereu raspunsul potrivit. Asteapta-te de la tine sa fii puternica, sa iti refaci o viata asa cum iti doresti, nu mai astepta de la altii.
Iti urez succes!
Eu sunt cea care trebuie sa
Eu sunt cea care trebuie sa se schimbe, eu sunt cea care trebuie sa fac schimbari in viata mea.In ultima perioada am citit multe lucruri pentru a ma putea intelege, pentru a putea sa ,,pornesc motoarele''.Este adevarat ca am facut un lucru doar pe jumatate.Am divortat, dar nu am facut partajul.Undeva in strafundul sufletului meu nadajduiam ca el se va schimba.Apoi am fost prinsa ca intr-o capcana;copiii la facultate, eu fiind cea care ii intretin, asa ca a trebuit sa tin cu dintii de locul de munca, care imi este aici, la tara unde locuiesc.Nu mi-am permis sa ma mut in gazda si sa mai platesc bani in plus.Nu am vrut sa vand casa pentru ca de fiecare data cand vorbeam cu copiii de acest lucru , ei imi spuneau ca nu ar putea suporta sa se mute din casa unde s-au nascut, ca nu ar putea sa treaca pe langa ea si sa stie ca acolo locuieste altcineva si nu ei.O solutie se pare ca am gasit acum.Trebuie doar sa mai astept putin sa vad daca se poate si materializa.Imi doresc, sper sa se materializeze.
Multumesc Lumi!
Multumesc pentru raspuns.A
Multumesc pentru raspuns.A fost ca un fel de soc, de trezire la realitate.Intre timp am inceput sa fac progrese, am inceput sa ma ridic de jos, sa imi gasesc preocupari care sa imi tina mintea ocupata.Am reusit sa vorbesc cu o colega de a dumneavostra, care s-a oferit sa ma ajute si pentru mine este un lucru ffff important.Am inteles ca nu sunt singura si izolata cum credeam eu pana acum.Am facut multe grrseli inviata mea, au fost momente in care am fost slaba.Nu sunt mandra de asta, dar incerc sa ma accept.Am inteles ca trebuie sa ma recompun ca sa pot merge inainte.
trist....
eu cred ca vei reusi ,in timp, sa depasesti aceste stari de furie, de tristete...
el este cel care a pierdut un om deosebit.tu ai libertatea sa alegi sa-ti fie mai bine fara el,decat cu un dobitoc egoist si infidel
!
cred ca e momentul sa te pretuiesti mai mult .incearca sa faci ceva pentru tine,care te fericeste!
rabdare si incredere!
va veni primavara care te va ajuta sa infloresti, incet,dar frumos...
bafta!
Ar trebui sa mergi la un psiholog
Ar trebui sa mergi la un psiholog. Cred ca te-ar ajuta mai mult decat crezi!
Saluari all !
Din pacate un divort afecteaza foarte multe persoane...
in afara de cele doua persoane...
A fost un divort dupa 21 de
A fost un divort dupa 21 de ani de casnicie cu 2 copii majori.A fost un divort care a inceput cu atentionari, cu rugaminti de tipul: Te rog renunta la a mai pleca de acasa, hai sa petrecem mai mult timp impreuna,renunta la bautura, nu ma mai lovi, pentru ca nu mai pot suporta si vom ajunge la divort.
Pentru ca am luat hotararea de a-mi schimba locul de munca si a ma muta acolo unde el lucra, s-a despartit financiar, iar asta a dus la adancirea prapastiei dintre noi.Mai tot timpul ramanea afara bani, era nervos, se imprumuta de la mine.Am stat asa 2.5 ani.Pentru ca in aceasta perioada a continuat sa ma loveasca, am intentat proces de divort.Nu am fost hotarata sa merg pana la capat.Am sperat ca se va trezi la realitate, ca va constientiza ca pierde mult in urma divortului.Am incercat de cateva ori sa ne impacam, dar nu a mers.Cea care facea pasul spre impacare, eram eu.Nu puteam fara el, fara viata de familie, dar o viata de familie in armonie.Am taraganat divortul aproape 2 ani.Pana la urma s-a pronuntat.Ne-am despartit, dar locuim in aceasi casa, doar camere diferite.( camera lui langa camera mea).Am sperat si dupa divort ca se va schimba, ca va constientiza, am incercat sa discut cu el sa vad cu ce am gresit eu, ce vrea el de la mine.In timpul casniciei a venit cu o boala venerica acasa, am stiut ca ma inseala, dar am incercat sa neg.Mi-am spus: Nu se poate sa fie asa, pentru ca sunt mai tanara ca el cu multi ani, pentru ca sunt frumoasa, sunt desteapta, sunt gospodina, eu ma simt bine cu el atunci cand facem dragoste.
Dupa divort insa am aflat multe lucruri legate de infidelitatea lui din timpul casniciei.Am iertat si tot am mai sperat ca ne vom impaca.
Acum are o prietena cu care este de circa un an si asta ma doare.Simt o furie in mine.Sunt furioasa pe mine, pe el, pe EA.Sufar ca un caine.Mi-am starnit o durere cumplita de stomac, plang, nu ma pot concentra.
L-am rugat sa se mute la ea, dar refuza.Imi spune sa ma mut eu, dar eu nu ma pot lega sentimental de nici un barbat.
Stiu ca trebuie sa ies din starea asta.
Imi cer scuze cititorilor, ca
Imi cer scuze cititorilor, ca am postat de 3 ori aproape acelasi lucru, insa am avut impresia ca s-a pierdut, ca nu s-a salvat si atunci am rescris si retrimis.
Va multumesc pentru sfaturi.Dumnezeu sa va dea o viata in armonie !
divort
Divortul este o experienta unica pentru fiecare persoana. Pierderea, separararea, este si el un proces cu mai multe etape: negare, furie, acceptare, adaptare. acum depinde in ce etapa te afli...daca esti in negare, adica nu-ti vine sa crezi ce s-a intamplat, nu vrei sa accepti realitatea, te afli in faza negarii.
Daca esti furioasa pe tine sau pe el sau pe altcineva, ai trecut la faza furiei. Furia este buna, pentru ca este energetica. Pana la urma te pune in miscare. Iei atitudine, schimbi atitudinea, repornesti motoarele, chiar daca uneori nefunctional. Acceptarea este exact ceea ce spune. Nu-l mai acuzi doar pe el sau doar pe tine, ajungi intr-un final sa accepti realitatea. De la acceptare ajungi la adaptare.
Trebuie sa stii ca nu sunt niste etape ca la matematica. Poti avea recaderi, adica din acceptare sa te duci in furie sau negare, sau de la furie sa treci direct la adaptare. Oricum ar fi, experimentezi sigur aceste lucruri. Unii oameni raman blocati intr-una din aceste etape. Spre exemplu, femei tinere care, dupa moartea sotului, raman in doliu toata viata (negare), sau sot care, se crede inselat si ramane in furie (toate femeile sunt curve, etc).
Daca sunt si copii, atunci problema se complica. Pentru ca, ei nu au nici o vina si "cad" la mijloc. Un copil isi doreste ambii parinti langa el: si mama si tata. De obicei, dupa divort, copilul se orienteaza catre parintele pe care-l simte mai vulnerabil...o face pentru ca ii este frica sa nu-l piarda. Dar asta nu inseamna ca nu-l doreste aproape pe celalalt!
Tendinta parintelui divortat care are copilul langa el, este de a-l atrage in subsistemul lui de parinti, inlocuind cumva lipsa partenerului, mai ales daca copilul este de acelasi sex cu partenerul lipsa...Nu faceti asta! Lasati copilul sa-si vada de copilaria lui...Asa ca, parintii vor trebui sa aleaga sa comunice, in interesul copilului. Bun.
Mi-ar prinde bine specificul divortului tau, pentru a fi mai precis. Iti doresc mult adevar, multa putere, si suficienta iubire! Restul le faci tu...
Adrian Trica
psiholog clinician - psihoterapeut
Alte raspunsuri date de Adrian Trica
Este un divort dupa 21 ani de
Este un divort dupa 21 ani de casnicie, cu 2 copii majori, care isi incepeau viata de student.Este un divort petrecut cu 2 ani in urma, dar de pe urma caruia nu m-am vindecat inca, deoarece traim in aceasi casa si pana anul trecut, in vara am mai avut cu el si relatii sexuale.Nu ma puteam detasa de el, nu ma puteam dezlipi de el.Pe undeva era si nevoie fiziologica, dar si afectiva.Am simtit insa ca ma percepe ca pe o amanta, nu ca pe o sotie, sau fosta sotie.A fost un lucru dureros pentru mine.Din cand in cand ii gateam, simteam nevoia sa il rasfat, incercam sa ne impacam.I-am spus si lui asta, nu refuza ideea, dar se purta ca si cum nu dorea acest lucru.Traia in duplicitate si cu mine si cu alte 2 femei.
A fost un divort taraganat, survenit dupa o separare de 2.5 ani.Separarea a impus-o el, deoarece eu am indraznit sa imi schimb locul de munca,sa lucrez la aceeasi institutie cu el.Motivele i le-am prezentat si lui, erau indreptatite ( tensiunea de la actualul loc de munca, un salariu mai bun, faptul ca voi iesi la pensie mai devreme, dar inconvenientul era ca eu as fi avut functie mai mare decat el.
Nu am uitat raul pe care mi l-a facut, dar durerea s-a estompat.L-am iertat si am tot sperat ca ne vom impaca.Mama imi spunea atunci cand ma plangeam: Lasa, o sa imbatraneasca, o sa creasca copiii, o sa ii vina mintea la cap.Are 57 ani si acest lucru inca nu s-a intamplat.
Stiam ca mai are si pe altcineva cat am fost casatoriti, pentru ca a venit cu o boala venerica, dar a existat faza de negare.Am negat, spunandu-mi ca se poate, ca eu sunt mai tanara ca el cu 12 ani, sunt frumoasa, sunt desteapta, sunt o buna gospodina, ma portiveam cu el in ceea ce priveste sexul.
Dupa divort am aflat foarte multe lucruri legate de escapadele lui amoroase, mai bine nu le aflam.M-a durut enorm, inca mai dor.
De circa 1 an are o prietena.Vara trecuta i-am cerut sa renunte la ea si sa ne impacam.A spus ca in principiu este de acord, dar nu a putut sa renunte la ea.Ma avea pe mine, pe EA si pe vechea amanta pe care o pastra de 25 de ani.
Atunci am plecat sa muncesc 2 luni in strainatate si am reusit sa depasesc momentul.Acum, inainte de sarbatorile de iarna, am cazut intr-o stare de depresie cauzata de faptul ca refuza sa participe la cheltuielile casei( curent, butelie, produse de curatenie).Era in mine teama, dar si furie.Teama ca nu voi reusi sa duc poverile ce mi se pun pe spate ( port cei 2 copiii la facultate, unul la cu taxa) , furie pentru ca il tin si pe el in spinare, ca face economie pe spatele meu.De curand l-am auzit vorbin cu prietena la telefon si i-a spus ca o s-o viziteze si probabil ca ea l-a intrebat cu ce sa il astepte, iar el i-a raspuns sa ii pregateasca gogosi, pentru ca stie doar ca ii plac mult.Durere, furie, ma invinuiesc, toate la un loc, o bomba care mi-a provocat o durere de stomac cumplita, plang foarte repede, nu ma pot concentra, stare generala de rau.
L-am rugat sa se mute cu prietena lui, la prietena lui, dar refuza.Imi spune sa ma mut eu.Eu nu pot iubi nici un barbat, nu ma pot atasa de nimeni.
Stiu ca trebuie sa ies din asta, incerc sa ies, ma analizez, dar nu stiu daca o fac corect.
Este un divort dupa 21 ani de casnicie
Este un divort dupa 21 ani de casnicie, cu 2 copii majori, care isi incepeau viata de student.
Este un divort petrecut cu 2 ani in urma, dar de pe urma caruia nu m-am vindecat inca, deoarece traim in aceasi casa si pana anul trecut, in vara am mai avut cu el si relatii sexuale.
Nu ma puteam detasa de el, nu ma puteam dezlipi de el.Pe undeva era si nevoie fiziologica, dar si afectiva.Am simtit insa ca ma percepe ca pe o amanta, nu ca pe o sotie, sau fosta sotie.A fost un lucru dureros pentru mine.Din cand in cand ii gateam, simteam nevoia sa il rasfat, incercam sa ne impacam.I-am spus si lui asta, nu refuza ideea, dar se purta ca si cum nu dorea acest lucru.Traia in duplicitate si cu mine si cu alte 2 femei.
A fost un divort taraganat, survenit dupa o separare de 2.5 ani.Separarea a impus-o el, deoarece eu am indraznit sa imi schimb locul de munca,sa lucrez la aceeasi institutie cu el.Motivele i le-am prezentat si lui, erau indreptatite ( tensiunea de la actualul loc de munca, un salariu mai bun, faptul ca voi iesi la pensie mai devreme, dar inconvenientul era ca eu as fi avut functie mai mare decat el.
Nu am uitat raul pe care mi l-a facut, dar durerea s-a estompat.L-am iertat si am tot sperat ca ne vom impaca.Mama imi spunea atunci cand ma plangeam: Lasa, o sa imbatraneasca, o sa creasca copiii, o sa ii vina mintea la cap.Are 57 ani si acest lucru inca nu s-a intamplat.
Stiam ca mai are si pe altcineva cat am fost casatoriti, pentru ca a venit cu o boala venerica, dar a existat faza de negare.Am negat, spunandu-mi ca se poate, ca eu sunt mai tanara ca el cu 12 ani, sunt frumoasa, sunt desteapta, sunt o buna gospodina, ma portiveam cu el in ceea ce priveste sexul.
Dupa divort am aflat foarte multe lucruri legate de escapadele lui amoroase, mai bine nu le aflam.M-a durut enorm, inca mai dor.
De circa 1 an are o prietena.Vara trecuta i-am cerut sa renunte la ea si sa ne impacam.A spus ca in principiu este de acord, dar nu a putut sa renunte la ea.Ma avea pe mine, pe EA si pe vechea amanta pe care o pastra de 25 de ani.
Atunci am plecat sa muncesc 2 luni in strainatate si am reusit sa depasesc momentul.Acum, inainte de sarbatorile de iarna, am cazut intr-o stare de depresie cauzata de faptul ca refuza sa participe la cheltuielile casei( curent, butelie, produse de curatenie).Era in mine teama, dar si furie.Teama ca nu voi reusi sa duc poverile ce mi se pun pe spate ( port cei 2 copiii la facultate, unul la cu taxa) , furie pentru ca il tin si pe el in spinare, ca face economie pe spatele meu.
De curand l-am auzit vorbind cu prietena la telefon si i-a spus ca o s-o viziteze si probabil ca ea l-a intrebat cu ce sa il astepte, iar el i-a raspuns sa ii pregateasca gogosi, pentru ca stie doar ca ii plac mult.Durere, furie, ma invinuiesc, toate la un loc, o bomba care mi-a provocat o durere de stomac cumplita, plang foarte repede, nu ma pot concentra, stare generala de rau.
L-am rugat sa se mute cu prietena lui, la prietena lui, dar refuza.Imi spune sa ma mut eu.Eu nu pot iubi nici un barbat, nu ma pot atasa de nimeni.
Stiu ca trebuie sa ies din asta, incerc sa ies, ma analizez, dar nu stiu daca o fac corect.
Stiu unele greseli pe care le-am facut, dar nu imi pot explica nici acum comportamentul lui din primii 10 ani de casnicie.
Schimbare
Ma vad nevoit sa observ disfunctionalitatea acestei relatii. Imi spui ca avea o amanta dinainte de a te cunoaste pe tine? Adica, toti acesti 25 de ani, ei au fost impreuna? Si acum si-a mai adugat o cucerire, mai proaspata?! Si mai are relatii sexuale si cu tine...Imi este greu sa scriu aceste cuvinte, d-apoi sa ma gandesc cam cum te simti tu...Imi spui ca nu poti iubi pe nimeni altcineva decat pe el...Nu-ti cer nimic, nu pot sa judec situatia in care te afli...Ai 45 de ani...
Totusi, vorbesti de influenta mamei tale "lasa-l mama, imbatraneste si-i vine mintea la cap"...Observa cat "bine" ti-a facut faptul ca ai luat deciziile altora, observa cum altii hotarasc pentru tine, observa cum, demult nu mai traiesti functional. Faptul ca traiti impreuna in aceeasi casa, (de dragul copiilor, de dragul convenientei sociale) ti-a adus numai nefericire...Incepe sa traiesti si pentru tine! Daca e nevoie, pleaca din acea casa! Daca ai facut ceva si nu a mers, de ce continui sa faci acelasi lucru in continuare? Schimba acel ceva, pur si simplu! Fa altceva! Orice! Ai dreptul! Orice om are dreptul la fericire, din nastere! Nu stiu ce sfaturi sa-ti dau, dar stiu ca poti schimba ceva in viata ta. Chiar acum. Chiar din acest moment. Esti singura care stie ce este cel mai bine pentru tine. Profita de acest lucru. Ascultati inima, ascultati sufletul. Nu te teme, nimeni nu poate decide in numele tau! Lasa-l pe el, asculta-ti nevoile, nu ti le mai ascunde; nu te mai preface ca nu auzi!
Ai sa afli ca nu esti singura, poate deja stii ca mai sunt persoane care trec, sau au trecut prin asa ceva...Cert este ca niciodata nu esti singura!
Toate cele bune!
Post new comment