cum sa trec peste o iluzie care mi-a marcat viata?

buna ziua,
sincer nu ma gandeam ca o sa ajung vreodata sa vorbesc despre mine pe un astfel de site..sunt o persoana inchisa cand e vorba de intimitatea mea si singura persoana care m-a facut sa fiu deschisa a fost persoana care m-a adus in starea asta..

Nici nu stiu cum sa incep povestea mea si mai ales cum sa o expun astfel incat sa intelegeti starea care macina de ceva vreme.
sunt casatorita de 6 ani si de aproape 4 ani am o realatie extraconjugala cu un prieten din facultate de care m-am apropiat si cred ca ma indragostisem dinainte de a ma casatori dandu-mi seama cu cateva saptamani inainte de nunta..chiar am incercat sa ii explic atunci sotului meu ca nu ar trebui sa ne casatorim dar totul era pregatit si oricum nu eram prea lamurita nici eu de ce vroiam sa nu ma mai casatoresc.

Timp de 2 ani relatia noastra s-a desfasurat ca si pana inainte de casatorie. comunicam foarte mult, (in general pe mess) ne vedeam destul de des,faceam amandoi niste cursuri postuniversitare si aveam ocazia sa ne plimbam in orasul vecin, ajungand sa ma simt din ce in ce mai bine si sa fiu fericita in compania lui..

dupa aproape 2 ani am ramas intamplator insarcinata, nedorindu-mi sarcina am fost foarte suparata si el a fost primul care a aflat lucrul asta..ca de altfel multe alte lucruri care numai lui simteam nevoia sa i le povestesc..impreuna cu el am fost la primul control in craiova, fiindca in momentul ala cu el am simtit sa ma duc si la intoarcere ne-am sarutat pt prima data..a fost ceva destul de intens,pt mine..probabil si pt el..spun probabil fiindca nu stiu ce sa mai cred in momentul de fata..dupa cateva saptamani am pierdut sarcina si m-am simtit groaznic si inca mai simt sentimentul de vinovatie deoarece cred ca a fost vina mea fiindca nu mi-am dorit acel copil.

dupa cateva luni am ajuns sa facem si dragoste, pt mine a fost dragoste..atunci i-am spus pt prima data ca il iubesc..pt el probabil a fost doar sex//si de aici au inceput minciunile..

pana sa facem dragoste imi dadea de inteles prin discutiile care le-am avut ca avusese anumite relatii,ca facuse sex, etc..ca dupa un an de zile sa aflu ca de fapt am fost prima femeie din viata lui cu care a facut sex..in momentul respectiv l-am crezut,(acum nu stiu daca e adevarat) cu toate ca nu m-am bucurat, asa cum ar fi trebuit sa se bucure orice femeie care ar fi aflat ca barbatul pe care il iubeste a trait experienta asta cu ea.mai ales ca se adunasera si alte minciuni..incercam sa stau de vorba cu el atunci cand ma deranjau anumite lucruri si de fiecare data lua cate o pauza de mine in care nu mai aparea pe mess, nu mai trimitea mesaj,si eu ramaneam mereu singura si ma consumam. el niciodata nu a stiut sa comunice sau probabil nu a simtit nevoia sa comunice cu mine atunci cand a fost un moment tensionant intre noi..in schimb eu mereu incercam sa vorbesc cu el..dar degeaba..

in timpul asta a avut si are o realtie cu o cunostiinta comuna pe care tot timpul a negat-o in fata mea..spunandu-mi tot felul de minciuni si eu ca de fiecare data le acceptam pentru ca tineam la el si mereu ii gaseam tot felul de scuze(de varsta, ca e mai mic cu 3 ani ca mine, ca nu stie ce vrea, etc)minciunilor lui, cu toate ca mereu il rugam sa nu ma minta ca suport mult mai usor un adevar decat o minciuna din partea lui.mai ales ca nu sunt genul care sa faca scandal,comentez si argumentez atunci cand e cazul dar nu sa produc certuri urate intr-o relatie.,,mai ales lui care stiam ca e tot ca mine si cauta linistea intr-o relatie..si cu timpul tot existand momente tensionate intre noi determinate de instabilitatea emotionala a lui, incercam sa ii fac pe plac dadu-ma si eu la o parte ajungand chiar sa cred ca il deranjez..dar mereu ma facea sa ma intorc la el mai ales ca stia ca tin mult la el si la prietenia noastra.dupa o cearta avuta acum un an in care nu am vorbit o luna(destul de mult pt noi), mi-am dat seama dupa ce ne impacasem ca nu pot sa rup legatura cu el..ca pot sa accept orice, sa ii fiu doar amica daca e cazul, dar numai sa nu fiu certata cu el.

si asta i-am spus si lui.atunci mi-am dat seama pt prima data ca am nevoie de prietenia lui..prietnie care se pare ca nu mai eu am crezut in ea..si regret enorm..Din dorinta mea de a fi langa el, atunci cand are nevoie am ajuns sa ma schimb mult de tot in ultimul timp..si nu in bine..incercam sa ascund unele stari in speranta ca nu ma va mai minti si ca o sa aiba incredere sa vorbeasca cu mine..nu sa se gandeasca ca nu poate sa imi spuna sau sa faca unele lucruri ca sa nu ma raneasca..ca multe din minciunile si lucrurile care le-a facut spunea ca le facea sa nu ma raneasca.si in ultimul an am facut destule compromisuri cu relatia noastra doar ca sa nu ma mai minta..lucru foarte imprortant pt mine, fiindca ma ranea emorm..asa cum ma raneau pauzele care le lua de mine, in care ramaneam de fiecare data singura si ma consumam, nedormind noptile si incercand sa gasesc de una singura solutii..si in timpul asta el ce facea?se impaca cu actuala lui prietena si isi petreceau timpul impreuna..cu toate ca el mereu nega ca in timpul cand ma ignora, se intalnea cu ea, dar ii vazusem de atatea ori impreuna si nu ii spusesem.ma saturasem sa aud aceleasi explicatii copilaresti care ma dureau..chiar obosisem psihic..ca asta am fost eu de-a lungul timpului femeia care ii tinea companie cand se certa cu iubita lui, cu care imi spunea de fiecare data ca nu are nimic, ca a terminat, ca ea insista, etc..si cum spuneam in ultimul timp ajusesem sa fiu mai retinuta din acelasi motiv sa nu il deranjez..nu ii trimiteam mesaje la ore tarzii,sau cand credeam eu ca ar putea fi ocupat, mai ales ca in urma cu aprape 2 ani cand ei doi erau la mare(bineteles ca din obligatie s-a dus cu ea la mare, asa spunea de fiecare data cand facea ceva cu ea)i-a luat numarul meu din telefonul lui si m-a sunat..binenteles ca a trebuit sa imi schimb numarul de telefon fiindca noi doua ne cunoasteam..si din acelasi motiv nu vroiam sa mai fiu implicata in vreo cearta de-a lor mai ales ca ajunsesem sa fiu constienta in ultimul an ca numai sexul si asa zisa prienie era motivul pt care mai comunicam si nu aveam pt ce sa imi fac sperante..fiindca la inceputul relatiei chiar m-a facut sa cred ca e si altceva intre noi, dar cum spuneam si mai inainte,m-am inselat..si regret enorm acesti ani..toate supararile, durerile, dezamagirile, noptile nedormite..si pt ce?pt ceva ce nua existat niciodata..ceva in care doar eu am crezut..

baiatul asta chiar a reusit sa ma transforme intr-o persoana de care imi e sila..o persoana pe care nu o mai recunosc, care ma dezgusta.

si de toate astea mi-am dat seama acum o saptamana, inainte de anul nou cand m-a sunat din nou ea si mi-a spus aceesi poveste, ca prima data cand m-a sunat, ca e iubita lui si ca vrea sa stie cine ii deranjeaza iubitul la telefon..facusem greseala s ail sunt intr-o noapte la ora 1 dupa ce vorbisem pe mess, crezand ca e acasa in pat, dar probabil nu a fost asa..si a fcaut in asa fel incat sa afle numarul si m-a sunat..a fost cumplit pt mine sa primesc a doua oara telefon de la ea sisa imi spuna ca e iubita lui mai ales ca in ultimul timp nu a facut decat sa ma minta ca nu mai are nimic cu ea..cu toate ca unele fapte nu aveau logica si ii spuneam ca nu cred ca o femeie cu care nu mai ai nimic de atata timp are atatea drepturi asupra ta, facandu-ti scadaluri si scene de gelozie..dar ca de obicei acceptam tot ce imi spunea..

si a doua zi m-a sunat sa isi ceara scuze pt ceea ce s-a intamplat fara sa mai zic nimic..statea in telefon si tacea ca un copil vinovat..astepta probabil sa fiu eu nervoasa si sa spun lucruri urate pe care apoi sa le regret si sa imi cer scuze, asa cum faceam mereu..ca asa faceam tot timpul..spuneam lucruri urate la maine, dar imi dadeam seama imediat si imi ceream scuze..

tacerea lui m-a durut enorm..ma asteptam ca macar de dragul prietenie care am crezut ca ne-a legat atata timp sa vrea sa vorbeasca cu mine, sa imi explice..dar nu ..el a tacut..ca de obicei dandu-mi in felul acesta dreptate..si ce e mai rau ca adevarul asta ma doare cumplit si nu pot sa merg mai departe..si cel mai rau ma doare ca am crezut in prietnie..intr-o iluzie fiindca imi dau seama ca nu a fost nimic special intre noi ..
doar atractie fizica..asta a simtit pt mine..nu l-a interesat nimic..regret enorm tot si nu stiu cum s a fac sa merg mai departe fiindca imi vin in minte tot felul de momente in care am fost dezamagita si pe care le-am trecut cu vederea de fiecare data de dragul prietenie si a faptului ca tineam prea mult la el..si imi e greu sa accept acest adevar..

chiar nu stiu ce sa fac si cum sa trec peste aceasta stare..de aia v-am si scris ca nu am cu cine sa vorbesc si simt nevoia sa vorbesc cu cineva..chiar as vrea sa merg la un psiholog sa fac cateva sedinte..

am nevoie de ajutor,,sa vorbesc cu cineva sa fiu inteleasa sa primesc niste sfaturi.va multumesc