am 42 ani, sunt femeie casatorita de 13 ani, de 4 ani am o relatie extraconjugala...cu mai mult sau mai putin sex ( o data pe an)...dar foarte mult SUFLET... vorbeam zilnic la telefon...si ne spunem toate "ofurile"...
a mers atat de departe relatia ca ne-am indragostit unul de altul..
el este casatorit , si are un copil, ca si mine...
am hotarat de comun acord ca e mai bine sa ne despartim noi decat sa divortam amandoi....
am constatat ca imi vine foarte greu sa nu-l aud zilnic la telefon, asa-i cand vb. 4 ani...
ce sa fac pentru a mi-l scoate definitiv din suflet mai usor si sa uit de el pentru totdeauna..??????
42 ani
Ce nu inteleg e ca pui problema varstei ! Este o falsa problema ! Puteai la fel de bine sa ai 30 si tot aceleasi ganduri le-ai fi avut !
Cu siguranta ai avut nevoie
Cu siguranta ai avut nevoie de acel om , pentru ca altfel l-ai fi ignorat ( si el de tine). Ati fost prieteni buni in adevaratul sens al cuvantului . Nu vad de ce nu ati ramane la fel doar ca nu cred ca e bine sa implicati si sexualitatea in toata aceasta poveste , deoarece se pare ca in sistemul vostru de valori asta v-ar destabiliza conceptia despre familie . ( Sincer nu am inteles niciodata de ce dragostea/prietenia trebuie sa fie exclusivista ! Poti la fel de bine sa fii prietena cu doua persoane deodata , sau sa admiri pentru calitati diferite doua persoane ).
E gresita ideea ca trebuie sa uiti . Mai degraba ar trebui sa vedeti ce va avantajeaza si ce nu din relatia voastra .
Eu daca as fi in locul tau mi-as pune problema ce imi doresc de la viata .
uitarea = una din legile "firii"
Asa m-am gandit si eu....
Muncesc " ca o nebuna" acasa si la birou...si-mi rasfat sotul si copilul cu tot felul de bunatati...in limita posibilitatilor...
Imi pare rau ca m-am lasat "prinsa " in asa relatie...
Intr-adevar , m-am resemnat...cu greu...ce-i drept la varsta mea,..am realizat ca , de fapt " omul se naste si moare singur"...nu eu am spus-o....
Invidiez pustimea care traieste fara nici o implicare sufleteasca, ...mai nou...chiar si cei mai in varsta procedeaza la fel..
ORICUM MULTUMESC PENTRU SFAT.... nu ma asteptam sa ma inteleaga careva...si sa nu fiu " stigmatizata'..
facem tot posibilul sa nu sufere nimeni
Am tot 42 de ani 2 copii si o relatie extraconjugala de 4 ani care ma face fericita si eu si el avem familie si facem tot posibilul sa nu sufere nimeni, e ceva ce nu am mai trait niciodata e o iubire pe care o traiesti doar la 17-18 ani nu renunta sa traiesti din plin si iubiti- va incontinuare pentru ca nu ne vom mai intalni cu ziua de ieri niciodata.Vorbim zilnic la telefon si facem dragoste o data pe saptamana. Incearca sa nu ranesti pe nimeni si iubiti-va mult.
re: sa nu fiu "stigmatizata"
Pe aici in general oamenii nu sunt criticati sau pusi la pamant pt alegerile facute. Mai degraba vor sa va ajute sa intelegeti de ce a-ti facut pasul respectiv,sa intelegeti alegerile facute si sa le acceptati.Apoi sa puteti merge mai departe pe drumul pe care il considerati a fi bun pt dvs.
Am trecut prin ceva similar
Am trecut prin ceva similar cu ceea ce ai trait tu.
Nu exista nici o metoda stiintifica sau nu de a uita un om la care ai tinut sincer. Deci de uitat este exclus.
Nu exista decat resemnarea. Incearca sa gasesti echilibrul pe care ti-l dadea contactul cu acel om in altceva, o activitate care sa te pasioneze de exemplu.
Resemneaza-te cu ideea ca nu ai sa-l uiti niciodata si nici o alta persoana nu il va putea inlocui in sufletul tau.
Dar renuntarea si resemnarea fac parte din viata.....asta a fost portia ta.
Post new comment