M-am casatorit de putin timp. Am trait singura cu copilul meu timp de 20 de ani. Acum m-am indragostit insa nu am avut in vedere faptul ca fiul meu manifesta o gelozie exacerbata din momentul in care a aparut in viata mea acest barbat, si mai mult a devenit sotul meu.
Cu toate ca am avut semnale din directia fiului meu nu le-am luat in considerarea ca semnale de alarma. Tot ce trebuia sa fac era sa vorbesc cu el, sa-l pregatesc pentru acest pas important care l-a afectat profund incercand apoi prin diverse mijloace, coalizandu-se cu familia mea, sa faca tot posibilul sa il indeparteze pe iubitul meu.
Acum imi este greu pentru ca sotul meu il considera pe fiul meu dusmanul sau nr.1 si nu poate accepta faptul ca eu imi iubesc fiul cu toate ca a incercat acest lucru, sa-l inlature. Dar nu inteleg de ce un barbat, care este tata a doi baieti, nu poate sa conceapa cum de il iubesc si pe el si pe fiul meu. Imi este imposibil sa inteleg.Este foarte important ca inainte sa faci acest pas sa analizezi sub toate aspectele viata si familia, referindu-ma aici la fiul meu. Ma gandesc tot timpul cat de greu trebuie sa-i fi fost fiului meu pe care, intr-un mod aparent l-am "abandonat". Ma simt vinovata si sufar pentru ca el nu inteles faptul ca pot sa am viata mea alturi de un om pe care-l iubesc, cu toate ca, de atunci am incercat sa-i explic.Sa fie deja prea tarziu? Am discutii indelungi cu sotul meu pentru ca nu poate intelege si nu accepta ideea ca in sufletul meu sunt el si fiul meu, ca sunt mama si iubita, ca iubesc ca mama si ca femeie. Nu mai stiu cum sa-l fac sa inteleaga si sufar foarte mult.
Un deserviciu imens l-a adus familia mea( in special fratele meu) care , nu am sa inteleg niciodata, in loc sa-i explice si el fiului meu ca este firesc ca eu sa iubesc, l-a cooptat, asociindu-se in tot felul de incercari in a ma face sa renunt la iubitul meu. Foarte des sotul meu imi spune sa aleg intre el si fiul meu, dar nu pot, ii iubesc pe amandoi. Nu stiu ce sa fac.
Post-ul dumneavoastra reprezinta o argumentatie logica, rationala, pertinenta si clara. Sunt convinsa ca orice adult care citeste acest post va intelege punctul de vedere. Ca orice adult intelege diferenta dintre iubirea materna si iubirea conjugala. Chiar si sotul dumneavoastra. Chiar si fiul dumneavoastra. Cred ca pana si un copil si cu atat mai mult un adolescent ar putea sa inteleaga mesajul. La nivel rational distinctia dintre cele doua forme de iubire este clara. Roxane a inteles si este de acord la nivel rational cu asta..eu la fel..poate va vor raspunde si barbati care la fel, sa fie de acord la nivel rational cu asta.
Si totusi..dupa cum bine stiti, o parte considerabila din viata noastra psihica nu este "rationala". O parte considerabila din mesajul unui proces de comunicare nu este "rational". Statistici si studii indica faptul ca doar 7 la suta din continutul unui mesaj este datorat cuvintelor. Restul...tonul vocii, gesturi, priviri, atingeri. Orice activitate, actiune, miscare, comportament..este comunicare. A "intelege" un mesaj presupne interpretarea tuturor acestor aspecte..nu numai a cuvintelor.
Mesajul dumneavoastra contine doar acei "7 la suta". Ne spuneti ca i-ati vorbit fiului dumneavoastra si sotului, ca le-ati "explicat" (rational probabil) in nenumarate moduri ca exista aceasta distinctie intre iubirea materna si cea conjugala. Nu ne-ati spus insa nimic despre cum le-ati transmis acest mesaj prin celelalte 83 de procente. Nu ne-ati spus nimic despre "cum anume" se manifesta diferit cele doua forme diferite de iubire.
Poate ca este nevoie sa acordati mai multa atentie mesajelor pe care le transmiteti..si cum anume le transmiteti. Poate ca e nevoie sa clarificati granitele intre iubirea conjugala si cea materna, intre viata si alegerile dumneavoastra ca adult si viata si alegerile barbatului si fiului dumneavoastra, ca adulti, si prin alte modalitati..nu doar prin cuvinte. Poate ati facut cumva asta, insa nu ne-ati spus nimic si atunci pot doar sa presupun.
Pot doar sa presupun ca simtindu-va vinovata ca i-ati cauzat fiului dumneavoastra suferinta, ii negati cumva acestuia dreptul de adult (pe care dumneavoastra vi-l asumati) de a-si gestiona propriile sentimente si emotii. Un adult este responsabil de ceea ce simte fata de o situatie sau o persoana..la fel cum este responsabil de modul in care alege sa interpeteze o realitate. Nu cred ca responsabilitatea unei mame este aceea de a modela, de a dicta modul in care fiul adult alege sa reactioneze sau sa simta fata de o situatie.
O sugestie ar fi sa apelati la un psihoterapeut de familie. Cineva care sa actioneze ca un observator impartial al modului concret in care comunicati si ce anume comunicati in familie. La fel cum avem nevoie de oglinizi pentru a vedea cum arata spatele nostru, uneori avem nevoie de cineva din afara pentru a "intelege" ce se intampla in interior.
Va urez succes si rabdare, se spune doar ca "iubirea invinge orice"
Alexandra Ghiran
psiholog
re:terapie gramaticala
lumi ,ma doare burta de atata ras!foarte tare!
re: l-am "abandonat "
Draga doamna,vreau sa va zic ca nu v-ati abandonat fiul daca aveti o relatie. Da e foarte posibil ca el sa simta asta,probabil daca nu a avut parte de un tata in viata lui,de un barbat in preajma lui el sa simta ca e de datoria lui sa va protejeze. El nu intelege prea bine conceptul de iubire...si e un pic gelos pe celalalt barbat. Sentimentele lui sunt absolut normale.
Greseala cea mare a fost facuta,acea ca nu v-ati pregatit baiatul sa accepte un barbat in viata lui.Un tata sa accepte. EL nu a avut asa ceva..si acum nu accepta aceasta idee.Ii este frica ca sotul dvs va va fura. Ina nelamurirea mea vine,sunteti casatorita cu acel barbat si pana sa cva casatoriti nu ati incercat sa mediati acel conflict intre fiul dvs si partener? Faptul ca ati facut un pas major fara acceptul lui ati devenit impreuna cu sotul dusmanul nr 1.
Ce puteti face acum e sa vb foarte mult cu fiul dvs, sa ii spuneti ca il iubiti, ca el e cea mai importanta persoana,ca nu exista nimic ca dragostea de mama dar ca si dvs aveti dreptul la fericire si ca acel barbat va face fericita. Si ca ar fi pt dvs un lucru nemaipomenit daca el/fiul/ ar vrea sa accepte situatia.Nu e nevoie sa fie cel mai bun prieten cu sotul,doar sa accepte situatia.
Referitor la sot...nu e corect din partea lui sa va puna sa alegeti intre fiu si el...pt ca asa ceva nu se face. Pt ca s-ar putea ca decizia sa ii fie in nevafoarea lui.
Cred ca siotul dvs crede ca are o mare influenta si spera..de fapt e sigur ca il veti alege pe el. Dvs ii iubiti pe amandoi...dar e vb de iubiri diferite care nu prea se pot compara si cantari/iar sotul tocmai ca e tata a 2 copii ar trebui sa fac diferenta.
Da inteleg ca nu este de acord cu comportamentul copilului...copil care acum e mare.... insa el face parte din viata dvs si trebuie sa il accepte .
Trebuie sa incerce sa il accepte in viata lui,sa faca in asa fel incat ca el si cu fiul sa aiba macar o relatie mai detensionata.
terapie gramaticala
off topic, o sa semnalez cateva erori gramaticale d-rei Roxana:
"A-ti" uitat liniuta de despartire la urmatoarele cuvinte:
"dv ii iubi-ti", "sa alege-ti", "ce pute-ti face", "sunte-ti" casatorita", "ve-ti alege".
Nu de alta, dar ca discursul sa fie construit dupa aceeasi regula sintactica (iubita in Romania) de la inceput pana la sfarsit: PArticula finala "ti" sa fie vanata si despartita de restul literelor din cuvant, pe motiv ca e scandalagioaica si rebela si merita aceasta pedeapsa!
Cat despre doamna, urgent la terapie de familie. Succes!
P.S. Iar Roxanei ii recomand terapie gramaticala. La fel, succes!
re:terapie gramaticala
Sincer eu am o mare problema,poate cu atentia poate cu gramatica...dar asta e sa fie. Insa ce ma uimeste pe mine e ca urmariti mai mult greselile gramaticale decat mesajul pe care am incercat sa il transmit. Am incercat sa transmit un meaj referitor la ceea ce se intampla,sa dau cumva o mana de ajutor. Insa se pare ca mai important e sa vezi niste greseli gramaticale decat esenta.
Post new comment