Eu am continuat sa fiu distanta, dar de fiecare data cand ne vedeam imi dadeam seama ca nu-mi este indiferent

?Buna ziua.
Povestea mea este urmatoare. Am 26 de ani. In urma cu 2 ani l-am cunoscut pe fostul meu prieten. Treceam printr-o perioada cu probleme medicale si aveam nevoie sa vorbesc cu cineva. El a fost acela. Este cu 4 ani mai mic. Suntem din orase diferite si nu credeam ca va putea fi ceva de durata. Problemele de sanatate si faptul ca nu vroiam ca el sa sufere din cauza mea, distanta, o dezamagire prin care trecusem, erau motive care ma faceau sa fiu distanta, in speranta ca el nu va ajunge sa tina la mine. M-am inselat. In scurt timp, el a inceput sa aiba sentimente si a vrut o relatie. A incercat orice sa-mi demostreze ca si asa, trecand peste tot, putem fi impreuna.

Am acceptat relatia, deoarece simteam ceva special, nu stiam ce, si puteam fi copil langa el, ma facea sa zambesc. Eu am continuat sa fiu distanta, dar de fiecare data cand ne vedeam imi dadeam seama ca nu-mi este indiffrent. Eu mergeam la el uneori, in weekend si el venea cate o saptamana la mine. Totusi, destul de putin. Insa, desi uneori ne pierdeam speranta, nu ne dadeam batuti. Cand vreunul claca si spunea ca e momentul sa punem punct, celalalt il ridica. Chiar si cand aveam mici divergente pe probleme puerile, ne raceam, poate nu mai vorbeam atat de des intr-o zi, dar ne reveneam.

In urma cu 3 luni, iarasi am avut un moment de cumpana. Ne-am suparat si am vorbit rar. Credeam ca va trece ceva timp, ne vom spune ce ne-a deranjat si vom fi iarasi impreuna. Insa, la o luna dupa aceasta raceala, am aflat ca are pe altcineva. A recunoscut, erau impreuna de cand nu am mai vorbit noi, dar a spus sa nu o bag in seama, ca nu e ceva serios. In aceasta perioada, de cand erau impreuna, el m-a mai sunat, mi-a mai dat mesaje, pastrand tonalitatea si cuvintele de alint, spunandu-mi ca-i este dor de mine, dar ca are nevoie de o perioada de pauza.

In momentul cand am aflat ca exista altcineva, am crezut ca ma prabusesc. Nu mi-a venit sa cred ca am putut reactiona asa, crezand ca eu nu simteam nimic, ca nu m-ar afecta daca ar gasi pe altcineva. Mi-am dat seama ca tin enorm la el si ca nu-mi vad viata decat impreuna. Bariera pe care am vrut sa o construiesc intre noi, era doar ceva in minte, deoarece sufletul ii era dat, fara sa stiu. De cand i-am marturisit ce simt pentru el si ca vreau sa-i arat ca regret enorm ca l-am facut sa sufere prin distanta impusa, ca vreau sa avem o relatie si sa scap de frica unei dezamagiri sa-i pot daruit toata dragostea mea, a mai vorbit cu mine o data sau de doua ori spunandu-mi ca are nevoie de o pauza dar nu stie cat va dura.

Am incercat sa-l sun dar respinge, am incercat sa-i dau mesaje dar nu raspunde la ele si m-a sunat prietena actuala sa-mi spuna sa nu-l mai caut deoarece stau impreuna si pe ea o deranjeaza lucrurile acestea. Nu am de unde sti daca este adevarat. Vroiam doar sa ne vedem fata in fata deoarece cred ca daca vorbeam direct, puteam sa rezolvam problema.

Am incetat sa mai dau vreun semn, insa sunt distrusa. Stiu ca daca va fi sa fie ceva, va fi. Insa e groaznic sa nu-l aud, sa stiu ca nu mai este acolo pentru mine. Timpul parca nici nu trece. As mai putea sa fac ceva?