Fobie Sarcina

?Buna ziua! Parca imi este si rusine sa va povestesc "durerea" mea, pentru ca pare copilareasca si poate putin stupida, in comparatie cu suferintele multora de aici, mult mai grave. Am 21 de ani si pot spune ca am fost o persoana mai anxioasa, nervoasa dintotdeauna. La inceputul anului acesta am fost diagnosticata cu glaucom si intr-un fel sau altul, acest diagnostic m-a afectat (pentru ca sunt si bolnavicioasa din fire).

Doua luni mai tarziu, am inceput sa am dureri la ovarul drept (care se intindeau pe picior si spate) si tot "calvarul" de aici a inceput. Menstruatia intarziase 3-4 zile si am crezut ca sunt insarcinata, desi m-am protejat intotdeauna si am avut grija sa fie totul bine. Am inceput un maraton de cautat pe net diagnostice etc etc. Pana la urma am fost la ginecolog, nici vorba de sarcina.m-am calmat.

Dupa 2 saptamani de revenire la normal, durerile de ovar au inceput iar si mi-a intrat in cap ca am sarcina ectopica si m-am documentat atat de bine...incat pot spune ca pot deveni doctor ginecolog . De aici totul a mers din rau in mai rau.Chiar daca doctorii mi-au spus ca nu am nimic si dupa multe teste de sarcina + test de sange, eu continui sa am obsesia asta...ca pot fi insarcinata.
Am inceput sa iau si anticonceptionale, insa starile pe care mi le provocau le asemanam cu o sarcina si dupa 4 nopti nedormite, cu atacuri de panica, transpiratii, mictiuni dese...le-am intrerupt.

De atunci asa o tin: o stare anxioasa, fricoasa, cu atacuri de panica, furnicaturi pe brate, cap greu, care parca ma arde. Non - stop imi apare in minte gandul ca sunt insarcinata.

Am avut vreo 2 saptamani in care am minimalizat starile, mi-am facut de lucru si eram mai bine.insa odata ce a inceput sindromul premenstrual...eu iar credeam ca sunt insarcinata. Iar stari anxioase 24 din 24, frica ca ceva rau o sa se intample, ca nu o sa dorm noaptea, ca o sa am simptome de sarcina.ca totul o sa se duca de rapa in viata mea...etc etc. Am inceput un tratament cu Rhodiolin (nu stiu ce sa mai spun...daca e bun sau nu) + calciu +vit d3 din cauza unei lipse de calciu. Am facut EKG...nu am nimic la inima. Realizez ca un copil este o binecuvantare insa nu ma simt deloc pregatita pentru asa ceva.

Tot ce imi doresc este sa fiu din nou persoana aceea vesela si plina de viata si sa uit de prostia aceasta care imi mananca zilele si noptile. Imi este rusine si de mama mea, pentru ca stie toata povestea si m sprijinit 100% dar are si ea problemele ei. Si prietenul meu ma sprijina.

Ce ma sfatuiti sa fac? Sa merg la un psiholog/psihiatru sa-i vorbesc despre "obsesia" mea? Vreau sa redevin omul care eram.plang dupa omul acela.

Va rog sa ma indrumati cu un raspuns si va multumesc ca mi-ati citit toata "povestea".