Fostul sot nu pricepe ca ne-am despartit si incearca si in momentul de fata sa ne impacam

Numele meu este Adriana si am 30 de ani. V-am mai scris cate ceva despre viata mea cu ceva timp in urma. Simt nevoia sa vorbesc si nu-mi permit deocamdata sedintele de psihoterapie. Problema majora e ca nu exista in jurul meu oameni cu care sa port o discutie (prieteni, familie, etc).

Am divortat de sotul meu de anul trecut din februarie si am o relatie cu un alt barbat. In primul rand fostul sot nu pricepe ca ne-am despartit si incearca si in momentul de fata sa ne impacam. Imi spune ca ne iubeste, atat pe mine cat si pe fetita noastra de 4 ani si jumatate, ca nu se poate adapta la noua viata, ca noi suntem familia lui etc.

Toate astea se intampla atata timp cat il las sa vina cand vrea el (adica o zi da, o zi nu). Cand ii spun ca nu e normal si ca devine foarte obositor acest lucru incepe sa spuna ca sunt o persoana extrem de rea, ca nu-i doresc binele copilului, ca sunt foarte egoista si tot felul de lucruri care ma incarca negativ si ma fac sa ma simt extrem de vinovata.

Am mai iesit si toti trei (eu, el si copilul) si cumva imi este dor de vremurile cand nu existau dicutii, iar fetita e fericita, ne pupa pe amandoi si ne spune continuu ca ne iubeste.

M-am tot gandit si la o eventuala impacare, dar am multe semne de intrebare. Ma simt cu sufletul foarte incarcat pentru ca ma gandesc la fetita mea si ma simt foarte vinovata ca o privez sa aiba o viata fericita.
Problema e ca el este ca un copil mare. Nu-si asuma responsabilitatile, nu are un serviciu stabil (are o firma, iar veniturile variaza), nu are nici prea multa scoala (nu consider asta in general ca fiind un handicap, dar in cazul lui ma deranjeaza pentru ca are niste viziuni extrem de inguste si este limitat) si multe altele. Ma tot gandesc ca poate nici eu nu am trecut inca de momentul divortului, datorita obisnuintei (am fost impreuna aproape 15 ani, jumatate din viata mea) si pentru faptul ca ne leaga fetita.

Discutiile dintre noi existau de 2 ani inainte sa intentez divortul. I-am spus ca vreau sa ne despartim si totusi nu a inteles si nici nu a plecat din casa (casa fiind a mea el trebuia sa plece). Eu am inceput o relatie cu actualul meu prieten inainte sa intentez divortul, el stand inca in casa.
Cu actualul prieten nu reusesc nici in momentul de fata sa am o viata normala. El m-a inteles si m-a asteptat, dar acum mi-a dat un ultimatum. Vrea sa ne casatorim (sau macar sa stam impreuna) si sa avem un copil, dar mie mi-e teama. Considera ca nu putem avea o viata normala atata timp cat fostul sot vine din 2 in 2 zile. Cea mai lunga perioada in care am stat impreuna, la el acasa (el, eu si fetita mea), a fost de 3 saptamani. Ea nu prea isi doreste asta. Crede ca tatal ei nu o mai poate vedea atat de des si e obisnuita cu stilul lui (sa se joace foarte mult cu ea si sa o lase sa face tot ce vrea). Se incrunta ori de cate ori actualul prieten ma ia in brate sau ma saruta.

Fetita mea isi doreste sa ma impac cu tatal ei si sa locuim impreuna asa cum era inainte.

Parintii mei l-au cunoscut pe actualul prieten abia anul acesta de Paste cand am mers la ei. Nu am discutat cu ei prea multe despre el si despre viata mea pentru ca sunt genul de oameni care judeca si sunt foarte critici, netinand cont de faptul ca nici ei nu sunt perfecti. Nu l-au placut deloc. El este un om total diferit de ei. Este un om sincer si direct care nu se ascunde dupa cuvinte si nici nu spune sau face lucruri de complezenta. El vrea sa ne casatorim si sa avem o familie, ganduri pe care le-a spus si parintilor mei de la prima vizita. Parintii mei au discutat atat intre ei, cat si sora mea si au ajuns la concluzia ca este prea arogant, ca nu-mi iubeste copilul si ca, in cazul in care noi chiar vom fi impreuna, vor incerca sa-l accepte de dragul meu si al fetitei. Considera ca el a fost motivul pentru care am divortat de sotul meu si ca i-am mintit in tot acest timp.

Eu consider ca gresesc foarte mult. Nici macar nu au vorbit cu mine serios despre tot ce s-a intamplat. Oamenii au foarte multe prejudecati. Considera ca ai un motiv sa divortezi doar daca sotul te bate, te inseala sau este betiv. Si nici nu ai cum sa-ti dai seama cum este un om cu adevarat, chiar daca esti de o lunga perioada de timp, daca nu locuiesti impreuna. Ei nu au fost de acord la momentul respectiv sa locuim impreuna din prejudecati. In mod sigur ca nu am mai fi trecut prin acest divort traumatizant.

Cel mai mult i-a deranjat faptul ca a baut. Din acest punct de vedere consider si eu ca are o problema. Bea cam mult si i-am spus ca ma deranjeaza. El zice ca are o viata dezordonata pentru ca e mai mult singur si nu are nici un tel. Mie insa mi-e teama sa-mi asum riscul de a ma muta la el cu fetita mea si de a incepe o viata de cuplu impreuna, de teama unui nou esec.
Acum nici nu mai stiu ce sa cred sau sa fac.

M-am retras si incerc sa gasesc o solutie.

Ce ma sfatuiti sa fac? Sa bat pasul inapoi si sa reiau o relatie cu fostul sot de dragul copilului? Sa imi asum relatia cu actualul prieten, sa ne mutam impreuna si sa ne rezolvam problemele?

Cel mai mult ma framanta faptul ca fetita mea m-ar putea judeca si nu ar fi fericita.

Viata e foarte complicata si mie mi-e teama s-o traiesc, indiferent sub ce forma.