intrebare legata de bulimie

Buna seara.

In primul rand, multumesc pt recomandare, voi citi acea carte.
Simt ca trebuie sa fac niste clarificari.

Va zic cum vad eu lucrurile, sper ca ma voi face inteleasa. Nu ma supar ci chiar va "ascult" parerea, oricare
ar fi ea. Poate ca am lasat o urma de nepasare asupra chestiunii in cauza, in mesajele mele, dar o voi clarifica.
Draga "vizitator", aveti dreptate ca habar n-am de consecintele fizice. Le-am citit de cateva ori, dar modul cum le percep eu e diferit de
cel al dumneavoastra. In ce sens? La prima vedere, totul e alb sau negru: "adica cum nu te poti opri?", "iti arzi esofagul. Iti distrugi dintii".. Pare simplu si e simplu. Dar nu pt. mine. Imi amintesc cand am incercat (fortat) sa nu ma duc la baie, dupa o "criza" ca sa-i spun asa. Stateam intinsa pe pat si ma uitam fix la perete si am simtit pur si simplu ca tremur. Simteam ca si cum as fi in stare de ORICE, numai sa scap (sa ma duc la baie si asa mai departe..). De ce zic "sa scap", pt. ca decizia respectiva a fost pe moment ("hai sa incerc si asta, doar n-a fi asa greu").
N-are rost sa descriu ce am simtit atunci, dar eram asemenea unui drogat in sevraj.
Si asta vroiam sa zic defapt, ca e o dependenta. Eu si fumez (de foarte mult timp), si s-a intamplat in unele cazuri sa nu-mi fie permis, dar n-am patit asa ceva... sa pierd cu totul hamurile din mana. Nu se compara, dar ca idee, e tot o privare, efectul insa are cu totul alta intensitate.
Ca sa nu las loc de intrebari, eu cand imi ies din fire, in momentele cele mai "urate", o fac cel mult verbal. Niciodata nu mi s-a intamplat sa fac vreun gest necontrolat.
Ca sa pun punct ideii.. chiar daca suna simplu, uneori nu e. Totusi, se poate "lucra". Cand am zis 5 ani la propriu, n-am vrut sa se inteleaga chiar zi de zi fara exceptie (imi cer scuze daca asa am dat de inteles). Insa adunate, zilele bune cum imi place sa le numesc, ar face 3-4 saptamani,maxim. Deci, se poate. Din pacate nu am putut identifica cum s-au intamplat, care a fost scanteia sau ce anume simteam (in cel mai mic detaliu). Vreau sa subliniez partea cu "ceea ce simteam". Am avut o semi-revelatie nu demult, am ajuns sa ma uimesc.. de mine. Nu conteaza detaliile ideea e ca.. si imi asum riscul sa generalizez, ceea ce simti, nu conteaza cat constinetizezi sau nu, are un MARE impact. Exact pe ceea ce crezi ca e cel mai important pt. tine.
Suna simplu si totusi uneori nu e
Am spus-o asa.. concentrat, in putine cuvinte, dar "lucrez" zi de zi, ca sa inteleg. In general, nu m-au interesat aspecte ce tin de latura umana a unui om. Nici in viata profesionala, nici in familie, nu s-a pus valoare pe astfel de lucruri.

In legatura cu "starea potrivita". Aveti dreptate, ti-o faci. Nu-s un exemplu in acest sens, dar nici ca pierd timpul. Pai si numa ca scriu aici,si sterg si scriu si sterg, ca la sfarsit sa ramana o idee, nu doar o invalmaseala de sentimente. Oricum, bine ati zis ca ne-o facem, dar despre asta era vorba la urma urmei.

Roxana24, ai dreptate ca exista riscul sa cazi dupa o urcare. Daca ar fi vorba de viata in general, am ajung sa-l simt de dinainte sa apara (lucru care deja il diminueaza enorm). Ziceam mai sus de zilele "bune"... ei, dupa ce-am dat-o in bara, n-am abuzat. M-am simtit foarte vinovata si slaba, dar era prea mult sa ma autopedepsesc cu acelasi lucru care ma facut sa ma simt asa de la bun inceput.
In legatura cu "puncul limita, fortat de imprejurari"... Cred ca o poti lua razna cu mult inainte sa te lase fizicul (cel putin eu, care nu am intalnit doctorul, daramite spitalul). Nu inseamna ca gata, sunt imuna. Ai punctat un lucru la care mintea mea i-a adus multe mascari..

Va doresc o zi placuta, G.S.

Din pacate, nu pot face decat supozitii. Eu vad lucrurile cam asa: mananc si, dupa o perioada imi propun sa vomit (sau imi bag degetele in gura). Intrebarea e simpla: de ce faci acest lucru? Raspunsul numai tu il stii. E posibil sa fi uitat de ce faci acest lucru, este posibil sa fie o manifestare venita sa rezolve o problema emotionala. Daca ai fost la un psiholog, cum a decurs acea terapie? A fost vorba de o terapie? Ce v-ati propus sa rezolvati? Ti-ai rezolvat problemele propuse? Ai renuntat la terapie din cauza banilor, sau nu ai fost multumita de mersul lucrurilor? Ar mai fi un aspect de discutat. Spui ca vrei sa mai lucrezi un pic cu tine, apoi sa mergi din nou la un specialist. Lucrul asta ma duce cu gandul la urmatoarea ipoteza de lucru: daca tu nu erai pregatita pentru schimbare (pentru ca interventia psihoterapeutica vizeaza o schimbare), pentru ca nivelul stimei tale de sine, dar si forta Eu-ului, nu putea sustine schimbarea, este de inteles de ce acum doresti "sa te pregatesti". Este ca si cum ai dori sa inveti pe cineva sa danseze vals, dar acesta este racit cobza si mai are si temperatura...Raman totusi la parerea ca doar intr-un cadru strict terapeutic iti poti rezolva problema asa cum trebuie. Cadru terapeutic insemnand psihoterapeutul, tu si cabinetul. Bineinteles, si relatia dintre tine si terapeut. Daca aceasta nu este realizata, ma indoiesc ca se pot obtine ceva rezultate.