lucrurile au inceput sa se schimbe cand am aflat ca ea a avut o serie de discutii pe site-uri de socializare

?Simteam nevoia sa povestesc cuiva cea ce simt, prin cea ce trec, ce gandesc, si eventual sa primesc un sfat, o indrumare. Este greu sa povestesc apropiatilor daca nu chiar imposibil. Am gasit acest site din intamplare incercand sa caut explicatii sau raspunsuri.

Mi-am cunoscut sotia in urma cu 15 ani, de 10 ani suntem casatoriti, avem un baietel de 8 ani, eu 34 de ani, ea 36. Pentru mine ea a fost prima dragoste, prima femeie din viata mea, eu nu am fost “primul” din viata ei. Imi este greu sa scriu in cateva cuvinte cat de mult ne-am iubit si si cat de intens.

Am reusit impreuna sa trecem peste foarte multe obstacole, am pornit in viata de la nimic si am realizat multe lucruri, lucruri care au atras invidia unora si admiratia altora. Am fost intodeauna considerati de catre cunoscuti un cuplu model, eram mereu dati ca exemplu, eram mereu laudati pentru cat de mult ne iubim si dupa o serie de ani.

Dar, lucrurile au inceput sa se schimbe in urma cu 6-7 ani cand am aflat ca ea a avut o serie de discutii pe site-uri de socializare. Cum am aflat, compartamentul el se schimbase putin, era mult mai atenta la felul cum arata, era mult mai detasata, din acest motiv am banuit ca ceva nu este in regula si am fost mult mai atent. Cu una din persoanele cu care a discutat s-a si intalnit de cateva ori. Tot acest episod pe mine m-a socat, nu am inteles de ce ar fi vrut sa faca asta, am simtit ca toata baza dragostei noastre statea sa cada, noi eram un cuplu model, cum s-a ajuns aici. I-am spus ca stiu, a plans, mi-a jurat ca nu s-a intamplat nimic, ca a fost o nebunie. Am crezut-o mai mult sau mai putin, am stat de vorba cu ea incercand sa aflu ce a determinat-o sa faca asta sa incerc eventual sa vad unde am gresit eu. Viata a continuat, dar greu, eu stiam ca nu mai suntem acel cuplu perfect…

Dupa ceva timp, am avut acelasi sentiment in cea ce o priveste, mai atenta cu ea, etc… episodul s-a repetat, plans, promisiuni, ca nu s-a intamplat nimic. Hm, sa o cred? Eu am crezut-o… am simtit-o ca nu minte. Am trecut si peste acest episod.

Eu ma consider un tip ok, fizic, atitudine, mod de a gandi. Nu genul tocilar, nu sunt genul de dur, sunt doar ok. Merg la sala, am grija de mine… Acum, imi pun totusi problema daca sunt “normal” din punct de vedere emotional. Imi este “jena” sa spun prietenilor ca sotia mea este singura femeie din viata mea, inainte nu mi-ar fi fost, as fi strigat un gura mare intr-o piata publica ca o iubesc si ca este singura femeie din viata mea dar dupa cele doua episoade chiar as rade si eu de mine. Nu am inselat-o niciodata, nu m-am gandit la asta, inainte era ceva de neinchipuit, acum insa cuvintele “never say never” imi suna altfel.

Viata sexuala era foarte ok inainte, de cativa ani insa se intampla de max 3-4 ori / luna. Am discutat cu ea, dar spune ca asa e ea, eu stiu ca nu este asa, nu era asa inainte. Recunoaste ca nu este normal dar spune ca nu “are chef” mai des, ca nu este genul ei. I-am spus ca este fie o problema hormonala sau nu ma mai doreste… imi replica ca exagerez cu ultima parte. Atunci cand se intampla, este la modul “hai”, rapid, chiar daca eu nu vreau sa sar peste preludiu. Foarte rar se intampla sa fie “mai bine”. Daca eu nu o ating eu, observ ca ea nu simte nevoia, nu face acelasi lucru. In rest, totul este ok, nu ne certam sau daca o facem e rar si nimic serios, facem planuri impreuna…

Ce ma deranjeaza la planuri este ca nu sunt planuri de viitor, ceva major, o investitie sau sa schimbam ceva semnificativ in viata noastra, ma refer financiar sau ca mod de viata. Se concentreaza pe lucruri “marunte”, pe termen scurt, nu o vad ca se ocupa de viitorul ei, de ce si-ar dori sa faca… traim intr-o stare de letargie. Se pare ca pe ea nu o deranjeaza acest lucru, daca incerc sa vorbesc cu ea nu se poate, evita sau reactioneaza ca si cum eu am ceva anormal.

De ceva timp, 1-2 luni, simt din nou starea dinaintea celor 2 episoade de acum cativa ani. Poate exagerez, poate nu, am obosit si nu mai am puterea sa fiu atent. I-am spus voalat ce cred reactia ei a fost cumva cea asteptata, eu sunt de vina ca ma gandesc la asta, eu sunt cel vinovat ca pot sa cred asa ceva.

Intrebarea care ma macina, oare ea ma mai iubeste, oare o mai atrag, ce ar fi de facut, simt ca nu se poate discuta cu ea, daca deschid subiectul pana la urma ajung sa fiu tot eu vinovat.