Ma ignora complet dupa 7 ani de relatie

Amyinutza,

citind primul tau post m-au trecut fiorii: am recunoscut scene intregi din viata mea. Intimplarea face ca se petreceau tot cind eram in al 7-lea an de relatie, tot necasatoriti (doar ca noi aveam mai multi ani decit voi cind ne-am intilnit. Si coincidenta merge pina la faptul ca eu sint cea cu un an mai mare)

Acuma, ca sa incep cu vestea buna: am serbat recent 9 ani de relatie, si de citeva luni ne-am si casatorit. Pentru asta insa a fost nevoie de multa munca, si de aia imi permit sa iti dau citeva sfaturi. Repet, din perspectiva celei care a trait EXACT experientele tale (constringerea de a tacea, exilul in cealalta camera, zilele fara nici un fel de comunicare, subiectul tabu al casatoriei, etc).

In momentele in care mi-a fost cel mai greu, am facut urmatoarele lucruri:

-intii si intii, am incercat sa analizez cu sinceritate DE CE vreau relatia asta (il iubesc, e incapatinare, e rusinea de a ramine singura?)
-apoi, am incercat sa imi imaginez ce se va intimpla daca ne despartim: cum voi gasi chirie noua, prieteni noi, samd (deduc din mesajul tau ca tu esti oarecum izolata, depinzi de el si nu ai neaparat cercul tau de prieteni, pentru ca ai renuntat la ei din prea multa dragoste si dedicatie pentru el)
-am citit multe forumuri pe net: despre psihologie, despre self-development, despre meditatie, samd. Mi-am creat pasiuni si placeri independente de restul lumii, si independente de el
-mi-am intilnit prietenele bune (pentru care nu avusesem destul timp in ultima vreme), si am birfit pe saturate despre barbatii nostri. Nu birfe care sa ma faca sa nu mai pot da ochii cu prietena de fata cu partenerul meu, dar lucruri simple: cum nu ma asculta, cum uneori nu putem comunica, etc. Este foarte terapeutic sa afli ca si ele trec prin situatii din astea (chiar avind copii, verighete pe deget, samd). Si dintr-o data situatia ta devine mai putin apasatoare, apare mult mai banala decit credeai. In plus, primesti o gura de aer proaspat de la prietene, putina independenta si incredere in tine, nu te mai masori doar prin ochii lui
-nu in ultimul rind, am incercat sa ma pun in locul lui. Obisnuiam sa dau intotdeauna vina pe el pentru toate disfunctionalitatile din relatia noastra: TU nu ma asculti, TU nu ma intelegi, TIE nu iti pasa de sentimentele mele. Am incercat sa ma opresc o clipa, si sa ma gindesc la rutinele mele: il ascult pina la capat, sau ii pun in gura gindurile si interpretarile mele? Ii sustin hobbyurile (in cazul nostru, lui ii place ciclismul, si eu il descurajam de la asta, pentru ca e ceva ce mie nu imi place/nu pot face si eram geloasa pe grupul lui de prieteni ciclisti)? Il incurajez legat de servici? Il incurajez destul sa aiba spatiul lui (iesirile cu prietenii pe care sa NU i le reprosez, samd)? Simte ca il apreciez sincer, sau simte ca mereu il compar cu iubitii si sotii amicelor mele? Simte ca imi doresc sa fiu cu el sincer, si nu din rutina si conventionalism? Ascult cu adevarat criticile lui, mesajele pe care mi le transmite, sau le ignor, asa cum mi se pare ca face si el cu ale mele? Incerc sa il schimb, ii impun sa fie altcineva decit e el in mod natural?

Am realizat ca relatia noastra era bazata pe niste rutine nefunctionale: fiecare isi nega anumite placeri, ii reprosa celuilalt daca facea ceva care nu il includea pe celalalt, si, pina la urma, era un conflict de ego-uri: fiecare se incapatina sa il aduca pe celalalt intr-o matrita pre-fabricata. Si nu in ultimul rind, cel mai grav, eu depindeam de el, traiam pentru el. Am incercat sa imi amintesc de ce m-am indragostit de el cu ani in urma, si sa vad de ce s-a indragostit el de mine. Partea trista a fost sa vad ca el se schimbase mai putin in cei 7 ani, fata de cum ma schimbasem eu: devenisem perechea posesiva si circotasa, lipsita de spirit de aventura, previzibila si mereu in cautarea locurilor caldute.

Am inceput deci sa imi re-descopar propriile placeri, si sa caut pasiuni independente de el (meditatia e una). Cu timpul, am descoperit cum el a re-devenit curios de ce faceam, s-a aratat interesat de noua mea lume (meditatie, muzica terapeutica, yoga), etc. Mai mult, mi-a multumit pentru ca m-am schimbat si pentru ca in acelasi timp ii dau spatiul de care are nevoie.

Ca sa fiu mai concreta, imbunatatirea relatiei a inceput cu o chestie simpla: intr-o seara de Vineri a plecat cu prietenii, fara sa ma invite si pe mine. Ca de obicei, am arborat fata mea nemultumita (reprosurile nespuse, bosumfarea traditionala), si el s-a facut ca nu observa (asta fiind de obicei razboiul rece tipic dintre noi). Apoi, in lipsa lui, m-am uitat la televizor, mi-am gasit de lucru, dar nu din postura de victima, ci din postura de "ce bine ca am niste timp pentru mine, sa fac ceea ce imi place".

A doua zi dimineata, in loc sa arborez aerul nemultumit si frustrat, am schimat foaia: am intrebat simplu si zimbitor: "Cum a fost?" "Ce mai face X?", "Te-ai simtit bine?" etc. Pur si simplu, voiam sa discutam FAPTE, nu judecati de valoare (nu 'm-ai lasat singura', 'iar te-ai imbatat', samd).

A fost o schimbare radicala: m-a sarutat, ma rasfata, glumea cu mine, a organizat restul weekendului sa facem lucruri impreuna, samd. Suna prozaic, dar eu chiar identific acel moment ca ziua in care relatia a inceput iar sa urce. Si totul a depins simplu de o schimbare de atitudine, de un mod diferit de a aborda lucrurile.

Mai am inca o veste buna pentru tine: eu eram cu citiva ani mai in virsta decit tine in momentul crizei maxime- tu ai un avans marisor in a fi descoperit problemele mult mai devreme. Asa ca iti doresc succes in a le rezolva. Dar nu uita, in primul rind fii sincera si intreaba-te de ce si daca vrei sa fii cu el. Si mai ales, incearca sa te independentizezi, chiar alaturi de el fiind.

Nu cred ca e nimic mai neplacut pentru un barbat decit o femeie care atirna de gitul lui, fara sa ii ofere nici o provocare.

cred ca ar fi bine sai dai timp si spatiu, spatiu de care sant convins ca nu isi da seama acum ca nu are nevoie de el. Am facut la fel ca si el, tin sa specific ca nu mam atins de prietena mea niciodata urasc barbatii care dau in femei. Stii ce am primit, o despartire dupa sase ani. Pur si simplu a zis bine ne vom desparti.

Au trecut deja patru luni am plecat din tara sperand ca imi va fi mai usor, mumu inca o visez si mai plang dupa ea nu o pot suna pentru ca ma rugat sai o las in pace. Insy deabea astept momentul sa o revad p samerg de pasti si daca va refuza si de data asta o las complet, penteu ca am inteles un lucru bun suntem facuti sa gresim cine nu iartanu are inima pentru tine... Credema ca cei al tau este al tau nu trebuie sa disperam dupa cei care ne ignora si nu ne merita. Si tind sa crezi ca daca vei face asta va veni singur la tine sa isi ceara scuze.

Am mai expeeimentato peun cuplu poate ca am facut rau cprocedand asa m vrut savad daca suntem la fel?. Pcunpstinta mea zis ca prietenul nu o mai baga in seama dupa patru ani de relatie eam zis sai faca ce mea facut si mie prietena. La fel si la iei el era durul el era cel care nu se casatoreste, el zicea ca daca se vor desparti nici nu se mai intoarce la ea. credema dupa o singura saptamana sa intors la ea plangand..crec ca ar fibine sapleci pur si simplu. Ai un job mergi la o prietena pentru o perioada si eati si toate hainele. Daca nu se intoarce nu e pt tine. Dar sa te pregatesti pt o viata independenta fyra el sa nu o faci ispititor si punct. Invatate sa te iubesti si sa ai grije de tine si credema ca dupa un timp cand vei reusi sa te iubesti si sa fii multumita de tine si de viata ta vei reusi sa primesti si pe altul in ininima ta.

P.S. Si nu uita sa terogi sincer la dumnezeu. Daca te rogi ispititor adumil doamne etc nu vei reusi sa te impaci cu tine. Cerei domnului imtelepciune si rabdare, si umpleti timpul cu prieteniipe care i ai esi la sucuri filme etc. Nu sta ca o leguma nuti faci decat mai rau.

Ca alternativa mai ppti sa alergi in fiecare dimineata iti va oxigena creerul si nu uita sa mananci chiar daca nai pofta. Bafta multa...(scuze pentru greseli scriu de petelefon si sunt pe drum)

-