o problema careia nu-i gasesc raspunsul...

Citesc randurile de mai sus si nu-mi vine sa cred ca le-am scris eu.Imi dau seama ca eram intr-o stare disperata si din fericire mi-am mai revenit.Va multumesc mult pentru sfaturi.

Ceea ce d-ul psiholog a scris m-a pus pe ganduri si in mare parte are dreptate.Intr-adevar pierderea apartamentului nu ma deranjeaza atat de tare cat ma deranjeaza faptul ca va trebui sa depind de parintii sotului meu(deoarece stau momentan intr-o casa de-a lor).Stam singuri e adevarat dar e casa lor.Servici nu am de vreo 2 luni...nu e asa de mult timp...sunt sigura ca o sa-mi gasesc altceva mai bun.

Adevarul despre mine nici eu nu-l stiu...sunt destul de confuza...daca il mai iubesc pe fostul?Da...Daca am sa-i spun vreodata?NU...Nu am de gand sa-i spun...are viata lui nu am de gand sa ma duc la el dupa ani de zile sa-i spun ca sunt inca indragostita...E cam penibil...Ma mai cauta din cand in cand dar nu cred ca ma iubeste...nu stiu de ce ma cauta...si nu vreau sa par disperata...
Probabil va ganditi de ce mai stau cu sotul meu...Ne cunoastem de foarte mult timp,la inceput ma facea sa rad...toata lumea imi spunea ca e tare de treaba,puteam sa-i spun orice...ma asculta,imi dadea atentie,ma iubea.Toate s-au schimbat in momentul in care ne-a pus preotul pirostiile pe cap.Imediat dupa ce ne-am casatorit a inceput sa fie mai rece,facea dragoste cu mine o data la 4-6 saptamani...daca incercam sa fiu mai iubareata ma respingea.Toate astea numai cand eram noi 2.Daca aveam musafiri sau mergeam undeva in vizita era foarte atent cu mine...si atat de ma mai iubeste si acum daca mai este altcineva prin preajma...Pe mine ma intriga chestia asta...de ce trebuie sa ne ascundem...toata lumea ne crede cuplul perfect dar de fapt suntem un dezastru...Incepusem sa-l iubesc cu timpul...nu era iubirea cea mai mare dar il iubeam...(eu am fost indragostita o singura data iar pe urma nu m-am mai putut indragosti,si stiu ca nu pot fi cu acea persoana deoarece asa a decis el acum multi ani)...Nu cred ca pe sotul meu l-a deranjat vreodata asta...Am avut o discutie cu el luna trecuta si mi-a spus ca el nu a fost niciodata indragostit de mine...Pe mine m-au durut vorbele lui...Am incercat sa-i spun ce simt pentru fostul prieten dar mi-a taiat-o scurt zicandu-mi ca el daca s-ar indragosti vreodata si-ar reprima sentimentele...nu le-ar baga in seama...As vrea sa pot face si eu asta dar cum sa ma lupt cu sentimentele...Cum sa fac sa-mi treaca?Sunt ani de zile...am crezut ca timpul rezolva totul...dar nu rezolva nimik...

Ma trezesc dimineata cu el in gand si adorm cu el in gand...Nu vreau sa traiesc in trecut...vreau sa fiu prezenta in viata mea...de asta imi doresc un copil uneori...ca sa-i ofer lui toata afectiunea si iubirea ce o port in mine,sa-i dau toata atentia care mi-a lipsit,sa-l invat sa fie curajos asa cum eu nu prea sunt...sa-l invat sa aibe demnitate si sa fie tot timpul cu capul sus...dar uneori imi e frica sa am acel copil...ma gandesc de multe ori ca daca nu o sa-l pot iubi...daca nu o sa ma iubeasca...ganduri prostesti care imi trec prin minte.

Momentan nu stiu de ce stau cu sotul meu...i-am zis ca avem o problema de comunicare si acum cica incercam sa o rezolvam...dar nu mai stiu sa mai comunic cu el si probabil nici el cu mine.Nu stiu de unde sa incep...nu vreau sa-l ranesc nu vreau sa ma cert cu el...vreau doar sa comunicam si imi mai doresc sa nu ma mai critice tot timpul,as vrea sa ma aprecieze.

Am avut mai multe discutii cu mama mea...inainte o uram...acum o iubesc...e mama mea.Fiecare om face greseli in viata dar trebuie sa i se dea sansa sa le repare.Acum e alaturi de mine si e singura persoana cu care pot sa fiu eu...sa-i spun ce sentimente am pentru unul sau altul...sa-i spun ce cred despre sotul meu,despre fostul meu prieten...ce sentimente am pentru socrii mei...ea imi da tot timpul un sfat care ma linisteste si imi vorbeste din experienta ei personala.Nu m-ar judeca cu rautate orice i-as spune...altii in schimb ar face-o.

Promit ca o sa fiu mai puternica pe viitor si daca o sa iau o decizie in privinta casniciei mele o sa ma gandesc foarte bine poate am sa consult un psiholog care se ocupa cu probleme de cuplu...

Nu stiu daca sotul meu are sau nu pe altcineva...nu pot sa-l acuz daca nu am dovezi...In schimb mi-a spus o data ca el oricat de rau s-ar intelege cu mine nu ar divorta ca sa nu le de-a satisfactie parintilor lui.Nu stiu ce sa zic...spuneti-mi voi...eu sunt tare confuza...nu stiu cum sa procedez...poate ma invatati voi...ca eu nu prea am raspunsurile la mine.Va multumesc.

Nici sotul meu nu se mai culca cu mine decat ca trageam eu de el, apoi, intr-o buna zi, am aflat ca avea de vreo 4 ani pe alta. Asa ca nu te sacrifica pt nimeni, esti cea mai importanta persoana din viata ta.

Dumnezeu te iubeste, nu te judeca, doar oamenii gandesc in alb si negru, sincer, acum nu mai cred ca El ne-ar pedepsi pt iesirea dintr-o casatorie cu cununie, pt ca am vazut pe pielea mea cum mi-a deschis caile pt a ma elibera.

Lasa gandurile de sinucideri si alte aberatii. Eu cand sunt deprimata ma hotarasc brusc sa ies din starile rele, ma scutur din tot trupul, misc din cap si, privind inainte, respirand adanc, imi revin.

Sentimentul de culpabiliate e ceva destul de comun femeilor - o eroare in care societatea ne-a aruncat. E de datoria noastra (fata de noi insene) sa iesim. Nu ai de ce sa te simti vinovata. E o greseala din start. Dumnezeu nu ne arata cu degetul, el vrea sa ne transformam; ne asista si ne ajuta pana ce reusim sa o facem. Cu cat se intampla mai repede, cu atat mai bine.

Asa ca ia-ti viata in maini! Fii puternica, fa-te puternica si, renuntand la a te identifica iarasi cu starile care mai apar in tine (lasa-le sa apara, observa-le detasat), incepi sa lucrezi, pas cu pas, la un nou prezent, eliberat de ce a fost neplacut in trecut.

Bafta! Sunt alaturi de tine!

Nici sotul meu nu se mai culca cu mine decat ca trageam eu de el, apoi, intr-o buna zi, am aflat ca avea de vreo 4 ani pe alta. Asa ca nu te sacrifica pt nimeni, esti cea mai importanta persoana din viata ta.

Dumnezeu te iubeste, nu te judeca, doar oamenii gandesc in alb si negru, sincer, acum nu mai cred ca El ne-ar pedepsi pt iesirea dintr-o casatorie cu cununie, pt ca am vazut pe pielea mea cum mi-a deschis caile pt a ma elibera.

Lasa gandurile de sinucideri si alte aberatii. Eu cand sunt deprimata ma hotarasc brusc sa ies din starile rele, ma scutur din tot trupul, misc din cap si, privind inainte, respirand adanc, imi revin.

Sentimentul de culpabiliate e ceva destul de comun femeilor - o eroare in care societatea ne-a aruncat. E de datoria noastra (fata de noi insene) sa iesim. Nu ai de ce sa te simti vinovata. E o greseala din start. Dumnezeu nu ne arata cu degetul, el vrea sa ne transformam; ne asista si ne ajuta pana ce reusim sa o facem. Cu cat se intampla mai repede, cu atat mai bine.

Asa ca ia-ti viata in maini! Fii puternica, fa-te puternica si, renuntand la a te identifica iarasi cu starile care mai apar in tine (lasa-le sa apara, observa-le detasat), incepi sa lucrezi, pas cu pas, la un nou prezent, eliberat de ce a fost neplacut in trecut.

Nici sotul meu nu se mai culca cu mine decat ca trageam eu de el, apoi, intr-o buna zi, am aflat ca avea de vreo 4 ani pe alta. Asa ca nu te sacrifica pt nimeni, esti cea mai importanta persoana din viata ta.

Dumnezeu te iubeste, nu te judeca, doar oamenii gandesc in alb si negru, sincer, acum nu mai cred ca El ne-ar pedepsi pt iesirea dintr-o casatorie cu cununie, pt ca am vazut pe pielea mea cum mi-a deschis caile pt a ma elibera.

Lasa gandurile de sinucideri si alte aberatii. Eu cand sunt deprimata ma hotarasc brusc sa ies din starile rele, ma scutur din tot trupul, misc din cap si, privind inainte, respirand adanc, imi revin.

Sentimentul de culpabiliate e ceva destul de comun femeilor - o eroare in care societatea ne-a aruncat. E de datoria noastra (fata de noi insene) sa iesim. Nu ai de ce sa te simti vinovata. E o greseala din start. Dumnezeu nu ne arata cu degetul, el vrea sa ne transformam; ne asista si ne ajuta pana ce reusim sa o facem. Cu cat se intampla mai repede, cu atat mai bine.

Asa ca ia-ti viata in maini! Fii puternica, fa-te puternica si, renuntand la a te identifica iarasi cu starile care mai apar in tine (lasa-le sa apara, observa-le detasat), incepi sa lucrezi, pas cu pas, la un nou prezent, eliberat de ce a fost neplacut in trecut.