Incep articolul meu surprinzator de greu pentru ca sunt costienta ca va fi citit de foarte multe persoane...acum 18 ani ,intr-o zi ploioasa am vazut si eu pentru prima data lumina...copilaria mea nu a fost tocmai una normala...am mers la gradinita ca fiecare copil dar nu am apucat sa o termin din cauza unui accident de masina,am traversat strada regulamentar dar o doamna neatenta nu a pus frana la timp si m-a aruncat pe cealalta parte a soselei...nimeni nu mai imi dadea nicio speranta dar am luptat sa traiesc cu toate complicatiile care le-am avut..1 an am stat la pat din cauza piciorului care era grav ranit dar prin 3 operatii si terapie merg ca un om normal si imi traiesc viata...
Insa nu acel acident mi-a marcat copilaria ci moartea mamei mele din cauza unei sarcini,a murit chiar in timpul operatie de cezariana dar in urma ei a ramas fratele meu .ii seama perfect...mama a fost inlocuita de o alta mama care m-a ajutat sa nu ii simt lipsa destul de mult mamei mele naturale...
Au fost esecuri care m-au marcat,au fost victorii care m-au facut sa imi creasca inima...olimpiade ,premii si concursurii castigate...dar cel mai mare esec a fost cand am picat examenul auto...am fost daramata o perioada dar m-am refacut cu ajutorul celor din jurul meu
Acum partea cea mai grea :IUBIREA....au fost in viata mea doua persoane care le-am iubit din tot sufletul...primul a fost mihai o iubire de adolescenti cu bune si cu rele,dar dupa 2 ani totul a luat sfarsit si toata iubirea care o aveam pentru el s-a mutat la george cel care acum mi-a provocat o rana enorma care nu o va vindeca nimeni si nimic...nu vreau sa ii ia locul nimeni ,imi doream sa fie el...acel print cu care imi voi impartii restul zilelor si alaturi de care sa pot merge in viata,dar nu se va putea nu vreau sa imi cladesc fericirea pe nefericirea altei persoane,iar daca el va fi pentru mine ...va fi candva...chit ca am sa astept 1 an...1 luna sau chiar mai mult timp...dar voi astepta undeva in afara lor...
Sper ca nu v-a plictisit povestea mea,ar fi mai multe de spus dar poate altadata
Sarbatori fericite tuturor si pace in suflet! la multi ani!
draga blue life
Povestea ta nu e deloc plictisitoare...povestea ta e una importanta.Stii de ce? Pt ca e a ta,tu ai trait-o tu ai trecut prin ea si ai facut fata la fiecare moment. Sincer e o poveste plina de lucruri importante,asa un pic ce ai povestit aici imi arata ca esti o luptatoare si ai vrut mereu sa mergi mai departe. Iar iubirea....hmm....e iubire....ea e ceva aparte ea ineamna mult pt noi,ea face parte zi de zii din viata noastra. Da e normal sa il iubesti pe George....si sa il vrei in continuare. E o parte din tine el,si va fi mereu. Timpul insa va rezolva situatia.Durerea ti se va atenua,vei iubii din nou pe altcineva,vei fi iubita . Nu ai de unde stii de unde apare iubirea caci ea se afla la orice pas de noi.De multe ori nici nu o observam deoarece suntem coplesiti de durerile noastre interioare,dar e bine,caci atunci cand observam iubirea inseamna ca sufletul nostru e vindecat si poate incepe o alta etapa a vietii. Eu iti multumesc pt ca ai impartasit aceata mica parte a vietii tale cu mine si sper sa mai aduci si alte vesti.
blue life...
Eu am timp. Astept sa-mi povestesti. Si, nu ma plictisesti deloc. Am avut si eu 18 ani si, exact la aceasta varsta am patit si eu ceva asemanator...
OK! Te astept.
Post new comment