Sotul meu sufera de depresie

Scriam acum sase luni un mesaj despre sotul meu care sufera de depresie... Si de-atunci n-am mai scris nimic, pentru ca am tot sperat ca o sa-si revina, am crezut ca e un vis urat din care o sa ma trezesc, ca e o etapa peste care pot trece. Dar n-a fost nici pe departe asa. A urmat tratamentul prescris de medicul psihiatru, apoi a consultat inca alti doi medici, a mers si inca mai merge la sedinte de psihoterapie, dar fara niciun rezultat. E absent, parca traieste intr-o lume numai a lui. Am incercat sa tin cont de sfaturile celor care mi-au scris si de cele ale prietenilor nostrii medici, dar mi-am pierdut rabdarea. Urmeaza sa nasc in scurt timp si am sentimentul ca sunt o mama singura. Mi se pare c-am renuntat la mine si mi-e teama sa nu fac eu o depresie in momentul in care o sa vina copilul si o sa-mi lipseasca sustinerea lui. Ma gandesc din ce in ce mai des la despartire, nu stiu daca e cea mai buna solutie, dar nu vad alta.
Mi-ar prinde bine sfaturile unei persoane care traieste cu un depresiv.
Incep sa cred ca depresia asta e o boala contagioasa care-i afecteaza si pe cei apropiati celui bolnav.

Eu va recomand sa apelati la o echipa psiholog - psihiatru care sa functioneze OK. Sigur ca-i o provocare gasirea ei dar... feedback-urile primite de la pacienti mi-au format convingerea ca niciunul n-are ce cauta in domeniul de activitate al celuilalt.

Vreau sa intelegeti ca formarea de baza este diferita in cazul fiecaruia iar asta se ,,simte". Am cativa psihiatri pe care-i respect si colaboram dar din pacate marea majoritate au impresia ca ceea ce fac ei dupa ce prescriu hapurile se cheama ,,interventie psihoterapeutica". Nimic mai fals.

Va relatez aproximativ exprimarea recenta a unei paciente - ,,Am fost si la psihiatru ... si am stat de vorba o ora, adica a fost o consultatie ... dar nu am simtit vreo diferenta dupa." Sa va mai spun ca venise la mine cu o gramada de indoieli privind schema de tratament prescrisa, cu planuri de a intreba si medicul de familie, si homeopatul, si cine mai stie cine.

Asa ca eu am convingerea ca daca fiecare si-ar face treaba bine si psihologul nu si-ar da cu parerea despre medicamentele prescrise de psihiatru iar celalalt nu s-ar apuca sa faca psihoterapie dupa ureche, totul ar merge mult mai bine.

Sfatul meu este sa tineti legatura cu un psihiatru bun, care sa fie si psihoterapeut. Ceea ce descrieti dvs poate fi o depresie cu simptome psihotice, poate fi o deteriorare de tip delirium, poate fi un consum de substanta comorbid cu o depresie sau altceva. Sunt prea putine date pentru a pune un diagnostic corect si, mai ales, pentru a trata eficient.

Daca va adresati unui psihiatru la un cabinet, acesta poarta o raspundere a diagnosticului si tratamentului pe care le parafeaza.

Desigur, dumneavoastra sunteti libera sa apelati si la solutii alternative, si in mod sigur veti intalni persoane binevoitoare, care, in functie de pregatire, isi vor da cu parerea.... dar, fiind vorba de sanatate, va sfatuiesc sa apelati, totusi, la un profesionist.

N-am vazut filmul (as vrea, pare interesant), dar pot sa va spun ca si sotul meu are depresie de multi ani.

Nimeni nu va poate spune cum vor evolua lucrurile si ce trebuie sa faceti.
Ati putea sa ii fiti "aliat" nu "dusman". Adica incercati sa contabilizati lucrurile bune pe care le face. Nu incepeti discutiile cu nervi si niciodata cu "trebuie sa vorbim despre...", "trebuie sa ....".

Luati lucrurile pe rand, asa cum sunt, nu va fixati un obiectiv din a-l face sa inteleaga ca "trebuie...". In momentul asta el nu poate sa inteleaga, nu poate sa faca, nu poate sa lupte. Cel mai bine e sa-i aratati ca puteti lupta dvs. Sa-i aratati, nu sa-i spuneti.

E foarte importanta si cauza depresiei, sprijiniti-l sa o afle.
Ma uit la ce v-am scris si as mai avea o multime... dar sunt parerile mele, trairile mele, iar depresia e o boala cu tot atatea manifestari cate persoane o au.

Ca o concluzie: se poate trai cu un depresiv. Altfel decat atunci cand nu era depresiv. Cu rabdare, intelegere, ingaduinta, etc.

Am sa va spun un lucru pe care ni l-a spus noua preotul care ne-a cununat: "Sa va ingaduiti unul pe altul pentru ca ingaduinta vine din dragoste." De cate ori am impresia ca e greu mi-amintesc asta.