Sunt o epava, desi am doar 16 ani

sunt mama unui adolescent de 17 ani si a unei preadolescente de 12 ani.cu baiatul nu am avut probleme de genul acesta,insa cu domnisoara ,pot spune ca au fost ceva tentative.la doar 12 anisori,varsta la care ii venise si prima menstruatie,fiind mai dezvoltata, incepuse si ea cu crize de genul: nu port tricouri mulate ca sunt grasa....,nu port fuste ca am pulpele prea groase,...nu mai mananc de aia ca ma ingras.....si asa mai departe.insa dupa mai multe discutii cu dansa despre faptul ca trebuie sa isi accepte corpul asa cum este sau eventual sa adopte un anumit regim de alimentatie ptr a ajusta partile corpului care nu-i convin,am reusit s-o scot din acea stare.dar vreau sa spun ca eu sunt foarte apropiata de copii mei ,putand sa discute cu mine orice nelamurire au .

Cand am citit postul tau parca m-am vazut pe mine acum zece ani cand a inceput toata chestia asta. Si la mine a inceput tot in adolescenta. Prima iubire neimpartasita cu refuzul aferent, urmata de o a doua cu refuzul specific, apoi de o a treia si tot asa pina la cei 26 de ani ai mei. Cred ca este de prisos sa mai subliniez ca nu am avut niciodata o prietena. La fel ca si pe tine, lucrul asta m-a destabilizat emotional dar si fizic. Pe linga faptul ca am devenit tot mai neincrezator si mai complexat , am inceput sa nu mai mananc aproape deloc.Am slabit aproape 10 kg si aratam ca un schelet ambulant. Mai rau este ca mi-am umplut de ura fata de toata lumea inclusiv fata de parintii mei. Ma uram pe mine insumui pentru ca eram scund si urat, uram pe toata lumea si tot ce exista. In culmea unui pisod din asta maniaco-depresiv, am lovit cu piciorul o pasare ranita... A murit... si cu ea o parte din mine, copilul bun care fusesem candva.M-am inchis in mine. Am inceput sa beau mult si des. Asa sunt si acum. O vreme am incercat sa nu las sa se vada ca sunt trist. Acum nu ma mai ascund. Ma prezint asa cum sunt: golit de sentimente. Un mort prins intr-un trup inca viu. Un cadavru ambulant. De multe ori stau in fata oglinzii si ma privesc fara sa gandesc. Pur si simplu stau si ma uit la mine... Sunt prea istovit sa gandesc ceva. Sunt resemnat. Nu mai vreau nimic... Tu insa ai doar 16 ani si o viata inainte. Cu putina consiliere si un machiaj profesionist o sa scapi de situatia asta. Pentru mine e deja prea tarziu.

Nu e capat de lume faptul ca nu ai avut nici macar o iubire impartasita.De asta ai destul timp,esti inca la inceput.Poate nu ai gasit persoana potrivita,poate nu le dai tu atentie persoanelor care te plac sau inca nu a venit "vremea ta".
Stiu ca in adolescenta iti creeze probleme acolo unde nu trebuie, si uneori se exagereaza putin(dar asta e normal),insa incearca sa descoperi ce iti place,poate te apuci si de un sport.
Vorbeste cu psihologul scolii(sper ca exista la tine la scoala; sau mergi la alt psiholog),si analizeaza cu el prin ceea ce treci.Iti spun eu ca te vei simti mult mai bine,te vei descarca si incet-incet vei scapa de ceea ce te framanta.

Buna stiu cum te simti si eu acum cativa ani eram deprimata si multe altele,poate ar trebui sa incerci sa iti faci alti prieteni si apoi sa te gandesti sa iti faci un iubit, nu iti pierde speranta toti am trecut prin iubiri neimpartasite dar crede-ma ca de obicei ne atasam de cineva care pare dragut si etc insa asta nu inseamna ca suntem si pe aceeasi lumgime de unda cu ei, ai sa vezi in timp ca trebuie sa gasesti si puncte comune pt a fi cu cineva nu doar pt ca ii placi aspectul fizic.

Legat de faptul ca cand ajungi acasa nu vrei sa faci nimic si doar te uiti pe geam...iti sugerez sa iti gasesti un hobby sa stii ca sunt multe de care nu stii cauta pe net de ex quilling sau origami ori bijuterii hand made cum se fac poate o sa iti gasesti o ocupatie placuta cine stie e doar o idee.

Legat de greutatea ta...nu iti fa griji sunt si schimbarile hormonale prin care treci si daca intradevar vrei sa slabesti slabeste cu cap urmand un regim alimentar sanatos si cu exercitii fizice pentru ca esti tanara si poti sa iti modelezi corpul cum vrei tu,uite daca vrei sa vorbim da-mi un mail pe andreahadef@yahoo.com si o sa te adaug apoi in adresa mea de messenger ca am alta.O zi buna si nu mai fi trista.

Sper sa vezi mesajul asta

Cand am vazut titlul „Sunt o epava”, sincer ma gandeam la altceva dar cand am citit imi dau seama ca nu e deloc asa.

Draga mea la 16 nu este timpul pierdut, daca te ajuta cu ceva si eu eram la fel, nu avusesem si eu un prieten in adevaratul sens al cuvantului pana la 17 ani cand l-am cunscut pe actualul iubit.

Ai toata viata inainte, nici nu trebuie sa te gandesti foarte mult la asta, el va veni cand nu te astepti.

Incearca sa ai mai multa incredere in tine, traieste-ti adolescenta pentru ca mai tarziu vei regreta.

Nu te mai considera o „epava”, iar despre faptul ca iti induci voma este foarte periculos.

Parerea mea este ca aceasta depresie se va accentua daca nu faci nimic sa o rezolvi asa ca te sfatuiesc sa cauti un psiholog care sa te ajute sa treci peste aceasta.