Home

Uneori imi este rusine ca acesti oameni se numesc familia mea!

Submitted by vizitator on Sun, 02/27/2011 - 13:56
 
?Am 52 de ani si familia mea a facut tot posibilul sa ma desparta de iubitul meu. S-au purtat ca niste tigani, au injurat, au vorbit urat, au facut valva la serviciul meu de unde am si plecat ca urmare a atmosferei creeate, imi era pur si simplu rusine de ceea ce au facut. Si de ce? pentru ca iubeam si vroiam in sfarsit sa traiesc. De ce in sfarsit? pentru ca am trait 20 de ani pentru fiul meu care nu a inteles ca am si eu dreptul la viata.

M-am sacrificat 20 de ani pe altarul maternitatii, trebuia sa ma sacrific in continuare si sa renunt la viata asa cum nu mi-a fost dat sa traiesc. Credeti ca un fiu care se purta uneori foarte urat cu mine, uneori nu ma respecta merita chiar sacrificiul pana cand? pana cand se hotara sa-si vada de viata lui, sa plece si cu mine ce se intampla? Va spun eu: imi luam un catel- actipild si traiam singura cu el gandindu-ma si regretand ca am renuntat la un om de valoare care ma iubeste curat, sincer si cu adevarat.

Familia mea vedea in mine doar mama care are grija de fiul ei pana ce aceasta moare, fara ca vreodata sa stie ce inseamna sa iubesti, dar mai ales sa fii iubita.Am fost pusa la zid pentru ca am avut indrazneala sa ma casatoresc iar pe fiul meu l-am mutat intr-un apartament cu chirie si i-am dat drumul sa guste putin din dificultatile vietii. Langa mine era in siguranta; bani , macare, nevoi. etc. fara sa stie ce inseamna viata, ce faci si cum te descurci cand ii spui ca nu ai bani iar el face factura la mobil de milioane de lei.

Familia mea ma pune in continuare la zid, sunt persoana non grata, oaia neagra,mama iresponsabila( dar nu au vazut defel sacrificiul de pana acum )mama care si-a abandonat fiul de 21 de ani( varsta la care altii au o viata personala, lucreaza si se descurca singuri). Desigur vina este a mea pentru ca am permis sa creasca si sa se formeze astfel. Dar credeti ca afirmatia familiei mele cum, ca eu sunt o problema si sa-mi sterg din mobil numerele lor, ca nu cumva sa-i sun, este corecta?

Mi-am iubit fratii, intotdeauna am atenuat conflictele familiale, am incercat sa mi-i fac prieteni si pentru numic in lume nu as fi intrat cu bocancii in viata lor privata, asa cum ei au facut.
Uneori imi este rusine ca acesti oameni se numesc familia mea!
Unde am gresit si cand? Ce ati alege Dumneavoastra: sa ma sacrific in continuare pe altarul maternitatii sau sa urc in ultimul meu tren al vietii, care stiu ca ma va duce acolo unde vreau eu?

Impresionanta poveste.

Impresionanta prin puterea dumneavoastra de a merge pe drumul functional al vietii. Doamna, cu siguranta nu sunteti ceea ce familia dumneavoastra sustine! Impresionanta este si daruirea dumneavoastra ca mama (probabil nu v-ati refacut viata mai devreme gandind "ca am un copil de crescut"), si ca sora.

Faptul ca familia "va judeca" si "va condamna" este, mai degraba, o frica de pierdere. I-ati obisnuit asa: sa va ocupati de altii (fiu, frati, parinti), mai putin de dumneavoastra. Obisnuindu-i intr-un anumit fel, inevitabil, le-ati creat unele dependente: fiului, dependenta de sursele dumneavoastra financiare si numai, fratilor, siguranta ca au in familie un factor de echilibru. Familia dumneavoastra, este suparata acum (mai degraba speriata) pentru ca si-a pierdut echilibrul! Cele mai frecvente greseli ale cuiva, sunt acelea in care acel cineva care acuza, ataseaza cu de la sine putere, si calitati negative cuiva.

Spre exemplu, daca o femeie fumeaza, "gura lumii" ii mai pune in carca si faptul ca e curva! Si asta gratuit, ca sa aibe, daca tot e viciata... Sau, daca are curajul sa mearga pe drumul lui, fara sa mai "taraie" dupa el disfunctionalitati, acestei persoane i se ataseaza si caracteristici negative: e un rau, e un nebun, e un nerecunoscator pentru ca ne-a lasat asa...Ori, de cele mai multe ori, atunci cand intervine o schimbare (iar casatoria dumneavoastra este o schimbare) sistemul vechi se clatina, iar cei care au cel mai mult de pierdut intra in panica...Si procedeaza asa cum descrieti dumneavoastra mai sus...

Ce-aveti de facut? Lasati numerele de telefon acolo unde sunt. Lasati usile comunicarii deschise si, faceti jumatate din drumul catre ei. Nu fortati lucrurile, acordati-va si lor dar si dumneavoastra suficient timp si spatiu pentru a asimila noua homeostazie a familiei largite.

Acum, vorbind un pic si din experienta mea personala, mama mea, s-a recasatorit la varsta de 64 de ani. Poate, la fel ca si dumneavoastra, a simtit presiunea sociala dar si traditionalismul romanesc, specificul acestuia, care i-a spus ei ca de-abia dupa sapte, opt ani de la moartea sotului ei (tatal meu) trebuie sa se gandeasca si la viata ei...Diferenta? Pai in toata aceasta perioada, statea in casa singura cuc, si doar vizitele noastre, ale copiilor si nepotilor, o mai readuceau la viata...

Acum, bine mersi, se plimba prin toata Europa, isi permite vacante si pretuieste fiecare clipa! Si, are langa ea un om care o respecta, o iubeste si o pretuieste, asa cum si-a dorit dintotdeauna.

Eu va doresc o viata asa cum ati visat, sa fiti iubita, si sa iubiti!

Cu deosebita stima.

Adrian Trica
psiholog clinician - psihoterapeut

Alte raspunsuri date de Adrian Trica

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/8354

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
G
U
h
A
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie