Am nevoie de raspunsuri. E normal cum gandesc? Ce simt?

De obicei intru pe site-ul asta fiindca,ca orice om,caut un raspuns.

Cand am dat de postarea ta,am zis ca sunt cea mai norocoasa persoana,de ce?fiindca ceea ce simti tu,este in mare,ceea ce simt si eu,insa scris.

Niciodata n-am putut sa spun fix ce simt,mereu spuneam doar anumite "ramuri"din aceste "probleme"pe care le am.
Nici eu nu suport oamenii slabi,diferenta este ca inainte sa le dau aceasta caracterizare de "oameni slabi"stau si analizez fiecare gest,cuvand,atitudine,a lor.

Ai vazut cum suntem atrasi de oamenii puternici?fiindca avem impresia ca ei au marea si pamanatul,cand de fapt,noi aveam in noi toate astea deja,insa nu stim ca le cultivam.

Tine minte ca daca vrei sa-ti gasesti o prietena apropiata,inainte sa-ti deschizi inima in fata ei,trebuie sa o analizezi puternic,sa-i vezi fiecare reactie in functie de situatie,stiu ca te duce capul si ca poti sa faci asta,nu multi pot.

A si inca ceva..poate chestia asta cu perfectiunea vine din frica de slabiciune,adica daca dam de o persoana antipatica,care e mai buna ca noi intr-un anumit domeniu,materie,vrem sa o intrecem si sa fim mai buni ca el/ea ca sa putem sa fim peste persoana aia antipatica,insa toate astea nu conteaza,fiindca inainte de toate,daca crezi in Dmz,toate aceste lucruri trebuie pur si simplu sa se intample,orice am face noi,uneori ni se pun 1001 de piedici si tot la rezultatul pe care Dmz il vrea ajungem,oricat ne-am straduii...iar daca nu crezi in Dmz,gandestete ca exista un curs al evenimentelor in lumea asta,nu poate sa existe o persoana care sa castige mereu,cum nu poate fi o persoana care pierde mereu,trebuie sa fim echilibrati cu totii.

As mai fi continuat romanul asta,insa nu mai pot..ai grija de tine si sper ca intr-o zi,tu singura sa gasesti raspundul la enigma pe care o traiesti,asa cum incercam cu totii.

Buna Thalia, iti scriu in calitate de asistent-social, terapeut la DGASPC Brasov, ceea ce ai scris tu acolo ma ingrijoreaza intr-o masura destul de mare, se pare ca nu sunt doar figuri de adolscenta, tu chiar te confrunti cu niste probleme, fara sa vb cu tine sa aflu raspunsul la unele intrebari despre copilaria ta,despre familia ta, despre iubitii pe care i-ai avut sau pe care ti doresti si altele nu pot sa spun care este cauza trairilor pe care le ai!

Te felicit ptr ca iti doresti ca lucrurile sa fie perfecte, dar ia aminte niciunul dintre noi nu suntem perfecti si deja cand gandul asta te chinuie si nu te lasa sa traiesti cu adevarat, este o problema serioasa. Las-o balta de matematica, nici mie nu mi-a placut matematica si ca atare am invatat doar asa mediocru de 6, 7, in schimb am excelat in alte domenii, nu avem cum sa fim buni la toate, constientizeaza lucrul asta si canalizeza-ti energia pe ce iti place!

Cat despre plans, nu trebuie sa-ti fie rusine, jena, nimeni nu te poate condamna cand ai vreun motiv, problema e cand plansul apare din senin, asta e o reactie bizara.

Ma bucur ca ai sesizat ca ai o problema, eu iti recomand cu caldura sa te adresezi consilierului scolar de la tine din liceu sau mai mult, mergi la Protectia Copilului, de acolo de unde esti tu, spune ca nu te simti bine psihic, ca te simti singura, ca ai ganduri ciudate si nu poti vorbi cu familia si prietenii, spune ca simti nevoia de a vorbi cu un specialist si solicita o consiliere psihologica.

Asculta sfatul meu si te rog sa revii cu informatii!

Te voi tine aproape!

Salut,vreau sa-ti spun ca nu esti singura care trece prin asa ceva , de asemenea si eu am trait si inca mai trec in mare parte prin aceleasi stari , nemultumiri , fobii ,sentimente , confuzii, crize ,dezamagiri.
Nu cred ca exista inca "leacul" care sa le faca sa dispara pur si simplu asa cum am cateodata impresia.. cum ca ar exista acel "leac" doar ca nu l-am descoperit inca.Cred ca te intrebi de ce ti se intampla tocmai tie asa ceva ca si cum ai fi gresit undeva cu ceva si nu poti sa iti dai seama cu ce... cel putin asa imi zic eu uneori, si simt ca as fi dispus sa urmez orice pasi ,oricare ar fi aia, daca as sti ca la final o sa gasesc rasaritul de soare si nu o sa mai fie eclipse , ca o sa dispara norii astia negri si urati si ca o sa fie senin si ca o sa se calmeze in sfarsit apele astea tulburi si valurile astea enorme.
De asemenea si mie imi este foarte greu sa cer ajutorul pentru ca simt ca oricat as incerca sa explic ce simt tot nu ar intelege nimeni pe deplin si ca urmare cum m-ar putea ajuta daca nu poate sa inteleaga pe deplin sau chiar daca ar intlege ,poate imi va da niste sfaturi care nu merg la cei mine si o sa incerc in zadar sau si mai rau sa se agraveze situatia.
Cred ca sentimentul de a fi mai bun la orice decat oricine, de a fi perfecti arata nevoia noastra de a fi felicitati si aplaudati sperand ca asa o sa scapam de sentimentul "nu sunt bun de nimic" sau ca ne-ar place foarte mult sa le zicem "va place de mine acum?" , "cine e cel mai bun?", sau poate cumva stim ca suntem mai buni , mai diferiti decat restul doar ca nu avem dovezi sa le demonstram celorlalti sau sa ne demonstram macar noua insine.
Cat despre schimbarile de stari .. greu mai vine starea aia de bine...ma intrebam.. "oare o sa mai vina vreodata?" "ce trebuie sa fac oare sa vina odata care e smecheria?" , iar cand vine intr-un final, nu imi vine sa cred ca tocmai cu cateva zile in urma traiam acele stari care pur si simplu cuvintele nu sunt de ajuns sa le descrie, si chiar ma simt asa bine incat am impresia ca pot sa fac tot ce imi propun oricat de greu ar fi si imi zic "gata de acum cu cealalta stare , pana aici i-a fost!" dar din pacate nu se intampla tocmai asa..
Nici mie nu imi venea sa cred la inceput ca imi vine sa plang , adica.. "chiar asa am ajuns?" . Ai sa observi ca daca te lasi in voia plansului ai sa "primesti" o stare asemanatoare celei care o simti dupa ce scrii.. chiar daca poate nu dureaza , ai sa fii multumita oricum, si incearca sa nu te gandesti la reactia ta sau ce ai zice tu sau familiei/prietenelor daca te-ar vedea plangand ,cel putin pe mine ma omora gandul asta ..
Sentimentul ca am dezamagit cu ceva sau ca am facut ceva gresit il simt si cand zic un simplu "salut" sau "ce faci?".. ma gandeam: "oare am zis asta intr-un fel bizar sau am lasat o impresie proasta despre mine ?", .
Ai sa vezi ca intr-un final doar tu ai de castigat de pe urma acestei experiente si o sa te regasesti indiferent cat de imposibil ti s-ar parea!
De fapt acum o vad ca pe ceva benefic aceasta experienta.. m-a motivat intr-un fel sa fac lucruri care cel dinainte experienttei fiind nu as fi putut sa le fac.M-a schimbat cu toate ca simteam frica de acest lucru "daca o sa fiu diferit cand o sa se termine totul?" dar nu am nici o indoiala ca m-a schimbat de fapt, in mai bine.
Incearca sa iti impui sa realizezi unele lucruri mici, cum ar fi sa citesti o carte sau de exemplu eu aveam obiceiul sa deschid calculatorul imediat dupa ce ma trezeam si mi-am propus sa nu mai fac asta timp de o saptamana, altadata imi propuneam azi nu stau decat 2 ore la calculator si altele.., adica sa te provoci sa faci anumite lucruri chiar daca ti se par simple , cel putin pe mine m-au ajutat. Putin sport sa stii ca nu ar strica.. niste melodii care crezi tu ca s-a potrivi cu starea care o ai, sau poate un film care ti-a placut foarte mult ...
Daca te-a ajutat cu ceva cele spuse oricat de putin, inseamna ca mai am un motiv pentru care aceasta experienta a fost benefica .
Si sa stii ca nu se intampla nimic rau daca iti scrii aici trairile sau orice altceva simti tu ca ai avea de spus!

Vreau sa multumesc tuturor pentru sfaturile acordate. Voi incerca sa tin cont de ele desi ar putea fii destul de greu... Deja mi-am format o rutina din a incerca sa fac totul perfect. E ca un reflex nesanatos de care numai scap. Dar promit ca o sa incerc...

Ceea ce ai scris tu ma ingrijoreaza (desi nu sunt psiholog).Aceasta atitudine a ta perfectionista poate evolua inspre depresii majore si este extraordinar faptul ca ai sesizat intuitiv ca este o panta periculoasa.
Cei din anturajul tau ar putea fi multumiti de rezultatele tale si sa nu vada nimic in neregula in atitudinea ta perfectionista.Atentie,ea poate duce chiar spre suicid si parintii tai ar fi bine sa fie constienti de aceste pericole.
Nu de mult s-a discutat mult de cazul Madalinei Manole.O femeie superba cu copil,cariera si sot care a ajuns ca sa se sinucida.Cei din anturajul ei au fost surzi si orbi la zbaterile ei,crezand ca este ok acel "perfectionism" al artistei.

In alta ordine de idei, o intrebare personala:De ce crezi ca respingi "firile slabe"? Masca aceasta de "om de piatra" nu ti-a creat destule neajunsuri?

Nu suna ciudat deloc sa mergi la medic.Si ce daca nu ai nimic?Foarte bine daca nu ai,iar daca ai ceva probleme de sanatate sau emotionale,le tratezi.E normal sa te interesezi de TINE.!
Nu te neglija din cauza ca tu crezi ca suna pentru ceilalti ciudat.
Cred ca ar fi bine sa treci si pe la un psiholog,cel scolar ,sau la un psihoterapeut.
Ai spus ca nu vrei sa te cunoasca foarte bine nimeni pt a nu se folosi de slabiciunile tale.Daca cineva te cunoaste f bine,se poate folosi de slabiciunile tale doar daca TU IL LASI.

PS:Plansul nu e semn de slabiciune.Suntem oameni,avem voie sa ne exprimam emotiile in felul nostru...E semn e slabiciune atunci cand ne e frica sa ne vada ceilalti ca plangem,pt ca ne e frica de reactia lor,de ceea ce gandesc in legatura cu asta.De altfel,se poate plange si de fericire.