Ar trebui sa se mai descotoroseasca de mine

 
?
Voi incerca sa fiu cat mai explicita in relatarea problemei cu care ma confrunt pentru a putea fi inteleasa si ajutata cu sfaturi foarte concrete - pe cat se poate....

Sunt o persoana feminina, 47 ani, mi-am crescut singura fiica de la varsta de 4 ani. A terminat o facultate, s-a casatorit, are un baietel de 4 ani , nu are inca un loc de munca si este dependenta de mine financiar , dar mai ales moral - psihologic.

Aceasta situatie ma impovareaza foarte tare, eu avand de la varsta de 26 ani un diagnostic psihiatric- tulburare afectiva bipolara. Reusesc sa o sustin de cele mai multe ori, insa cu riscul insomniilor mele, a supararilor care mi le provoaca.

Locuim in orase diferite, sotul ei este un baiat bun, are serviciu,au un copil minunat si totusi EA ARE O NEVOIE CRONICA DE MINE, de sfaturile mele, de ideile mele, de banii mei si uite-asa nu trec 2-3 zile si ma trezesc cu telefoane alarmante ca, nu le ajung banii, ca ii este greu cu copilul, ca se simte depresiva, ca nu are serviciu, ca este bolnava si toate celelalte care fac parte implicit din viata unui om.

Deja imi este greu si nu mai suport. Fac fata unui serviciu intr-un oras care nu este cel din care provin, locuiesc in gazda, platesc toate ratele de la banci , incerc sa-mi mentin echilibrul psihic pentu a duce viata inainte si tensiunea dinte mine si fiica mea exista din motivele enuntate mai sus.

Nu stiu cum sa stopez aceasta obisnuinta si ce riscuri exista daca pun punct in mod fortat comunicarii dintre noi. Mentineoz ca am dus munca de convingere de multe ori cu familia tanara ca ar trebui sa se mai descotoroseasca de mine, dar degeaba.....

In asteptarea unor raspunsuri, va multumesc pentru atentie.

Situatia pe care o descrieti, chiar daca este suparatoare pentru dvs. este mai normala si mai frecventa decat ati crede.

Nu este neobisnuit pentru un adult tanar sa evite sa isi asume responsabilitati, sa incerce sa ramana "conectat" (simbolic, emotional, chiar financiar uneori) la familia de origine.

Trecerea de la familia de origine la familia noua necesita un anumit timp si adaptare iar din ce povestiti cam asta se intampla si cu fiica dvs.

Sugestia mea ar fi sa faceti exact opusul a ceea ce v-ati propus adica "sa pun punct in mod fortat comunicarii dintre noi".

Si anume sa comunicati in continuare dar in aceasta comunicare sa stabiliti treptat granite clare si ferme ale relatiei pe care o aveti. Asigurati-o ca este in continuare copilul dvs. (cum ar putea fi altceva?) dar vreti sa aveti o relatie intre doi adulti, care au fiecare un spatiu personal propriu si nu o relatie adult-copil.

Asigurati-o pe fiica dvs. ca este normal sa greseasca, toti adultii gresesc, ca eventualele greseli pe care le facem sunt o parte din pretul pe care il platim pentru autonomia pe care o avem ca adulti. Si ca aceasta autonomie este suficient de valoroasa ca sa merite o eventuala greseala ocazionala.

Spuneti ca "am dus munca de convingere de multe ori cu familia tanara". Este foarte posibil ca "munca de convingere" de care vorbiti dvs. sa fi fost perceputa de catre fiica dvs. (inconstient, emotional) ca pe o forma de abandon, de aici si frica ei de a se desprinde.

Veniti in intampinarea acestei frici de abandon a fiicei dvs. si asigurati-o ca relatia pe care o aveti este una solida, ca va bucura sa o vedeti la casa ei, ca este independenta, ca relatia mama-fiica nu este obligatoriu sa fie una de dependenta ci poate fi si una de parteneriat.

Va urez mult succes in continuare.

Dorin Victor Vasile
psiholog clinician - psihoterapeut


Alte raspunsuri date de Dorin Victor Vasile

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/6547

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
p
m
4
Z
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie