Cum sunt sigura ca nu vor fi consecinte pe viitor?

AM descoperit din intamplare site-ul dumneavoastra si am decis ca poate ar fi o idee buna sa va intreb si sa primesc- eventual-un raspuns, in legatura cu cea mai mare enigma a mea.
Desigur, ca toate problemele din lumea asta, a pornit de la un baiat. Eram colegi de clasa si era intre noi o ura incredibila. In viata mea nu am detestat asa o persoana. Uram tot la el: cum respira, cum se imbraca, aspectul, cum gandea... CUm vorbea. Nu il suportam. Competitiva din fire, am vazut in el mereu un adeversar. Iar faptul ca el ma cataloga "tocilara" nu il ajuta deloc. Il evitam cu orice pret si intrega clasa, inclusiv corpul didactic al scolii, era la curent cu antipatia pe care o dezvoltasem unul pentru celalalt.

Stiu de la ce a inceput totul. La inceput nu prea aveam probleme unul cu celalalt. Mie imi placea de prietenul lui din copilarie- cel mai bun la vremea aceea, ei nu au mai fost prieteni dupa ce eu si amicul lui ne-am despartit- iar lui, aparent, ii placea de prietena mea cea mai buna la acea vreme; era complicat, intr-un fel. Pot spune ca e mica noastra telenovela. Asa si.. in prima luna de scoala era ok, adica se "impiedica" de ghiozdanul meu, oriunde il puneam, ma facea sa fug dupa el, ii placea sa ma calce pe nervi. Desigur, acum, privind in trecut, ma intreb daca nu cumva m-a palcut si eu am fost oarba atunci. Oricum nu regret nimic din ceea ce a fost.
Intr-o zi insa, m-a jignit. Eram in curtea scolii si vorbise foarte urat cu mine, de fata cu toti. AM fost suparata rau de tot. O amica a vorbit cu el si l-a certat, convingandu-l sa isi ceara scuze. Si aici am gresit eu, poate, desi eram daor o copila al vremea aceea, iar cand a venit la mine si mi-a cerut iarteare, i-am zis ca nu o sa il iert niciodata si ca il urasc.
Copilaros, stiu. Dar era varsta, sau poate orgoliul ranit... Nu mai stiu ce. Cert e ca deatunci, el nu a mai cerut iertare niciodata nimanui si ca s-a straduit sa imi faca viata un iad. I-am raspuns cu moneda indiferentei si racelii. AM reusit sa il depasesc la invatatura si nimic nu mi-a dat satisfactii mai mari, desi am facut-o pentru mine, nu pentru a-l depasi pe el. Asta a venit ca bonus.

Povestea mea si a prietenului sau nu a durat decat vreo cinci luni, cand, dupa o petrecere la care eu am fost invitata si nu am dorit sa particip pentru ca era dusmanul acolo, ei doi au fost o ora singuri intr-o camera. A doua zi, la prima ora, preitneul meu imi dadea papucii prin intermediul dusmanului meu, cu care se si impacase. Ei doi nu mai vorbisera prea mult in periaoda in care eu fusesem cu el.

Bine, va dati seama ca de acolo a urmat o intreaga drama. I-am urat pe amandoi si i-am ignorat. Pur si simplu. Un an mai tarziu, am inceput sa reiau legatura cu fostul prieten, care nu mai vorbea cu el de ceva vreme. Ne-am imprietenit. La un moment dat am deschis discutia si l-am intrebat totusi de ce s-a purtat asa si ec i-a zis X- dusmanul- si mi-a zis ca nu imi poate spune. L-am intrebat daca a fost totul asa pentru ca i-a zis X ceva si mi-a zis ca da. Cand am cerut detalii, s-a eschivat si a zis ca nu isi aminteste. Nici in ziua de azi nu am afalt ce i-a zis sa il convinga sa ne despartim, mai ales ca eu nu facusem nimic.

Ei bine, am inceput apoi sa ne pregatim, un an si ceva mai tarziu, pentru olimpiada impreuna. A fost amuzant, pentru ca eram eu si cei trei baieti de pe domeniu. Formaseram un grup al nostru. Incepusem sa il tolerez pe X. AM fost grupati, culmea, eu cu el si ceilalti doi. La un moment dat am stat si intr0o banca.

Chestia e ca...am ajuns sa tin foarte mult la el. Nu stiu cand, sau cum, dar pur si simplu mi-a patruns in suflet. De aceea am fost poate att de ranita ori de cate ori il vedeam ca e indiferent. ASA IL SITMEAM EU. Prietenele mele il priveau in timpul orei si l-au vazut de multe ori uitandu0se la mine minute bune. Apoi a mai fost afaza ca eram la discoteca si dansa cu aprtenrea lui, dar se uita dupa mine. Cand m-a identificat in multime, m-am prefacut ca nu il vad, dar l-am avzut ca se uita la mine. Si faptul ca ii facea placere sa ma contrazica, sa ma faca sa ma cert cu el... Tot timpul intram in dispute de opinii. Era placut di pentru mine, fiindca era mereu opus mie si era o adeavrata lupta.

La un moment dat tot insista ca cine e preitenul meu. Credea ca am si efectiv ma tachina incontinuu si facea supozitii. A fost frumos. Nu stiu daca ceea ce am simtit a fost dragoste. Nu pot pretinde ca am simtit asa ceva la o varsta frageda inca ( sixteen). Insa... stiu ca el a fost si va fi, oricat as nega, important pentru mine.
Am avut niste probleme in familie si l-am sunat. Mi-a fost alaturi, desi intre noi doi nu era nicio relatie. Nu stiu daca a facut-o din obligatie, din mila... nu am idee. Si parca nici nu as vrea un raspuns. Cert e ca era ingrijorat si era gata sa ia la bataie pe cine imi facuse rau...

Am crezut, poate o frantura de secunda, ca tine la mine. Dar totul s-a destramat cand s-a imprietenit cu fosta mea preitena cea mai buna; cateva luni mai tarziu, intr-o confruntare la care si el a luat parte, ea imi spunea ca el e prietneul ei si ca eu nu fusesem niciodata. Dureros. Mi-a frant inima.
Le-am dat de curand ignore. Nu suportam sa vad ca ei vorbesc icna, dupa ce mie mi-au faramat inima. M-a durut cel mai mult faptul ca ea il alegea pe el. Ca toti anii de sacrificii fusesra in van, Si ca ekl nu avea o problema cu asta.

Azi l-am revazut. Dupa o lunga eprioada. Si sincer, eram cu fostul prieten de care vorbeam inainte, povestind. M-a salutat si m-a privit foarte concentrat, fix, intens chiar; a sallutat ca pentr amandoi, dar se uita la mine. Am parut indiferenta, l-am salutat, m-am uitat la el si am continuat sa vorbesc.

A fost ciudat. Mai ales ca ne intalniseram cu cateva saptamani in urma, intr-o conjunctura asemanatoare. Si amandoi fusesem zambitori. De data asta, insa, eu nu am mai fost. L-am trata ca pe un strain.

Nu sti daca mai simt ceva pentru el. Sincer, mi-am interzis, dupa ce am vazut ca a fost asa egoist sa imi ia cea mai buna preitena. Nu stiu daca a simtit ceva pentru mine. Nu stiu daca am facut bine ca am blocat orice simteam pentru el. Pentru ca asta am facut. Am blocat totul. A durat ceva, dar nu ma mai afecteaza. Acolo, adanc, daca stau sa analizez, ma daore. Dar daca nu mai analizez, nu doare.
AM ales calea mai usoara.

Cred ca astea sunt enigmele mele... Ce a simtit el pentru mine, sau daca a simtit ceva? Ce simt eu pentru el? Si... daca va avea consecinte faptul ca am blocat orice as fi simtit fata de el?

Oricand imi veti raspunde, va multumesc pentru timpul acordat.