De ce inca o iubesc nu o pot uita imi sta mereu in minte

Intr-o vara am primit o plantutza mica, firava, avea cateva frunzulite pe niste firave ramuri. Am asezat-o cu grija intr-un loc calduros si plin de lumina, am cautat sa o hranesc cu ingrasaminte, strangeam apa de ploaie special pentru ea.Dupa un timp am vazut ca incepe sa se dezvolte, firavele ramuri au inceput sa devina mai viguroase, frunzele s-au indesit si sufletul meu crestea odata cu ea, simteam ca ii dau viata. Nu a trecut mult si mici muguri delicati au inceput sa apara, aparitia mugurilor mi-a adus zambetul pe buze si mi-a starnit curiozitatea...Oare ce flori va face, ce culoare vor avea...? Nu stiam nici macar cum se numeste planta...

Intr-o zi cand am venit acasa m-au intampinat niste flori delicate de culoare mov asemeni unor stelutze, am ramas muta si fericita, am atins-o delicat mangaind-o si multumindu-i pentru tot ceea ce imi oferea.Imi umpluse sufletul de bucurie, multumire, o stare de bine se instalase in interiorul meu. Locul unde era asezata floarea devenise locul meu de relaxare, vorbeam deseori cu ea, ajunse-se sa ocupe un loc special in viata mea.

Bucuria mi-a fost curmata in alta zi cand intorcandu-ma acasa am constat ca floarea mea draga lipsea...Sincer am simtit ca un cutit in inima, durerea ma sfasia pe interior, ma framantam si nu puteam intelege ce s-a intamplat...

Pe seara cand s-a intors fiul meu acasa m-a instiintat ca o buna amica impreuna cu fata ei m-au vizitat si ca fata ei cat si prietena mea s-au indragostit de micutza mea floare si baiatul meu galant i-a daruit floarea fetei dupa care le-a condus acasa.
Ce puteam sa mai fac...aveam sentimente amestecate in interiorul meu, pe de o parte ma durea ca nu mai aveam floarea, ca relatia mea cu ea s-a incheiat atat de brusc si de neasteptat la fel cum a si aparut in viata mea, ma durea ca nu am fost intreba-ta daca vreau sa dau floarea, pe de alta parte ma bucuram ca acum umple sufletele altora de bucurie.

Intr-o zi am fost sa-mi vizitez amica, sa vad ce mai face si inainte sa plec m-a invitat sa vad floarea.
Era o explozie de flori, se revarsa bogat peste marginile ghiveciului, iar florile ei pareau ca o cascada, o admiram si ma bucuram ca ii este atat de bine, i-am multumit ca a trecut prin viata mea si ca am cunoscut-o.
Am plecat cu un sentiment de multumire amestecat cu o oarecare nostalgie dar am ales sa ma bucur ca ii este atat de bine si sa cred ca voi avea nenumarate ocazii sa detin alte flori.

Dragul meu vizitator,
din scrisul tau rezida sentimente prounde si tind sa cred ca ai un caracter frumos, iubirea nu este egoista, alege sa te bucuri ca aceasta fata a trecut prin viata ta asa cum a trecut floarea prin viata mea, daca fetei ii este mai bine asa si o iubesti cu adevarat te vei bucura si ii vei dorii sa fie fericita, daca nu a fost sa fie a ta cu sigurantza ceva mai bun urmeaza sa apara in viata ta.

P.S. Campanula se numeste floarea sau Steaua Mariei