Mi-am inselat sotul de 2 ori

Nu va mai certati fetelor.Sex la greu ca binedispune.Voi ati inselat de doua ori iar noi de noua ori.

lasati mai femeia voi nu stiti ca prima data e din placera si a2oara din obisnuinta

nu sumtem in masura sa judecam si eu am familie sunt casatorita de 12ani dar imi mai fuge mintea

si daca stau bine si ma gandesc daca nu am facuto inainte de casatorie ca eu am fos virgina acum chiar imi surade ideiadar mie sincer mie frica

hai ma ma lasi...cik a fost o intamplare...o intamplare de 2 ori..

orice femeie care face asa ceva ...este curva.punct.

s-a intamplat de 2 ori nu odata..eu unu nam sa iert asta niciodata ...de ce pentru ca nu se merita...

daia a si facut-o ea a doua oara ca sa iertat de prima oara...sa va fie rusine..

te-ai gandit ce e in sufletul si inima lui..

doarme in pat cu femeia care sa daruit alcuiva...asa e femeia o ispita si asa va ramane o curva..

de ce nu o faci pe bani? e mai eficient.

nu va convine ca nu a mers clar pe linia separarii ci mai degraba pe traqseul dat de viata impreuna chiar si cu greselile si ranile produse de ambele parti --provocarea este data de puterea de a trece peste .ati sarit si la ea desi este psiholog---din nou jalnici

Totul a inceput acum un an cand ma-m intalnit cu dansu eu, eram pe bicicleta iar dansu tranversa strada de atunci nu stiu ce se intampla cu mine.In plus este preot si prima dat cand ma-m spovedit mi-a spus niste lucruri care nu stiu cum de stia.Nu stiu ce se intampla dar eu de mult itmp imi caut tatal si presimt el este. El este insurat si are 3 copii pe care tin mult la ei .Chiar nu stiu daca este chemarea sangelui asa cum sa intamplat si in cazul mamei mele sau daca eu sunt indragostita de un preot .Oricum sotia lui am observat ca nu ma prea suporta poate mi se pare mie.Si am constat atat el ca si ea sa uita de multe ori insistent la mine.Nu stiu de ce am senzatia ca il cunosc de mult timp.Ma puteti ajuta cu un vreun sfat.Multumesc!

Mi se par interesante aceste discutii. Nu le-as fi gasit daca nu mi-as fi inselat sotul. Si sunt intr-o situatie grea, spun eu. Asta pentru ca atunci cand a aflat i-am spus clar, a vazut si a simtit ca vreau sa plec.

Dar a insistat ca trebuie sa ne salvam casnicia, a facut tot posibilul sa-mi arate argumente si argumente cum ca respectivul nu ma merita, sa lega de orice chichita la el, inclusiv de faptul ca iesea la un suc cu o prietena, ceea ce pe mine nu ma deranja si cu atat mai mult acuma , cand am descoperit ca si el are "vrajelile" lui. Am gasit, fara sa vreau chiar, o adresa secreta de-a lui, am ghicit parola (nu stiu prin ce minune) si am vazut mailuri trimise la doua femei.

Sa stiti ca nu m-a facut geloasa si nici nu sufar din iubire pentru el. Sufar pentru ca mi-a distrus relatia cu barbatul cu care l-am inselat, desi stia ca nici el nu e mai bun ca mine, desi stia ca eu voiam sa plec. Si pentru ce m-a tinut langa el? Ca sa nu mai spun ca m-a lasat si insarcinata si cred ca a facut-o intentionat pentru ca, daca nu spun prea multe, ani de zile m-am protejat in acelsi fel si tocmai cand imi doream sa plec realizez ca sunt insarcinata... deci acum sunt insarcinata in 4 luni si acel barbat mi-a spus clar, vin sa te iau, il crestem amandoi, asta e.

Mentionez ca avem un copil de 3 ani si nu a fost impotriva sa-l iau cu mine, deci acel barbat mi-a dovedit ..multe, pot sa spun, chiar daca nu putem fi siguri pe nimic in viata. Dar nu l-as fi luat, pentru ca este extrem de atasat de bunici, mai ceva decat de noi, parintii lui. iar acum, pe langa acele mailuri, descopar minciuni garla, ba chiar si atitudini care ma streseaza si de care profita, pentru ca stie ca nu ma mai pot intoarce la celalalt. a povestit tot parintilor mei, dar cumva sa intru eu rau, dar nu am tacut nici eu si am spus cine-i si el. Insa, tot eu am de suferit cel mai mult, ma fac curva, nu sunt linistiti daca la 3, 4 zile nu iese un scandal. El cu parintii mei. Efectiv, ma abuzeaza psihic, nu-i intereseaza ca sunt gravida si ca am nevoie de liniste.

Si cand vad ce fac, nu ma mai incearca nici un sentiment de vinovatie. Si ma intreb mereu de ce nu m-a lasat sa plec, de ce a incercat sa ma convinga de faptul ca el e..marea cu sarea cand de fapt, pentru mine, nu mai e nimic, nu e nici cat a fost cand m-a despartit de celalalt. Gesturile lui m-au facut sa ma gandesc iar la celalalt si sa-mi doresc sa divortez, chiar daca nu ma mai pot duce la celalalt. Pentru ce sa merg acuma? Sa ma umilesc? Sa-i spun uite ce mi-a facut sotul, hai ca tu esti buna acuma...Nu, nu pot.

Imi vine sa-i reclam, dar nu cred ca rezolv ceva.

Deci aceasta este problema mea si poate ar putea cineva sa-mi dea un raspuns. Nici nu stiu ce raspunsuri as putea primi, dar am scris. Poate voi avea si eu cu cine discuta.

Multumesc.

Deoarece a fost vehiculat si numele meu simt nevoia sa imi exprim si eu parerea legat de aceasta polemica. Este o parere personala.

S-a gandit cineva sa o suspecteze pe doamna Kablan de inteligenta? S-a oprit cineva sa observe ca dincolo de parerile personale pro sau contra legate de raspunsul doamnei Kablan, acesta poate chiar a fost de ajutor persoanei care a pus intrebarea?

Poate doamna Kablan a dat dovada de o intuitie extraordinara si a pus in cele cateva randuri exact continutul de care avea nevoie persoana in cauza pentru a se elibera si a merge mai departe. Uneori dam raspunsuri caldute doar pentru a ne pastra in niste limite care nu ar deranja pe nimeni, poate doamna Kablan a mers un pas mai departe si a dat un raspuns mai transant, insa acest lucru nu este neaparat ceva negativ.

Persoana care a pus intrebarea a primit nu un raspuns ci doua, de la doi psihologi diferiti, din aceste doua raspunsuri isi poate crea propriul raspuns, poate alege elementele care i se potrivesc cel mai bine.

Toata aceasta tevatura ma face sa cred ca de fapt persoanele care s-au simtit lezate, s-au simtit astfel din motive personale, care nu au nicio legatura cu raspunsul in cauza.

Ma intreb oare ce ar fi trebuit sa spuna doamna Kablan pentru a fi in asentimentul tuturor? Mai nimic probabil.

Dle Victor Vasile, sunteti avocatul poporului, in speta al psihoterapeutilor care scriu pe site? Mai bine ati modera / interzice/ ascunde comentariile dnei "psihoterapeut" Kablan Hilda. Pentru alti psihoterapeuti, ar fi un model negativ excelent, dar ma indoiesc ca oamenii care cer aici ajutorul au nevoie sa sa scalde in diminutivele doamnei Kablan si in sfaturile nebuloase iritante pentru un specialist dar luate ca atare de un om aflat in suferinta.

Si sa nu mi raspundeti ca toti avem dreptul la libera exprimare, ne dam cu parerea, toti contribuim, dezbateri,ajutam etc, bla bla si alte masline din astea contemporane,pe acest principiu Heil Hitler, si el avu dreptu' sa se exprime fata de evrei. Si francezii se exprimara in treaba cu romii. Astfel ca doamna Kablan sa si dea cu parerea ca simplu cetatean, sa graiasca diminutival si sa debiteze diverse scenarii muieresti si telenoveliste in care dovedeste dumneaei ca sotul o insala pe sotie fara sa semneze apoteotic psiholog clinician si psihoterapeut.

Nu de alta, da' daca iti asumi o functie si semnezi in acea calitate, trebuie sa ai si competentele minimum necesare ca sa exerciti acea functie. Dar na,traim in Romania, deci putem fi toti terapeuti...

sunt doua lucruri care mi-au sarit in ochi la postul asta:

1. raspunsul d-nei psiholog/ psihoterapeut Kablan Hilda care mi-a dat senzatia acuta ca nu si-a terminat stagiul de analiza personala si raspunsurile sunt pe langa subiect si in acelasi timp subiective... poate n-ar fi rau ca raspunsurile domniei sale sa fie filtrate de un alt psihoterapeut cu mai multa experienta de pe site, cel putin o perioada

2. se pune accentul pe "ce ramane de facut" - lucru f bun de altfel, faptul e consumat, vedem ce am invatat din asta si mergem mai departe insa cred ca in cazul asta ar fi utila si o analiza a motivelor care au dus la asta... fara o intelegere profunda a fenomenului si demontarii cercului vicios ... stim foarte bine ca acesta se repeta over and over again...

Doamnei Kablan Hilda ( psiholog clinician, psihoterapeut)

Uimit fiind de cunoasterea dumneavoastra as vrea sa ma lamuresc in anumite privinte. In primul rand afirmati ca “A fost o intamplare si atat!” . Cum stiti ca a fost doar atat?

Empatizand cu doamna care s-a destainuit mai sus ma gandesc ca este nepotrivit sa numiti un episod de viata al dumneaei “o intamplare si atat!”. Poate a fost ceva semnificativ la vremea respectiva, nu inteleg pe ce baza ii minimalizati importanta. Dar aici poate ma ajutati dumneavoastra.

Apoi discutia merge in zona fanteziilor, ceea ce am reusit sa inteleg este ca “toti avem fantezii” si ca “viata ar fi fada fara ele”, insa ceea ce imi ramane ascuns cunoasterii este reprezentat de inferentele pe care le faceti asupra intentionalitatii sotului de a “vrea sa creeze impresia ca e dintr-o bucata” si asupra inconstientului sotului si fanteziilor dumnealui. Nu inteleg pe de-o parte de unde aveti aceste informatii, iar pe de alta parte nu inteleg cum o ajuta pe doamna sa isi depaseasca impasul stiind ca si sotul are fantezii.

Apoi revine din nou tema “intamplarii” insotita de o intrebare careia nu am reusit sa ii descifrez rostul “credeti ca lui nu i s-a intamplat niciodata?”. Sa inteleg de aici ca vinovatia doamnei poate fi diminuata daca se gandeste la faptul ca sotul a inselat-o sau ca a avut ganduri sa o insele? Si daca da, prin ce mecanism?

Nici eu nu stiu in ce tara traieste doamna, dar daca tot a scris nu cred ca a facut-o pentru a ne bucura noi pentru dansa ca nu a fost inca omorata cu pietre, ma gandesc eu care am pricepere mai putina.

Revine din nou intrebarea dumneavoastra “ Chiar, el n-a facut-o niciodata?”, careia eu nu reusesc sa ii descifrez misterul. Are cumva rolul de a o determina pe doamna sa isi deplaseze vinovatia asupra sotului? Ma intreb cum ar fi primita o astfel de intrebare intr-o psihoterapie de cuplu de catre sot. (Daca ar fi sa ma gandesc mult mai departe as face-o ca sa imi pun intrebarea: oare intrebarile au rolul de a va despovara pe dumneavoastra de vreo vina personala, dar nu are rost in contextul de fata).

Mai sunt apoi cateva lucruri pe care nu le inteleg, dar nu o sa le insir pe toate acum, insa ma gandesc ca nu e chiar util pentru doamna sa afle ca anumite ganduri pot induce boli somatice, parca exista si un termen pentru asemenea cazuri –iatrogenie- daca nu ma insel eu.

Iar finalul mi se pare apoteotic si as fi curios sa stiu in ce orientare psihoterapeutica se invata ca este productiv sa infantizati pacientul folosind apelative de genul “singurica”?

Astept nerabdator lamuririle dumneavoastra!
Cu drag, Adrian.S.

Eu cred ca toata povestea este o buna experienta de viata, chiar daca e una neplacuta. Asa ai sa inveti sa te responsabilizezi pe viitor. Unii invata din greselile altora, altii invata din greselile proprii. In general, atunci cand e greseala proprie, concluziile pe care le tragi la sfarsit sunt mai profunde.
Acum te simti vinovata. E si normal sa te simti rau. Cum ai vrea sa te simti altfel? Daca ii facem sa sufere pe cei care ne iubesc si ne-am simti bine, asta ar insemna ca nu am mai putea face diferenta intre ceea ce este bine si ceea ce e rau...
Nu cred ca are rost sa iti doresti sa uiti totul. Nu ai cum. Este povestea ta, este parte din tine. Cu timpul insa, dupa ce vei mai medita la toate, poate ca vei hotari sa te ierti, sa iti asumi ceea ce ai facut, si sa mergi mai departe. Nu are rost sa ramai blocata in remuscari nesfarsite.

In viata ni se intampla tot felul de lucruri, suntem pusi in fel si fel de situatii si uneori gresim. Mai grav sau mai putin grav, asta e relativ. Important e sa constientizam ca greselile sunt bune. Din ele invatam foarte mult, cu ajutorul lor ne cunoastem mai bine.

Omul este un "sistem inteligent", adica invata din experienta. Deci sfatul meu de nespecialist ar fi sa invatati ce aveti de invatat din asta, sa cereti iertare cui credeti ca datorati asta si sa mergeti mai departe. Indiferent cum, cu sot sau fara sot, sunteti mai bogata cu o experienta. Si faptul ca regretati anumite lucruri e important: altadata veti sti mai bine ce aveti de facut. Fara aceasta experienta n-ati fi constientizat poate niciodata cat de importanta e increderea si dragostea.

Mi se pare complet neproductiv si ineficient sa va raportati la intrebarea: "oare el n-a facut-o niciodata?". Poate ca da, poate ca nu, fiecare facem propriile greseli si traim propriile noastre disperari si invatam mai greu sau mai usor sau deloc ce avem de invatat. Cred ca evolutia dvs. ca om nu trebuie raportata la evolutia altuia, chiar daca e sotul dvs.

Dar, repet, eu nu sunt psiholog... sunt doar un "sistem inteligent"...