Oare imi sabotez singura relatia sau chiar nu merge?

Am avut un trecut sentimental zbuciumat, cu multe esecuri, o nunta anulata, o logodna rupta, infidelitate. Toate astea m-au afectat mult, incat imi vine greu sa mai am incredere in partener.
Acum am o relatie cu un barbat aparent extraordinar : destept, frumos, bine crecut, cu o cariera in acelasi domeniu ca si mine, multe pasiuni comune si totusi relatia scartaie tare si de multe ori am vrut sa pun punct si sa merg mai departe.
Relatia a debutat cu stangul din cauze singurei lui foste iubiri, o femeie la care nu a renuntat nici la 5 ani de la despartire. Au ramas apropiati, prieteni si colegi de munca cu ocazionale treceri peste granita amicitiei.
Au fost mai multe episoade neplacute legate de aceasta fosta:
- in prima luna l-am intrebat daca crede ca o sa se mai impace cu ea , el a raspuns “poate, peste 2-3 ani”
- mi-a dat-o exemplu de cateva ori
- ea il suna mereu sa vina sa o ia de acasa cand mergeam in club si el mergea de fiecare data, pana in ziua in care eu m-am revoltat
- el mi-a zis ca, desi sunt despartiti, ei obisnuiesc sa iasa doar ei 2, dar n-o s-o mai faca pana nu o sa fiu eu confortabila cu asta
- la 3 luni de relatie a iesit doar cu ea, justificarea fiind ca a iesit tocmai ca sa ii explice cum stau lucrurile, ca vrea sa fie cu mine
- la 9 luni de relatie mi-a zis ca obisnuieste sa o ia in brate, dar ca o face si cu alte fete, nu reprezinta nimic.

Si fata asta nu e singura problema.
Relatia a inaintat greoi, el fiind prins intr-o rutina. Am inceput sa iesim in weekend ziua doar dupa ce i-am reprosat eu ca nu facem asta, am inceput sa dormim impreuna tot la fel cand m-am plans eu. Cam tot ce i-am reprosat a incercat sa schimbe, dar simt ca nu face lucrurile pt ca simte sau isi doreste, ci ca sa nu ma supere.

I-am cunoscut parintii, am stabilit ca la anul ne mutam impreuna. Deci da, face multe pentru relatia asta, dar parca este prea rece si calculat.
Temerea mea e ca n-o s-o uite niciodata, ca, vazand-o zi de zi, la un moment dat se va produce inevitabilul. Ca nu ma iubeste pe mine cu adevarat, ca m-a ales cu mintea si nu cu inima.
Ma deranjeaza lucrurile marunte (gen ca nu-mi spune ca sunt frumoasa, ci dragalasa). Mentionez ca la inceputul relatiei mi-a zis ca fizic nu sunt genul lui de femeie.

In seara in care am implinit un an si-a facut planuri fara mine.
Oare ma iubeste si e doar un alt fel de a manifesta iubirea (mai rece) fata de ce am cunoscut in celelalte relartii? Sau pur si simplu ma amagesc singura si nu ma iubeste (sau cel putin nu cum ar trebui)?

Mentionez un aspect foarte imprtant. Am fost rautacioasa de multe ori in relatia asta (banuiesc ca din cazua ca nu ma simt femeia vietii lui si asta ma revolta) si el a avut rabdare de fiecare data.