relatie interzisa

Am doar 20 de ani si sunt studenta la Medicina, anul II.

As vrea sa va spun cat pot de scurt o problema cu care ma confrunt de ceva vreme.

In iulie 2011 m-am intalnit din intamplare cand am fst la un interviu de angajare, cu un baiat, el fiind pentru acelasi lucru acolo. Am intrat in vorba si pana pe 27 august ne-am tot intalnit, pur si simplu ca prieteni. De la aceasta data ne-am hotarat sa fim impreuna pentru ca ajunsesem la concluzia ca empatizam in alt mod.

Zis si facut!

Venise momentul sa le spun si alor mei despre noi 2, apoi prietenilor.
Pentru ca el s-a convertit la musulman, pentru ca dintr-un motiv de familie a pierdut ani la liceu, in prezent recuperandu-i ( mai are 2 ani ), pentru ca a facut parte dintr-o gasca in care cei mai multi se drogau iar el NU, le era fidel si prieten bun atat ( in prezent mi-a spus ca a renuntat sa se mai intalneasca cu ei...cel putin mai rar ), toate aceste lucruri i-au indemnat pe cunoscutii mei sa-si dea cu parerea.

Prietenii stiu tot si au zis sa renunt la el pentru ca nu e de mine. O relatie cu el m-ar trage in jos si as renunta sau nu la facultate, dar n-as mai fi la acelasi nivel. Apoi ca-mi pun viata in pericol avand in vedere anturajul, ca n-ar tb sa-l cred. Mi s-a mai spus ca nu e genul de persoana cu care sa ma afisez deoarece gradul de inteligenta nu-i la fel si ca m-as face de ras cu el. Multi gandesc asa. Ba chiar o prietena mi-a zis ca daca afla ca sunt cu el sa renunt la prietenia pe care o avem noi doua, vrandu-mi doar binele.
Alti prieteni, 2 la numar, mi-au spus ca sunt alaturi de mine orice decizie as lua, dar mi-au dat aceleasi sfaturi.

Parintii stiu tot mai putin faptul ca a avut de-a face cu acest grup. Au fost total in dezacord cu mine: avand principiul ca daca te nasti intr-o religie si esti botezat in aceea nu ai dreptul sa te convertesti, e pacat. Acesta este motivul suprem pentru care nu sunt de acord cu mine. Iar celelalte cauze mi le spun cu subinteles mai in fiecare zi si ma doare. Imi spun ca-mi vor binele, ca vor ce-i mai bun pentru mine, ca vor sa ma vada sus si ca acolo sus nu prea e loc pentru cei ca acest baiat.

Noi 2 ne-am despartit si impacat de 3 ori pana acum din aceste cauze in prezent suntem impreuna dar pe ascuns pentru ca nu am curajul sa ma lupt/cert cu parintii si prietenii.
Am ajuns sa simt ca sentimentele pentru el devin asemanatoare celor pentru un prieten si nu iubit dar am momente cand efectiv simt ca fara el nu pot fi eu insami.

Ce mi-as dori ar fi sa-mi spuneti, daca puteti, cum imi pot da seama de ce simt cu adevarat pentru el: prietenie/ dragoste si daca am avea vreun viitor mai lung impreuna ( nu ne gandim la casatorie - dar sa avem o relatie mai lunga)? De ce am ajuns de o luna sa-mi reprim orice sentiment: nu ma mai face fericita nimic, pe parinti nu-i mai pot imbratisa sau pupa cu drag cum faceam inainte iar cu cei din jur reactionez in virtutea inertiei, ma plictisesc de orice, sentiment pe care nu-l cunosteam inainte, nu ma mai pot concentra pe invatat, daca stateam 3,4 ore inainte acum dupa 15 min trebuie sa schimb mediul pentru a ma simti bine...?

Va rog si va multumesc pentru atentia acordata acestui subiect!