si eu m-am mirat cum de l-am acceptat in viata mea

?In urma cu 9 luni am cunoscut un barbat cu 6 ani mai mare ca mine,prin intermediul internetului,amandoi am raspuns la o intrebare de pe un site si dupa el mi-a scris.Eu sunt genul de persoana care nu prea are incredere in necunoscuti,chiar deloc,dar inca de la inceput am stiut ca pot sa vorbesc cu el orice,fara ca sa fie vreun pericol,chiar si eu m-am mirat cum de l-am acceptat in viata mea cand eu tot timpul resping persoanele noi.

Am devenit foarte buni prieteni,vorbeam despre viata,familiile noastre,tot ce ne construia o zi obisnuita,si am ajuns sa il cunosc destul de bine,dar intotdeauna a stat ca si obstacol faptul ca nu ne-am cunoscut in realitate,vorbim doar la telefon.
Familia lui e foarte stricta,il controleaza pur si simplu,ei iau majoritatea deciziilor in locul lui,sunt norocoasa ca nu au aflat de faptul ca vorbeste cu mine,altfel relatia noastra de prietenie ar fi fost distrusa demult.

In persoana lui gasesc cel mai bun prieten,e atat de diferit fata de mine,calm,are rabdare,simtul umorului,dar de multe ori mi-am pus intrebarea daca trebuie sa mai continui sa conversez cu el pt ca in orice moment se poate darama tot ce am construit,dar imi este foarte greu sa nu vorbim,chiar si o zi,si mi-as dori enorm de mult sa ajung sa il cunosc si in realitate chiar daca stiu ca lucrul acesta nu se va intampla deoarece el nu va risca niciodata in fata parintilor lui,nu este o fire curajoasa,care sa accepte oportunitatile si macar sa vada si sa pot vedea cel mai bun prieten,distanta nu este foarte mare.

Ce sa fac??Sa mai vorbesc cu el asa sau sa pun capat pt ca stiu ca niciodata nu ne vom vedea...?