Sinuciderea e singura solutie pt mine?

Fac 24 de ani in 2 zile si nu m-am gandit niciodata pana acum la suicid,am 2 saptamani in care n-am facut decat sa stau in casa si sa incerc sa gasesc o solutie pt a iesi din situatia in care sunt acum si se pare ca nu pot

Nu stiu cum sa va explic asta,de la o vreme(aprox 6luni,cel mai acut in ultimele 2luni)am impresia ca in orice situatie as fi,orice decizie ar trebui sa iau,fie ea cat de banala mereu o aleg pe cea mai proasta,nu mai sunt in stare sa ma concentrez decat cu foarte mari eforturi si pt f putin timp,nu mai nu sunt in stare sa mai prevad consecintele actiunilor mele, nu sunt in stare sa ma mai exprim coerent,nu sunt in stare sa-mi fac ordine in ganduri,nu mai sunt in stare sa vad nimic bun in mine,deci nu mai sunt in stare sa mai vad in viitor..

pt ca nu mai simt o persoana normala,singurul motiv pt care vreau sa ma sinucid este ca nu ma vad in stare ca pe viitor sa pot face alegeri mai bune,mi se pare un argument bun,eu nu vin acum sa va spun ca vreau sa mor pt ca,de exemplu(si urmeaza niste aspecte din viata mea,putin mai jos),eu va spun ca vreau sa ma omor pt ca am ajuns la concluzia ca nu ma mai ajuta capul,si o viata in care nu mai poti avea nici o ambitie,in care nu mai vezi nimic bun,nu cred ca poate fi acceptata de multi ca fiind de trait,ma numar printre..:

-tata e un dependent de alcool,tutun,cafea care n-a facut nimic in viata lui decat sa dea vina pe mama pt toate nereusitele lui,face scandal cand nu are doza,dar e de bine daca n-a mai batut-o de vreo 3 ani pe mama(in mine n-a mai dat de cand aveam 14 ani,atunci a facut un scandal monstru)

-am o situatie financiara destul de precara,asa a fost dintodeauna,dar ca acum n-am resimtit-o niciodata,tata nu lucreaza eu am terminat facultatea anul trecut,dupa am plecat in spania la o matusa pt o 3luni si acum stau acasa si incerc sa imi gagsesc de munca(am fost la cateva interviuri in perioada aceasta si nu pot sa va zic decat ca...niciodata nu am simtit mai dureros sentimentul de neputinta ca atunci cand la un interviu banal cu o d-na de la HR,la intrebari simple la care stiu ca oricine ar fi putut improviza ceva,eu m-am blocat...,apoi dn-a a incercat sa ma ajute cu raspunsul nici asta nu mi venea sa cred),mama e singura care lucreaza si se zbate sa aduca mancare pe masa dar nu stiu cat o sa mai poata
-am avut 2relatii pana acum,prima de 8ani care s-a sfarsit pt ca acel baiat a intalnit pe altcineva,nu l-am urat,l-am inteles pana la urma nimic nu dureaza o vesnicie si stiu ca m-a iubit,dar eu nu i-am mai fost suficenta la un mom dat.., la urma urmei fiecare are datoria sa faca ce-i mai bine pt el chiar daca mi-a trebuit o vreme sa pot sa accept asta,dar nu m-am gandit niciodata sa ma sinucid

O data cu relatia de acum am inceput sa simt ca imi pierd controlul,suntem cam de 6 luni impreuna,am sa va spun putin despre asta:e un baiat f inteligent care mi-a recunoscut ca are o BTS,in mom-ul acela trebuia sa ii fi pus punct sa ramanem prieteni pt ca era decizia cea mai inteleapta,dar nu am facut-o,de ce?pt ca mi-a recunoscut si am apreciat asta foarte mult,pt ca eram prima fata fatza de care se deschidea si m-am simtit intr-un fel responsabila pt el si da...pt ca ma facea sa ma simt dorita,normala si tanjeam dupa asta

Sunt multe de spus,dar pe scurt am ales sa ma culc cu el si dupa sa ii spun ca vreu sa ne despartim pt ca stiam ca nu putem avea mai mult,el are o situatie materiala cu mult mai buna ca a mea,ce am vrut eu de la el? prea mult si nu ceea ce e normal:am vrut sa ma simt normala ca aveam pe cineva dupa f timp,am vrut sa ma simt speciala,de asta am ales sa ma implic intr-o relatie in care pt el am fost prima ,m-a gadilat un anume sentiment de superioritate,parshiv sentiment ca pot sa fiu cu cineva pe care il respect si il plac foarte mult si dupa sa plec de langa el fara sa ma uit inapoi(de ce sa plec? pt ca nu puteam avea mai mult,pt ca eu am purtat o masca in fata lui,dar nu pt a-i face rau,n-am vrut sa am ceva cu el mai mult decat ne-ar fi facut amundurora placere,si nu vroiam sa ma ajute fianciar chiar daca asta pare greu de crezut..),n-am putut sa plec la staruinetele lui si mi-am pierdut increderea in mine pana la punctul in care eu nu consider ca mai am ceva de valoare

Am o luna de cand am observat ca ma doare inima imediat cum incep sa ma gandesc la ce ma apasa,si ma gandesc mult si ma doare rau,iau si pastile de inima,am luat si pt memorie,antidepresive cam 2 luni si nimic nu s-a imbunatatit..,am si albit putin..,nu pot sa dorm mai mult de 6 ore si ma trezesc mereu mai epuizata,n-am bani sa merg la doctor deoarece ca acum,pb-e cu banii nu am avut niciodata..

Nu e nimeni langa mine decat 2oameni distrusi,parintii mei, si acest baiat in fata caruia am pierdut tot..
Acest baiat zice ca ma iubeste,nu stiu de ce nu il pot crede ma feresc sa ii spun lucrurile astea in fata pt ca mi-e frica probabil sa nu gresesc..
Am gresit prea mult in fata lui ca sa ma pot ierta,nu l-am inselat dar acum crede ca da,a fost al doilea baiat din viata mea,acum mi-a recunoscut ca n-a crezut niciodata asta...,stie ca l-am mintit de multe ori..si nu cred ca intelege de ce am facut-o,vede ca ma duc tot mai jos si el imi spune ca inca ma mai vrea,i-am spus sa stea departe,el a venit inapoi,si nu pot sa inteleg de ce!! poate ca ii este frica de ce as putea sa fac,sa ma sinucid,poate ca nu si poate ii sunt convenabila si la indemana dintr-un anumit punct de vedere...

As da orice sa stiu ca mai am 1 an de trait si sa pot sterge cu buretle perioada asta care m-a adus aici,as da orice sa nu simt ca am pierdut singurul lucru care intradevar conteaza,capacitatea de a judeca,e singurul mod in care poti sa accepti ce ti se intampla,poi sa gasesti solutii,poti sa strangi din dinti si sa mergi mai departe,eu nu mai simt ca pot face asta cu fiecare alegere din ultima vreme innebunesc si mai rau,am ajuns sa nu mai vad absolut nimic bun in mine

Am mintit dintodeauna pt a ma simti normala, si pt confortul celor din jur,dar si pt ca poate nu am altceva mai bun de oferit..
am decis sa mint ca sa ma simt normala,in primul rand,am mintit ca sunt ok,am pastrat mereu acea aparenta ca nu am pb-e mai mare ca toti ceilalti si ca nu sunt atat de afectata precum eram
Nu mai sunt in stare sa fac diferenta intre bine si rau,nu mai sunt in stare sa aleg,deci o astfel de viata..e mult peste ce pot accepta
Mi-e rusine sa vb despre sinucidere cu prietenul meu,nu vreau sa-i pun in spate o astfel de povara si desi nu-i un prost si vede ca ma consum rau de tot nu mi da drumul,nici nu ma poate ajuta,nici nu simt ca ar putea asta,dar nu vrea sa se desparta de mine desi pana acum i-am zis de f multe ori ca asta ar fi mai bine pt amundoi,nu va imaginati ca ma iubeste in orice conditii...nu,cred ca se simte cumva vinovat de faptul ca am inceput sa deraiez de cand sunt cu el,nu vede un viitor langa mine...ar vrea sa ma ajut singurica,crede ca daca imi ramane in continuare alaturi desi nu putem sa mai avem nimic normal,asta imi va da o senzatie de normalitate,el mi-a spus ca nu sunt bolnava cu capul(desi e stupefiat cu fiecare chestie pe care o fac)si stiu de ce mi-a zis asta, pt ca nu vrea sa cred ca si el crede asta,poate e de bun simt ce incearca el,dar nu ma ajuta
Ii o decizie foarte egoista,aceea de a alege sa ma sinucid dar e viata mea,si eu consider ca nu mai pot s mi-o traiesc in halul asta..,adevarat ca raman 2 parinti in urma care oricum or sa se stinga si ei in scurt timp dar nu pot sa aleg sa merg mai departe cand eu nu mai sunt in stare sa gasesc un rost,am vrut prea mult de la viata asta ca sa ma multumesc cu ce se intrevede in viitor,am vrut un barbat pe care sa- respect mult, am vrut sa fiu experta intr un domeniu,am vrut sa fac bani si sa-i ajut pe ai mei,am vrut sa pot sa ies din saracie si sa ajung la un punct in viata in care sa pot sa zambesc multumita de tot ce am invins...am avut filmul astain cap,...dar m-am pierdut pe drum

Chiar ii ceva greu de imaginat cum repet acelas algoritm de fiecare data cand am de luat o decizie,fara sa vreau iau si despic firul in 15 si ma epuizez rapid gandindu-ma la variante si la posibile consecinte si pe care oricum le vad prost,si atunci cand dupa f mult timp aleg totusi ceva...am stupefactia sa vad ca n-am putut sa prevad nimic cum trebuie

Nu sunt singura care a observat asta,am intrebat o prietena,daca ea a observat ceva la mine...cum ca as fi devenit ceva mai ..lenta in gandire,si ea mi-a zis ca daca da,e doar pt ca intelege ca trec print o situtie mi grea acasa..
Nu m-am crezut niciodata cu un IQ cu mult peste medie , si acum o fac pe a ipocrita zicand ca m-am lovit la cap si am devenit prea proasta,poate n-am fost niciodata prea desteapta dar n-am fost niciodata constienta ca sunt atat de proasta!!!!si cum doare asta...e greu de descris, eu cred ca as fi putut accepta multe umilinte cat timp m-ar fi ajutat capul,as fi putut sa dau vina pe factori exerni,dar pb-a e fix acolo de unde ar trebui sa vina solutia..

Is curioasa cati oameni ar putea sa inteleaga prin ce trec.
Va rog sa ma scuzati pt felul incoerent in care mi-am descris situatia si multumesc anticipat pt orice parere.