Unde este greseala ? si cum sa o indrept

Ma bucura nespus raspunsul tau! Si nu, alta varianta corecta de abordare a unui caz din partea mea(si a unui psiholog, in general), nu exista. Nu ma deranjezi, si nu, nu te-ai lungit cu raspunsul, din contra, acum avem la indemana mai multe elemente care, puse cap la cap, ca intr-un puzzle, incep sa refaca o imagine despre tine si problema ta.
Este explicabil acum de ce faci aceste lucruri: asa ai fost invatata de mica. Apoi, cand ti-ai format propria familie, ai gasit de cuvinta ca nevoile celorlalti sunt mai importante, nu tu. Adica, ai dus cu tine in propria familie, ce ai experimentat in familia ta de origine. "Scaparile" privind disponibilitatea ta maternala in relatie cu fiica ta, vin tot de acolo, pentru ca, si tu ai avut parte cam de acelasi lucru.
Dar acum, chiar ai posibilitatea reala sa schimbi aceste lucruri! Influentele parentale exista dar, ai posibilitatea in permanenta sa alegi, sa discerni intre ce iti place sa faci, si ce esti "obligata", "invatata" sa faci. Observ la tine o constientizare a acestor lucruri, si asta este un pas urias catre starea de bine, catre o viata traita frumos.
De unde ai putea incepe? Sfatul meu este sa incepi cu relatia de baza, cea cu sotul tau. Aici, ai nevoie, sa discuti sincer TOATE aspectele vietii voastre de relatie care te nemultumesc. Pornind poate de la relatia sexuala si ajungand la altele mai rafinate, cum ar fi nevoia de independenta, nevoia de a face doar lucruri care iti fac realmente placere, nevoia de iubire si de a fi iubit, nevoia de a relationa si cu alte persoane. Ma gandesc ca exerientele tale privind viata de cuplu, viata de relatie sunt limitate. E posibil sa gresesc, facand aceasta presupunere insa, ce vreau sa punctez, este sa verifici daca intr-adevar esti multumita de viata ta sociala. Nu ma gandesc aici la cariera ta profesionala, nu ma gandesc la timpul dedicat job-ului. Cumva, avand o mama atat de anxioasa, ca sa nu zic castratoare, ai fost obligata sa sari peste adolescenta tarzie si inceputul tineretii...Adica, exact de perioada in care aveai nevoie sa alergi libera si nestingherita intre o experienta sau alta...nefacand la timpul potrivit acest lucru, neconsumand functional acea etapa, este explicabila acum nemultumirea ta, dorinta de "a te juca", de a face lucruri ce tin de aceasta etapa.
Asta nu inseamna acum ca esti cumva obligata sa te comporti sau sa adopti un comportament adolescentin sau prea tineresc, nu! Insemna ca ramane inca o nevoie neconsumata, pe care ai putea foarte bine sa ti-o satisfaci, lund pur si simplu toate sarcinile si obligatiile care nu-ti apartin, si predandu-le celor carora le apartin! Pur si simplu. Fara sa te intrebi daca ranesti, fara sa te intrebi daca e bine sau rau, fara sa faci presupuneri (cum am facut eu un pic mai devreme, cand am presupus ca nu ai experimentat prea multe relatii...) dar, avand grija ca, in demersul tau sa nu ataci persoanele, ci problema. Vorbesc aici de o ASERTIVITATE in abordare, vorbesc aici de nevoia ta de a introduce in viitoarele discutii cu sotul cel putin, dar si cu fiica ta, a adevarului despre cum te simti, si despre ce iti doresti. Este posibil sa-ti surprinzi sotul cu o astfel de atitudine dar, daca te iubeste, va intelege ca nu are nevoie sa te tina legata cu lanturi, si sa-ti ofere libertatea si timpul de care ai nevoie! Daca nu poate face asta (din diferite motive: diferente de dezvoltare personala, resurse personale insuficient folosite, scopuri si tzeluri neconforme cu noua situatie) ii poti oferi, daca consideri necesar, un timp si spatiu in care sa decida ce doreste sa faca, pentru ca asa este corect, cinstit!
Apoi, relatia cu fiica ta, este una speciala. Pentru ca e vorba de un alt tip de relatie. Aici, ca si in cea cu sotul, ai nevoie sa nu mai aduci intre voi doua elemente ale problemelor tale, de parinte, si, sa urmaresti doar nevoile fiicei tale, si atat. Restul decide ea, ce si cum.

Bine Jessie, daca doresti mai mult de la acesta discutie, te astept pe adresa mea de mail, sau la telefon.

Toate cele bune!

Uite, ma gandesc ca sotul si fiica ta, sunt doi oameni (cel putin sotul tau) cu discernamant cel putin, ca sa nu spun maturi. Avand in vedere acest aspect, ei decid in permanenta (sau asa ar ar avea nevoie) cum este viata lor. Eu nu cred ca daca te opresti chiar acum din ceea ce faci (acea portiune din actiunile tale care nu e nevoie sa le faci pentru ei) esti o mama sau o sotie rea, din contra! Pastreaza emotiile si sentimentele frumoase pentru ei dar, lasa-i pe ei sa-si rezolve problemele. Implicarea ta are o limita, pentru ca, SUNT VIETILE LOR, nu a ta. Orientarea ta catre nevoile altora, indica exact ceea ce ai sesizat si tu: faptul ca nu reusesti sa te ocupi de nevoile tale asa cum ar trebui, asa cum ai avea nevoie...
Tulburarea ta, descrisa in termeni medicali, spune exact acest lucru! Ca sa poti in sfarsit sa te ocupi de tine, ai nevoie sa renunti la rolul de salvator. Chiar nu poti sa salvezi la nesfarsit pe cineva...Este ca si cum nici macar aceste persoane importante din viata ta, cum sunt sotul si fiica ta, nu vor reusi sa se ocupe de ei, pentru ca altcineva face asta in locul lor, creindu-le o dependenta, un stil de viata fuzional.
Traiesti prin intermediul altora, si lucrul asta nu te ajuta. Atunci cand vei sesiza ca acest lucru nu te mai ajuta, te vei putea reorienta catre tine. E posibil sa descoperi lucruri care nu-ti plac, e posibil ca aceasta reorientare sa-ti dea si aripi, e posibil intr-un cuvant orice! Dar, cu siguranta te vei simti mult mai bine afland ca sotul tau va supravietui daca isi calca pe mandrie si incepe sa-si caute cu adevarat o slujba, sau daca fiica ta va depinde din ce in ce mai putin de banii tai...
Apoi este vorba de etapa de viata in care ai intrat de ceva timp. O etapa in care, cu precadere, femeie isi pierde "obiectul muncii", adica sa aibe grija si sa cresca copii, sa ofere intaietate partenerului in dezvoltarea lui profesionala si a carierei. Acum copilul a crescut, sotul are o cariera (buna sau rea, asta e problema LUI) si tu ai ramas singura cu tine insati...Si nu stii, sau ti-e frica sa traiesti si pentru tine, crezand ca daca faci lucrul asta superi sau pierzi baza de incredere si sustinere data de familie.
Sa-ti spun un lucru simplu, Jessie: nu esti raspunzatoare decat pentru viata ta! Daca incerci sa "ajuti" pe cineva, fie el si sot sau fiica, la nesfarsit, nu vei face altceva decat sa intaresti o inabilitate sau alta a lor...Da-le independenta, da-le responsabilitate pentru vietile lor! Nu mai "plati" tu nota de plata! Face-ti-o nemteste! Fiecare pentru el! Adica, daca vreau sa beau o bere, n-am nevoie sa mi-o plateasca nevasta sau mama, sau fiul, sau cine-o mai fi pe acolo...Imi va sta in gat acea bere stiind ca e platita de altcineva...
Tu ai grija sa transmiti iubire, sa oferi incredere ca si pana acum, si lasa-i pe ei sa se lupte cu demonii lor, sa se lupte cu indoielile si nereustele lor. Apoi, discuta situatia cu cartile pe fata! Invita-i pe sotul tau si pe fiica ta la o discutie in care sa folositi cu putere adevarul despre viata voastra! Ascunzand adevarul si gasind circumstante atenuante unuia sau altuia, nu faceti altceva decat sa mentineti o homeostazie a familiei voastre care nu foloseste nimanui, mai mult, nemultumeste pe toata lumea. Curaj, aveti o viata, si aveti nevoie sa va bucurati de ea cu totii!
Va doresc multa sanatate!