n vremuri nu de mult apuse, intr-o casa incolora de tara se nascu, dintr-un tata soarece si o mama soricioaica, un soricel mititel si dragutel. Familia soriceasca fu peste poate de fericita cand soricelul isi facu aparitia pe lume, caci acum puteau spune cu mandrie ca sunt o familie multumita.
In casa incolora de campie arida viata era grea.
Miiceraos uaerga un iinemao rai ,acnum atlum uc aesag es aeracna pe care ii vedeau ca pe niste competitori in consumarea unor resurse deja limitate, in consecinta vanandu-i cu ardoare.
Tucserc acsaeciros as ailimaf ed tijirgni luleciros rai ,ucert lupmi cat ai clipi si deveni un soarece zvelt de campie.
Pamaes ni ai as upecni eleceraos ,acsaerc as upecni ec arusam e lumea care il inconjura si se constituia in mediul lui. Soarecele isi vazu tatal cum se intorcea frant de la alergatura campului, adesea fara nimic in desaga, caci vremurile erau din ce in ce mai aspre. Lucru care pe soarece nu il interesa, caci el in avantul tineretii considera ca se poate, doar ca nu munceste tatal lui suficient sau inteligent.
Iurtnep raod eipmac ed asac ni auiz ataot aetobor erac amam uzav is a isi vedea mai apoi munca rascolita de praful insidios, care oricat muncea ea mereu se baga peste tot. Lucru care in opinia soarecelui era din vina ei, caci ea era in parte responsabila ca traiau in acel mediu ostil.
Beif as acsaerod isi as upecni eleceraos ,dnaruc ni ,tlum iam a pisica dispretuindu-si conditia soriceasca, caci vazuse cum pisica era ingrijita de oameni si aproape ca nu trebuia sa munceasca pentru nimic.
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
sa nu fim si noi la fel ca acest soricel
Buna!..iti multumesc pentru toate aceste povestioare minunate pe care ni le-ai lasat aici..toate au o morala si un adevar psihologic imbracat in diferite haine:)cati dintre noi nu cautam acel confort?cati nu vor sa isi depaseasca conditia sociala:)Bogat sau sarac putem fii fericiti cu resursele pe care le avem daca stim semnificatia cuvantul ,,impacare''
saracia si bogatia nu pot invinge dragostea dar dragostea pe ele da...morala este clara!sa nu aspiram catre ceva imposibil..sa fim realisti si portita sufletului nostru sa fie deschisa!..oricand poate intra pe ea un inger >:d<
re: iti multumesc
Eu iti multumesc mult pentru apreciere si ma bucur foarte tare ca ti-au placut si poate ti-au fost de folos.
poveste despre alegerile unui soarece
Cata dreptate are ! E atat de usor sa aruncam vina pe oricine ne iese in cale, de greselile si alegerile pe care le facem in viata. In multe cazuri abia foarte tarziu realazam ca singurii vinovati de ceea ce am devenit suntem doar NOI.
Asa am ales asa am ajuns.
Dar pentru a putea ajunge la aceste adevaruri trebuie sa avem putin ragaz sa meditam, sa ne auscultam sufletul, sau de mici copii sa ni se explice , pe masura varste, ca vom fi ceea ce alegem noi.
Sper ca in curand si la noi sa se dezvolte aceasta latura a spiritualitatii, care ne-ar ajuta cred sa devenim altceva sau altcumva..... mai buni....mai iertatori...
Povestioarei ii vad si o morala.." cine are urechi de auzit, sa auda " si iata cat de legata este de religie indiferent de cultul caruia ii apartinem .
Darzenie, credinta, rabdare,
Darzenie, credinta, rabdare, speranta. Sunt cuvinte ce rezoneaza cu o existenta menita sa fie ceva mai mult decat o simpla stare vegetativa. Soricelul pe parcursul cautarilor sale, a dat dovada de toate acestea, desi umbrit fu de nemultumirea provenita din contrastul dintre asteptari si realizari. Indiferent cat de sumbra parea situatia micutului rozator, nu a abandonat cugetarea, in asteptarea unei "surprize". Aceasta asteptare i-a fost rasplatita printr-un indiciu important ce striga saracu' din sufletelul sau : "... esti singurul responsabil pentru viata coditei tale de soricel" A ciulit urechile la indiciu, si ne-a lasat in suspans, sa ghicim ce a facut mai departe, intemnitat de omul in halat alb, pe care l-a privit odata ca pe o entitate milostiva, menita sa-l serveasca pe soricelul calator :"Raiul, in sfarsit!" De multe ori ne folosim de propria noastra libertate ca moneda de schimb pentru un trai mai bun ... Fiintele umane sunt adevarate opere de arta, dar ca orice opera de arta, provin din materie prima prelucrata atent, uneori secole de-a randul.
re: viata coditei tale
Superb comentariu.
Multumesc mult.
Si dap sunt de acord, adevarate opere de arta suntem. Acum vine intrebarea: Opere ale cui? Ale unei fiinte atotputernice care ne guverneaza destinele sau ale propriei noastre fiinte creatoare care ne guverneaza destinele?
Cine stie, cine stie oare? Ori poate nici nu conteaza, facem si noi ce putem aici jos printre noi si in noi. Bomba este ca putem multe, multe mai multe decat ne amagim sa credem, mult mai multe decat am primit.
"Bomba este ca putem multe"
Exista multe feluri de religie, si totusi credintele cu cel mai puternic element emotional par sa se axeze pe existenta unei fiinte supreme sau a unei forte calauzitoare. Este recunoscut faptul ca odata mobilizate, si canalizate catre un scop, emotiile devin un instrument foarte puternic. De multe ori, fiintele rationale si constiente de sine aleg sa faca, sa intreprinda fapte, actiuni irationale , doar pentru ca emotiile lor ofera temeiul necesar sa le justifice. Religia poate fi privita dintr-o perspectiva ca un catalizator al emotiilor umane. Materia prima, omul, s-a prelucrat de-alungul istoriei, singurel, prin diverse mijloace. In prezent , la fel ca si in trecut , pe meleagurile mioritice, exista un mozaic al operelor de arta umane, un mozaic ce imbina natura moarta cu complicatele si migaloasele opere renascentiste, toate amestecate cu o estetica a uratului, a analfabetismului psihic si spiritual, al uitarii de sine. Daca mi-ar placea sa filozofez , as spune ca fiinta umana se desprinde, se naste din materia prima atunci cand alege sa descopere "intrebarea", existand un milion de feluri de a pune o intrebare si un alt milion de feluri de a raspunde la aceea intrebare, dar nu-mi place sa filozofez asa ca nu am s-o fac. Exista nenumarate unelte menite sa cizeleze materia prima, dandu-i forma si descoperindu-i continutul stralucitor. Dar o unealta manuita in ignoranta poate devenii cea mai primejdioasa arma.
re: catalizator al emotiilor umane
Si totusi... Somnul ratiunii naste monstri.
Atunci cand religia adoarme ratiunea, atunci cand religia devine o scuza a propriilor slabiciuni, atunci cand religia este doar o eschivare si alegerile eronate sunt voia lui Dumnezeu, atunci cand misticismul devine o modalitate de a fugi din fata realitatii pe care noi am creat-o, ca ne place sa recunoastem sau nu, atunci cand in loc sa ne asumam si sa actionam cerem ajutor neantului, atunci cand liberul arbitru este doar o sintagma ce suna bine, atunci, parca... totusi Goya avea dreptate si
El sueno de la razon produce monstruos.
Francisco de Goya
Inclin sa cred ca aceasta maxima "Somnul ratiunii naste monstri", are in spate o intreaga aglomerare de emotii de razvratire, nemultumire, angoasa, conflict interior, toate acestea avand un dusman comun, mai precis efectele naucitoare din punct de vedere moral ale consecintelor actelor de cruzime propuse, implinite si justificate de temuta Inchizitie. Nu este atat de important de ce si cum s-a nascut aceasta maxima, meritand mai multa atentie continutul ei. Faptul ca alegem sa interpretam diferite texte, religioase, stiintifice, filozofice spre a ne servi propriilor scopuri nu este o noutate, anticii ne-au avertizat prin oratori vestiti de acest pericol, dar la fel ca si in trecut alegem sa tinem seama de avertismente, atunci cand acestea ne servesc propriilor noastre teluri. Acolo unde cineva vede un prilej de bucurie, altcineva vede un motiv de disperare. Potentialul uman se cere "cucerit" bucata cu bucata, lent si prin munca asidua, stabilindu-si astfel bazele spre directia progresului.
re: directia progresului
Ehhh, uite vezi aici intri pe nisipuri miscatoare cu progresul asta.
Am progresat ce am progresat si acum am ajuns sa reinventam roata. Am ajuns in momentul in care incercam sa ne protejam cumva de atata progres, sa ne intoarcem la lucrurile simple, la mancarea sanatoasa, la mediul curat, la viata mai putin tehnologizata, sa iesim din cutie
Dar se poate ca tu sa te fi referit la progresul individual si eu sa o fi luat putin pe aratura
Nimic nu este imposibil.
Nimic nu este imposibil. Daca pornim de la postulatul acesta putem intelege mai usor ciclicitatea evolutiei. Mai dificil este sa interpretam acest postulat
Un scurt rezumat al indemnurilor celebrului strateg militar si filozof Sun Tzu, ar suna : Este recomandat sa ne alegem cu grija bataliile.In definitiv, victoria sau infrangerea sunt niste probleme ce depind de propriile noastre alegeri atente sau nesabuite.
O batalie foarte importanta este ceea ce se da pentru cucerirea sinelui unei persoane, de catre persoana insasi. Desi este posibil sa nu obtinem victoria intr-o "biata" viata de om, cu totii purtam cimitire in sufletele noastre, precum si maternitati de vieti renascute.
Psihicul uman este o forta subtila, foarte intensa.
Putem asocia dezvoltarea personala cu un proces necesar de redactare, inlaturand lucrurile ce ne distrug ca oameni.
Daca o persoana si-ar imagina propria viata ca o masa plina cu bunatati, activitatile sale zilnice ar fi felul principal, iar desertul ar fi alcatuit din visuri, sperante si asteptari.
re: cimitire in sufletele noastre
Uiii ce imagine macabra!
Ma pot gandi ca la orice la sufletul meu, dar nu ca la un cimitir. Brrrr!
Ce zici de o pajiste frumoasa cu flori? In care unele flori infloresc, altele se usuca, dar natura isi urmeaza etern si imuabil ciclul de renastere in culoare si viata. Mai bate vantul, mai cade ploaia, mai arde soarele, dar florile sunt mereu acolo, mereu crescand si inflorind, mereu aducand bucurie si lumina frumosului.
Mult mai bine decat cimitire, nu?
Uiii ce imagine macabra!
Daca as fi incheiat fraza cu aceste cuvinte, ar fi infatisat o macabra dar totusi adevarata imagine. Bine ca nu am facut-o
... In cimitir este liniste. totul depinde de optica pe care alegem sa o adoptam, iar o optica estetica, incantatoare, nu reflecta realitatea, desi indeamna la optimism si la speranta, creand o stare de bine. Dar sa nu uitam ca si ignoranta creeaza o stare de bine. Probabil ca de aceea este dificil sa privim inauntrul nostru. Nu intotdeauna vedem numai lucruri placute, si este nevoie de curaj pentru a reusi sa acceptam minunile ce le purtam, fie ele vieti renascute sau morti triste si seci. Totusi uneori linia dintre curaj si nesabuita este imperceptibila. Curajul, este definit prin fapte de curaj, indiferent de motivele ce zac in inima unei persoane. Este o insusire, o trasatura a caracterului uman. O trasatura ce se invata si se dezvolta. Felul in care reusim sa gestionam relatia dintre lucrurile placute si cele mai putin placute, cu tenta de macabru, reprezinta probabil un mestesug necesar actului creator ce sta in spatele operelor de arta despre care vorbeam mai devreme. Este limpede ca relatiile se schimba, nimic nefiind complet stabil, nici macar de la o ora la alta, existand modificari si variatii subtile recomandate spre luare in seama. Relatia dintre macabru si frumos, depaseste deja acceptarea, si intra in sfera gestiunii personale a fiecaruia dintre noi.
O pajiste cu flori ar fi o imagine ideala, dar sa nu uitam ca noi oamenii suntem cei ce alegem sa asociem macabrul cu locul de odihna al celor plecati dintre noi. Moartea este un fenomen natural, iar cimitirele, ei bine, sunt doar niste spatii, uneori cu flori, alteori presarate cu gunoaie, in general acoperite cu ciment rece
re: adevarata imagine
Adevarul, ca si frumosul, se afla in ochii celui ce priveste. Cel mai adesea proiectam propriul adevar, adevarul adevarat ramanand oarecum abscons si in consecinta nestiut.
Cimitirul tau este la fel de adevarat ca pajistea mea si ambele spun cate ceva despre noi ca si fiinte umane, despre cum percepem si ne percepem.
Cimitirele sunt linistite intradevar, dar au linistea nefiintei, a ceea ce s-a incheiat, o liniste pe care este prea vremelnic sa o caut si pe care nu o doresc. Imi place fiinta vibranta care cauta, scormoneste in sine si in lume, care cade si se ridica atat cat mai are timp sa o faca.
Ignoranta este o stare de bine si tocmai de aceea este fundamental diferita de starea de bine la care se ajunge prin cunoastere. Atunci cand cunosti privesti in tine si vezi o mare de idei, lucruri, repere, scari si procese, atunci cand nu cunosti privesti vidul in ochi.
Suntem muritori si tocmai de aceea moartea este parte din noi, dar asta nu inseamna sa traim cu moartea in suflet. Moartea este o certitudine clara, dar la fel de cert este si faptul ca suntem in viata, acum si aici. Si oare nu este mai bine sa ne umplem sufletul de lumina, optimism, speranta decat sa fim morti in viata?
In opinia mea curajul nu este un act extrem ci este in lucrurile simple, in a iti trai viata asa cum iti doresti, evident fara a rani pe altii, in a fi propria persoana si a iti asuma actiunile si alegerile. Uneori este un act de eroism sa te rupi de limitele inutile impuse de societate si sa iti creezi propriile reguli. Este mult mai usor sa traiesti in canonul stabilit de altul caci nu te supui riscului de a gandi, de a iti asuma, de a fi un individ full version.
Nu am schelete in dulap, nu am cimitire in suflet, nu imi neg realitatea, imi asum alegerile, raspund pentru ceea ce sunt si creez activ ceea ce caut.
Adevarul... cam chitibusar el asa, acum il vezi, acum nu il vezi.
Cunosc un şoricel ...
Mai cunosc eu un şoricel care nu a ajuns pe deplin la concluziile sănătoase ale celui din poveste, dar e pe calea cea bună şi se străduieşte...
Mulţumesc, Alina, pentru încă o poveste minunată!
re: cunosc un soricel
Multumesc si eu din suflet pentru cuvintele frumoase si ma bucur mult ca povestioara mea a rezonat, caci inseamna ca nu am trimis-o in lume degeaba.