A fost odata ca niciodata, in vremuri imemoriale, o Fiinta ce a luat nastere, ca si alte fiinte, intr-un punct nenumit si nestiut de pe fata pamantului.

Fiinta a invatat de la fauritorii ei care urma sa ii fie locul in viata, care urma sa ii fie drumul, dar pe cand lucra la calcarea in urmele inaintasilor, observa, nu fara oarecare tristete, ca ei ii e putin mai greu sa faca tot ceea ce parea sa le vina atat de natural si de usor celorlalti.

Fiinta isi dorea tare mult sa faca tot ceea ce implica rolul sau de fiinta, nu vroia sa isi dezamageasca fauritorii, isi dorea propriul loc printre fiinte, dar cumva, intr-un mod complet de neinteles ii era foarte greu sa faca toate astea. Incerca din rasputeri sa se conformeze regulilor, se forta in fiecare zi sa isi indeplineasca cat mai bine sarcinile de fiinta, si mereu spera ca la un moment dat ii va veni si ei usor si natural, si ceea ce simtea in interior, si toate acele unde colorate de vis vor disparea.

Tot asa, in aceasta lupta continua cu sine, in incercarea de a fi ceea ce trebuie sa fie, in cele din urma Fiinta obosi, si obosi atat de tare incat totul in jur isi pierdu sensul, ea nu se mai intelegea cu ea, ea nu mai intelegea presupusul ei rol, nu mai vedea rostul acestei lupte continue. Nestiind ce sa faca, nestiind ce cale sa urmeze si neavand pe nimeni sa o ghideze, Fiinta sa facu mica, mica, mica si se inchise in sine.

La inceput era asa de intuneric in ea incat abia distingea ceva, dar preseverand si privind mai atent, ochii i-se obisnuira cu lipsa luminii si cate putin incepu a vedea ceea ce era in ea.
Era dezorganizare, erau multe carti aruncate peste tot, poze cu fiinte pe care nu mai stia cand le cunoscuse, harti imaginare acoperite cu panze de paianjen, tot felul de hartii mai mari sau mai mici cu povesti, cu poezii, cu desene. Amintiri rasfirate si aruncate in toate partile, enorm de multe sentimente neintelese si neglijate. Toate aceasta dezorganziare si tot acest haos o speriara pe Fiinta, privea tot ceea ce era in ea si era convinsa ca nu are cum sa faca curat niciodata, asa ca statea coplesita, ascunsa in sine, privind deznadajduita la tot ceea ce se ascundea in ea.

Tot privind, o sticluta mica, acoperita de praf si ratacita printre numeroasele hartii, ii atrase atentia. O ridica timid si o sterse de praf cercetand-o curioasa. Sticluta era cea mai mica sticluta pe care o vazuse in viata ei si parea goala, dar cand o misca observa o picatura de ceva argintiu care chiar si la cea mai mica miscare parea sa prind viata si se zbenguia jucaus in sticluta minuscula. Fiinta era fascinata de acea picatura argintie si mititca care parea vie, care parea sa rezoneze la cea mai mica vibratie, de sunet, miscare sau culoare.

Ne mai rezistand tentatiei de a vedea ce ar face picatura daca iese din sticluta Fiinta o elibera cu teama si nerabdare. Cum iesi din sticluta picatura acoperi toata Fiinta intr-o minunata lumina argintie, acum totul se vedea clar, acum Fiinta vedea exact ce este in ea si cumva nu ii mai era teama de lipsa ei de organziare interioara. Fiinta intelese ca acea picatura, ca acel punct mic de argint viu era chiar esenta ei, era Ea, cea pe care incercase sa o inchida intr-o sticluta minuscula atunci cand se incapatana sa urmeze calea trasata de strabunii ei.

Fericita si eliberata, sub influenta luminii ei interioare, Fiinta incepu sa faca ordine si curatenie in sine. Organiza frumos pozele in albume amintindu-si exact cine erau fiintele din ele, construi cu mainile ei o biblioteca unde aranja toate cartile ratacite prin ea, isi facu un protofoliu cu toate povestile si poeziile viselor sale, agata toate hartile imaginare stergandu-le dragastos de panzele de paianjen si promitandu-si ca niciodata nu va renunta sa viziteze acele taramuri fantastice.

Nu dupa mult timp interiorul Fiintei stralucea de ordine, totul era frumos aranjat si organizat, iar ea stia exact unde se afla ce, ce sentiment vine de unde, ce povesti ii leagana sperantele. Acum Fiinta era una cu ea insasi si aceasta minunata simtire o facu sa isi doreasca sa iasa din sine, sa vrea sa isi foloseasca puterea argintului ei viu pentru a isi construi o lume minunata, o lume a ei, o cale a ei si in afara.