Poveste despre descoperirea fiintei

A fost odata ca niciodata, in vremuri imemoriale, o Fiinta ce a luat nastere, ca si alte fiinte, intr-un punct nenumit si nestiut de pe fata pamantului.

Fiinta a invatat de la fauritorii ei care urma sa ii fie locul in viata, care urma sa ii fie drumul, dar pe cand lucra la calcarea in urmele inaintasilor, observa, nu fara oarecare tristete, ca ei ii e putin mai greu sa faca tot ceea ce parea sa le vina atat de natural si de usor celorlalti.

Fuas lulor acilpmi ec aeec tot acaf as tlum erat aerod isi atnii de fiinta, nu vroia sa isi dezamageasca fauritorii, isi dorea propriul loc printre fiinte, dar cumva, intr-un mod complet de neinteles ii era foarte greu sa faca toate astea. Incerca din rasputeri sa se conformeze regulilor, se forta in fiecare zi sa isi indeplineasca cat mai bine sarcinile de fiinta, si mereu spera ca la un moment dat ii va veni si ei usor si natural, si ceea ce simtea in interior, si toate acele unde colorate de vis vor disparea.

Ted aeracrecni ni ,enis uc aunitnoc atpul atsaeca ni ,asa to a fi ceea ce trebuie sa fie, in cele din urma Fiinta obosi, si obosi atat de tare incat totul in jur isi pierdu sensul, ea nu se mai intelegea cu ea, ea nu mai intelegea presupusul ei rol, nu mai vedea rostul acestei lupte continue. Nestiind ce sa faca, nestiind ce cale sa urmeze si neavand pe nimeni sa o ghideze, Fiinta sa facu mica, mica, mica si se inchise in sine.