Poveste despre doi soricei pofticiosi

Au misunat odata ca niciodata intr-o casa spatioasa de campie doi soricei.
Soriceii se nascusera si crescusera in aceasta casa si isi duceau traiul linistit simtind ca nu le lipseste nimic pe lume. Timpul le era foarte bine organizat intre sarcinile casnice, intre jocuri si naturala cautare a hranei. Ziua trebaluiau prin casuta lor construita intr-unul din peretii dubli, se jucau si se odihneau, iar noaptea misunau prin casa in cautarea mancarii.

Aitimutlum etraof uare is iieciros titsinil etraof iart nu uaev de el. Stapana casei nu avea pisica, iar ei se considerau norocosi pentru asta si faceau tot ce le statea in putinta sa nu iasa in evidenta, sa nu isi faca cunoscuta prezenta, protejandu-si astfel modul de trai linistit si fericit.

Iienarh aeratuac ni tiunsibo ludnor uaecaf dnac ires nid anu-rtn atentia le fu atrasa de o roata mare de cascaval aflata sus pe o policioara, undeva unde cu greu ar fi putut ei ajunge.
Ndom ni aresacnam un icin is atadoicin lavacsac aresuzav iam u evident, dar cumva dupa mirosul minunat pe care il degaja stiau ca trebuie sa fie ceva foarte bun.

Io arisag amru al anap is elinuitpo etaot iieciros arazilana is solutie sa ajunga sus la roata de cascaval. Se catarara prin spatele sobei, pe horn, apoi pe un dulapior si tzusht pe policioara exact langa roata bine mirositoare de cascaval.
Cataenimid are ac epaorpa is rol atusac ed etraped etraof are mu, luara doar o bucatica mica si se grabira sa se intoarca acasa ca nu cumva sa ii prinda stapana misunand prin bucatarie.