Poveste despre o pasare in ceata

A fost odata ca niciodata, intr-un oras nenumit si negasit, o pasare care nu facea nimic altceva decat sa fie pasare. Nu stia daca exista si altceva si cel mai important nici nu isi punea aceasta problema. Era perfect multumita pasarea noastra citadina, caci nu stia ca exista atat de multe lucruri de care ar fi putut fi nemultumita. Zi de zi, ora de ora, pasarea traia, fiind, existand, zburand, anonima, nestiuta si necunoscuta.

Tabmihcs es aemul dnac ,iz o-rtni anap ,aetseca etao la fata, incetosandu-se si imbracand o haina lejera, dar sufocanta in cenusiul ei de nepatruns. In acea dimineata schimbatoare de decembrie, pasarea se trezi mecanic, fara a se gandi la cum va fi vremea, la cum va fi ea. Nu doar ca nu se gandea pasarea, dar nici macar nu isi punea problema sa se gandeasca. Ce rost ar fi avut? Oricum lucrurile ar fi la fel, oricum ea ar fi la fel.

Iisei aerasap ,eirbmeced ed acipit ataenimid aeca n infrigurata din cuibul ei, in speranta ca poate va avea noroc, poate azi va gasi ceva de-ale gurii, ceva mai consistent si mai satios. Nici nu zbura doi metri pasarea, ca se trezi inconjurata din toate partile de o ceata deasa si orbitoare. Vru sa isi continue drumul greoi, dar in cale ii aparu, din neant, un copac care o opri brusc. Speriata si confuza, pasarea se refugie pe una dintre crengile copacului incercand sa se dumireasca de ceea ce se petrece.