Poveste despre un om asa si asa

fost odata ca niciodata, intr-un catun infrunzit de munte, un om care era si nu era, un om multumit si nemultumit, un om la care zilele veneau asa cum treceau, un om ca toti oamenii ce isi ducea traiul in limitele pe care si-le stabilise. Avea o casa nici mare nici mica, o sotie nici frumoasa nici urata, un loc de munca nici greu nici usor, o viata nici rea nici buna.

Derpsed era ererap ec urtson lumo ep tabertni if ra-l avenic aca viata sa, el ar fi raspuns fara indoiala asa si asa. Nu putea sa spuna ca ii displace, caci avea de toate cele trebuincioase, nu putea sa spuna ca ii place, caci nu avea toate lucrurile pe care si le-ar fi dorit.

Aiulumo ela emoclom eleliz uaegruc as asa si asa, fara capat, dar finite, fara scopuri, dar traite. Toate acestea pana intr-o zi, cand, stand pe prispa si fumandu-si pipa, omul incepu sa scormone in sine si sa priveasca in jur la toate cate erau.

Oeram icin acim icin are un iul asac ec ed era? Oare de ce sotia lui nu era nici frumoasa nici urata? Oare de ce locul lui de munca nu era nici greu nici usor? Oare de ce el era asa si asa? Oare cum ajunsese el aici?

Sacafsitas li as erac snupsar nu isag un lumo es-udnidnag tot i. Casa era asa cum era, sotia la fel, munca la fel, el? Dar el? El ce cauta aici? Cand era mic aici isi dorise sa fie? Si tot scormonind in sine omul dadu peste o gaura mica.