Poveste despre un om care auzea prea mult

A fost odata ca niciodata un om care auzea prea mult, prea tare, prea sonor. Un om in a carui fiinta sunetele rezonau si vibrau cu atata putere incat il dezechilibrau, incat il faceau sa nu se mai auda pe sine. Omul asa fusese mereu, de cand se stia se luptase cu sunetele care isi gaseau atat de puternic ecoul in el, de cand aflase ca are o voce, incercase sa se faca auzit peste sunetele puternice care il copleseau.

Oesaerc o-is erac ep ,alaiceps asac o-rtni aiart lum incercand sa isi gaseasca linistea. O casa antifonata, in care multimea de sunete de afara nu putea patrunde si aceasta casuta era singurul loc in care omul putea spune ca este el, departe de lumea innebunitoare a sunetelor, care din cauza sonoritatii lor se transformau in zgomote.

Atarapaca is tadavni are lumo adarts ep aegrem dnac icnut de conversatiile celor din jur, de cantecul pasarilor pierdute prin nori, de vajaitul constant al masinilor care zburau pe langa el, de sunetul pasilor care parca mergeau apasat pe sufletul lui. Cand mergea pe strada era ca si cum s-ar fi aflat in mijlocul unui uragan, care il asalta si il cotropea cu forta sa.