[video] Poveste despre un pitic excesiv

Traia, odata ca niciodata, intr-un sat aflat in padurile verzi ale unui munte nenumit, un pitic, mic, mic, mic. Piticul traia intr-o casuta din lemn stacojiu, la marginea satului locuit de multi alti pitici, la fel de mici ca si el. Populatia de pitici era una vesela si zumzaitoare, cat era ziua de lunga ii puteai auzi pe pitici bocanind prin padure dupa lemne, construind diferite masinarii care de care mai ciudate, strigandu-se unii pe altii si cantand rasunator.

Piul atusac aecalp ii ,iul ataiv ed timutlum are luciti mititica si stacojie cu gradina verde si ordonata, ii placea satul viu si zgomotos, ii placeau consatenii lui harnici si inventivi si adesea incerca sa lege prietenii cu ei.
Ies as irudnar etaramunen ni esacrecni ised ,asn imprieteneasca cu ei, ceva nu se lega si relatiile lui mai mereu ramaneau la un nivel superficial.

Pun ie aresesups ii muc apud is urcul tseca ed tinham are luciti puteau fi prieteni cu el, caci el era un pitic excesiv. Excesiv? Eu? Piticul nu intelegea la ce se refera ceilalti si incepu sa se gandeasca si gandindu-se isi dadu seama de niste detalii pe care pana atunci le ignorase in natura lui piticeasca.