povesti pentru prieteni

Odata, de mult, in vremuri indepartate, pe cand padurile erau extrem de intinse, cand animalele, pasarile si celalte vietati umpleau atmosfera padurilor cu forfota lor, traia acolo maret si impunator, un arbore distins.

Se simtea in aer cum fascinanta vara isi strangea faldurile rochiei lasand loc toamnei.Padurea era inca verde si plina de viata doar ici colo cate o frunza incepuse sa-si schimbe culoarea. Vantul adia usor miscand crengile si frunzele copacilor parca intr-un vals.Pasarile zburau incoace si incolo ca niste balerine, trilurile lor umpleau atmosfera de un farmec aparte. Razele soarelui patrundeau timide si sfioase printre copaci imbratisand intreaga padure facand-o sa straluceasca, fluturii inca mai dantuiau printre florile gingase si delicate ce-si inaltau capsorul ca niste copilite de sub plapuma densa a frunzelor.

A fost odata ca niciodata o fata. O fata nici inalta, nici scunda, nici grasa, nici slaba, nici frumoasa, nici urata. Era tanara insa fata, iar energia si prospetimea tineretii ei o faceau sa straluceasca fiind o prezenta incantatoare pentru toti cei care o cunosteau.Viata fetei se scurgea lin fara evenimente tumultoase sau momente tulburi. Un singur lucru o mai sacaia uneori, dar nici asta foarte tare. Uneori avea impresia ca vecina parca are parul mai frumos ca al ei, alteori i se parea ca parca fata popii e mai educata ca ea, arareori se mai gandea la rochiile fetei invatatorului, adesea se privea in oglinda si considera ca desi este foarte draguta, parca unele fete de la sezatoare aveau trasaturi mai speciale decat ale ei.

Odata ca niciodata, traia, in marea cea neagra si intinsa, o tanara sirena visatoare. Sirena ducea viata menita sa o duca toate fiintele fantastice ale marii. Astfel, isi petrecea zilele inotand, jucandu-se cu pestii, imbaindu-se in frumusetea coplesitoare a peisajului marin.

Sirena isi iubea viata, iar viata ei o trata la randul sau bine, insa, sirena visa la mai mult, la ceva maret.

A fost un oras al luminilor odata, cu oameni mai luminati ca niciodata. In orasul luminat cladirile erau inalte si sclipeau sticloase in razele stralucitoare ale soarelui. Strazile orasului erau impecabil de curate si atat de frumos aranjate, ca ai fi crezut ca sunt de fapt aleile unei gradini uriase.

Traia, odata ca niciodata, intr-un catun nestiut de munte, o familie de oameni ca toate celelalte familii de oameni. O familie care nu se deosebea prin nimic de zecile de familii care traiau in satul rasarit pe unul dintre versantii padurosi ai muntelui binevoitor. Tatal era padurar, mama padureanca, copiii ai muntelui. Viata familiei se desfasura asa cum se desfasoara vietile familiilor de la sat, condusa de ritualurile muncii zilnice menita sa asigure supravietuirea, ghidata de ritualurile superstitiilor si credintelor, menite sa asigure acceptarea celor neintelese si nebanuite.

Tu indeplinesti dorintele tuturor celor care iti ies in cale. Esti constrans de natura ta de pestisor de aur sa identifici ce dorinte, ce nevoi au cei din jur si sa le indeplinesti indiferent cat de dificil ti-ar fi, indiferent cat de ciudate ti s-ar parea, tu le indeplinesti, te zbati, te uiti si te ignori pe tine pentru a le aduce lor bucurie.

Uneori ramai consternat in fata dorintelor ce ti se cer a fi indeplinite, uneori nu intelegi de ce iti este tie cerut un anumit lucru, cand este evident ca omul respectiv ar putea, cu un efort minim, sa indeplineasca singur ceea ce iti cere tie, iar in responsabilitatea ta sa ramana lucrurile cu adevarat magice si imposibile.

A fost odata, intr-un univers paralel..o fetita. O fetita ca toate fetitele din universul nostru carora le plac povestile. Acestei fetite ii placea in mod special povestea "Frumoasa si bestia". Pe masura ce crestea si gusturile fetitei, se rafinau. Dar poate ca nu se schimbau chiar atat de mult.

pentru Radu

A fost odata ca niciodata intr-un tinut indepartat un tanar muzicant.
De fapt "tehnic" vorbind nici nu mai era chiar atat de tanar insa el asa se simtea, tanar, fara experienta & aparare in fata vietii, ca un adolescent care se teme un pic in sinea lui de viata care il asteapta.

Pe de o parte tanarului muzicant din povestea noastra ii placea foarte mult muzica. Era si normal sa fie asa intrucat crescuse intr-o familie de muzicanti. Insa, oricat ar parea de ciudat, avea si momente in care ura muzica.

A fost odata ca niciodata, la marginea unei campii arse de soare, o mica gospodarie infloritoare. Gospodaria era alcatuita din trei elemente principale.

In centrul ei se afla o casa joasa din chirpici, galbena si putin stramba, care trona maiestuoasa asupra curtii si gradinii care o inconjurau. Gradina era verde si roditoare, o aglomeratie atipica de tot felul de plante, care cresteau la gramada, organizate in straturi, parcele si ronduri alambicate.

In gradina roditoare a gospodariei se aflau atat de multe plante, incat o minte neincrezatoare s-ar fi intrebat la prima vedere daca vegetalele acelea erau reale sau doar erau asezate asa de expozitie sa impresioneze trecatorul.

A fost odata, ca niciodata, un mare mester fauritor de spectaculoase si frumoase cutii din lemn. Mesterul daruia din sine, cu fiecare cioplitura de dalta cioplind si o bucata din fiinta sa pe care o integra cutiei care lua forma in mainile sale. Mesterul mesterea de foarte mult timp, asa de mult timp ca doar meseria si cutiile lui ii mai ramasesera acum, in apusul vietii.

Avusese o viata frumoasa mesterul si isi era recunoscator pentru ca si-o crease si le era profund indatorat in sufletul sau, tuturor celor care contribuisera la ea. Insa, acum, singur fiind, descoperi ca ii lipseste foarte mult exact unul dintre lucrurile carora nu le acordase mare importanta in trecut.