Alina Mihaela Barbu

A fost odata ca niciodata o fata. O fata nici inalta, nici scunda, nici grasa, nici slaba, nici frumoasa, nici urata. Era tanara insa fata, iar energia si prospetimea tineretii ei o faceau sa straluceasca fiind o prezenta incantatoare pentru toti cei care o cunosteau.Viata fetei se scurgea lin fara evenimente tumultoase sau momente tulburi. Un singur lucru o mai sacaia uneori, dar nici asta foarte tare. Uneori avea impresia ca vecina parca are parul mai frumos ca al ei, alteori i se parea ca parca fata popii e mai educata ca ea, arareori se mai gandea la rochiile fetei invatatorului, adesea se privea in oglinda si considera ca desi este foarte draguta, parca unele fete de la sezatoare aveau trasaturi mai speciale decat ale ei.

7 Ponturi pentru a iti da seama daca plictisesti de de Gretchen Rubin
traducere de Alina Mihaela Barbu

Intr-un film care imi place, un documentar atipic numit Sherman’s March, un fost profesor al documentaristului ii spune Pe masura ce oamenii imbatranesc, incep sa devina din ce in ce mai mult ca ei insisi. Si devii din ce in ce mai plictisitor. Nu am uitat niciodata asta.

Odata ca niciodata, traia, in marea cea neagra si intinsa, o tanara sirena visatoare. Sirena ducea viata menita sa o duca toate fiintele fantastice ale marii. Astfel, isi petrecea zilele inotand, jucandu-se cu pestii, imbaindu-se in frumusetea coplesitoare a peisajului marin.

Sirena isi iubea viata, iar viata ei o trata la randul sau bine, insa, sirena visa la mai mult, la ceva maret.

Ahhh silueta! Un subiect omniprezent, deghizat in sanatate sau pur si simplu onest, privindu-te in ochi zeflemitor si soptindu-ti languros Ma vrei? Stii ca ma vrei! Nu ma poti nega!. Privind in jur la aceasta obsesie generala, la aceasta industrie infloritoare a produselor de slabit, ma intreb De ce nu sunt oamenii slabi? Sau tocmai pentru ca sunt slabi nu sunt supli?

"Psihoterapie & consiliere centrata pe persoana" de Janet Tolan

Ai incredere in proces. ar fi cele cateva cuvinte in care as sumariza cartea pe care Editura Herald ne invita sa o citim. Cartea lui Janet Tolan este o lucrare tehnica scrisa pe intelesul tuturor, mi-a placut usurinta cu care explica anumite teorii, usurinta care faciliteaza si intelegerea acestora de catre cititorii neavizati. Desi autoarea ne asigura ca lucrarea sa se adreseaza atat studentilor cat si profesionistilor, mie mi s-a parut a fi scrisa special pentru incepatori. Spun acest lucru gandindu-ma la principiile de baza ale teoriei psihoterapiei si consilierii centrate pe persoana, la explicatiile pas cu pas despre stadiile procesului terapeutic, despre "ritualul" din cabinetul unui psihoterapeut, informatii adresate evident curiosilor si nou-venitilor in domeniu.

Motivatia pentru a deveni psihoterapeut
Michael B. Sussman

Titlul original al cartii ne da de inteles mai clar care este subiectul acestei lucrari A Curious Calling. Unconscious Motivations for Practicing Psychotherapy, caci asta face autorul, incearca sa determine care sunt motivatiile inconstiente pentru care anumiti oameni aleg sa devina psihoterapeuti.

Motivatiile constiente sunt interesante, dar nici pe departe la fel de interesante ca cele inconstiente, cele pe care nu le (re)cunoastem in mod direct, obiectiv.

Cartea poate fi vazuta ca o provocare pe care Editura Trei o lanseaza psihoterapeutilor, de a privi adanc in sine si a se confrunta cu motivatiile profunde pentru care au ales acest domeniu.

Intr-o lume in care totul este market-at ca fiind mai rapid, mai eficient, mai ieftin si in care asteptarile noastre, legate de ceea ce ne dorim, sunt de rezultate rapide, vizibile, axate pe acum si aici. Vrem sa ne culcam grasuni si sa ne trezim supli, vrem sa iesim pe strada si sa intalnim iubirea vietii noastre care va fi alaturi de noi pana la adanci batraneti, vrem sa dea norocul peste noi si sa nu mai trebuiasca sa muncim o secunda cat vom trai, ne asteptam sa devenim celebri si faimosi doar pentru ca existam.

A fost un oras al luminilor odata, cu oameni mai luminati ca niciodata. In orasul luminat cladirile erau inalte si sclipeau sticloase in razele stralucitoare ale soarelui. Strazile orasului erau impecabil de curate si atat de frumos aranjate, ca ai fi crezut ca sunt de fapt aleile unei gradini uriase.

Traia, odata ca niciodata, intr-un catun nestiut de munte, o familie de oameni ca toate celelalte familii de oameni. O familie care nu se deosebea prin nimic de zecile de familii care traiau in satul rasarit pe unul dintre versantii padurosi ai muntelui binevoitor. Tatal era padurar, mama padureanca, copiii ai muntelui. Viata familiei se desfasura asa cum se desfasoara vietile familiilor de la sat, condusa de ritualurile muncii zilnice menita sa asigure supravietuirea, ghidata de ritualurile superstitiilor si credintelor, menite sa asigure acceptarea celor neintelese si nebanuite.

Umbla vorba prin targ ca nu este bine sa iei medicamente, ca trebuie sa iti lasi corpul sa faca fata singur durerii, sa isi dezvolte sistemele de aparare, sa te vindeci in mod natural. Pot intelege asta, pot intelege frica aceasta generalizata de dependenta si dorinta de intoarcere la natura, dar, dar totusi, nici nu ma pot impiedica sa ma gandesc la calitatea vietii. Rationamentul meu este destul de simplu, natural si merge cam asa.