☕ Bună dimineața!

Cum ziceam și în titlu, long time, no see. Am făcut o pauză de aproape două săptămâni nu pentru că aș fi fost excesiv de ocupat (bine, am fost și ocupat, dar se găsea timp și pentru acest newsletter) ci pentru că “Psihoterapie.Net” a început să sufere de o criză de identitate. Nu eu, autorul, eu sunt zen, știu exact cine sunt și ce vreau, ci newsletterul suferă.

Acum aproape un an când am lansat acest format, cu calendar, “cuvântul zilei”, caricatura zilei, quizul etc mi s-a părut un format coerent și interesant. Sigur, sunt subiectiv la partea cu “interesantul”, că eu l-am făcut, dar așa mi s-a părut atunci, interesant.

Între timp am căpătat însă impresia că îl fac degeaba, feedbackul fiind practic zero.

Atunci când scrii despre politică, înjurăturile pe care le primești zilnic îți spun dacă ești pe direcția corectă sau nu și te ghidează. Nu înjurăturile sunt problema, ci lipsa lor.

Pe un newsletter pe teme de psihologie e și mai grav, că aici nu te înjură nimeni, nici măcar atunci când enervezi pe cineva. 😅

Vorba lungă, sărăcia autorului, vă mărturisesc că habar n-am dacă e o idee bună să continui formatul de acum sau să încercăm ceva nou. Pe de altă parte nici nu sunt pregătit sufletește să îl abandonez pur și simplu, poate că totuși mai are viață în el.

Mă gândesc să fac fix ceea ce recomand des clienților mei să facă, și anume să experimentez și apoi să monitorizez rezultatele.

Așa că pentru o vreme actualul format se va restrânge din zilnic la una-două apariții pe saptămână. Probabil una. Iar în restul timpului vom mai încerca și altceva. O să țin un ochi pe statistici iar la un moment dat alegem împreună varianta câștigătoare.

Iar dacă până atunci aveți sugestii, critică constructivă sau înjurături ca la ușa secției de votare aveți formularul de comentarii mai jos.

Continuăm așa? Încercăm ceva nou? Combinăm actualul format cu altceva?

Leave a comment

🔤 Cuvântul zilei: Iluzia disciplinei

🕰️ Expresia de “iluzia disciplinei” nu desemnează un diagnostic psihologic oficial și nu are un autor unic recunoscut. Ea însă descrie, într-un limbaj accesibil, o observație apropiată de cercetările despre autocontrol, formarea obiceiurilor, motivație și efectul contextului asupra comportamentului.

Psihologia contemporană arată că disciplina nu este doar o trăsătură de caracter, ci depinde mult de mediu, resurse mentale, somn, stres, recompense și felul în care este construită rutina.

🚫 Iluzia disciplinei nu înseamnă că persoana este leneșă, lipsită de voință sau incapabilă să se schimbe, nu înseamnă că orice plan riguros este inutil, nu înseamnă perfecționism în sine, o dietă respectată câteva zile, un program de sală urmat într-o lună foarte liniștită sau o listă impecabilă de obiective nu dovedesc automat o disciplină stabilă

• Nu este o tulburare psihică.

• Nu este sinonimă cu procrastinarea.

• Nu este dovada că regulile personale sunt rele.

• Nu este eșecul ocazional al unei rutine.

Concepte asociate sau frecvent confundate

• Autocontrol — inhibarea impulsurilor imediate

• Formarea obiceiurilor — repetare susținută în context

• Motivație — energie orientată spre scop

• Perfecționism — standarde excesiv de înalte

• Epuizare — resurse mentale temporar reduse

• Procrastinare — amânarea sarcinilor importante

⚙️ În vorbirea obișnuită, termenul poate fi folosit pentru a critica impresia că succesul vine exclusiv din voință și reguli dure. Psihologii ar putea formula mai precis, discutând despre discrepanța dintre intenție și comportament, despre dependența de context sau despre limitele autoreglării.

Este utilă ca expresie de reflecție, nu ca o etichetă morală.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Acordarea atenției corpului tău ar putea schimba de fapt răspunsul imunitar (sciencealert.com)

2. Amnezie digitală: Capturile de ecran te fac mai predispus să uiți informațiis (binghamton.edu)

3. Celibatarul poate fi fericit dacă celibatul este văzut ca o cale spre dezvoltare. (psychologytoday.com)

4. Bărbații se confruntă cu un risc crescut de suicid imediat după destrămarea unei relații (psypost.org)

5. Adevăratul motiv pentru care mulți americani renunță la legăturile cu părinții și frații lor (theconversation.com)

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine la un moment dat, pe săptămâna viitoare.

☕ Bună dimineața!

Astăzi sărbătorim vorbitorii profesioniști împreună cu “șerpii de mare”, acele creaturi care de fapt nu au existat niciodată, ci doar poveștile despre ei.

Nu este interesant că sărbătorim o zi care sărbătorește niște frici care nu s-au materializat niciodată? Poate pentru faptul că odată cu fricile mai sărbătorim și oportunitățile. Cele pe care le vedem, nu le vedem sau le vedem și nu avem curajul să le venim în întâmpinare.

Iar cum multe dintre aceste oportunități se întâmplă în relațiile cu ceilalți astăzi vă propun să vorbim despre contractul relațional implicit, acele înțelegeri pe care le avem cu ceilalți fără să le fi negociat vreodată.

Dacă la 1762 Jean-Jacques Rousseau ne spunea povestea contractului social, două secole mai târziu, în 1989, un alt Rousseau, de data aceasta o doamnă, Denise Rousseau ne povestea despre un alt fel de contract, și anume contractul psihologic. Inspirat în parte din ideile despre contractul psihologic a apărut și contractul relațional implicit despre care vorbim astăzi.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Contract relațional implicit

🕰️ Conceptul de contract relațional implicit este asociat cu ideea de contract psihologic, introdusă în psihologia organizațională de cercetătoarea Denise Rousseau în anii 1980, pentru a descrie așteptările nescrise dintre angajați și organizații. Ulterior, ideea a fost extinsă către relațiile interpersonale, unde descrie regulile invizibile care apar între parteneri, prieteni, membri ai familiei sau colegi.

Nu este un diagnostic psihologic, ci un concept explicativ folosit pentru a analiza dinamica relațiilor și sursele conflictelor atunci când două persoane au presupuneri diferite despre ceea ce „datorează” una alteia.

🚫 Contractul relațional implicit nu este un acord oficial, un document semnat sau o promisiune exprimată clar între persoane, nu este o regulă universală valabilă pentru toate relațiile și nici o dovadă că cineva are dreptate doar pentru că a avut o anumită așteptare. El nu înseamnă că oamenii manipulează intenționat sau că orice dezamăgire este rezultatul unei trădări.

Exemple:

• nu este o listă scrisă de obligații între parteneri

• nu este o regulă socială obligatorie pentru toată lumea

• nu este o garanție că ce așteaptă o persoană va fi înțeles de cealaltă

Concepte înrudite sau confundate

• Contract psihologic – așteptări reciproce nescrise

• Atașament emoțional – legături afective și siguranță relațională

• Limite personale – reguli despre spațiu și respect

• Comunicare implicită – mesaje transmise fără exprimare directă

• Așteptări relaționale – presupuneri despre comportamentul celuilalt

⚙️ Specialiștii folosesc conceptul de contract relațional implicit pentru a analiza conflictele apărute din diferențe de așteptări, lipsa comunicării sau schimbarea neanunțată a rolurilor într-o relație.

În psihoterapie poate fi folosit pentru explorarea întrebărilor de tipul „ce crede fiecare persoană că datorează și primește în relație?”.

În limbajul obișnuit, oamenii folosesc adesea ideea atunci când spun că „era de la sine înțeles” ceva, dar descoperă că ce era evident pentru unul nu era evident pentru celălalt.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Persoanele singure care desfășoară activități noi raportează o sănătate psihologică mai bună, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

2. ChatGPT prezice rezultatele testelor de personalitate umană - Neuroscience News (neurosciencenews.com) 🇬🇧

3. Discuțiile repetate despre probleme cu un partener romantic pot avea efecte mixte asupra unei relații, în funcție de abilitățile de mindfulness (psypost.org) 🇬🇧

4. THC reduce semnificativ coșmarurile traumatice în PTSD - Neuroscience News (neurosciencenews.com) 🇬🇧

5. Cum ar putea terapia AI să rezolve cea mai mare problemă a terapeuților (sfgate.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi este Ziua Internațională a Scufundă(to)rilor. O zi dedicată celor care au curiozitatea (și curajul) să exploreze o lume ascunsă în mod obișnuit privirii.

Primul lucru pe care îl află fiecare scufundător este că totul se schimbă complet în jurul tău în prima secundă de scufundare. Felul în care îți simți propriul corp, felul în care auzi, ceea ce vezi, ceea ce simți. Nu se schimbă doar mediul ci te schimbi tu însuți.

Ceva asemănător se întâmplă și în alte situații deasupra apei. Mulți dintre noi ne scufundăm cu totul în activitatea profesională, în locul de muncă, unde uităm că este un mediu diferit, cu reguli diferite.

Un scufundător știe că este în pericol dacă stă prea mult sub apă și că trebuie să iasă periodic la suprafață, chiar dacă este complet absorbit de ceea ce face acolo. La fel ar trebui să facă și cineva imersat în orice activitate profesională, să iasă la suprafață din când în când, pentru a rămâne în siguranță.

Riscul nu este că ar putea să își piardă interesul pentru muncă, ci că nu mai rămâne mare lucru din el în afară de muncă.

Iar ceea ce rămâne se numește cel mai adesea alienare profesională.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Alienare profesională

🕰️ Conceptul de alienare profesională își are originile în ideea filosofică de alienare dezvoltată de Karl Marx în secolul al XIX-lea, care descria separarea muncitorului de produsul muncii sale, de procesul de lucru și de propria natură umană într-un sistem industrial.

Ulterior, conceptul a fost preluat și adaptat în sociologie și psihologia muncii pentru a descrie experiențele angajaților care se simt deconectați de activitatea lor. Nu este un diagnostic psihiatric oficial, dar este studiat ca fenomen ocupațional asociat cu scăderea satisfacției profesionale, stresul cronic și uneori epuizarea profesională.

🚫 Alienarea profesională nu înseamnă simplul fapt că unei persoane nu îi place un anumit loc de muncă, nu reprezintă doar oboseală după o perioadă dificilă, nu este același lucru cu lipsa temporară de motivație sau cu dorința normală de schimbare a carierei. Ea implică o ruptură mai profundă între persoană și activitatea profesională, în care munca este percepută ca ceva exterior propriei persoane.

Exemple de situații care pot fi confundate cu alienarea profesională:

• nemulțumirea față de un proiect anume

• oboseala acumulată după o perioadă aglomerată

• dorința de a primi un salariu mai mare

• plictiseala temporară la locul de muncă

Concepte asociate sau confundate:

• Burnout – epuizare fizică și emoțională

• Dezangajare profesională – implicare redusă în muncă

• Anomie – pierderea reperelor sociale

• Lipsa sensului – absența scopului personal

• Cinism profesional – atitudine negativă față de muncă

• Detașare psihologică – separare emoțională de activitate

⚙️ În psihologia organizațională și cercetarea muncii, termenul este folosit pentru a analiza relația dintre angajați și mediul profesional, mai ales în contexte unde există lipsă de autonomie, activități repetitive sau valori organizaționale în conflict cu cele personale.

În limbajul obișnuit, oamenii îl folosesc pentru a descrie senzația că „merg la muncă pe pilot automat” sau că activitatea profesională nu îi mai reprezintă.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Când citim greșit persoanele cu autism, s-ar putea să nu fie o lipsă de empatie — poate fi o nepotrivire (eurekalert.org) 🇬🇧

2. Majoritatea americanilor nu înțeleg de fapt filozofiile judiciare pe care le susțin (psypost.org) 🇬🇧

3. Te-ai putea îndrăgosti de un chatbot AI? (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. Cum își gestionează emoțiile oamenii inteligenți din punct de vedere emoțional (psychologytoday.com) 🇬🇧

5. Cei cu afantazie visează în imagini? (psychologytoday.com) 🇬🇧

6. De ce doar anumite conversații duc la conexiune. (psychologytoday.com) 🇬🇧

7. Când AI termină cu gândurile tale, ce se întâmplă cu ele? (psychologytoday.com) 🇬🇧

8. 4 semne că îndrăgostirea partenerului tău ar putea deveni gravă (psychologytoday.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Azi omenirea sărbătorește între altele Ziua Muncii Ca Un Câine și Ziua Bloggerului. Ca nu credeți că inventez v-am pus și poză. Da, chiar există aceaste sărbătoreli, sunt astăzi, google it!

Cine a pus aceste două sărbători în aceeași zi a avut un umor aparte. După umila mea părere de blogger înrăit (eu am început cu bloggingul cam de prin 2002) e una din cele mai epuizante și mai ingrate activități.

Imensa majoritate a bloggerilor nu sunt plătiți în niciun fel pentru ceea ce scriu și deși pare doar un hobby, mulți o fac pe viață și pe moarte furând timp de la somn, de la activități cu familia. Scriu noaptea târziu, când apucă, scriu pe tren sau în pauza de prânz de la corporație. Cine are nevoie să mănânce, când are ceva arzător de scris?

Pentru un observator din exterior cineva care munceste gratis, noaptea, în loc să doarmă, sau ziua, sărind peste prânz ar putea părea că ceva este în neregulă.

Explicația psihologică pentru momentele în care o activitate ne absoarbe complet și ne face să uităm de orice altceva are și un nume: starea de flux.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Starea de flux

🕰️ Conceptul de stare de flux a fost introdus și dezvoltat de psihologul Mihaly Csikszentmihalyi începând cu anii 1970.

Cercetările sale au pornit de la observația că artiștii, sportivii, muzicienii și alte persoane creative descriau momente în care deveneau complet absorbiți de ceea ce făceau, ignorând temporar foamea, oboseala sau trecerea timpului.

Csikszentmihalyi a arătat că fluxul apare cel mai frecvent atunci când există un echilibru între dificultatea unei sarcini și nivelul de competență al persoanei. Starea de flux nu este un diagnostic medical sau psihiatric, ci un concept utilizat în psihologia pozitivă, psihologia motivației și cercetarea performanței.

🚫 Starea de flux nu înseamnă pur și simplu să muncești mult, să fii ocupat sau să petreci multe ore asupra unei activități. Nu este același lucru cu epuizarea profesională, dependența de muncă sau pierderea controlului asupra propriei vieți. O persoană aflată în flux are de obicei un sentiment de eficiență și satisfacție, chiar dacă depune efort considerabil.

Exemple de situații care nu reprezintă neapărat flux:

• a lucra multe ore doar din obligație sau teamă de consecințe

• a repeta mecanic o activitate fără interes sau implicare

• a fi copleșit de sarcini și incapabil să te concentrezi

Concepte asociate sau confundate frecvent

• Motivația intrinsecă — plăcerea vine din activitate

• Pasiunea obsesivă — activitatea controlează persoana

• Mindfulness — atenție deplină asupra prezentului

• Performanța optimă — atingerea capacității maxime

• Concentrarea profundă — focalizare mentală intensă

⚙️ În psihologie, termenul de stare de flux este folosit pentru a descrie condițiile care favorizează creativitatea, performanța și satisfacția personală, pentru a înțelege cum oamenii ajung să funcționeze la niveluri ridicate de implicare și eficiență.

În limbajul obișnuit, expresia este folosită pentru momentele în care cineva este atât de absorbit de o activitate încât pierde noțiunea timpului, cum se întâmplă uneori în scris, programare, sport, artă sau rezolvarea unor probleme complexe.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Studiul sugerează că raportul talie-bust, nu raportul talie-șold, stimulează atractivitatea corpului feminin în rândul bărbaților japonezi (psypost.org) 🇬🇧

2. Dismorfia corporală este legată de o părtinire cognitivă exagerată pentru informații legate de sine (psypost.org) 🇬🇧

3. Prietenii tind să fie oarecum mai apropiați dacă caracteristicile lor demografice sunt similare (psypost.org) 🇬🇧

4. Oamenii care se simt singuri prezintă o activitate cerebrală alterată atunci când procesează semnale fizice interne (psypost.org) 🇬🇧

5. Bărbații cu niveluri atipice de testosteron se confruntă cu un risc mai mare de depresie (psypost.org) 🇬🇧

6. Cântecele pe care ți le imaginezi pot fi decodate direct din creierul tău (neurosciencenews.com) 🇬🇧

7. Un nou studiu dezvăluie modul în care cultura modelează atracția noastră față de oamenii care își etalează bogăția (psypost.org) 🇬🇧

8. „Avantajul ADHD” în antreprenoriat se aplică mai ales bărbaților inteligențil (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Azi e Ziua Surorilor, Ziua Prieteniilor și Ziua Femeilor Singure Care Muncesc.

Vorba cântecului popular de la etnia dujmanofilă, “când stă soră lângă soră, moare doi dujmani pe oră“.

Aș fi fost tentat să comentez că Ziua Femeilor Singure Care Muncesc pare așa, un fel de triumf al zilelor noastre, în opoziție cu femeile din trecut care o ardeau neproductiv pe acasă în așteptarea soțului care să se întoarcă rupt de muncă de pe ogoarele patriei. Și poate și o șansă în plus pentru bărbați, care simțeau presiunea socială a grupului în ceafă ca să se însoare de tineri și să muncească pentru familie. Azi pot să mai amâne și ei săracii momentul, să se concentreze asupra studiilor, carierei, jocurilor video, vieții bune în general, pentru că azi femeile pot sta și singure și pot și munci, n-au nevoie de alții să muncească pentru ele. Brave New World.

Triumful feminismului de care profită și bărbații. Niște profitori. 😊

După cum ați remarcat probabil, într-un singur paragraf am trecut de la surori la prietenii, apoi la femei singure, la feminism, la bărbați ca foste victime ale patriarhatului, la familie, la carieră, la jocuri video și la schimbarea societății.

Tot cam așa arată, de cele multe ori și atenția noastră. Suntem în același timp angajați, părinți, prieteni, consumatori, comentatori, producători de conținut și spectatori.

Acest fenomen poartă numele de fragmentare atențională: împărțirea repetată a atenției între prea mulți stimuli și sarcini, până când concentrarea asupra unui singur lucru dispare cu totul. Ca asuprirea bărbaților în epoca post-patriarhală. 😊

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Fragmentare atențională

🕰️ Fragmentarea atențională este un concept utilizat în psihologia cognitivă, neuroștiință și studiile despre impactul tehnologiei asupra comportamentului uman. Nu este un diagnostic psihiatric oficial și nu apare ca tulburare distinctă în manualele de diagnostic precum DSM sau ICD.

Conceptul a devenit mai discutat odată cu dezvoltarea mediilor digitale, a notificărilor permanente și a consumului rapid de informație online.

Cercetările despre atenție și multitasking au arătat că, în multe situații, creierul nu realizează simultan mai multe activități complexe, ci comută rapid între ele, proces care implică un cost cognitiv.

🚫 Fragmentarea atențională nu înseamnă pur și simplu lipsă de disciplină, lipsă de inteligență, dezinteres față de orice activitate sau existența automată a unei tulburări psihologice. O persoană poate experimenta perioade de atenție fragmentată fără să aibă o problemă clinică, mai ales în contexte cu multe solicitări simultane.

• nu este același lucru cu ADHD sau cu o tulburare de atenție diagnosticată

• nu înseamnă că o persoană este incapabilă permanent să se concentreze

• nu reprezintă doar preferința pentru activități variate sau schimbări de interes

Concepte asociate sau confundate

• Multitasking
  executarea mai multor sarcini simultan

• Supraîncărcare informațională
  acumulare excesivă de informații

• Atenție selectivă
  alegerea stimulilor importanți

• Comutare cognitivă
  schimbarea rapidă între activități

• Distragere digitală
  întreruperi produse de tehnologie

⚙️ Conceptul este folosit pentru a descrie modul în care mediile moderne, în special cele digitale, pot influența procesele atenționale, productivitatea, învățarea și capacitatea de concentrare sau pentru a descrie experiențe cotidiene precum senzația de a fi permanent întrerupt, dificultatea de a termina o sarcină fără distrageri sau impresia că mintea sare constant de la un subiect la altul.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Securitatea financiară în copilărie prezice o pierdere ulterioară a credinței religioase (psypost.org) 🇬🇧

2. Pastilele inactive dezvăluie puterea ascunsă a așteptărilor umane în recuperarea după dependență (psypost.org) 🇬🇧

3. Supraviețuitorii traumei procesează expresiile de furie diferit la nivel subconștient (psypost.org) 🇬🇧

4. Psihoza postpartum este în centrul studiului Lindsay Clancy. (scientificamerican.com) 🇬🇧

5. Oamenii de știință clasează tulburările care îmbătrânesc cel mai repede creierul (earth.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

După cum vedeți în calendar, azi lumea sărbătorește felurite chestii, de la colecțiile de cărți de joc, frunțile mari și până la muștar. Mă rog, eu nu prea îl sărbătoresc, mai mult îl mănânc. Suntem diferiți și avem preocupări și sărbători diferite.

Ceea ce înseamnă că ne fac plăcere lucruri diferite. În afară de cazurile când nu ne mai face nimic plăcere, atunci când vorbim de anhedonie. Una din formele des întâlnite este anhedonia socială, adică lipsa plăcerii rezultate din interacțiunile sociale.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Anhedonie socială

Anhedonia socială reprezintă incapacitatea sau capacitatea redusă de a resimți plăcere din interacțiunile sociale și din apropierea de alte persoane. Persoana afectată nu mai găsește satisfacție în activități care implică relaționare, conversații, întâlniri cu prietenii, activități de grup, și tinde să se retragă din viața socială, nu neapărat din anxietate sau frică, ci pentru că aceste interacțiuni pur și simplu nu îi mai oferă recompensă emoțională.

🕰️ Termenul "anhedonie" a fost introdus în 1896 de psihiatrul francez Théodule-Armand Ribot, pentru a descrie pierderea capacității de a simți plăcere, ca pandant al analgeziei (pierderea capacității de a simți durere).

Distincția dintre anhedonia "fizică" (legată de plăceri senzoriale precum mâncarea) și anhedonia "socială" a fost dezvoltată ulterior, în special prin lucrările lui Loren și Jean Chapman din anii 1970-1980, care au creat scale de măsurare (precum Revised Social Anhedonia Scale) folosite intens în cercetarea schizofreniei.

Anhedonia socială nu este ea însăși un diagnostic separat, ci este considerată un simptom negativ întâlnit frecvent în schizofrenie, în tulburările din spectrul schizotipal, în depresie și este studiată și ca posibil marker de vulnerabilitate (trăsătură care poate preceda debutul unei tulburări psihotice).

🚫 Anhedonia socială nu este același lucru cu anxietatea socială, care presupune frică de evaluare negativă și evitare motivată de teamă, nu de lipsă de dorință, nu este introversie, care este pur și simplu o preferință temperamentală pentru stimulare socială redusă fără pierderea capacității de a resimți plăcere, nu este timiditate, care implică disconfort și inhibiție dar nu neapărat lipsă de plăcere din contactul social, nu este singurătate, care este o stare subiectivă de suferință legată de izolare, nu neapărat de incapacitate de a simți plăcere, și nu este un diagnostic de sine stătător, ci un simptom sau o trăsătură care apare în cadrul altor afecțiuni.

Concepte înrudite sau frecvent confundate

• Anxietate socială – frică de evaluare negativă

• Introversie – preferință temperamentală, nu deficit

• Alexitimie – dificultate de a identifica emoțiile

• Simptome negative (schizofrenie) – reducerea generală a afectului

• Izolare socială – comportament, nu trăire internă

• Retragere depresivă – pierdere generală a interesului

⚙️ În mediul clinic, termenul este folosit de specialiști (psihiatri, psihologi clinicieni) mai ales în evaluarea simptomelor negative din schizofrenie și din tulburările din spectrul psihotic, precum și ca parte a bateriilor de testare a riscului pentru psihoză.

În limbaj popular, termenul este mult mai rar folosit corect — deseori oamenii confundă anhedonia socială cu simpla preferință de a fi singur sau cu introversia, fără să sesizeze componenta de pierdere reală a capacității de plăcere.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Bărbații experimentează mai multe gânduri private pozitive de supunere sexuală decât femeile, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

2. Ameliorarea rapidă a gândurilor suicidare de către ketamina poate fi legată de o creștere a cortizolului de dimineață (psypost.org) 🇬🇧

3. Bărbații care își doresc putere socială sunt mai predispuși să susțină norme stricte de frumusețe pentru femei (psypost.org) 🇬🇧

4. Oamenii preferă psihoterapeuții cu fețe atractive (psypost.org) 🇬🇧

5. Coloanele sonore ale filmelor horror pot face ca zâmbetele prietenoase să pară stranii și amenințătoare (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Am cunoscut multe persoane care sufereau de gelozie retroactivă. Poate părea ciudată la prima vedere dar este mai frecventă decât am crede.

Partenerul tău nu te înșală. Nu există o a treia persoană. Relația pe care o ai nu este în pericol. Și totuși simți că ești în competiție cu cineva din trecutul partenerului.

Cum poți fi gelos pe ceva ce s-a terminat înainte să înceapă relația ta?

Există mai multe teorii și explicații posibile, dar favorita mea este una în cheie evoluționistă. Aproape orice poate fi explicat dintr-o perspectivă evoluționistă, iar evoluționismul pentru psihologie e ca umami pentru mâncare. 🙃

Creierul nostru nu a evoluat ca să ne facă fericiți sau relaxați, ci pentru a ne ține în viață. Iar ca să facă asta are nevoie să anticipeze cât mai multe pericole.

Atunci când cauți încontinuu pericole e ușor să vezi și unele care nu există. Natura e perfect împăcată cu rezultatele fals-pozitive, se moare mai des din ignorarea pericolelor reale decât din pericole imaginare. Atâta doar că pericolele imaginare pot fi iritante. Cum ar fi gelozia pe o etapă încheiată din trecutul partenerilor noștri.

Sigur, în afară de unghiul evoluționist am mai putea privi gelozia retroactivă și din perspectiva nesiguranțelor gelosului. De cele mai multe ori, gelozia retroactivă nu vorbește despre foștii parteneri, ci vorbește despre comparație.

Întrebarea nu este 'cum a fost el?', ci 'sunt eu suficient?' Rulată în buclă.

Gelozia retroactivă este genul de competiție în care adversarul habar n-are că participă, nu mai este prezent iar dacă ar fi prezent probabil nu ar mai fi interesat de subiect.

Că dacă ar mai fi fost, ar fi rămas pe terenul de joc, nu? 😊

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Gelozie retroactivă

🕰️ Gelozia retroactivă nu este un diagnostic psihiatric oficial în manualele precum DSM-5 sau ICD-11, ci este un concept folosit mai ales în psihologie clinică, psihoterapie și literatura de dezvoltare personală. Fenomenul a fost discutat în legătură cu mecanisme precum atașamentul anxios, stima de sine scăzută, ruminația și comportamentele obsesive.

Deși gelozia ca fenomen psihologic este studiată de mult timp, termenul de gelozie retroactivă a devenit mai popular în ultimele decenii, în special odată cu apariția comunităților online unde oamenii descriu experiențe de acest tip.

🚫 Gelozia retroactivă nu este simpla curiozitate despre trecutul partenerului, nu este o reacție normală de moment după aflarea unor informații noi, nu înseamnă automat lipsă de încredere în partener și nu reprezintă o dovadă că relația actuală este nesănătoasă. Ea devine problematică atunci când trecutul partenerului produce suferință persistentă, gânduri repetitive sau comportamente de verificare și comparație.

Exemple:

• o întrebare ocazională despre relațiile anterioare ale partenerului

• o ușoară nesiguranță care dispare prin comunicare

• dorința firească de a cunoaște mai bine istoria unei persoane

• acceptarea faptului că partenerul a avut o viață înaintea relației actuale

Concepte asociate sau confundate

• Atașament anxios — teamă de abandon, nevoie de reasigurare

• Ruminație — gândire repetitivă, blocare mentală

• Stimă de sine scăzută — sentiment de valoare personală redus

• Tulburare obsesiv-compulsivă — obsesii și ritualuri repetitive

• Insecuritate relațională — frică de respingere sau comparație

• Comparație socială — evaluarea propriei valori prin ceilalți

⚙️ În psihoterapie, termenul este folosit pentru a descrie un tipar de gândire și reacție emoțională care poate afecta relațiile, mai ales atunci când persoana rămâne blocată în imagini mentale despre trecutul partenerului.

Este analizat adesea prin prisma anxietății, atașamentului, reglării emoționale și mecanismelor de evitare sau control.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Pierderea alegerilor este asociată cu o încredere socială mai scăzută în rândul alegătorilor polarizați (psypost.org) 🇬🇧

2. Relația dintre preferințele de înălțime și aprobarea normelor de gen | (link.springer.com) 🇬🇧

3. Capitalism, nepotism și bunăstare mintală: Cum modelează sistemele economice sănătatea psihologică (gilmorehealth.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Plutarh a scris pe undeva despre Cezar ca “iubea trădarea, dar ura trădătorii”. În timp a ajuns să fie un citat atribuit lui Cezar (și mai târziu și altora, asta cu atribuirea e boală grea), deși istoricii se străduiesc la greu să ne convingă că Cezar n-a spus niciodată așa ceva. Ce mai contează? Important este că este în spiritul vremii. Cu toții ne bucurăm de dezvăluirile pe care le face un Edward Snowden, dar nimeni nu îl consideră neapărat un erou. Chiar și cei care sunt oripilați de dezvăluirile lui.

Turnătorii moderni (sau “avertizorii de integritate” cum încearcă wokăismul un pic de rebranding) nu sunt neapărat respectați, chiar și atunci când intenția este una bună.

Societatea celebrează trădarea și turnătoria atunci când acestea îi servesc. Dar are o repulsie vizibilă împotriva turnătorilor, pentru că, nu-i așa, nu poți avea încredere într-un turnător. O persoană care nu ține cont de norme poate foarte bine să și lupte împotriva lor cu arma în mână. De la turnător la extremist nu este decât un pas.

Astăzi azi, de Ziua Turnătorului/”Avertizorului de Integritate” vă propun să nu vorbim despre teroriști, secte sau revoluții. Nici măcar despre turnătorii buni, ca Snowden. Ci doar despre mecanismul psihologic din spatele celor care decid să îsi pulverizeze viața și să informeze publicul despre ceva cu care nu sunt de acord.

Putem considera aceasta un fel de radicalizare. Una graduală, pentru că radicalizarea nu se întâmplă niciodată peste noapte. Se întâmplă câte puțin, în fiecare zi.

Când spun “radicalizare”, nu mă refer la bombe, atentate, incendii sau grupări extremiste. Radicalizarea începe în momentul în care o convingere devine suficient de importantă încât ești dispus să plătești un preț personal consistent pentru ea.

Ni se întâmplă tuturor, o parcurgem cu toții pas-cu-pas zilnic în bula noastră. Pe TikTok, Feisbuc sau X. Când a fost ultima dată când i-ați dat cuiva block doar pentru că nu erați de acord cu el?

Radicalizaților! 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Radicalizare graduală

Radicalizarea graduală este procesul lent și progresiv prin care o persoană ajunge să adopte convingeri, atitudini sau ideologii din ce în ce mai extreme, pe măsură ce este expusă repetat la anumite mesaje, grupuri sau experiențe.

Schimbarea are loc în etape succesive, fiecare pas părând rezonabil în raport cu cel anterior, până când opiniile inițiale ajung să fie înlocuite de unele radicale.

🕰️ Conceptul de radicalizare graduală este utilizat în psihologie socială, sociologie, criminologie și studiile despre extremism pentru a descrie modul în care oamenii pot ajunge să susțină ideologii radicale fără o schimbare bruscă de convingeri.

Nu desemnează un diagnostic psihologic și nu a fost introdus de un singur autor, ci s-a dezvoltat din cercetările privind influența socială, identitatea de grup, propaganda și procesele de persuasiune.

Studiile moderne arată că radicalizarea este de regulă rezultatul interacțiunii dintre factori personali, sociali și de mediu, iar procesul diferă de la o persoană la alta.

🚫 Radicalizarea graduală nu este o schimbare bruscă de opinie după un singur eveniment, nu înseamnă simpla exprimare a unor idei nepopulare sau controversate, nu este echivalentă cu implicarea în acte violente și nu presupune automat existența unei tulburări psihice. O persoană poate avea convingeri ferme fără să fie radicalizată, după cum poate parcurge un proces de radicalizare fără să ajungă vreodată la comportamente ilegale.

Exemple:

• Schimbarea unei opinii după citirea unui articol bine argumentat.

• Adoptarea unei poziții politice conservatoare sau progresiste.

• Participarea la o dezbatere pe teme controversate.

• Exprimarea unei opinii nepopulare într-o conversație.

Concepte înrudite sau asemănătoare

• Polarizare - accentuarea diferențelor dintre grupuri

• Influență socială - modificarea comportamentului prin grup

• Camera de ecou - expunere la opinii similare

• Îndoctrinare - transmiterea rigidă a ideologiei

• Identitate de grup - apartenență și loialitate socială

• Propagandă - influențare sistematică a opiniilor

⚙️ Termenul este folosit pentru a analiza procesele prin care indivizii sunt atrași treptat către ideologii extremiste, secte sau alte grupări cu convingeri radicale.

În limbajul obișnuit, expresia este folosită mai larg pentru a descrie situațiile în care cineva pare să își schimbe treptat perspectiva asupra unui subiect până la adoptarea unor poziții foarte rigide sau extreme, chiar dacă această utilizare nu respectă întotdeauna sensul academic al termenului

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Excesul de timp petrecut online este asociat cu stresul și o stare de spirit mai proastă (theguardian.com)

2. Partea ascunsă a nevestei traditionale (psypost.org) 🇬🇧

3. Abuzul emoțional din copilărie prezice o satisfacție mai scăzută în relațiile romantice (psypost.org)

4. Mâncarea condimentată poate reduce durerea fizică extremă (psypost.org) 🇬🇧

5. Moderații politici pot fi percepuți ca neloiali de ambele părți (apa.org) 🇬🇧

6. Cum aplicațiile de întâlniri au schimbat permanent întâlnirile din campus (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Azi, în timp ce americanii sărbătoresc Ziua Rujului și Ziua Aripioarelor de KFC iar restul lumii sărbătorește ploaia (că azi e și Ziua Ploii), românii își sărbătoresc imnul național. Ziua Imnului Național cum ar veni. Fiecare după posibilități.

Mie îmi plac tare mult sărbătorile acestea “progresiste”, care ne readuc aminte în fiecare zi despre câte un aspect al ideologiei progresiste, ca și cum am sărbători în fiecare zi cum ne eliberăm treptat, puțin câte puțin, de o lume veche și opresivă. Una în care, de exemplu, nu era ok să folosim makeup sau să ne bucurăm de ploaie. Sau zăpadă. Sau soare.

Uraa, azi femeile își pot sărbători libertatea folosind rujul din dotare. Sau chiar și bărbații mai îndrăzneți, că mai nou și unii bărbați se dau cu ruj înainte de a folosi toaletele și vestiarele femeilor. Sau participarea la competițiile sportive pentru femei. Se știe că folosirea rujului are magia de a-ți schimba sexul.

Însăși cuvintele “progres”, “progresism” sunt înșelătoare, pentru că înlocuiesc progresul real cu simpla lui existență în orice doză, chiar și a celor total irelevante. Mai ales acelor irelevante.

Ați putea obiecta că dacă spunem că “progresismul” (indiferent ce-or mai vrea unii și alții să însemne) este "iluzia progresului” ar fi o definiție circulară și nu vă contrazic. Aș adăuga doar că iluzia progresului este sufletul progresismului. 🙃

Așa că astăzi o să discutăm despre iluzia progresului. Pe care n-o dăm cu ruj.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Iluzia progresului

🕰️ Conceptul de iluzie a progresului nu este un diagnostic psihologic oficial (deși poate ar trebui să fie) ci doar o idee utilizată în psihologia cognitivă, sociologie și analiza comportamentului uman pentru a descrie modul în care oamenii evaluează schimbarea.

Iluzia progresului este legată de mai multe erori cognitive, precum biasul optimist, efectul de noutate sau tendința de a interpreta prezentul ca fiind superior trecutului.

Ideea apare frecvent în discuțiile despre tehnologie, educație, economie și dezvoltare personală, unde existența unor schimbări vizibile poate crea impresia falsă că direcția generală este una pozitivă.

🚫 Iluzia progresului nu înseamnă că progresul real nu există, nu înseamnă că orice schimbare este negativă, nu înseamnă că oamenii sunt incapabili să observe îmbunătățiri reale, nu înseamnă simplă speranță sau optimism sănătos.

Exemple:

• A crede că un produs nou este automat mai bun doar pentru că are mai multe funcții.

• A confunda creșterea cantității de informații cu o creștere a înțelegerii.

• A presupune că o societate evoluează doar pentru că tehnologia devine mai avansată.

Concepte asociate sau confundate

• Biasul optimist - așteptări pozitive exagerate despre viitor

• Efectul de noutate - preferința pentru lucruri recente

• Eroarea costurilor scufundate - continuarea unei direcții greșite

• Progresismul tehnologic - credința în soluții prin tehnologie

• Prejudecata retrospectivă - evaluarea trecutului prin prezent

⚙️ În psihologie și cercetare socială, termenul de “iluzia progresului” este folosit pentru a analiza modul în care oamenii interpretează schimbările și își formează opinii despre dezvoltare.

Este folosit în special atunci când discută despre percepții distorsionate asupra evoluției personale, sociale sau tehnologice. În limbajul obișnuit, expresia este folosită pentru a critica ideea că orice schimbare reprezintă automat o îmbunătățire.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Dificultățile persistente legate de bani sunt legate de îmbătrânirea mai rapidă a creierului (ucl.ac.uk) 🇬🇧

2. Zâmbet de la Hollywood (gilmorehealth.com) 🇬🇧

3. Abuzul din copilărie justificat de religie este legat de anxietate și depresie mai ridicată la adulți (psypost.org) 🇬🇧

4. Studiul a constatat că mediile imprevizibile din copilărie sunt legate de trăsăturile limită de personalitate la vârsta adultă (psypost.org) 🇬🇧

5. Oamenii foarte sensibili nu au simțuri mai ascuțite, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

6. Problemele de somn pandemice afectează încă milioane de ani mai târziu - Earth.com (earth.com) 🇬🇧

7. Contrar credinței populare, o creștere a testosteronului nu îi face pe bărbați prea încrezători (psypost.org) 🇬🇧

8. Gelozia crește suportul bărbaților pentru normele de onoare feminine, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Am avut un unchi care dacă ar fi existat o “fobie față de experți” el ar fi fost candidatul perfect pentru aceasta. Nu se temea de experți, ci pur și simplu îi considera inutili.

Nu era deloc arogant, dimpotrivă, era un om simplu de la țară, care învățase să își repare singur toate lucrurile, de la pantofi până la ceasuri.

Sigur, nu îi reușea întotdeauna, dar îi reușea surprinzător de des.

Iar atunci când se confrunta cu o sarcină nouă, ceva care habar nu avea cum se face mantra lui era “ce, asta nu e făcută tot de un om?”

Autodidact înrăit, învățase singur tot ceea ce știa. Mătușa îl mai tachina, că până și meseria o învățase singur. Fusese scurtă vreme ucenic, nu i-a plăcut, a fugit de la meșter și s-a apucat pe cont propriu. Cumva i-a ieșit, că devenise el însuși un meșter bun.

Casa în care locuia și-o construise tot singur. Mai întâi o singură cameră, că doar atâta avea nevoie când era tânăr, apoi pe măsură ce i s-a mărit familia a tot adăugat camere. Una din plăcerile mele când eram copil și mergeam în vacanță la țară era să văd ce a mai construit unchiul. Nu mă dezamăgea niciodată, întotdeauna găseam o cameră nouă, “lipită” de cele vechi. Casa lui era o structură labirintică, fără nicio noimă pentru cineva din exterior, cu dormitoare care trebuiau traversate pentru a ajunge la cămară, cu scări inutile care trebuiau urcate pentru a fi apoi coborâte la fel de inutil mai târziu. Camerele aveau niveluri diferite, pentru fundațiile individuale nu erau la același nivel. Trecerea dintr-o cameră în alta era întotdeauna însoțită de 2-3 trepte. În sus sau în jos.

Unchiul era deja bătrân și plănuia niște modificări mai serioase pentru re-organizarea casei, ca să îi încurajeze pe nepoți să îl viziteze mai des, că nerecunoscătorii se plângeau că nu se descurcă în casa labirintică.

Mătușa mea l-a întrebat prudentă, “nu ar fi mai bine să vorbim totuși cu un arhitect înainte să facem modificări așa de serioase?”

Bătrânul i-a răspuns uimit de naivitatea întrebării: “păi cum ar putea să știe mai bine un arhitect ce vreau să fac eu aici?”

Unchiul meu avea dreptate și totuși se înșela în același timp. Nimeni nu putea ști mai bine decât el ce își dorea de la propria lui casă. Atâta doar că un arhitect nu venea acolo ca să îi ghicească dorințele lui, ci ca să îl ajute să își organizeze acele dorințe, să le transforme într-o structură coerentă, care funcționează.

Azi, de Ziua Mătușii (da, există așa ceva) mi-am adus aminte de unchiul meu și de lipsa lui de entuziasm pentru orice fel de experți și pentru delegarea epistemică. În viziunea lui experții erau doar niște braconieri ai dorințelor noastre.

Azi unchiul mai există doar în poveștile celor care l-au cunoscut. Însă casa construită de el e încă acolo, e un coșmar pentru actualii proprietari. Și este o dovadă vie că trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului și experților ce-i al experților. 😅

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Delegare epistemică

🕰️ Conceptul de delegare epistemică este asociat cu domeniul epistemologiei sociale, o ramură a filosofiei care studiază modul în care oamenii dobândesc cunoaștere prin intermediul altora. Ideea pornește de la observația că nimeni nu poate verifica personal toate informațiile necesare pentru viața de zi cu zi, astfel încât societatea funcționează prin distribuirea cunoașterii între specialiști și public.

Nu este un diagnostic psihologic, ci un concept explicativ folosit în psihologie, filosofie și științele sociale pentru a analiza relația dintre indivizi, experți și sursele de informație.

🚫 Delegarea epistemică nu înseamnă lipsă de inteligență, absența gândirii critice sau acceptarea automată a oricărei afirmații venite de la o autoritate. Este un mecanism normal prin care oamenii gestionează complexitatea lumii moderne, unde nimeni nu poate fi expert în toate domeniile.

Nu este același lucru cu:

• a crede orice spune o persoană cu autoritate

• a refuza să verifici informațiile importante

• a renunța complet la propria capacitate de judecată

Concepte asociate sau confundate

• Autoritate epistemică — sursă recunoscută de cunoaștere

• Gândire critică — evaluare activă a informațiilor

• Bias de autoritate — încredere exagerată în experți

• Încredere socială — cooperare bazată pe credibilitate

• Analfabetism științific — dificultăți în înțelegerea științei

⚙️ Conceptul de delegare epistemică este folosit pentru a descrie modul în care oamenii își construiesc cunoașterea într-o societate complexă, unde dependența de experți este inevitabilă.

În psihologie și științele sociale este analizat în legătură cu încrederea, influența socială, luarea deciziilor și răspândirea informațiilor.

Publicul general folosește rar expresia propriu-zisă, dar fenomenul apare frecvent atunci când cineva spune că are încredere într-un medic, cercetător, profesor sau specialist fără să poată verifica personal toate detaliile.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Un nou studiu leagă “brain rot“ de o secvență în cascadă de sarcini psihologice (psypost.org) 🇬🇧

2. Persoanele cu trăsături ADHD crescute pierd un avantaj de învățare automată, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

3. ADHD ar putea rămâne subdiagnosticat în Anglia, în ciuda creșterii recente a cazurilor înregistrate (psypost.org) 🇬🇧

4. Mamele care au performanță profesională ridicată se confruntă cu judecăți morale mai dure pentru greșelile de părinte (psypost.org) 🇬🇧

5. Bărbații sunt mai predispuși decât femeile să privească infidelitatea în mod favorabil atunci când relațiile eșuează (psypost.org) 🇬🇧

6. Ce se întâmplă de fapt în corpul nostru când oftăm? (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Un prieten mi-a povestit despre unul din cele mai ciudate obiecte pe care le-a văzut la cineva. Era la un client acasă și a văzut o vitrină ciudată, din sticlă, organizată ca un fel de altar simbolic, cu obiecte foarte diferite, un aparat de fotografiat, un instrument muzical, obiecte de camping, câteva jucării. Curios din fire, a întrebat ce e cu vitrina aceea. Proprietarul i-a răspuns jumătate amuzat, jumătate încurcat că vitrina este un fel de “muzeu al ceea ce ar fi putut fi”, adică altfel spus, al deciziilor pe care le luase.

Vitrina conținea obiecte din direcțiile profesionale în care ar fi putut să meargă, dar decisese să meargă în alte direcții. Și-ar fi dorit să fie pictor dar a decis să se facă inginer, și-ar fi dorit să facă sport, dar a preferat să lenevească pe canapea în timpul liber. Vitrina conținea obiecte reale sau doar simboluri ale principalelor intersecții majore din viața lui. Multe vieți posibile, dar toate netrăite. Cu excepția celei curente, pe care tocmai o trăia.

“Vitrina regretelor” a adăugat prietenul meu, încercând să înțeleagă.

“Nu chiar”, i-a răspuns proprietarul vitrinei. “Mai degrabă vitrina fostelor posibilități. Vitrina a ceea ce am fi putut fi. Nu putem trăi toate viețile posibile care ni se oferă, trebuie să alegem. Dar asta nu înseamnă că e interzis să ne gândim la cele pe care le-am abanonat în favoarea altora.”

Pentru prietenul meu “vitrina regretelor” a fost o lecție pe care a ținut-o minte.

Regretele nu sunt întotdeauna despre ceea ce am pierdut, ci de multe ori despre ceea ce am decis să nu avem, nu facem, nu fim. Despre viețile alternative pe care le-am fi putut avea.

Într-un fel sau altul fiecare dintre noi are o “vitrină a regretelor”, a “vieților alternative” netrăite, chiar dacă nu îi spune așa. O bibliotecă mare este de obicei un cimitir al unor cărți pe care nu le vom citi niciodată, că nu mai avem timp sau că preocupările ni s-au schimbat. Un album de fotografii este un fel de “vitrină a relațiilor pe care le-am fi putut avea în continuare”, dar nu le mai avem pentru că ne-am certat, ne-am mutat sau unii dintre noi au decis altfel.

Psihologii numesc această experiență regret existențial. Acel sentiment care apare atunci când credem că am făcut o alegere greșită sau atunci când ne gândim la versiunile noastre care ar fi putut fi, dar nu au existat niciodată.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Regret existențial

Spre deosebire de regretul obișnuit, care apare în urma unei decizii specifice, regretul existențial implică întrebări mai largi despre sens, autenticitate și dacă viața trăită corespunde cu valorile și aspirațiile personale.

Persoana poate simți că nu a profitat suficient de anumite posibilități, că a urmat un drum ales din obligație sau a ignorat părți importante ale propriei identități.

🕰️ Conceptul de regret existențial este legat de psihologia existențială și de preocupările filosofice privind sensul vieții, libertatea de alegere, responsabilitatea personală și confruntarea cu limitele existenței umane.

Autori ca Viktor Frankl, Rollo May și Irvin Yalom au analizat experiențe similare în cadrul psihoterapiei existențiale, deși termenul de regret existențial nu are un singur autor care să fie considerat creatorul său.

Regretul existențial nu este un diagnostic psihiatric și nu apare ca tulburare în manualele de diagnostic precum DSM sau ICD, ci este un concept descriptiv folosit pentru a înțelege anumite experiențe emoționale și perioade de reevaluare personală.

Poate apărea în momente precum crize de viață, schimbări majore, îmbătrânire, pierderi, divorț, schimbări de carieră sau confruntarea cu propria mortalitate.

🚫 Regretul existențial nu este doar regretul pentru o greșeală punctuală, nu înseamnă automat că viața unei persoane a fost un eșec, nu este același lucru cu depresia și nu reprezintă simpla dorință de a retrăi trecutul. De asemenea, nu apare doar la persoane care au avut experiențe negative; uneori poate fi resimțit chiar de persoane cu succes profesional, relații stabile sau o viață aparent împlinită.

Este o experiență de reflecție asupra propriei existențe, nu o dovadă obiectivă că alegerile făcute au fost greșite.

Exemple de concepte care nu trebuie confundate cu regretul existențial:

• Regret decizional: nemulțumire față de o alegere concretă

• Vinovăție morală: sentiment provocat de rănirea altei persoane

• Nostalgie: dorință emoțională de întoarcere la trecut

• Depresie: stare clinică persistentă cu simptome specifice

Concepte asociate sau frecvent confundate

• Criză existențială — căutare de sens personal

• Anxietate existențială — teamă legată de existență

• Autoactualizare — dezvoltarea propriului potențial

• Criza vârstei mijlocii — reevaluare după maturizare

• Autenticitate personală — trăire conform valorilor proprii

⚙️ Conceptul de regret existențial este folosit în special în psihoterapia existențială și în abordările centrate pe sens pentru a explora conflictele dintre viața actuală a unei persoane și imaginea despre viața pe care aceasta ar fi dorit să o trăiască. Poate fi un punct de plecare pentru explorarea valorilor, responsabilității personale și a schimbărilor dorite.

Publicul larg folosește termenul pentru a descrie senzația că timpul a trecut, că anumite oportunități au fost pierdute sau că există o diferență între persoana care este și persoana care ar fi putut deveni.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Fanteziile despre altcineva în timpul actului sexual sunt comune și nu semnalează neapărat probleme în relație. (psypost.org) 🇬🇧

2. Cât de fiabilă este știința criminalistică? Adevărul despre investigațiile criminalistice (whyy.org) 🇬🇧

3. Credința în iad este asociată cu mai puține întâlniri sexuale ocazionale, arată un studiu (psypost.org) 🇬🇧

4. Ce tip de procrastinator sunteți - și cum să îl remediați acum (nu mai târziu) (bbc.com) 🇬🇧

5. Trăsăturile de personalitate întunecate sunt legate de o toleranță mai mare față de comportamente discutabile din punct de vedere moral (psypost.org) 🇬🇧

6. Vizualizarea videoclipurilor scurte închide temporar rețelele de control cognitiv, arată studiul (psypost.org) 🇬🇧

7. Indivizii narcisici sunt mai predispuși la utilizarea problematică a AI (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astazi omenirea sărbătorește câteva chestii grele, începând cu Tequila Day. Eu beau o zi da, una nu, azi e ziua în care nu beau, deci n-o sărbătoresc. O alta serioasă este Ziua Bancurilor Vechi. Fără bancuri, chiar există o asemenea sărbătoare și este astăzi, 24 iulie.

Trecem rapid prin Drive-Thru Day (de ce ar sărbători cineva așa ceva??), ceva mai lent prin Ziua Verișorilor (doar în țările care au cu probleme cu consangvinizarea, nu mai dau exemple, că există Legea Vexler) și ajungem la cea mai sexy sărbătoare din ultimele zile: Ziua Internațională a Conștientizării Grijii de Sine.

Da, este astăzi, 24 iulie, adica 24/7. Să avem grijă de noi înșine 24/7. Ați prins ideea.

De ce ar trebui să avem o zi de conștientizare a faptului că trebuie să avem grijă ne noi înșine? Poate pentru că, așa cum vorbeam ieri despre broscuța care se obișnuiește treptat cu greutățile până fierbe de tot, la fel funcționăm și noi. Ne obișnuim cu junghiurile, cu micile probleme de sănătate fără să le mai căutăm o rezolvare. Ne obișnuim cu singurătatea, cu stresul, cu somnul de proastă calitate.

Ziua Internațională a Conștientizării Grijii de Sine. Ce complicat sună tradus, parcă e o directivă europeană.

Cel mai adesea putem avea grijă de noi înșine nu prin gesturi mari, ci prin lucruri mărunte. Să ieșim la o scurtă plimbare în loc de să ne îngrijorăm de evoluția războiului fraților de la Răsărit, să prioritizam o oră în plus de somn față de văzut încă un episod de pe Netflix care ne insultă inteligența, să trasăm limite clare in relațiile pe care le avem. Mai ales în relațiile care par să nu aibă limite.

Ideea de grijă de sine (sau “self-care” în varianta englezească adoptată și pe la noi) și-a mai schimbat sensul în ultimii ani. Pentru unii oameni grija de sine a ajuns să însemne relaxare, răsfăț, relaxare sau eventual investiții în propria persoană. Wellness, o psihoterapie sau o tabără de recreere.

Sigur, toate acestea pot fi utile, însă psihologia vorbea despre același lucru cu mult înainte ca “self-care” să fie sărbătorit cu o zi a lui. Înainte se numea mai simplu igienă psihologică.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Igiena psihologică

🕰️ Conceptul de igienă psihologică își are originile la începutul secolului al XX-lea, fiind strâns legat de mișcarea internațională pentru sănătate mintală.

Psihiatrul american Clifford Whittingham Beers, după propria experiență în instituții psihiatrice, a contribuit decisiv la dezvoltarea mișcării de 'mental hygiene', care promova prevenția, educația și îngrijirea timpurie a sănătății psihice.

Astăzi, termenul de igienă psihologică (sau igienă mintală) este folosit mai rar în literatura de specialitate, fiind în mare parte înlocuit de concepte precum promovarea sănătății mintale, prevenția psihologică sau self-care. Totuși, ideea rămâne aceeași: sănătatea psihică necesită întreținere constantă, la fel cum sănătatea fizică necesită igienă și prevenție.

Igiena psihologică nu reprezintă un diagnostic și nu desemnează o anumită tulburare.

🚫 Igiena psihologică nu înseamnă evitarea tuturor emoțiilor neplăcute, gândirea pozitivă permanentă, răsfăț, relaxare continuă sau eliminarea completă a stresului din viață. Ea nu presupune ignorarea problemelor, reprimarea emoțiilor, izolarea de ceilalți sau evitarea responsabilităților dificile doar pentru a te simți mai bine pe moment. De asemenea, nu înlocuiește evaluarea și tratamentul psihologic atunci când există o tulburare psihică.

Exemple:

• A merge la culcare la o oră rezonabilă.

• A limita timpul petrecut pe rețelele sociale atunci când observi că îți afectează starea de spirit.

• A cere sprijin atunci când dificultățile par să îți depășească resursele personale.

• A păstra un echilibru între muncă, odihnă și relațiile personale.

Concepte înrudite sau ușor de confundat

• Self-care — îngrijire personală conștientă.

• Autoreglare — controlul emoțiilor și comportamentului.

• Reziliență — adaptare după adversitate.

• Sănătate mintală — funcționare psihologică generală.

• Managementul stresului — reducerea efectelor stresului.

• Prevenție psihologică — diminuarea riscului psihic.

⚙️ În psihologie și psihiatrie, termenul apare mai ales în contexte educaționale și preventive, pentru a descrie comportamentele care contribuie la menținerea sănătății psihice. În limbajul obișnuit este întâlnit mai rar, fiind deseori înlocuit de expresii precum 'grijă față de sănătatea mintală' sau 'self-care'.

Totuși, în literatura de popularizare și în programele de educație pentru sănătate, igiena psihologică este folosită pentru a sublinia faptul că echilibrul psihic se construiește prin obiceiuri constante, nu doar prin intervenții atunci când apar probleme.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

🕷️ În terapie

1. Partenerii mai tineri și utilizarea jucăriilor sexuale sunt asociate cu simptome mai puțin severe ale menopauzei (psypost.org) 🇬🇧

2. De ce căutăm relații pe termen lung? (psypost.org) 🇬🇧

3. Poate învățarea să formeze legături sănătoase să reducă comportamentele psihopatice? (psypost.org) 🇬🇧

4. Noile cercetări psihologice dezvăluie natura insidioasă a prostiei (psypost.org) 🇬🇧

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

O poveste pe care ne place să ne-o spunem din când în când este povestea broaștei puse într-o oală cu apă rece care se încălzește încet. Broasca nu își dă seama de pericol și sfârșește fiartă.

Adică nu știu despre voi, mie îmi place să o spun, chiar dacă e foarte probabil falsă. Da, știu, răspândesc fakenews. Micile plăceri ale vieții.

Povestea cu broasca și oala e mai degrabă un mit decât un fapt științific. Eu unul nu știu pe nimeni care să fi fiert cu adevărat o broască prin metoda asta doar ca să verifice dacă e adevărat.

De ce ai ucide o broască nevinovată în numele adevărului?

Povestea broaștei care sfârșește fiartă pentru că e nesimțită a supraviețuit tocmai pentru că descrie un lucru foarte real și foarte comun pentru noi toți, și anume că ne obișnuim treptat cu schimbările mici, inclusiv atunci când acestea merg într-o direcție defavorabilă nouă.

Când ne îngrășam de exemplu. Mai întâi pantalonii devin prea strâmți, apoi îi schimbăm, că oricum trebuiau schimbați, nu-i așa? , apoi ne obișnuim cu cele câteva kilograme în plus. Ca broasca din poveste, tot amânăm momentul în care ar trebui să sărim din oala îngrășării și să începem să ținem o dietă.

Broasca normalizează apa fierbinte, așa cum și noi normalizăm cele 20-30-50 de kilograme în plus pe care le căram cu noi în fiecare zi peste tot.

Povestea broaștei căreia îi plăcea la jacuzzi și a sirenelor care cântă șlagărul cu body positivity are și un nume în psihologie, se numește normalizare deviantă.

Oac-oac!

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Normalizare deviantă

🕰️ Conceptul de normalizare deviantă a fost formulat de socioloaga americană Diane Vaughan în analiza dezastrului navetei spațiale Challenger din 1986. Vaughan a observat că organizațiile pot ajunge să accepte abateri repetate de la standardele de siguranță atunci când acestea nu duc imediat la accidente, transformând excepțiile în rutină.

Ulterior, conceptul a fost preluat în psihologie organizațională, managementul riscului, medicină, securitate industrială și chiar în analiza fenomenelor sociale, pentru a descrie modul în care oamenii se obișnuiesc treptat cu situații care, privite din exterior, rămân problematice.

Un posibil exemplu foarte vizibil de normalizare deviantă îl reprezintă scoaterea din manualele de psihiatrie DSM și ICD a deviațiilor sexuale cum ar fi homosexualitatea sau fetișismul transvestic iar apoi integrarea socială a acestor deviații.

🚫 Normalizarea deviantă nu înseamnă simpla adaptare la schimbare, nu descrie acceptarea unor diferențe culturale și nici nu presupune că un comportament devine obiectiv corect doar pentru că este frecvent întâlnit. Ea se referă doar la modificarea percepției asupra unor abateri sau riscuri care ajung să pară firești prin repetare.

Exemple care nu reprezintă normalizare deviantă:

• Învățarea unei rutine noi la locul de muncă.

• Schimbarea crendințelor religioase.

• Acceptarea unor obiceiuri culturale diferite.

• Schimbarea preferințelor personale în timp.

• Respectarea unei proceduri noi impuse oficial.

Concepte înrudite sau ușor de confundat

• Habituare — reducerea reacției prin repetare.

• Desensibilizare — diminuarea răspunsului emoțional.

• Conformism — alinierea la grup.

• Efectul spectatorului — pasivitate în grup.

• Deriva etică — degradare treptată a standardelor.

• Biasul normalității — subestimarea pericolelor.

⚙️ În psihologie organizațională, management și domeniile care implică siguranța, termenul descrie procesul prin care echipele ajung să considere acceptabile abateri repetate de la reguli sau proceduri.

În limbajul public, este folosit tot mai des pentru a descrie situații în care oamenii se obișnuiesc cu fenomene precum corupția, violența, dezinformarea, suprasolicitarea la locul de muncă sau alte probleme sociale care, prin expunere continuă, încetează să mai pară ieșite din comun.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Nu te gândești doar la politică, ci o simți fizic în corpul tău (psypost.org) 🇬🇧

2. Mai multe opțiuni privind aplicațiile de întâlniri cresc de fapt angajamentul, sugerează un nou studiu (psypost.org) 🇬🇧

3. Un nou studiu identifică cele 3 tipuri de obiceiuri de masturbare în relațiile romantice (psypost.org) 🇬🇧

4. 5 ritualuri simple de dimineață pentru a vă stimula starea de spirit (verywellmind.com) 🇬🇧

5. Limbajul uman poate fi construit în secret în jurul siguranței (discovermagazine.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Mark Twain, între multe alte observații inteligente pe care le-a făcut (a fost un tip inteligent și a trăit suficient de mult cât să apuce să spună multe chestii inteligente) a spus “să stai degeaba e cel mai ușor lucru din lume, dar crezi că ceilalți te lasă?”.

Cu siguranță avea și el dreptatea lui, eu o descopăr pe pielea mea aproape în fiecare zi. Încerc să îmi rezolv toate problemele urgente ca să am un moment de stat degeaba în grădină. Sau mindfulness, ca să folosim un cuvânt la modă. Dar crezi că ceilalți mă lasă?

Sună telefonul, că alții nu se simt împăcați cu propriile lor momente de mindfulness. Sau ei n-au grădină. Sună la ușă, că a venit azi curierul ăla care trebuia să vină ieri, că ieri a avut treabă. Sau e doar un asiatic care să mă întrebe dacă sunt mulțumit cu actualul furnizor de internet. Da, sunt mulțumit, că dacă nu eram l-aș fi schimbat.

Statul degeaba nu e treabă așa simplă cum crede lumea. La peste o sută de ani de când Mark Twain s-ar fi plâns că ceilalți nu te lasă să stai degeaba americanii sărbătoresc astăzi, 22 iulie Ziua Hamacului, adică un alt fel de a spune Ziua Statului Degeaba.

Sigur, ați putea obiecta că nu e obligatoriu să stai degeaba în hamac, că poți citi sau poți să vorbești la telefon, dar realitatea este că statul în hamac este în mod ferm asociat în mentalul colectiv cu ideea de leneveală plăcută și nu de o activitate corporatistă care înlocuiește scaunul de birou cu pânza bine întinsă.

Poate că sărbătorim hamacul (mă rog, cine îl sărbătorește), nu pentru confort, ci în mod paradoxal pentru inabilitatea noastră de a tolera inactivitatea.

Hamacul este un test psihologic mai bun decât pare. E simplu, dacă nu reușim să stăm liniștiți zece minute, nu lipsa activității ne deranjează, ci lipsa preocupării.

Adevărata dependență nu este cea de alcool, de telefon, de cumpărături sau de muncă ci este tocmai nevoia de a fi permanent ocupați cu ceva. Iar atunci când îi luăm minții “jucăria”, adică activitatea preferată, ea nu protestează, ci își găsește pur și simplu altă activitate.

Psihologia numește acest fenomen abstinență substitutivă.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Abstinență substitutivă

🕰️ Conceptul provine din domeniul psihologiei dependențelor și al tratamentului adicțiilor. De-a lungul timpului, terapeuții au observat că unele persoane care renunță la alcool, droguri, jocuri de noroc sau alte comportamente compulsive dezvoltă ulterior alte obiceiuri excesive, precum mâncatul compulsiv, cumpărăturile excesive, munca în exces sau utilizarea obsesivă a internetului.

Termenul nu reprezintă un diagnostic psihiatric oficial și nu apare ca atare în manualele DSM-5-TR sau ICD-11 însă este frecvent utilizat în psihologie și psihoterapie pentru a descrie fenomenul.

🚫 Abstinența substitutivă nu înseamnă simpla înlocuire a unui obicei nesănătos cu unul sănătos, nu descrie orice schimbare de interese după renunțarea la o dependență, nu este sinonimă cu recuperarea incompletă și nici nu înseamnă că orice pasiune intensă reprezintă automat o nouă dependență.

Posibile exemple:

• Înlocuirea fumatului cu mersul pe jos nu reprezintă o abstinență substitutivă.

• A deveni pasionat de fotografie după renunțarea la alcool nu înseamnă automat că persoana dezvoltă o nouă dependență.

• Practicarea regulată a sportului nu este abstinență substitutivă dacă rămâne un comportament echilibrat și flexibil.

• Schimbarea unui hobby cu un altul nu reprezintă abstinență substitutivă.

Ceea ce le diferențiază este lipsa caracterului compulsiv.

Concepte înrudite sau ușor de confundat

• Dependență comportamentală – compulsie fără substanțe

• Transferul dependenței – mutarea comportamentului compulsiv

• Recădere – revenirea la dependență

• Compulsie – impuls greu controlabil

• Mecanisme de coping – strategii de adaptare

• Reglare emoțională – gestionarea emoțiilor

⚙️ În psihologie și psihoterapie, termenul este folosit pentru a atrage atenția asupra faptului că recuperarea autentică presupune mai mult decât oprirea unui comportament problematic, în situațiile în care aceeași nevoie psihologică, același tipar de evitare sau aceeași dificultate de reglare emoțională se exprimă printr-un alt comportament compulsiv.

În limbajul obișnuit, expresia este întâlnită mai ales în discuțiile despre dependențe și recuperare, fiind folosită pentru a descrie situațiile în care cineva 'a schimbat o dependență cu alta'.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Bărbații care consumă pornografie raportează o satisfacție sexuală mai scăzută decât femeile care o consumă (psypost.org) 🇬🇧

2. Un nou studiu leagă trăsăturile de personalitate manipulatoare de așteptări mai mici privind intimitatea în relații (psypost.org) 🇬🇧

3. Cum influențează diferitele tipuri de exerciții fizice starea de spirit și chimia creierului (psypost.org) 🇬🇧

4. Un mediu divers în care se desfășoară jucăriile este legat de abilități de comunicare mai bune pentru bebeluși (psypost.org) 🇬🇧

5. Antrenarea chatboților cu inteligență artificială pentru a fi calzi și empatici îi face mai puțin fideli din punct de vedere factual (psypost.org) 🇬🇧

6. Ce să faci când cineva țipă la tine, potrivit psihologilor (time.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi în SUA se sărbătorește Ziua Mâncării-Gunoi. Scuzați traducerea a la Irina Nistor.

Cred că americanii au fost doar mai sinceri decât restul lumii și i-au făcut o zi oficială. În rest, junk-food se mănâncă peste tot, în toată lumea

Ce poate fi mai bun decât ceva crocant, sărat, dulce și îmbibat în ulei refolosit de 48 de ore? Să nu-mi răspundeți „ceva epilat” și/sau „ceva single malt”, că profilul newsletterului este cu totul și cu totul altul. 🙃

Departe de mine gândul de a demoniza junk-foodul. Este gustos, exact pentru asta a fost creat, iar consumat din când în când nu moare nimeni. Problema apare când excepția devine regulă, iar ocazionalul se transformă în stil de viață.

Există însă un alt tip de junk pe care îl consumăm zilnic în exces, fără să ne dăm seama. Dăunător nu pentru corp, ci pentru minte: informația.

Nu orice informație este valoroasă și nu orice informație merită consumată. Iar când dieta noastră mentală ajunge să fie alcătuită în principal din notificări, scandaluri, clickbait și doomscrolling, nu e de mirare că apare oboseala informațională.

Iar “caloriile informaționale” se adună și ele, doar că nu se depun pe talie, ci pe claritatea gândirii.

Așa că astăzi vă propun să vorbim despre oboseala informațională. Nu vreau să vă dau mai multă informație. Încerc să vă scap de excesul ei. 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Oboseală informațională

🕰️ Conceptul de oboseală informațională a devenit relevant mai ales odată cu apariția internetului, a motoarelor de căutare, a rețelelor sociale și a fluxului permanent de știri și notificări digitale.

Termenul este asociat cu cercetătorul britanic David Lewis, care în 1996 a folosit expresia information fatigue syndrome pentru a descrie efectele negative ale excesului de informații asupra funcționării cognitive și emoționale.

Oboseala informațională nu este un diagnostic medical oficial în clasificările precum DSM sau ICD, ci un concept interdisciplinar folosit în psihologie cognitivă, managementul informației, educație și studiul comportamentului digital.

🚫 Oboseala informațională nu înseamnă pur și simplu că unei persoane nu îi place să citească, nu este dovada unei inteligențe scăzute, nu reprezintă automat o problemă psihologică sau o tulburare de atenție și nu apare doar la persoanele care folosesc excesiv tehnologia. Ea nu trebuie confundată cu lipsa de interes pentru un subiect, cu oboseala fizică obișnuită sau cu dificultățile normale de învățare ale unor informații complexe.

Exemple de situații care nu reprezintă oboseală informațională:

• alegerea conștientă de a consuma mai puține știri

• plictiseala față de un anumit subiect

• dificultatea de a înțelege un domeniu necunoscut fără cunoștințe anterioare

Concepte asociate sau confundate frecvent

• Suprasolicitare cognitivă — prea multe procese mentale simultane

• Atenție fragmentată — concentrarea întreruptă constant

• Epuizare digitală — oboseală produsă de utilizarea tehnologiei

• Paralizie decizională — dificultate în alegerea unei variante

• Anxietate digitală — neliniște legată de mediul online

⚙️ Termenul de oboseală informațională este folosit mai mult pentru a descrie efectele excesului de informații asupra atenției, procesării cognitive și procesului de luare a deciziilor, mai ales în mediile profesionale unde oamenii trebuie să gestioneze permanent volume mari de date.

Publicul larg îl folosește pentru a descrie senzația de a fi „bombardat” cu informații, notificări, știri și opinii până în punctul în care devine dificil să mai distingă ce este relevant.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Preferințele imprevizibile, nu învățarea defectuoasă, sunt cele care generează neînțelegeri sociale în cazul autismului (psypost.org) 🇬🇧

2. De ce sărbătorim în secret când oamenii de succes eșuează – și de ce psihologia spune că este în regulă (hellomagazine.com) 🇬🇧

3. Privirea ta este la fel de unică precum o amprentă digitală (nhpr.org) 🇬🇧

4. Un nou studiu oferă dovezi ale unei legături pe termen lung între consumul de pornografie și depresie (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Ce se mai sărbătorește astăzi în lume?

Păi Ziua Internațională a Șahului, Ziua Camioanelor Urâte în SUA, Ziua Explorării Spațiului și una mai ciudată, Ziua Internațională a Săriturilor.

Fix așa, sărim în sus și gata. Eventual ne facem o poză cu apexul săriturii, deși e mai greu fără un aparat bun.

Disclaimer: Eu pe asta ultima cu săritul n-o sărbătoresc, că de la o vârstă încolo parcă vrei să îți protejezi genunchii.

Acum 252 de ani un tinerel neamț de 24 de ani publica o cărticică subțire pe care a scris-o în doar patru săptămâni (unii zic că șase). Puține oricum în ambele variante. Nu era prima lui carte, mai publicase anterior două, fără prea mare succes.

Cărticica, un roman scris la persoana întâi pe repede-înainte a devenit imediat o senzație literară în toată Europa, propagându-se ca un incendiu care a fost numit “febra Werther” (Werther-Fieber), după numele protagonistului suferind de dragoste.

Tinerii cititori imitau stilul vestimentar al eroului, îi imitau expresiile și se sinucideau pe capete. Era ca și cum tânărul autor își vărsase tot veninul, toată dezamăgirea romantică dintr-o relație care n-a mers scriind scurtul roman. Autoterapia lui a funcționat, autorul a supraviețuit, nu însă și mulți dintre cititorii lui.

Tânărul autor, pe numele lui Johann Wolfgang von Goethe a trăit apoi mult și bine și a mai scris multe altele. Personajul lui, Werther, a supraviețuit și el, nu doar în roman, ci și în manualele de psihologie, sociologie, psihiatrie și suicidologie de peste 200 de ani, sub numele de “Efectul Werther”, sau “contagiune suicidară”.

Istoricii încă dezbat numărul morților în urma publicării romanului. E unul din cazurile fericite în care istoricii pot contesta numărul morților fără să comită o ilegalitate, nu toți istoricii au luxul ăsta. 😅

Sigur, n-o să știm niciodată exact câți tinerei și-or fi găsit sfârșitul otrăviți de romanul subțirel al lui Goethe, dar în orice caz numele de “Efectul Werther” a prins.

Așa că fix despre asta discutăm și noi astăzi, despre Efectul Werther. Numărul de morți, chiar dacă în cazul nostru perfect legal de dezbătut, e total neinteresant. 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Efectul Werther (Contagiune suicidară)

Influența nu este una automată și nu apare la toate persoanele expuse, ci depinde de factori precum vulnerabilitatea individuală, relația cu persoana care a murit, identificarea cu aceasta, contextul emoțional și modul în care evenimentul este prezentat.

Fenomenul se bazează pe mecanisme precum imitarea, identificarea psihologică, reducerea inhibițiilor față de suicid și percepția că suicidul este o soluție posibilă pentru o suferință intensă.

🕰️ Context și istorie

Ideea de contagiune suicidară are o istorie lungă în psihologie și sociologie. Unul dintre primele exemple cunoscute este legat de romanul Suferințele tânărului Werther (Die Leiden des jungen Werthers) publicat de Johann Wolfgang von Goethe în 1774. După succesul enorm al romanului, a urmat un val de sinucideri imitând personajul principal, fenomen care a dus ulterior la apariția termenului de efect Werther.

Conceptul modern de contagiune suicidară a fost dezvoltat prin cercetări în suicidologie, psihologie socială și sănătate publică. Studiile au arătat că anumite forme de prezentare publică a suicidului, în special relatările senzaționaliste sau romantizarea persoanei decedate, pot crește riscul de imitare, în timp ce prezentările responsabile și mesajele despre ajutor și recuperare pot avea efect protector.

Contagiunea suicidară nu este un diagnostic psihiatric și nu apare în manuale de clasificare precum DSM sau ICD. Este considerată un fenomen psihosocial relevant pentru prevenția suicidului.

🚫 Ce NU este contagiunea suicidară

Contagiunea suicidară nu înseamnă că simplul fapt de a auzi despre un suicid determină automat o persoană să dezvolte comportamente suicidare, nu este o boală mintală, nu este o formă de “influențare inevitabilă” și nu explică singură apariția suicidului. Suicidul este un fenomen complex, influențat de numeroși factori biologici, psihologici și sociali.

Exemple de lucruri care NU reprezintă contagiune suicidară:

• o reacție de tristețe după pierderea unei persoane prin suicid

• o conversație despre sănătatea mintală sau prevenția suicidului

• exprimarea unei perioade dificile fără intenție suicidară

• faptul că o persoană este afectată emoțional de o știre tragică

Concepte asociate sau confundate

• Efect Papageno — protecție prin mesaje de speranță

• Idei suicidare — gânduri despre propria moarte

• Factor de risc — element care crește vulnerabilitatea

• Comportament suicidar — acțiuni legate de suicid

• Prevenția suicidului — strategii pentru reducerea riscului

⚙️ Termenul de contagiune suicidară este folosit în psihologia clinică, psihiatrie, sociologie, suicidologie și sănătatea publică pentru a descrie modul în care comportamentele suicidare pot influența anumite grupuri sau comunități.

Este utilizat mai ales în analiza efectelor mass-media, în intervențiile după un suicid într-o comunitate și în dezvoltarea strategiilor de prevenție.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Metoda științifică: Singura abilitate care ne-ar putea ajuta să scăpăm de dezinformare, polarizare și propriile noastre prejudecăți cognitive (gilmorehealth.com) 🇬🇧

2. Un nou studiu dezvăluie cum anxietatea socială modifică judecățile vizuale ale străinilor care merg pe jos (psypost.org) 🇬🇧

3. Scanările cerebrale dezvăluie cum reacția unui adolescent la pierdere leagă impulsivitatea de gândurile suicidare (psypost.org) 🇬🇧

4. Redu numărul de alegeri pe care le faci în fiecare zi. Creierul tău îți va mulțumi. (abcnews.com) 🇬🇧

5. Semne ascunse de sănătate mintală la persoanele care preiau apeluri de urgență și la dispeceri (news-medical.net) 🇬🇧

6. Spray-ul nazal cu oxitocină poate ajuta persoanele cu tulburare de personalitate limită să se angajeze în meditație (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

La o școală elevilor li s-a spus într-o zi că vor pleca mai târziu acasă pentru că un politician local va veni să le spună “povestea vieții”.

Nu erau neapărat fericiți, pentru că afară era soare și o vreme numai bună pentru stat în parc sau jucat cu mingea, dar nu era negociabil. Așa că au așteptat iritați în bănci să îl audă pe politicianul cu “povestea vieții sale”.

Omul a venit și a început să povestească monoton și plictisitor despre când s-a născut el, cum s-a născut el, cât de grea era viața când s-a născut el și tot așa. Aparent în viața lui nu fuseseră decât greutăți până când brusc totul a devenit bun și atunci a organizat o întâlnire cu elevii ca să le spună că acum totul este bine.

A încercat să încheie cu un “așa a fost viața mea”. Moment în care un copil mai îndrăzneț l-a întrebat “ok, și povestea care este?”

De multe ori confundăm povestea cu înșiruirea evenimentelor. Atâta doar că o poveste nu este o listă de întâmplări. Adulții pot fi uneori păcăliți cu lipsa poveștii, însă nu și copiii.

O poveste are un fir, un sens, o direcție și un personaj care se transformă de-a lungul poveștii.

Transformarea este povestea. Povestea este transformarea.

Când acel fir se rupe, nu pierdem întâmplările, ci pierdem sensul care le lega împreună. Tocmai această ruptură poartă numele de pierdere narativă.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Pierdere narativă (pierderea sensului propriei povești)

🕰️ Conceptul provine din psihologia narativă și psihoterapia narativă, dezvoltate începând cu anii 1980, fiind influențate de lucrările psihologului Jerome Bruner și ale terapeuților Michael White și David Epston.

Ideea de bază este că oamenii își construiesc identitatea prin poveștile pe care și le spun despre propria viață.

Pierderea narativă nu reprezintă un diagnostic psihiatric oficial și nu apare în DSM sau ICD, ci este un concept utilizat pentru a descrie situații în care sensul personal se fragmentează, fenomen întâlnit după traume, pierderi importante, schimbări majore de viață sau în unele tulburări psihologice.

🚫 Pierderea narativă nu înseamnă simpla uitare a unor amintiri, nu este lipsa imaginației, nu presupune incapacitatea de a spune o poveste și nu este echivalentă cu depresia sau cu demența, deși poate apărea împreună cu acestea. Esența conceptului este pierderea sensului și a continuității propriei istorii, nu pierderea informațiilor despre trecut.

Exemple:

• O persoană care uită unde și-a pus cheile nu trece prin pierdere narativă.

• Cineva care scrie prost sau spune povești dezorganizate nu are neapărat o pierdere narativă.

• O persoană deprimată poate avea o poveste coerentă despre viața sa, chiar dacă o vede foarte negativ.

• După o traumă majoră, cineva poate spune că ‘nu mai știu cine sunt’ sau ‘viața mea nu mai are niciun fir logic’, acesta fiind un exemplu apropiat de pierderea narativă.

Concepte înrudite sau frecvent confundate

• Identitate personală — sentiment stabil al sinelui.

• Criză de identitate — confuzie privind cine ești.

• Psihologie narativă — identitatea prin povești.

• Tulburare de stres posttraumatic — traumă și reorganizare psihică.

• Sensul vieții — scop și semnificație existențială.

• Coerență autobiografică — integrarea experiențelor personale.

⚙️ Specialiștii folosesc termenul pentru a descrie situații în care o persoană nu mai reușește să dea un sens coerent experiențelor sale și are dificultăți în reconstruirea identității după evenimente importante.

În limbajul obișnuit, ideea apare mai degrabă prin expresii precum 'simt că nu mai știu cine sunt', 'viața mea nu mai are sens' sau 'parcă povestea mea s-a rupt', fără ca oamenii să folosească în mod explicit denumirea de pierdere narativă.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Stilurile de umor pozitiv comune prezic potriviri mai bune de întâlniri online (psypost.org) 🇬🇧

2. Psihologia presupunea că a-i ajuta pe alții să se simtă mai bine este un motiv uman universal. Se pare că nu este. (thesciverse.org) 🇬🇧

3. Adulții cu ADHD care se luptă să gestioneze emoțiile se confruntă cu un risc mai mare de insomnie (psypost.org) 🇬🇧

4. Studiul arată că inteligența cărților și inteligența vieții sunt conduse de exact aceeași inteligență. Se pare că cei cu “școala veții“ aveau ceva dreptate. 😊 (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi în afară de cei câțiva psihologi morți mai comemorăm și Ziua Mondială a Justiției Internaționale (SUA o sărbătorește atacând Iranul iar Israelul atacând Libanul, fiecare după posibilități), apoi sărbătorim emoticoanele și jucatul la loto. Toate micile plăceri ale vieții, începând cu Libanul.

De Liban n-aș prea vrea să comentez, vorba dlui Băsescu, o fi făcut copilul Libanul ceva, poate a vorbit urât, poate a înjurat. Fuga de justiție a lui Bibi, un condamnat al Curții Penale Internaționale lasă o dâră de morți în toată regiunea Orientului Mijlociu. Deci azi sărbătorim Ziua Mondială a Justiției Internaționale. 🍷

Despre emoticoane iar n-ar fi mare lucru de spus, emoji-urile sunt o abominație pe care o folosim cu toții zilnic. 🍿🥤

Emoticoanele sunt un fel de răzbunare a egiptenilor dupa trei mii de ani, cărora mai întâi le-a fost furat scrisul de muncitorii analfabeți care nu erau în stare să le citească ideogramele și apoi le-au transformat într-un fel de silabe (fără glumă, așa a apărut primul alfabet, de la cei care nu puteau citi ideogramele). Iar acum redescoperim cu toții ideogramele. Un fel de întoarcerea refulatului, pardon my French, că tot suntem la un newsletter pe teme de terapie.

Pe vremea când credeam că emoticoanele sunt o revoluție, am fost câțiva ani fericitul posesor al domeniului emoticon.ro. Am visat ani de zile să-l transform în ceva serios. Până la urmă l-am abandonat. Acum are un nou proprietar, care visează, probabil, cum îl va îmbogăți. 😅

Ziua Loteriei e cea mai interesantă din sărbătorile de astăzi, că loteria se află undeva la marginea jocurilor de noroc (tehnic vorbind e un joc de noroc) și stilul de viață. Un bilet de loto e cea mai ieftină modalitate posibilă de a ne cumpăra niște vise frumoase, administrate constant toată săptămâna. Adică cumpărăm biletul de loto luni și ne bucurăm de el până duminică, la extragere. Adrenalina din timpul extragerii, tot gratuită, este bonus. Inclusă în bilet.

În timpul săptămânii se răstește șeful la noi, zâmbim misterios și ne gândim la biletul de loto. Poate că s-a răstit pentru ultima dată. Ne înjură unul în trafic, atingem ușor biletul împăturit din buzunarul de la piept și ne liniștim instantaneu. Cu câștigul de la loto ne-am putea angaja un birjar profesionist, care înjură cum respiră. Să înjure el în locul nostru.

Câte și mai câte nu am putea face cu câștigul de la loto. Iar biletul, pentru doar câțiva leuți (nu mai știu cât costă o variantă simplă în România) ne oferă posibilitatea să visăm frumos tot timpul săptămânii.

Vise 5G, fără limită de trafic.

Astăzi 17 iulie poți sărbători și tu Ziua Loteriei cu un simplu bilet de visare cu ochii deschiși.

Visarea cu ochii deschiși este gratuită. Iar ca multe lucruri gratuite, poate fi consumată în exces. Și așa ne apropiem de cuvântul zilei de astăzi care este visarea dezadaptativă (maladaptive daydreaming).

Cu sau fără un bilet de loto.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: visarea dezadaptativă (maladaptive daydreaming)

🕰️ Conceptul de maladaptive daydreaming a fost propus în anul 2002 de psihologul israelian Eli Somer, care a observat că unele persoane folosesc fantezia excesivă ca mecanism de adaptare la stres, traumă sau singurătate.

Deși fenomenul este tot mai studiat și există instrumente de evaluare, precum Maladaptive Daydreaming Scale (MDS), visarea dezadaptativă nu este în prezent recunoscută ca diagnostic oficial în principalele manuale de clasificare psihiatrică, precum DSM-5 sau ICD-11. Cercetările continuă pentru a clarifica dacă reprezintă o tulburare distinctă sau un simptom asociat altor afecțiuni.

🚫 Visarea dezadaptativă nu este simpla tendință de a visa cu ochii deschiși, nu este creativitate bogată, nu este imaginația normală din timpul jocului sau al lecturii, nu este schizofrenie și nici pierderea contactului cu realitatea, persoana fiind de regulă conștientă că scenariile imaginate nu sunt reale.

Exemple:

• O persoană care își imaginează câteva minute cum va decurge o vacanță nu prezintă visare dezadaptativă.

• Un scriitor care își construiește personaje pentru un roman nu suferă automat de visare dezadaptativă.

• Cineva care are halucinații și nu poate distinge realitatea de imaginație se confruntă cu un fenomen diferit.

Concepte înrudite sau frecvent confundate

• Visare cu ochii deschiși — imaginație obișnuită, temporară

• Ruminație — gândire repetitivă negativă

• Disociere — detașare de experiența prezentă

• Absorbție psihologică — concentrare mentală profundă

• Fantezie compensatorie — evadare din realitate

• Tulburare obsesiv-compulsivă — obsesii și compulsii persistente

⚙️ În literatura de specialitate, termenul este utilizat pentru a descrie un model de fantezie excesivă care produce afectare funcțională și merită investigat clinic, chiar dacă nu constituie încă un diagnostic oficial. În limbajul obișnuit, oamenii folosesc adesea expresia pentru a descrie situațiile în care petrec foarte mult timp imaginându-și lumi sau povești complexe și simt că acest obicei începe să le afecteze viața de zi cu zi.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. De ce îmbrăcămintea feminină devine un câmp de luptă: costul psihologic ascuns al controlului aspectului fizic (gilmorehealth.com) 🇬🇧

2. Bogăția și poluarea aerului apar ca principalii predictori ai ratelor de autism la nivel de stat (psypost.org) 🇬🇧

3. Neîncrederea în alegeri îi mobilizează pe conservatori, în timp ce liberalii participă indiferent de încredere (psypost.org) 🇬🇧

4. E oficial: Un studiu arată că bărbații pot face mai multe lucruri simultan la fel de bine ca femeile. (brunel.ac.uk) 🇬🇧

5. Trauma nu șterge amintirile, dar poate schimba modul în care creierul le conectează (hive.blog) 🇬🇧

6. Indivizii narcisici sunt mai predispuși la utilizarea problematică a IA generativă (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Azi e Ziua Internațională a Șerpilor. Hai, la mulți ani, vă știți voi care sunteți, nu mai dau nume. 😅

Fără nicio legătură cu șarpele încălzit la sân, vă propun să discutăm azi un pic despre așa-numita “acțiune afirmativă”, adică în jargonul psihosociologilor de stânga nimic altceva decât simpla discriminare pozitivă. Aceea în care copilul tău muncește de rupe pentru două zecimi la notă, ca să prindă un liceu mai bun, iar copilul de etnie are deja locul rezervat la acel liceu.

Sigur, “discriminare pozitivă” e un cuvânt înșelător. Orice discriminare este în același timp și pozitivă și negativă. Este însăsi natura oricărei discriminări să fie un joc cu sumă zero. Ca să discriminezi pozitiv pe cineva trebuie să discriminezi negativ pe altcineva. Ca să faci locuri de parcare rezervate pentru persoanele cu handicap trebuie să limitezi dreptul celorlalti de a le folosi. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.

Discriminarea este 'pozitivă' doar din perspectiva celui avantajat. Din perspectiva celui dezavantajat, ea este la fel de negativă și dăunătoare ca orice altă discriminare.

Orice formă de discriminare din istorie s-a prezentat drept morală, necesară sau firească. Aristocrația invoca ordinea naturală. Rasismul invoca superioritatea rasială. Regimurile comuniste invocau dreptatea socială și interesele proletariatului.

Astăzi se invocă repararea unor nedreptăți istorice sau că așa vrea Bruxellesul. Argumentele diferă, mecanismul rămâne același: oamenii sunt tratați diferit în funcție de apartenența lor la un grup.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Discriminare pozitivă

Discriminarea pozitivă, numită și acțiune afirmativă, reprezintă un ansamblu de măsuri prin care anumite persoane sau grupuri pretins dezavantajate istoric sau social primesc oportunități suplimentare pentru a-i ajuta in competiția cu majoritatea. Aceste măsuri pot viza accesul la educație, locuri de muncă sau alte resurse.

🕰️ Conceptul de acțiune afirmativă a apărut și s-a dezvoltat în special în Statele Unite în anii 1960, în contextul mișcării pentru drepturile civile și al combaterii discriminării rasiale.

De-a lungul timpului, măsuri similare au fost impuse în numeroase alte țări, având ca scop declarat reducerea efectelor discriminării bazate pe rasă, sex, dizabilitate, origine etnică sau alte caracteristici protejate prin introducerea unei alte discriminări, dar cu sens invers.

🚫 Discriminarea pozitivă nu presupune că persoanele beneficiare sunt mai competente decât ceilalți și nu garantează succesul indiferent de performanță. Ea urmărește doar reducerea unor dezechilibre existente și crearea unor condiții de competiție considerate mai echitabile, adeseori în dauna performanței profesionale.

Exemple de confuzii frecvente:

• Nu înseamnă favorizarea unei persoane doar pentru că este simpatizată.

• Nu înseamnă eliminarea criteriilor de competență, ci doar ignorarea lor.

• Nu este considerată o discriminare împotriva majorității.

• Nu este egalitate de șanse sau absența discriminării, ci doar o discriminare care este considerată “bună”.

Concepte înrudite sau ușor de confundat

• Egalitate de șanse — acces echitabil la oportunități

• Echitate — compensarea diferențelor inițiale

• Discriminare — tratament inegal nejustificat

• Incluziune — participare a tuturor grupurilor

• Diversitate — reprezentarea diferențelor umane

• Justiție socială — reducerea inegalităților sociale

⚙️ În psihologie socială și în științele sociale, termenul de discriminare pozitivă este folosit pentru a analiza efectele politicilor care încearcă să reducă inegalitățile dintre grupuri și impactul acestora asupra percepției de echitate, stereotipurilor și relațiilor intergrup.

În limbajul obișnuit, expresia apare frecvent în dezbateri despre admiterea în universități, angajare, reprezentarea minorităților fiind adesea folosită atât în sens descriptiv, cât și în contexte controversate.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Copilăria ta ți-ar putea bântui relațiile (eurekalert.org) 🇬🇧

2. Narcisismul și psihopatia sunt asociate cu răspunsuri mai scăzute la stres fizic sub presiune (psypost.org) 🇬🇧

3. Când își ating oamenii apogeul psihologic? (psypost.org) 🇬🇧

4. Pisicile diferă de câini și copii mici în ceea ce privește comportamentul altruist.(psychologytoday.com) 🇬🇧

5. Este „Brain Rot” real? (realsimple.com) 🇬🇧

6. Deepfakes și psihologia credinței din sala de judecată | (psychologytoday.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi lumea sărbătorește cel puțin trei chestii interesante. Erau mai multe, de exemplu Ziua Îngrijirii Pielii sau Ziua Coacăzei Negre (serios, amândouă sunt sărbătorite azi) dar să ne concentrăm la mai puține.

În SUA azi se sărbătorește Ziua Națională A Ieșirii Din Cușca Câinelui. Neah, nu e ce credeți voi, necredincioșilor, n-are nicio treabă cu Ham-ham. Numele sărbătorii vine de la expresia americană cum că cineva a ajuns “în cușca câinelui“, “in the doghouse”, adică că are are probleme serioase într-o relație anume. Cu iubita, cu părinții sau cu șeful. Ziua de astăzi oferă o ocazie pentru iertare, pentru o nouă șansă, pentru a porni din nou într-o relație. Încerc să rezist tentației de a comenta că ar fi o zi bună pentru români ca olimpicul să se încordeze și să numească un nou premier.

În românește nu există partea cu dormit în cușca câinelui, e și mai greu, câ în România câinii nu prea au cușcă. Ăia de la bloc dorm în pat iar ăia de țară dorm pe unde apucă. Probabil că expresia cea mai asemănătoare ar fi cu dormitul pe preșul din fața ușii.

Deci azi ar putea fi Ziua În Care Nu Mai Dormi Pe Preș. Păreri pentru o variantă românească a sărbătorii?

Două alte sărbători de astăzi sunt Ziua Mondială a Abilității Tinerilor și Ziua Generozității Pe Social Media.

Dacă la prima nu e nimic de comentat, evident că e esențial să îi învățăm pe tineri să facă tot felul de lucruri, a doua sărbătoare e un îndemn să fim generoși cu toți prinții nigerieni care vor să ne dea moșteniri și le trebuie doar o mică taxă ca să ne transfere bănuții.

Sau cu cățelușii care au leucemie și stăpâni fără posibilități materiale.

Sau brașovenii care strâng bocăncei nr. 42-43 pentru armata vecină și prietenă și care mai au nevoie doar de bani de benzină ca să-i transporte. Bocancii i-au strâns deja. De aici cred și etimologia cuvântului “brașoave”. În fine, divaghez. Deci azi e Ziua Generozității pe Social Media.

Hai, dă și tu un ban pentru bocăncei, că doar n-o să-i prindă iarna în șlapi, ca pe adversarii lor. Sau dacă n-ai inimă pentru armată dă măcar pentru prinți și cățeluși, old-school.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Presiunea de apartenență

🕰️ Presiunea de apartenență este un concept central în psihologia socială și este strâns legată de cercetările privind conformismul și influența socială. Experimentele realizate de Solomon Asch în anii 1950 au demonstrat că oamenii pot adopta chiar și răspunsuri evident greșite atunci când majoritatea grupului susține acea poziție.

Presiunea de apartenență nu reprezintă un diagnostic psihologic, ci descrie un mecanism normal al comportamentului uman, prezent în familie, la școală, la locul de muncă și în comunitățile online.

🚫 Presiunea de apartenență nu înseamnă că o persoană este lipsită de personalitate, nu este același lucru cu obediența față de o autoritate, nu presupune automat manipulare sau constrângere directă și nu apare doar în grupurile toxice. O persoană poate simți presiunea de a se conforma chiar și într-un grup sănătos și bine intenționat.

Exemple de situații care nu descriu presiunea de apartenență:

• Respectarea unei obligații legale.

• Executarea unui ordin militar.

• Alegerea independentă a unei opinii după analizarea argumentelor.

• Schimbarea comportamentului din motive strict practice sau financiare

🎭 Concepte înrudite

• Conformism - adoptarea opiniei majorității

• Influență socială - modificarea comportamentului interpersonal

• Identitate socială - apartenență la grup

• Gândire de grup - consens excesiv intern

• Norme sociale - reguli implicite colective

• Excludere socială - respingerea din grup

⚙️ În psihologie și sociologie, termenul este folosit pentru a explica modul în care grupurile influențează deciziile și comportamentele indivizilor.

În limbajul obișnuit, este invocat atunci când cineva face un lucru doar pentru că 'toată lumea face la fel', de exemplu într-un grup de prieteni, într-o organizație sau pe rețelele sociale.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. A ști cum să întrebi vă poate ajuta să vă îndepliniți dorințele (psychologytoday.com) 🇬🇧

2. Trei reguli pentru a ghida modul în care îți arăți emoțiile (psychologytoday.com) 🇬🇧

3. Când am încetat să stăm împreună? (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. Costul pentru sănătate al unui divorț ostil (psypost.org) 🇬🇧

5. Efectul primei fiice: cum creșterea fetelor schimbă părerile politice ale taților în Japonia (psypost.org) 🇬🇧

6. Sfatul străvechi al lui Plutarh despre cum să fii mai fericit online (theconversation.com) 🇬🇧

“Astăzi, putem adapta sfatul lui Plutarh dezactivând alertele de pe telefoane și computere. Putem face pauze înainte de a răspunde imediat. Apoi putem seta ore pentru a scrie e-mailuri sau a verifica aplicațiile. Și putem exersa citirea atentă și respirația profundă înainte de a apăsa pe „răspunde”, darămite pe „răspunde tuturor”.

Nu se va întâmpla peste noapte. Însă repetiția concertată poate permite treptat unei persoane să recâștige controlul asupra modului și momentului în care interacționează, cu conținutul online și „rețelele sociale”, în loc să fie nevoită să dea din coadă.”

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.