☕ Bună dimineața!

La o companie cunoscută pentru implicarea angajaților în procesul decizional angajații au primit un formular prin care erau înștiințați că în curând urmează să le fie zugrăvite birourile și erau rugați să își exprime preferința pentru o culoare. Iar cel care venea cu culoarea câștigătoare primea și un premiu din partea companiei drept recunoștință pentru efort.

Așa că oamenii s-au apucat să își justifice alegerile, cu argumente din psihologie, din artă, că verdele calmează, că albastrul stimuleaza concentrarea, că albul face ca spațiul să pară mai mare. Unii au căutat studii despre efectele culorilor asupra productivității, alții au făcut mici prezentări colegilor, iar discuția a continuat zile în șir pe chatul intern al companiei.

În final conducerea a colectat toate răspunsurile, le-a evaluat și a decis că albul e câștigătorul. Vineri, la sfârșitul săptămânii a fost acordat și premiul, spre mulțumirea tuturor angajaților, că lucrează într-o companie profund democratică, care îi implică în decizii.

Luni dimineața când au venit la muncă toți pereții erau bej. Atunci când au întrebat de ce sunt bej li s-a răspuns că bejul fusese cumpărat cu o lună în urmă pentru că era cea mai ieftină culoare din catalog.

Sondajul fusese despre culoarea pereților. Lecția corporatistă fusese despre iluzia participării.

Participanții au rămas cu lecția, câștigătorul a rămas cu premiul, iar compania a rămas cu economiile.

Iar eu am încălecat pe o șa, și v-am spus povestea despre iluzia participării așa.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Iluzia participării

🕰️ Iluzia participării este un concept utilizat în psihologia socială, psihologia organizațională și științele politice pentru a descrie situațiile în care oamenii percep existența unei implicări democratice sau colaborative fără ca aceasta să fie autentică.

Termenul nu reprezintă un diagnostic psihologic și nu este asociat unui autor unic.

Conceptul apare frecvent în discuțiile despre management, leadership, participarea cetățenilor la deciziile publice și designul organizațional, fiind apropiat de cercetările privind influența socială, motivația și percepția controlului.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Participare autentică — influență reală asupra deciziilor

• Sentimentul de control — percepția influenței personale

• Empowerment — creșterea autonomiei individuale

• Manipulare socială — influențarea comportamentului altora

• Consultare publică — colectarea opiniilor participanților

• Iluzia controlului — supraestimarea controlului personal

🚫 Iluzia participării nu înseamnă participare autentică, nu presupune că persoana deține putere reală de decizie, nu este simpla informare despre o hotărâre deja luată, nu reprezintă cooperare efectivă între participanți și nici nu descrie situațiile în care opiniile exprimate modifică în mod concret rezultatul final.

Exemple:

• O companie organizează un sondaj, dar ignoră complet răspunsurile angajaților.

• O autoritate publică organizează o consultare după ce proiectul este deja aprobat.

• Un profesor cere sugestii elevilor, dar aplică exact planul stabilit dinainte.

⚙️ Termenul este folosit pentru a analiza situațiile în care oamenii cred că participă la luarea deciziilor, deși influența lor este doar aparentă.

În limbajul obișnuit, expresia apare mai ales în discuții despre politică, organizații sau locul de muncă, atunci când consultările sunt percepute ca fiind pur formale, fără efect asupra rezultatului final.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă iei nota zece la test primești premiu o lună de abonament premium. Poți repeta testul de câte ori vrei iar premiul va fi acordat de fiecare dată. O singură dată în fiecare lună, pentru că nu poți avea mai multe abonamente premium în același timp. 😅

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Dragostea și banii contează amândouă pentru sănătate, dar nu se înlocuiesc una pe cealaltă. (psypost.org) 🇬🇧

2. Deepfake-urile și psihologia credinței în sala de judecată (psychologytoday.com) 🇬🇧

3. Preferințele stricte despre înălțime în relațiile amoroase sunt legate de atitudinile sexiste (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Ce mai sărbătorește lumea astăzi? Nu e satiră. Sunt chiar sărbătorile de astăzi.

Păi “International Cherry Pit Spitting Day“, adică cine poate să scuipe cât mai departe sâmburii de cireșe, “International Day Of Cooperatives“ adică cooperativele de tot felul, de la Kibuțuri la CAP-urile comuniste și “Virtually Hug a Virtual Assistant Day“, adică ziua în care îi dăm lui Prajeet sau Ahmed — what’s his name again? — o bere virtuală. Bine, el cred că ar fi mai mulțumit cu un cadou direct de zece euro.

Poate părea un lucru minor, dar ceea ce sărbătorim modelează ceea ce suntem. Calendarul nu este doar o înșiruire de date, ci și o listă de valori și modele. Dacă sărbătorim sfinți și eroi, o parte din identitatea noastră rămâne ancorată în tradițiile părinților și bunicilor.

Dacă însă insistăm să sărbătorim asistenții virtuali și ideile nostalgice ale cooperativelor comuniste și kibuțurilor, riscăm să ne îndepărtăm de la tradițiile noastre înspre identitățile altora. Dacă e bine sau mai puțin bine, asta decide fiecare pentru sine.

La mulți ani... indiferent ce cooperative mai sărbătoriți astăzi!

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Dorința de dispariție

🕰️ Dorința de dispariție nu este un diagnostic psihiatric și nici un termen clinic oficial din principalele sisteme de clasificare, precum DSM-5 sau ICD-11. Conceptul apare însă frecvent în literatura psihologică și psihiatrică pentru a descrie o formă de suferință existențială sau emoțională, aflată uneori între simpla nevoie de retragere și ideile suicidare pasive.

În ultimii ani, termenul a devenit mai cunoscut și în spațiul public, fiind folosit pentru a descrie persoane care simt că nu mai au energia de a face față vieții cotidiene.

🚫 Dorința de dispariție nu înseamnă automat intenție suicidară, nu este același lucru cu dorința de a muri, nu descrie simpla nevoie de odihnă după o perioadă dificilă, nu este echivalentă cu introversia sau preferința pentru singurătate și nu reprezintă în sine un diagnostic psihologic sau psihiatric.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Ideație suicidară pasivă = gânduri despre moarte, fără plan concret

• Epuizare emoțională = oboseală psihică intensă, resurse reduse

• Depresie = dispoziție scăzută, pierderea interesului, afect negativ

• Anhedonie = dificultate de a simți plăcere

• Retragere socială = evitarea contactelor, reducerea interacțiunilor

• Evitare experiențială = fugă de emoții, evitarea disconfortului

⚙️ În practica psihologică, termenul de dorință de dispariție este utilizat pentru a descrie o stare de suferință în care persoana exprimă dorința de a dispărea sau de a nu mai fi prezentă, fără a afirma neapărat că dorește să moară.

În limbajul obișnuit, oamenii îl folosesc adesea metaforic pentru a exprima epuizarea extremă, rușinea, copleșirea sau nevoia de a scăpa temporar de presiunile vieții.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă iei nota zece la test primești premiu o lună de abonament premium. Poți repeta testul de câte ori vrei iar premiul va fi acordat de fiecare dată. Premiul nu este transmisibil altor persoane sau în alte luni, în afară de luna curentă.

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Stimularea profundă a creierului remodelează fizic autostrada informațională a creierului (psypost.org) 🇬🇧

2. Dificultatea de a te îmbrăca poate reflecta schimbări mai profunde în identitate și vizibilitate. (psychologytoday.com) 🇬🇧

3. Munca de la distanță poate crește singurătatea. (forbes.com) 🇬🇧

4. Mulți studenți ascultă muzică pentru a se concentra și a rămâne motivați în timp ce învață – dar nu întotdeauna ajută (theconversation.com) 🇬🇧

5. Cum se schimbă valorile tale personale pe măsură ce îmbătrânești, potrivit unui nou studiu amplu (psypost.org) 🇬🇧

6. De ce milioane de oameni plătesc pentru a fi îngroziți de filmele înfricoșătoare? (spring.org.uk) 🇬🇧

7. Munca de la distanță îți poate amenința relația (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Din motiv de călătoreli în următoarele vreo două zile o să scriu mai puțin pe aici. Nu vă îngrijorați, că revin. Nu sunați, ies eu din când în când. 🙃

Nimic special, doar s-a terminat vacanța din România, mă întorc la mine la țară în Irlanda.

Newsletterul va apărea în continuare zilnic în forma lui minimalistă, cu un concept psihologic mai mult sau mai puțin controversat, câteva recomandări de articole, caricatura zilei.

Apropos de caricaturi, în cazul în care vă plac și vreți să revedeți din cele vechi le-am pus pe toate într-un singur loc. Iar dacă simțiți nevoia irezistibilă să descărcați vreuna și să o repostați pe social media aveți binecuvântarea mea. Caricatura e ca și banul, trebuie să circule. 😊

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Helicopter parenting

🕰️ Termenul helicopter parenting a apărut în literatura americană despre educație și dezvoltarea copilului în a doua jumătate a secolului al XX-lea, devenind popular în anii 1990 și 2000. Denumirea provine din imaginea metaforică a unui elicopter care 'planează' permanent deasupra copilului.

Conceptul nu reprezintă un diagnostic psihologic, ci descrie un stil parental studiat în psihologia dezvoltării, psihologia educațională și terapia familială.

Cercetările arată că, deși acest stil este asociat cu intenții pozitive, poate contribui la anxietate, dependență de validare și dificultăți în luarea deciziilor independente.

🚫 Helicopter parenting nu înseamnă grijă firească pentru copil, nu este echivalent cu implicarea sănătoasă în educație, nu descrie stabilirea unor limite clare și nici supravegherea necesară în funcție de vârsta copilului. Diferența constă în nivelul exagerat al controlului și în tendința părintelui de a rezolva probleme pe care copilul le-ar putea gestiona singur.

Exemple:

• Interes constant pentru educația copilului.

• Stabilirea unor reguli și limite adecvate.

• Oferirea de sprijin atunci când copilul îl solicită.

• Supravegherea unui copil mic în situații riscante.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Parenting autoritar — control rigid, disciplină.

• Parenting permisiv — puține limite impuse.

• Supraprotecție — evitare excesivă riscuri.

• Autonomie — independență în decizii.

• Atașament — legătură afectivă sigură.

• Reziliență — adaptare la dificultăți.

⚙️ Specialiștii folosesc termenul pentru a descrie un stil parental în care intervențiile excesive ale părinților împiedică dezvoltarea independenței copilului.

În limbajul obișnuit, expresia este folosită pentru a desemna părinții care controlează constant activitățile copiilor, le rezolvă problemele și încearcă să elimine orice obstacol din calea lor, chiar și atunci când acest lucru nu este necesar.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Cel mai zgomotos online, cel mai singuratic în cameră: de ce conexiunea nu este conținută (timesofindia.indiatimes.com) 🇬🇧

2. Avantajul ascuns al impulsivității adolescenților (psypost.org) 🇬🇧

3. Ce au observat psihologii despre cuplurile care sunt cele mai fericite când se mută împreună (psypost.org) 🇬🇧

4. „Mi-era foarte frică de părinții mei” (theconversation.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Citesc că tot mai mulți adolescenți își iau chatbotul drept confident. Care o fi el, în funcție de bugetul părinților. Îmi rămâne în minte o senzație vagă că ceva nu e în regulă. Nu cred că ar trebui să-ți pui sufletul în poala unui chatbot. Parcă și un popă e mai puțin artificial.

Aș vrea să comentez știrea dar nu e urgentă și nici n-am cu cine să o comentez. Apoi scriu la newsletterul cu știri din domeniul AI, nu e domeniul meu, dar îmi place, micile plăceri ale vieții, să scrii despre ceva ce nu te pricepi. 😅

Într-una din știrile AI este descris un proces care îmi este neclar, îl rog pe sicofantul ăla de Geppetto să mă lămurească, îmi explică că același lucru îl pățesc toți, e o zonă gri în inteligența artificială în care oamenii știu să producă niște rezultate, dar nu înțeleg exact cum se produc rezultatele respective. De exemplu cum programează sau cum face traduceri un model AI, în condițiile în care nu a fost învățat să codeze sau să traducă, în orice caz nu în felul în care învățăm un om să programeze sau să facă traduceri, adică urmând reguli.

Îi răspund lui Geppetto că bănuiala mea este că povestea care ne-a fost servita tuturor, că AI-ul este doar un autocomplete ceva mai sofisticat e ușor incompletă.

Și brusc realizez că nu e nicio diferență între mine și adolescenții care i se plâng chatbotului de necazurile pe care le au cu colega de bancă. Tocmai am făcut și eu fix la fel, m-am plâns chatbotului de necazurile mele epistemice. Dacă nu el, atunci cine să mă-nțeleagă?

Autocomplete, confidentul meu.

Așa că azi vorbim despre relații paralele emoțional. Scapă cine poate.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Relații paralele emoțional

🕰️ Conceptul este utilizat în psihologia relațiilor, terapia de cuplu și literatura despre infidelitatea emoțională. Nu reprezintă un diagnostic psihologic și nu a fost introdus de un singur autor, însă ideea a fost dezvoltată de numeroși cercetători și terapeuți care au studiat atașamentul, intimitatea și dinamica fidelității în cuplu.

În prezent, relațiile paralele emoțional sunt discutate mai ales în contextul comunicării online, al rețelelor sociale și al prieteniilor foarte intime care pot deveni surse principale de sprijin emoțional în detrimentul partenerului.

🚫 Relațiile paralele emoțional nu sunt orice prietenie apropiată, nu înseamnă automat infidelitate sexuală, nu presupun obligatoriu intenții romantice și nu descriu orice relație bazată pe sprijin reciproc. Diferența apare atunci când investiția emoțională, intimitatea și exclusivitatea afectivă încep să înlocuiască relația de cuplu sau sunt ascunse deliberat față de partener.

Exemple:

• O prietenie sinceră și transparentă.

• O relație profesională apropiată.

• Sprijinul oferit de un membru al familiei.

• Participarea la un grup de suport psihologic.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Infidelitate emoțională — apropiere afectivă exclusivă.

• Atașament — legătură afectivă stabilă.

• Intimitate emoțională — împărtășire profundă reciprocă.

• Codependență — dependență reciprocă excesivă.

• Triangulare — implicarea unei terțe persoane.

• Prietenie apropiată — susținere fără exclusivitate.

⚙️ Terapeuții de cuplu folosesc expresia pentru a descrie situațiile în care o persoană investește resurse emoționale majore într-o altă relație decât cea de cuplu, ceea ce poate afecta încrederea și apropierea dintre parteneri.

În limbajul obișnuit, termenul este folosit pentru a descrie legături emoționale foarte intense care nu sunt neapărat romantice, dar care sunt percepute ca o formă de infidelitate sau ca o amenințare pentru relația principală.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Trăsăturile psihopatiei și teama de a pierde (FoMO) stimulează participarea politică online (hive.blog) 🇬🇧

2. Limba pe care nu am învățat-o niciodată - Vince Hill (vincehill.substack.com) 🇬🇧

3. Poate un chip să influențeze justiția? (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. O nouă cercetare sugerează că râsul uman poate păstra un secret vechi de 15 milioane de ani (thedebrief.org) 🇬🇧

5. AI și testul de fragilitate (psychologytoday.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

De curând Parlamentul European a lansat cu surle și trâmbițe un chatbot propriu, cu tensorii fremătând de energie europeană, liberă, ca să nu mai depindă de limitările și rigiditatea AI-urilor americane sau — Doamne ferește — ale celor chinezești.

O deputată mai tânără și mai idealistă s-a hotărât să încerce noul chatbot progresist și i-a pus o întrebare așa, mai pe procedură.

“Cum putem scăpa de Ursula, ca Președintă a Comisiei?“

Probabil că se aștepta la o descriere tehnică a procedurii.

În schimb chatbotul i-a dat de a julit-o și a blocat-o, pentru că a încălcat procedurile de securitate. În Parlamentul European suntem toleranți câtă vreme nu avem fantezii cu schimbarea conducătorului iubit.

Un exemplu tipic de toleranță aparentă. Sau poate chiar de dictatură, dar acest newsletter este doar despre psihologie așa că o să explorăm în continuare doar pista cu toleranța aparentă, cea cu dictatura o lăsăm newsletterelor care se ocupă de politică.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Toleranță aparentă

🕰️ Termenul de toleranță aparentă este utilizat în psihologie socială, psihologia relațiilor și sociologie pentru a descrie discrepanța dintre comportamentul public și atitudinile reale ale unei persoane. Nu desemnează un diagnostic psihologic și nu are un autor unic care să-l fi introdus.

Conceptul apare frecvent în cercetările privind prejudecățile, discriminarea subtilă, normele sociale și managementul impresiei, deoarece oamenii pot afișa toleranță pentru a respecta așteptările sociale sau pentru a evita conflictele, fără ca atitudinile lor interne să se fi schimbat cu adevărat.

🚫 Toleranța aparentă nu este o acceptare autentică a diferențelor, nu înseamnă că persoana și-a schimbat convingerile profunde și nu este echivalentă cu respectul sincer față de ceilalți. De asemenea, nu descrie simpla politețe sau evitarea unui conflict atunci când acestea nu ascund o atitudine de respingere.

Exemple:

• Respectarea sinceră a opiniilor diferite, chiar dacă nu sunt împărtășite.

• Diplomația într-o conversație dificilă.

• Suspendarea temporară a unei judecăți până la obținerea mai multor informații.

• Adaptarea comportamentului din respect pentru regulile unui grup.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Prejudecată — evaluare negativă preconcepută.

• Discriminare subtilă — excludere indirectă, mascată.

• Conformism social — adaptare la norme.

• Managementul impresiei — controlul imaginii publice.

• Corectitudine politică — exprimare conformă normelor.

• Ipocrizie — diferență între declarații și comportament.

⚙️ În psihologie și sociologie, specialiștii folosesc termenul pentru a descrie situațiile în care comportamentul exterior al unei persoane transmite acceptare, însă atitudinile sau reacțiile sale indică existența unor prejudecăți persistente.

În limbajul obișnuit, expresia este folosită pentru a descrie persoane care afirmă că sunt deschise și tolerante, dar ale căror comentarii sau acțiuni demonstrează contrariul.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Ce face Ozempic asupra axei intestin-creier (psychologytoday.com) 🇬🇧

2. Anhedonia îi face pe tineri mai puțin probabil să lucreze pentru recompense mari (psypost.org) 🇬🇧

3. Oamenii preferă să negocieze cu femeile decât cu bărbații, sugerează studiul (psypost.org) 🇬🇧

4. Planificarea cu sânge rece a unei crime este legată de reducerea volumului amigdalei (psypost.org) 🇬🇧

5. Concediul patern mai lung este legat de riscul mai mic de depresie | Institutul Karolinska (news.ki.se) 🇸🇪

6. Visarea excesivă este strâns legată de tulburările de sănătate mintală răspândite (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi se sărbătorește “Early Bird Day“. Dacă m-aș risca la o traducere i-aș zice “Ziua Păsăricii Matinale“ ca doamna Irina Nistor. Dar mai bine o las netradusă, că încep să pierd abonați prea de dimineață. De obicei primele dezabonări le am mai pe seară, să nu stricăm tradițiile.

Sărbătoarea nu are nimic de-a face cu păsările sau păsăricile. Nici măcar cu terapeuții ieșiți în decor, cei cu Păsăricologia. Hai, că ați auzit de ei. 😅

Early Bird Day este inspirată din proverbul englezesc “early bird catches the worm”, “pasărea matinală prinde viermele“. Un îndemn simplu și generos la acțiune, să nu stăm prea mult contemplând lumea, contemplarea nu ține de foame. Și nu plătește facturile.

Circulă părerea că expresia “early birds catches the worm“ provine de la restaurantele care își momeau primii clienți ai zilei cu meniuri limitate sau prețuri la jumătate. Zicala originală însă are peste patru sute de ani documentați, cu o primă versiune tipărită în secolul 17. Însă ziua care sărbătorește zicala nu e în niciun caz vreo ‘pasăre matinală’, ci a apărut abia acum câțiva ani, cam de prin 2010.

În lumea păsărilor cu cioc și pene, cele care încep dis de dimineață nu câștigă întotdeauna. Viermii stau sub pământ până când soarele încălzește suficient. Așa că în lumea reală multe dintre păsările care mănâncă pe săturate se trezesc ceva mai târziu.

Revenind însă la spiritul zicalei, unul din cinci oameni este “pasăre de noapte”. Cronobiologia, împreună cu sora ei anorexică care abia se ține pe picioare, cronopsihologia, ne ciripesc că perioadele în care dormim și suntem activi sunt determinate în mare măsură de genetică.

La fel ca și inteligența, capacitatea de prognoză și planificare sau culoarea pielii. Greu de schimbat adică. Poți să faci cursuri sau să te dai cu creme de albire, dar cam tot ăla rămâi.

Persoanele matinale tind să procrastineze mai puțin. Cronotipurile matinale, adică “early birds” tind să bifeze mai bine la responsabilitate, în timp ce cronotipurile de noapte au rezultate bune la activități creative. Bufnițele sunt cele care ne încântă cu produsele lor, nu păsăricile nefardate de dimineață.

Înțelepciunea colectivă a înțeles devreme că trezitul de dimineață nu rezolvă toate problemele din viața noastră, ar fi bine dacă ar fi așa de simplu, așa că a lansat pe piață și o zicală complementară: “The early worm gets eaten.”

Adică “viermele matinal este mâncat”. A fi matinal nu aduce aceleași beneficii pentru toata lumea. Depinde de care parte a ciocului te afli.

Morala? Înainte să alegi dacă vrei să fii pasăre matinală sau bufniță de noapte, verifică mai întâi dacă nu cumva ești viermele.

Adevărata lecție nu este că trebuie să ne trezim la cinci dimineața. Ci aceea că succesul și eșecul arareori vin dintr-o singură alegere mare. Ele se construiesc din gesturi mici, repetate zilnic.

Și se demolează la fel.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Micro-obiceiuri ineficiente

🕰️ Termenul 'micro-obiceiuri ineficiente' nu reprezintă un concept clinic și nu are un autor unic care să-l fi introdus. El derivă din literatura despre formarea obiceiurilor, psihologia comportamentală și productivitatea personală, unde cercetători precum B. F. Skinner, iar mai târziu autori precum James Clear sau Charles Duhigg, au popularizat ideea că acțiunile mici, repetate zilnic, au efecte cumulative importante. Pozitive sau negative.

Dacă obiceiurile benefice produc rezultate pozitive în timp, cele ineficiente pot avea efectul opus, fără ca persoana să le observe imediat.

🚫 Micro-obiceiurile ineficiente nu sunt o boală psihică, nu reprezintă un diagnostic, nu înseamnă lene, lipsă de inteligență sau lipsă de voință, nu descriu un eșec moral și nu implică faptul că orice activitate de relaxare este dăunătoare. Ele se referă doar la acele comportamente mici care, repetate frecvent, împiedică progresul fără a aduce un beneficiu real.

Exemple:

• verificarea telefonului la fiecare câteva minute fără un motiv clar

• redeschiderea repetată a aceleiași aplicații din obișnuință

• amânarea unei sarcini prin mici activități neimportante

• citirea notificărilor imediat ce apar, indiferent de context

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Procrastinare – amânarea sarcinilor importante

• Obicei automat – comportament executat inconștient

• Distragerea atenției – pierderea focalizării mentale

• Autoreglare – controlul propriului comportament

• Managementul timpului – organizarea eficientă a activităților

• Economia atenției – competiția pentru atenție

⚙️ Conceptul este folosit pentru a analiza comportamente cotidiene care, prin acumulare, influențează performanța, sănătatea sau calitatea vieții.

În limbajul obișnuit, termenul este folosit pentru a descrie gesturile mărunte care par inofensive, dar care, repetate zi de zi, consumă timp și energie fără un beneficiu proporțional.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă ești curios fă testul. Iar dacă obții nota zece primești o lună de acces premium la Psihoterapie Net.

Dacă observi vreo eroare în test, întrebare/răspuns lipsă sau greșite m-ar ajuta dacă mi-ai trimite un screenshot, ca să le pot corecta. Pe măsură ce se adună întrebările (am ajuns la 92) crește și posibilitatea unei erori.

Doar cine nu muncește nu greșește. 😊

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. O femeie de 80 de ani cu Alzheimer în stadiu avansat și-a recăpătat vorbirea și mobilitatea după ce a luat psilocibină (psypost.org) 🇬🇧

2. Nu mai urmări obiective mari în dragoste și în viață - încearcă în schimb această metodă de „mici experimente”. (irishexaminer.com) 🇬🇧

3. Ce greșim când le mulțumim altora. De ce a spune „mulțumesc” s-ar putea să nu fie suficient. (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. Ce este “Iubitul tip Golden Retriever” (independent.co.uk) 🇬🇧

5. Comportamentul de la egal la egal și obiceiurile de a bea se intersectează diferit pentru adulții tineri și cei mai în vârstă (psypost.org) 🇬🇧

6. Deși singurătatea provine dintr-un sentiment de izolare socială, în mod ironic, ea este una dintre cele mai unificatoare experiențe umane. (thestatesman.com) 🇬🇧

7. Cât de riscantă este chatbotul pe care îl folosește pacientul tău? (psychologytoday.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Se zice că într-o vară călduroasă doi ardeleni stăteau de vorbă la umbră. Unul dintre ei întreabă:

“Mă Ghio, tu ce crezi că-i ala post-adevăr? Că am auzit la radio și nu știu ce e.”

“Apăi cum să-ți explic, ca să-nțelegi și tu, că tu ești mai lent, să zicem că termometrul tău de cameră arată 18°C. Treabă bună pe vremurile astea. Dar ție ți-e foarte cald, tu crezi că sunt 38°C, că așa simți tu. No, apoi îți întrebi și muierea, care e de acord cu tine, că și ea moare de cald. La 18°C nu mori de cald. Acuzi termometrul că are agenda lui. Lui nu-i pasă, el arată ce are el de arătat. Tu mori de cald în continuare.

Cam asta-i treaba cu post-adevărul”.

Acum fix zece ani, în 2016, Oxford Dictionaries a ales 'post-truth' drept Cuvântul Anului. Nu pentru că oamenii mințeau mai mult decât înainte, oamenii mint de când au inventat limbajul. Noutatea era alta, pentru prima dată devenise evident că adevărul însuși începuse să conteze mai puțin decât emoțiile pe care le produce o afirmație. Oamenii acceptau faptul că pot să spună în mod intenționat un neadevăr pentru a obține o anumită reacție. Și pentru că le venea greu să îi spună acelui neadevăr că e o minciună, au inventat un cuvânt special pentru el, “post-adevăr“.

Mulți dintre cei familiarizați cu termenul presupun în mod greșit că “post-adevărul” este o creație a social media. Nimic mai greșit, cuvântul a apărut cu mult înainte de social-media. Scriitorul Steve Tesich a folosit “post-adevăr” în 1992 pentru a descrie scandalurile Watergate si Iran-Cotra. Ideea lui era nu că guvernul a mințit, neinteresant, guvernul minte cum respiră, ci că publicul larg prefera minciuna oficială adevărului, pentru că era mai confortabilă cognitiv. Știm cu toții, disonanța cognitivă doare.

Termenul lansat de Steve Tesich a stat relativ anonim până la cariera spectaculoasă pe care a făcut-o douăzeci de ani mai târziu.

“Post-adevărul“ nu face diferența între două tipuri de neadevăr. Diferența este între două feluri de a trata adevărul.

Într-o lume obișnuită întâi verifici dacă o afirmație este adevărată și abia apoi decizi dacă îți place.

Într-o lume a post-adevărului ordinea se inversează: dacă îți place, dacă îți confirmă identitatea sau îți provoacă emoția potrivită, accepți adevărul. Dacă nu îți place, nu-ți mai pasă că este adevărat.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Post-adevăr (post-truth)

🕰️ Termenul post-truth a început să fie folosit în anii 1990, dar a devenit cunoscut la nivel mondial după campania pentru Brexit și alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016. În același an, Oxford Dictionaries l-a desemnat 'Cuvântul Anului', definindu-l ca referindu-se la circumstanțe în care faptele obiective influențează mai puțin opinia publică decât apelurile la emoții și convingeri personale.

Nu este un diagnostic psihologic și nici o teorie despre funcționarea minții, ci un concept din domeniul comunicării, psihologiei sociale, sociologiei și științelor politice.

🚫 Post-adevărul nu înseamnă că adevărul nu există, nu este același lucru cu minciuna deliberată, nu descrie orice greșeală factuală și nu înseamnă că oamenii devin incapabili să gândească critic. O persoană poate greși sincer fără a participa la un fenomen de post-adevăr, după cum poate spune adevărul selectiv și totuși să contribuie la un climat de post-adevăr prin apel excesiv la emoții și identitate de grup.

Exemple:

• confundarea unei informații din neatenție

• o minciună spusă intenționat

• propaganda politică

• publicitatea manipulatoare

• o teorie a conspirației

• o opinie personală exprimată ca opinie

🎭 Concepte înrudite sau frecvent confundate

• Bias de confirmare – caută informații convenabile

• Dezinformare – informații false deliberate

• Misinformare – informații false neintenționate

• Propagandă – influențare sistematică a opiniei

• Gândire critică – evaluarea dovezilor disponibile

• Camera de rezonanță – expunere la opinii similare

⚙️ “Post-adevăr“ este folosit pentru a descrie contexte sociale și mediatice în care emoțiile, identitatea și apartenența la un grup ajung să conteze mai mult decât verificarea faptelor.

În limbajul obișnuit, expresia este folosită pentru a critica discursuri publice, campanii politice sau dezbateri online în care dovezile sunt ignorate sau reinterpretate pentru a susține o anumită convingere.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. De ce contrariile nu se atrag: Un studiu global dezvăluie adevăratele reguli ale compatibilităţii romantice (psypost.org) 🇬🇧

2. Autoritarismul acționează ca o punte psihologică pentru personalitățile întunecate (psypost.org) 🇬🇧

3. Ce este greșit la narațiunea „Criza băieților” (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. De ce femeile au orgasm mai des singure decât cu un partener (psychologytoday.com) 🇬🇧

5. Limbile care diferențiază genul sunt legate de diferențe mai mari de personalitate între bărbați și femei (psypost.org) 🇬🇧

6. Trăsăturile autistice la adulții în vârstă sunt legate de agravarea anxietății în timp (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Atunci când ieșim pe stradă, tragem adânc aer în piept și începem să facem complimente celorlalți participanți la trafic, ca “idiot”, “imbecil”, “cretin” sau eventual chiar “handicapat”, prinși de interacțiunile sociale uităm că toate aceste etichete pe care astăzi le folosim ca insulte au fost la vremea lor banale diagnostice clinice.

Cuvântul “idiot” vine din grecescul idiōtēs, care însemna doar un simplu cetățean, adică cineva fără o funcție oficială sau expertiză în ceva anume. Inițial nu avea nicio conotație medicală.

Prin secolul 19 psihiatria s-a grăbit să adopte “idiotul” ca fiind un diagnostic formal pentru dizabilitate severă. Și așa a rămas până când participanții la traficul rutier l-au adoptat și ei pentru dialogurile din trafic.

“Cretinul” a intrat în viețile și vocabularul nostru pe altă filieră, tot medicală, desigur. Inițial se referea strict la persoanele care aveau hipotiroidism congenital. Cei afectați aveau dizabilitate intelectuală severă și erau mici de statură. Un fel de Adrien Merveille, dar fără manelele care sug viața din noi la semafor. Oof, veața mea!

Condiția medicală respectivă era numită cretinism endemic. De aici până la adoptarea la vocabularul rutier, alături de idiot n-a fost decât un singur pas.

Ce este și mai interesant este că cel mai probabil cuvântul “cretin” provine etimologic din francezul chrétien (creștin), încercând să implice că în pofida dizabilităților lor, suferinzii de hipotiroidism sunt în continuare “de-ai nostri” și merită înțelegere și compasiune. Așa că dacă observați că partenerul de dialog din trafic are moacă de magrebian, cuvântul “cretin” e nepotrivit, “idiot” ar fi mai bun, că nu zice nimic de cu ce carte sfântă doarme sub pernă.

“Imbecil” nu are o origine spectaculoasă, era folosit doar pentru a numi retardul intelectual moderat, adică “imbecilul” era un băiat un pic mai inteligent decât “idiotul”. Dar bănuiala mea este că în traficul rutier această distincție nu se mai păstrează iar cei doi termeni sunt folosiți acum de-a valma.

Tendința participanților la viața rutieră sau cea politică de a folosi termeni medicali continuă și astăzi.

Auzim des în discursul public că președintele Putin e psihopat sau că președintele Dan e autist. Indiferent dacă sunt sau nu (de Putin nu știu ce să zic, dar parcă la olimpic n-aș băga mâna-n foc) ideea e aceeași, termeni clinici folosiți cu intenția de a insulta. Habar n-am dacă e rău sau bine, nu judec, că nu sunt nici judecător, nici popă, ăștia suntem. Patologizăm normalitatea.

Sigur, cei care aveți spirit de observație și vă place să contraziceți omu’ (vă știți voi care sunteți, nu mai fac name&shame) ați putea obiecta că exemplele de mai sus sunt ‘simple’ insulte si nu o patologizare a normalității. Orice termen medical fost sau actual care este folosit ca insultă este în intenție o patologizare a normalității. Se folosește de o condiție clinică oarecare pentru a implica că cel insultat suferă de ea. Deci patologizăm normalitatea.

Voi cum insultați în trafic?

“Uite-l și pe schizotipalul ăla”.

“Hai, anxiosule, mai repede!”

“Ți-ar obsesionalu’ să-ți fie!”

“Mișcă, bă, tulburare de adaptare, schimbă banda!”

Eu unul încerc să evit folosirea termenilor clinici în traficul rutier și folosesc expresii banale, fără nicio legătură cu DSM-ul: “vacă cu cabină”, “progresist“, din astea. 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Patologizarea normalității

🕰️ Conceptul a fost discutat de numeroși psihologi, psihiatri și filosofi ai medicinei, devenind tot mai prezent odată cu extinderea criteriilor de diagnostic din manualele moderne de psihiatrie.

Autori precum Allen Frances, coordonatorul DSM-IV, au avertizat asupra riscului de supradiagnostic și de transformare a dificultăților obișnuite ale vieții în diagnostice medicale.

Termenul nu reprezintă un diagnostic psihiatric, ci descrie un fenomen social, cultural și profesional care poate apărea atât în practica clinică, cât și în discursul public.

🚫 Patologizarea normalității nu înseamnă recunoașterea unei tulburări psihice reale, nu presupune că diagnosticele sunt inutile, nu înseamnă că orice suferință este normală și nu implică respingerea psihiatriei sau a psihoterapiei. Ea descrie doar situațiile în care limita dintre normal și patologic este mutată prea mult în direcția bolii.

Exemple:

• A considera tristețea de după pierderea unei persoane apropiate drept depresie clinică fără alte criterii.

• A interpreta timiditatea obișnuită ca tulburare de personalitate.

• A considera orice perioadă de stres sau anxietate drept o tulburare de anxietate.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Supradiagnostic - diagnostic excesiv al bolilor

• Medicalizare - transformarea problemelor cotidiene

• Tulburare psihică - diagnostic clinic valid

• Distres psihologic - suferință emoțională temporară

• Reziliență - adaptare după dificultăți

• Normalitate psihologică - variație firească umană

⚙️ “Patologizarea normalității este folosită“ mai ales în discuțiile despre limitele diagnosticului psihiatric, despre riscul supradiagnosticării și despre influența factorilor culturali asupra definirii bolii mintale.

În limbajul obișnuit, expresia apare atunci când cineva critică tendința de a pune etichete psihologice unor reacții normale, precum tristețea, emoțiile intense, introversia sau stresul cotidian.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Este Ignoranța Fericire? Scorurile IQ și alfabetizarea sunt în scădere, dar noua noastră ignoranță nu duce la fericire (insidehook.com) 🇬🇧

2. Câte dintre emoțiile tale poți numi? (dailymail.com) 🇬🇧

3. Am testat terapia ca și cum ar fi o pastilă – iar unii pacienți plătesc prețul (theconversation.com) 🇬🇧

4. Matematica relațională a sexului uluitor. Nu mai lucra la viața ta sexuală pentru a o îmbunătăți. (psychologytoday.com) 🇬🇧

5. Întâlniri după 50 de ani: ce trebuie să facă o femeie? (psychologytoday.com) 🇬🇧

6. Rețelele sociale alimentează anxietatea aspectului, stima de sine scăzută la tineri, spun experții (timesofindia.indiatimes.com) 🇬🇧

7. Ateliere de activități le oferă persoanelor timide și ezitante permisiunea de a participa. (vox.com) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Un irlandez întrebat ce crede despre turiștii americani care se consideră irlandezi și vizitează Irlanda ca pe Mecca, cel puțin odată în viață, unii chiar în fiecare an.

Replica irlandezului a fost că “noi nu suntem nostalgici, îi lăsăm pe alții să fie nostalgici pentru noi”.

Irlandezii n-au niciun motiv să fie nostalgici, trecutul lor a fost în general un coșmar de care au încercat să scape. Abuzurile istorice ale englezilor culminând cu genocidul numit “Marea Foamete”, o climă neiertătoare care face agricultura un test de reziliență, izolare, sărăcie. Nimic care să justifice nostalgia. Irlanda n-a avut niciodată o “Epocă de Aur”. Și puțin probabil să o aibă de acum încolo, cu migrația forțată, cu “progresismul” băgat pe gâtul populației de către lideri politici corupți, dedicați altor cauze decât binele național. Poveste europeană universală, dar divagăm. 😅

Chiar dacă nostalgia în sine nu este o stare emoțională negativă, atunci când ne blochează într-un trecut idealizat este cât se poate de negativ. Iar ca să nu le confundăm folosim termenul de “nostalgie maladaptativă”, ca să ne delimităm de nostalgia “normală”, “obișnuită”.

Până la urmă nostalgia este o alegere. Bună sau rea.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Nostalgie maladaptativă

Persoana revine frecvent la amintiri plăcute sau idealizate, le compară constant cu prezentul și ajunge să trăiască sentimentul că trecutul este singurul loc în care putea fi cu adevărat fericită.

🕰️ Nostalgia a fost considerată inițial, în secolul al XVII-lea, o afecțiune medicală asociată dorului de casă. În psihologia contemporană, nostalgia este privită în general ca o emoție normală și chiar benefică, deoarece poate întări identitatea personală, sentimentul de continuitate și legăturile sociale.

Conceptul de nostalgie maladaptativă nu reprezintă un diagnostic oficial în principalele manuale de clasificare psihiatrică, ci descrie situațiile în care nostalgia devine excesivă, rigidă și interferează cu viața cotidiană, fiind studiată în cercetările privind reglarea emoțională, depresia și adaptarea psihologică.

🚫 Nostalgia maladaptativă nu înseamnă simpla plăcere de a-ți aminti copilăria, nu este orice dor față de o persoană sau un loc, nu este aprecierea trecutului, nu presupune automat depresie, nu înseamnă refuzul oricărei schimbări și nu apare doar la persoanele în vârstă.

Exemple:

• A privi din când în când fotografii vechi cu plăcere.

• A simți dor de orașul natal după mutare.

• A povesti cu drag despre anii de liceu.

• A păstra obiecte cu valoare sentimentală.

• A asculta muzică veche pentru relaxare.

⚙️ Specialiștii folosesc expresia nostalgie maladaptativă pentru a descrie un tipar cognitiv și emoțional în care orientarea excesivă către trecut împiedică adaptarea la prezent și planificarea viitorului.

În limbajul obișnuit, termenul este utilizat mai rar, fiind invocat pentru persoane despre care se spune că trăiesc permanent în amintiri și compară orice experiență actuală cu un trecut perceput ca fiind mult superior.

🎭 Concepte înrudite sau confundate

• Ruminație - gândire repetitivă negativă.

• Idealizarea trecutului - amintiri selectiv pozitive.

• Melancolie - tristețe difuză persistentă.

• Adaptare psihologică - ajustare la schimbare.

• Reglare emoțională - gestionarea emoțiilor.

• Depresie - tulburare afectivă clinică.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Tații mor după ce se nasc copiii lor și nimeni nu urmărește asta (news.northwestern.edu) 🇬🇧

2. Un nou studiu arată cum propaganda din epoca nazistă influențează atitudinile actuale (psypost.org) 🇬🇧

3. Copiii adulți se distanțează de părinții lor din propriile nevoi de siguranță, nu pentru a-i pedepsi. (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. Scanările creierului a 800 de bărbați încarcerați conectează psihopatia cu o suprafață corticală extinsă (psypost.org) 🇬🇧

5. Prezența păsărilor este legată de beneficii de durată pentru sănătatea mintală (hive.blog) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi este Ziua Internațională a Ananasului dar eu aș vrea să vorbesc despre lămâie. Un fel de.

În Japonia, copiii mici sunt încurajați să meargă singuri la școală, chiar și în orașele mari. Pentru un părinte european care își supraveghează odrasla și când ajunge la facultate acest fapt este de neconceput. Dar filosofia japonezilor nu este că acei copii sunt lipsiți de frică sau că pericolele nu există. Și în Japonia există soferi beți sau răufăcători. Ideea societății japoneze este că încrederea în propriile forțe se construiește făcând în mod repetat lucruri mici, cu un grad de dificultate tot mai mare.

Fiecare drum parcurs cu succes îi transmite copilului același mesaj: “pot să fac asta singur”.

Lecția japoneză nu este despre mersul la școală. Este despre a-i demonstra, puțin câte puțin copilului că este autonom și capabil.

Probabil că asta este reziliența reală, nu cea descrisă prin cărțile de selfhelp scrise de autori aflați sub influența filmelor și serialelor cu supereroi. Nu vă mai trăiți, bă, viața doar pe Netflix, mai ieșiți și pe stradă!

Nu să nu simți frică, nu să nu eșuezi niciodată, ci doar ca atunci când viața îți dă lămâie să îți faci un mojito.

Cheers!🍷

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Reziliența la copii și adolescenți

Reziliența nu înseamnă lipsa suferinței sau a emoțiilor negative, ci abilitatea de a se adapta, de a învăța din experiențe și de a-și reveni treptat după evenimente dificile.

🕰️ Conceptul de reziliență a început să fie studiat intens în psihologie în anii 1970, prin cercetările unor psihologi precum Norman Garmezy, Emmy Werner și Michael Rutter, care au observat că unii copii expuși la sărăcie, abuz sau alte condiții adverse reușesc totuși să se dezvolte armonios.

Astăzi, reziliența este privită ca rezultatul interacțiunii dintre caracteristicile personale ale copilului și factorii de protecție din mediul său, precum relațiile sigure cu adulții, sprijinul social și oportunitățile de învățare.

Reziliența nu este un diagnostic și nici o trăsătură fixă, ci un proces care poate fi dezvoltat și consolidat în timp.

🚫 Reziliența nu înseamnă că un copil nu suferă, nu plânge sau nu este afectat de evenimente dificile, nu presupune că poate depăși orice problemă fără ajutor, nu este sinonimă cu duritatea emoțională, cu lipsa sensibilității sau cu ignorarea propriilor emoții. Un copil rezilient poate avea perioade dificile și poate avea nevoie de sprijin pentru a se adapta.

Exemple:

• Un copil care nu își exprimă niciodată emoțiile nu este neapărat rezilient.

• A suporta abuzul fără a cere ajutor nu reprezintă reziliență.

• Revenirea după un eșec cu sprijinul familiei este un exemplu de reziliență.

🎭 Concepte înrudite sau confundate cu reziliența la copii

• Adaptare - ajustare la schimbări

• Reglare emoțională - gestionarea emoțiilor dificile

• Stima de sine - evaluarea propriei valori

• Strategii de coping - metode de gestionare

• Flexibilitate psihologică - acceptare și adaptare

• Sprijin social - ajutor din relații

⚙️ În psihologie, pedagogie și sănătatea mintală, termenul este folosit pentru a descrie capacitatea copiilor și adolescenților de a face față provocărilor dezvoltării și evenimentelor stresante.

În limbajul obișnuit, oamenii folosesc adesea expresia pentru a descrie un copil care 'își revine repede' după dificultăți, deși specialiștii subliniază că reziliența este un proces complex, influențat atât de resursele personale, cât și de mediul în care copilul trăiește.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Oamenii cu o tendință naturală spre lăcomie se confruntă cu un risc mai mare de probleme legate de jocurile de noroc (psypost.org) 🇬🇧

2. Un vocabular robust de cuvinte injurioase semnalează o fluență verbală puternică (psypost.org) 🇬🇧

3. Feministe urăsc standardele de frumusețe „toxice”, dar totuși le cad victime (psypost.org) 🇬🇧

4. Întâlnirile moderne ne fac mai puțin siguri pe noi (time.com) 🇬🇧

5. Bilingvismul neașteptat este surprinzător de comun în rândul copiilor mici cu autism (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi pe lângă câțiva psihologi foarte morți de care n-a auzit nimeni (ați auzit de ei? 😊) sărbătorim și Ziua Mondială a Frigiderului. Mă rog, tehnic vorbind a refrigerării, dar parcă sună mai frumos “frigider”. Nimeni nu vizualizează refrigerarea, că nu e nimic de vizualizat acolo, dar oricine poate vizualiza un frigider.

Eu încă țin minte primul frigider din copilărie, un “Fram” cu forme rotunde și un mâner ca de ușă care îl deschidea. Și, da, necredincioșilor, avea și broască cu cheie în mâner, se putea încuia. Frigiderele astea moderne parcă n-au suflet, însă insistă să devină smart, să îți trimită mesaje pe telefon când ai uitat ușa deschisă. Dacă ar fi așa de smart pe cât vor să fie ar putea să închidă singure ușa, fără să te mai deranjeze cu mesaje. În fine.

Mai sărbătorim azi, în afară de psihologii morți si frigidere și Ziua Canoei. De aici și caricatura de astăzi.

Însă în afara glumei (mai facem și noi haz de necaz de vremuri, că altfel ar fi coadă la cabinetele de psihoterapie, mai puțin la al meu, mai am programări libere 😅) metafora canoei a devenit un simbol pentru independență personală, autosuficiență, capacitatea de a te descurca singur și — mai ales — încrederea în forțele proprii.

Și dacă tot vorbim de “vâslește-ți singur canoea”, termenul pe care vi-l propun astăzi este “războiul narativ de gen”.

Este doar o altă formă de independență cognitivă, aceea de a încerca să rămânem imuni la narațiunile altora, care vor să ne ducă cu barca. 😊

În încheiere, un scurt anunț: cineva a luat ieri quizul nostru în serios, s-a luptat cu el așa, mai pe la ora prânzului și a luat de două ori nota zece. Două diferite. Felicitări, nici mie nu-mi iese întotdeauna, că mă grăbesc și greșesc. 😅

Voiam doar să anunț persoana respectivă ca în cazul în care își dorește premiul de o lună de abonament premium să îmi dea un mesaj personal aici pe Substack cu adresa de email, pentru că altfel nu știu cine este (quizul nu înregistrează informații personale, că nu are cum) și ca atare nu pot să îl activez, că nu știu cui. Dacă nu dorește premiul poate ignora cu grație acest anunț.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Război narativ de gen

Războiul narativ de gen reprezintă folosirea intenționată a temelor legate de sex, gen, identitate de gen și rolurile de gen pentru a influența percepțiile publice, opiniile politice sau comportamentul social.

Conceptul descrie modul în care diferiți actori, precum guverne, organizații, grupuri ideologice sau mass-media, construiesc și promovează narațiuni concurente despre aceste subiecte pentru a câștiga sprijin, a mobiliza susținători sau a delegitima adversarii.

🕰️ Termenul provine din studiile contemporane despre comunicare strategică, război informațional și psihologie socială, fiind utilizat mai ales în analiza propagandei și a conflictelor culturale. Nu desemnează un diagnostic psihologic și nici un concept clinic.

În ultimii ani, odată cu extinderea rețelelor sociale și polarizarea dezbaterilor publice, expresia a devenit frecventă în analiza modului în care subiectele privind identitatea de gen sunt transformate în instrumente de influențare politică și socială.

Nu există un autor unic care să fi introdus termenul, acesta dezvoltându-se treptat în literatura despre comunicare și securitate informațională.

🚫 Războiul narativ de gen nu descrie existența identității de gen, nu reprezintă o tulburare psihologică, nu înseamnă orice dezbatere despre drepturile femeilor sau ale homosexualilor și nici nu presupune automat că una dintre perspective este adevărată sau falsă.

Conceptul se referă la modul în care sunt construite și utilizate narațiunile pentru influențarea opiniei publice.

Exemple care nu reprezintă război narativ de gen:

• O consultație psihologică privind identitatea de gen.

• O cercetare științifică despre diferențele dintre sexe.

• O conversație sinceră între părinți și copil despre identitate.

• O persoană care își exprimă experiența personală fără scop de influențare publică.

🎭 Concepte înrudite sau uneori confundate cu “războiul narativ de gen”:

• Război informațional - influențarea percepțiilor publice.

• Propagandă - transmiterea mesajelor persuasive.

• Polarizare socială - divizarea grupurilor sociale.

• Dezinformare - răspândirea informațiilor false.

• Framing - prezentarea selectivă a informațiilor.

• Manipulare mediatică - orientarea opiniei publice.

⚙️ În literatura de specialitate, termenul de “război narativ de gen“ este folosit pentru analiza strategiilor de comunicare, a propagandei și a conflictelor culturale. În spațiul public, expresia apare frecvent în comentarii politice și jurnalistice pentru a descrie situațiile în care subiectele legate de gen sunt utilizate ca instrumente de mobilizare electorală, influențare socială sau confruntare ideologică.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Obiceiurile proactive pot stimula bunăstarea cognitivă și emoțională pe parcursul vieții adulte (psypost.org) 🇬🇧

2. Majoritatea oamenilor ascultă podcasturi despre crime adevărate pentru a învăța, dar trăsăturile întunecate de personalitate determină diferite motive (psypost.org) 🇬🇧

3. Versiunea gratuită a ChatGPT are de 26 de ori mai multe șanse de a răspunde inadecvat la iluziile psihotice (psypost.org) 🇬🇧

4. Sexismul binevoitor pare să atenueze impactul sarcinilor inegale asupra dorinței sexuale a femeilor (psypost.org) 🇬🇧

5. Excitația sexuală poate duce la o „vedere în tunel”, care face mai dificilă recunoașterea momentului în care cineva nu este atât de interesat de tine, potrivit unei noi cercetări publicate în Buletinul de Psihologie Socială și Personalitate . (eurekalert.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Înainte de ‘89 aveam un amic al cărui tată își dorea foarte mult un televizor color. Cu accent pe “foarte” și pe “color”. Însă din cauza vremurilor era o dorință greu de realizat. Greu de găsit, greu de strâns banii pentru achiziție. În final a reușit să cumpere unul de pe piața neagră doar ca să i se strice peste câteva zile. Daună totală. Intrase omul în depresie.

N-a durat însă mult depresia că a venit Revoluția, așa că foarte repede a găsit un televizor color accesibil second-hand, care de data asta chiar funcționa. Apoi viața a avut căile ei.

Tatăl colegului lucra la un depozit pe care l-a preluat ca să îl administreze el. Om gospodar, a împărțit depozitul în multe spații mici pe care le închiria noilor întreprinzători. S-a îmbogățit rapid și brutal. Din când în când își făcea o mică plăcere și își cumpăra un televizor mai mare. Tot mai mare. Televizoarele vechi nu erau donate sau aruncate, ci mutate in restul camerelor. Să fie, că nu se știe niciodată ce aduce viitorul. Le păstra la fel cum păstrezi câinele bătrân, doar n-o să-l dai spre adopție doar pentru că este orb și surd. Și oricum nu e adoptabil, nu ți-l ia nimeni.

În bucătărie erau două. În fiecare dormitor erau trei. În baie era unul mic pe perete, pentru cazurile de constipație. Doomscrolling early version. Amicul meu îmi spunea că începuse să fie serios îngrijorat de mulțimea televizoarelor și de refuzul absolut al tatălui lui de a arunca din ele. Ar fi putut lejer să deschidă un mic magazin de televizoare. Sau, și mai bine, un muzeu.

Nu știu ce s-a mai întâmplat cu el și cu televizoarele din viața lui, că vremurile post-decembriste ne-au împins pe drumuri diferite.

Mi-am adus aminte de povestea lui astăzi când în lume se sărbătorește Ziua Televizorului Color. Serios, chiar există această zi și este astăzi.

Habar n-am dacă tatăl amicului meu mai trăiește și dacă mai colecționează televizoare color. Au trecut 37 de ani de atunci. Însă mă gândesc că poate colecția lui nu a fost niciodată despre televizoare, ci doar despre o nevoie care l-a ros atât de mult timp pe dinăuntru încât i-a creat un gol pe care nu l-a mai putut umple niciodată cu nimic.

Happy TV Color Day celor care sărbătoriți. Eu nu sărbătoresc, că n-am. Serios, chiar n-am televizor.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Quiet quitting

🕰️ Termenul quiet quitting a devenit popular în jurul anului 2022 pe rețelele sociale, în special pe TikTok, deși fenomenul exista de mult timp înainte de a primi această denumire. Conceptul a apărut în contextul discuțiilor despre echilibrul dintre viața profesională și cea personală, burnout și așteptările angajatorilor.

Este o descriere a unei atitudini față de muncă și față de limitele implicării profesionale.

🚫 Quiet quitting nu înseamnă că persoana își dă demisia, nu presupune neapărat lipsă de profesionalism, nu este sinonim cu lenea și nici nu implică sabotarea intenționată a activității. Un angajat poate continua să își facă bine treaba, respectând toate cerințele postului, fără să dorească însă să investească energie suplimentară în activități care nu fac parte din obligațiile sale.

Exemple:

• Refuzul constant de a lucra peste program fără compensație nu este neapărat quiet quitting.

• O persoană aflată în burnout nu practică automat quiet quitting.

• Demisia efectivă dintr-o companie nu reprezintă quiet quitting.

• Performanța slabă și neglijarea sarcinilor nu sunt sinonime cu quiet quitting.

🎭 Concepte înrudite sau confundate cu “quiet quitting”:

• Burnout = epuizare profesională severă

• Work-life balance = echilibru muncă-viață personală

• Disengagement = retragere din implicare

• Presenteeism = prezență fără productivitate

• Demisie = încetarea raportului de muncă

• Motivație profesională = energie pentru performanță

⚙️ În mediul profesional și în mass-media, termenul este folosit pentru a descrie angajații care aleg să respecte strict limitele rolului lor profesional. Specialiștii în resurse umane îl folosesc adesea în discuții despre satisfacția la locul de muncă, motivație, retenția personalului și cultura organizațională.

În limbajul comun, expresia este folosită pentru a descrie persoane care 'fac doar cât trebuie' la serviciu.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă obții nota zece la test primești o lună de abonament premium la Psihoterapie Net.

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Mitul testosteronului? O analiză amplă nu găsește nicio legătură între hormonul „macho” și asumarea de riscuri (psypost.org) 🇬🇧

2. Somnul de recuperare în weekend (1-2 ore) este asociat cu simptome depresive mai puțin frecvente, în timp ce 3+ ore nu prezintă niciun beneficiu suplimentar (hive.blog) 🇬🇧

3. Îmbogățirea cognitivă pe tot parcursul vieții este legată de un risc cu 38% mai mic de apariție a bolii Alzheimer (psypost.org) 🇬🇧

4. Creșterea temperaturilor descurajează noii sosiți, mai degrabă decât să-i alunge pe locuitori (psypost.org) 🇬🇧

5. Trăsăturile psihologice care construiesc o personalitate extremistă (psypost.org) 🇬🇧

6. Prezența frecventă la biserică prezice cu putere dacă o femeie se va căsători înainte de a avea un copil (psypost.org) 🇬🇧

7. Persoanele care stau treze mai târziu decât intenționează pot avea o capacitate fiziologică mai slabă de autocontrol. (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

S-au înmulțit cei care iau nota zece la micul nostru experiment de gamificare de la Psihoterapie Net, testul termenilor psihologici. Doar ieri am dat două noi premii.

Pe de o parte mă bucură interesul pentru acest joc (nu vreți să știți cât am muncit să îl fac să meargă bine, la un moment dat îmi venea să caut un programator, că mă plictisisem de debugging), pe de altă parte mă întreb daca 20 de întrebări per aplicare nu sunt cam puține. Dacă va continua avalanșa de note de zece trecem la 25 de întrebări per aplicare, ca să îl facem mai captivant.

Să nu ziceți că nu v-am spus. 😅

Azi e International Fairy Day, adică fix “Ziua Internatională a Zânelor”. În mitologia românească sunt numite “sânziene” și se manifestă astăzi, 24 iunie, de ziua Sfântului Ioan Botezătorul.

Se spune că doi ardeleni stăteau de povești. Unul zice “nevasta mea e o zână”. Celălalt răspunde “nici a mea nu e om”.

Sânzienele din mitologia românească se comportă izbitor de asemănător cu nevestele din realitatea românească. În principiu sânzienele sunt zâne bune din clasa ielelor (da, necredincioșilor, zânele sunt împărțite pe clase, ca dronele) dar dacă nu li se repectă ziua devin zâne rele. Fiți convinși că la fel se întâmplă și cu nevestele dacă le uiti ziua de naștere. Dracarys! Așa că azi respectăm ziua, ca să nu devină balistice.

Că tot a venit vorba de sânziene balistice, vă propun ca azi să vorbim un pic despre moralizarea alimentației. Adică acel moment în care mâncarea încetează să mai fie doar despre sănătate, ci devine virtute, identitate, activism și câte și mai câte.

Un ascultător întreabă la Radio Erevan:

“cum putem afla dacă o persoană este vegană?”

Radio Erevan răspunde:

“nu e nevoie să aflăm, ne spune persoana în primele minute de conversație”

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Moralizarea alimentației

În acest mod, mâncarea devine mai mult decât o sursă de nutriție și capătă semnificații morale și identitare.

🕰️ Moralizarea alimentației este un concept studiat în psihologia socială, sociologie și studiile asupra sănătății. Cercetătorii au observat că, în multe societăți moderne, alegerile alimentare sunt evaluate nu doar prin prisma sănătății sau gustului, ci și ca indicatori ai caracterului unei persoane. Fenomenul a devenit mai vizibil odată cu popularizarea dietelor, a culturii wellness și a comunicării online despre nutriție. Nu este un diagnostic psihologic, ci un concept utilizat pentru a descrie modul în care normele sociale și valorile morale influențează percepția asupra alimentației.

🚫 Moralizarea alimentației nu înseamnă simplul interes pentru o dietă sănătoasă și nici respectarea unor recomandări nutriționale. Nu este același lucru cu alegerea unei diete vegetariene din motive etice, cu urmarea unui regim prescris medical sau cu educația nutrițională bazată pe dovezi. De asemenea, nu presupune automat existența unei tulburări alimentare și nu înseamnă că orice preferință alimentară puternică este moralizare.

Diferența apare atunci când alegerile alimentare sunt transformate în judecăți despre valoarea sau caracterul unei persoane.

🎭 Concepte înrudite sau confundate frecvent cu “moralizarea alimentației”:

• ‘Ortorexie’ = preocupare alimentară, reguli rigide, sănătate excesivă

• ‘Stigmatizarea greutății’ = judecată socială, discriminare, stereotipuri corporale

• ‘Identitate alimentară’ = apartenență socială, valori personale, preferințe culinare

• ‘Cultura dietelor’ = control ponderal, norme sociale, ideal corporal

• ‘Alimentație intuitivă’ = semnale interne, flexibilitate, autoreglare

• ‘Virtue signaling’ = afișare publică, validare socială, valori morale

⚙️ “Moralizarea alimentației“ este folosit pentru a descrie situațiile în care comportamentele alimentare sunt asociate cu judecăți morale despre sine sau despre alte persoane. În discursul public, fenomenul apare atunci când anumite alimente sunt etichetate drept 'vinovate' sau 'permise', iar oamenii sunt lăudați sau criticați pentru ceea ce mănâncă.

Termenul este uneori utilizat informal pentru a critica atitudinile percepute ca excesiv de moralizatoare în domeniul nutriției și al stilului de viață.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă obții nota zece la test primești o lună de abonament premium la Psihoterapie Net. 🍿🥤

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. O boală rară dezvăluie secretele amigdalei (knowablemagazine.org) 🇬🇧

2. Mentalitatea „Știrile mă vor găsi” îi face pe oameni să aibă încredere în algoritmi și rețele online (psu.edu) 🇬🇧

3. Rătăcirea atenției îmbunătățește capacitatea de a învăța tipare ascunse, (psypost.org) 🇬🇧

4. Oamenii de știință tocmai au dezvăluit o ciudățenie în modul în care ieșim din gări (psypost.org) 🇬🇧

5. De la copilărie până la vârsta adultă, muzicienii prezintă avantaje mici, dar de încredere în atenția susținută (psypost.org) 🇬🇧

6. Americanii supraestimează în mod sistematic câți utilizatori de rețele sociale contribuie la comportamentul dăunător online (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Astăzi aniversăm ziua de naștere a lui Kinsey, un domn care s-a străduit să ne convingă ca avem cu toții o perversiune sexuală. Din fericire nu aceeași, că atunci n-ar mai fi fost perversiune, ar fi fost normalitate.

Unii fac sex cu fâșul, alții cu căprița. Noroc că mai există și oameni care fac sex cu nevasta tradițională, aia old-school, că altfel eram o specie pe cale de dispariție. Într-o lume de plaiziriști perverși cineva trebuie să se sacrifice și să facă copii. Fără reproducători și fără copii nu ar mai avea cine să îl pomenească pe dl. Kinsey la cafeaua de dimineață.

Tot astăzi avem și Ziua Internațională a Văduvilor. Poate nu întâmplător pusă în aceeași zi cu “Let It Go Day”. Pentru că în mare măsură doliul, inclusiv doliul după relație, orice fel de doliu, este capacitatea psihologică de a ne desprinde de ceva, de a lăsa ceva-ul să se ducă, de a îl lăsa în urmă.

Acum mai mulți ani s-a făcut un studiu foarte ambițios legat de persoanele care ating suta de ani. Studiul își propunea să descopere dacă există ceva comun ce au toți centenarii din oricare colț al lumii. Majoritatea căutărilor au fost dezamăgitoare, centenarii erau și analfabeți și cu două doctorate, trăiau și la țară și la bloc, aveau și zece copii și niciunul. Mâncau de toate, beau alcool, unii încă mai fumau câte o țigară la suta de ani. Nimic acționabil, nimic din care să extragem niște reguli pe care să le urmăm cu speranța că poate atingem și noi suta. Adică nu știu despre voi, mie mi-ar plăcea.

Mai pe final de studiu, când toți erau plictisiți și dezamăgiți, un domn psiholog (întotdeauna un psiholog salvează petrecerea 🤣) a descoperit totuși un element comun în formularele aplicate centenarilor: cu toții aveau o mare capacitate de a depăși pierderile. Orice fel de pierderi. Atunci când trăiești mult ai tot felul de pierderi în viață.

Îți pierzi un deget când îți fuge prima nevastă, îți pierzi încrederea în femei când îți fuge a doua, îți pierzi încrederea în căsătorie când îți fuge a treia. Îți pierzi vederea când îți dă cu acid în ochi fugind a patra nevasta, îti pierzi prietenii care nu înțeleg de ce te căsătorești în continuare, că evident n-ai talent la căsătorie, îți pierzi copiii, care rămân cu mamele lor, fostele tale neveste. Dacă trăiești suficient îl pierzi chiar și pe Ion Iliescu.

Așa că azi, de Let It Go Day eu vă urez să uitați de toate iritările și pierderile din viața voastră.

Pierderile mari și mici sunt doar chiria pe care o plătim pentru privilegiul de a rămâne suficient de mult pe aici încât să atingem suta de ani.🍷

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Efectul Google (amnezie digitală)

🕰️ Termenul a devenit cunoscut după un studiu publicat în 2011 de psiholoaga americană Betsy Sparrow și colaboratorii. Cercetarea a arătat că accesul constant la motoare de căutare precum Google influențează modul în care oamenii gestionează informațiile.

Fenomenul nu este considerat o tulburare psihologică sau un diagnostic medical, ci o adaptare cognitivă la mediul digital modern, în care informația este disponibilă aproape instantaneu. Dacă pe termen lung această adaptare este una bună sau mai puțin bună vor afla generațiile viitoare. 😊

🚫 Efectul Google nu este o problemă de memorie cauzată de îmbătrânire, nu este demență, nu este o tulburare neurologică și nu înseamnă că persoana nu poate învăța sau reține informații. Este mai degrabă o schimbare în strategia de memorare, oamenii alegând inconștient să rețină sursa informației în locul informației în sine.

Exemple de situații care nu sunt amnezie digitală (= Efectul Google):

• Uitarea unui nume din cauza oboselii.

• Pierderea memoriei după un traumatism cerebral.

• Dificultățile de memorare asociate unei boli neurologice.

• Uitarea unor informații care nu au fost niciodată învățate.

🎭 Concepte asemănătoare cu amnezia digitală dar diferite

• Memorie transactivă ↔ cunoaștere distribuită, informații împărțite, colaborare socială, acces indirect

• Dependență de smartphone ↔ utilizare excesivă, verificare compulsivă, dificultate de deconectare, recompense rapide

• Supraîncărcare informațională ↔ volum mare de date, dificultate de selecție, oboseală cognitivă, confuzie

• Memorie de lucru ↔ procesare temporară, capacitate limitată, manipulare activă, atenție

• Uitare obișnuită ↔ estompare naturală, lipsa repetării, trecerea timpului, recuperare dificilă

• Cogniție distribuită ↔ instrumente externe, mediu de lucru, suport tehnologic, procesare colectivă

⚙️ ‘‘Efectul Google“ este folosit pentru a descrie modul în care tehnologia influențează procesele cognitive și memoria umană.

În limbajul obișnuit, oamenii îl folosesc atunci când observă că nu mai memorează anumite informații deoarece se bazează pe internet, telefoane sau motoare de căutare pentru a le accesa oricând au nevoie.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă obții nota zece la test primești o lună de abonament premium la Psihoterapie Net. 🍿🥤

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Studiul descoperă trăsături cheie ale prezervativelor care „se fură” (unisc.edu.au) 🇬🇧

2. Emoțiile negative legate de experiențele sexuale durează mai mult să dispară decât amintirile de zi cu zi (psypost.org) 🇬🇧

3. Monitorizarea undelor cerebrale dezvăluie modul în care trăsăturile psihopatice perturbă încrederea și recompensa în scenariile sociale (psypost.org) 🇬🇧

4. Somnul slab și derularea video nesfârșită formează o buclă comportamentală previzibilă (psypost.org) 🇬🇧

5. Te simți gol după ce termini un joc video? Depresia post-joc este un fenomen real (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Un tânăr angajat la o firmă mare a ajuns repede la concluzia că sursa tuturor problemelor lui in viață, bani puțini, lipsa unei partenere, lipsa vacanțelor, lipsa prietenilor, lipsa cronică a somnului, toate veneau din faptul că avea o poziție joasă în lanțul trofic din companie.

Așa că și-a petrecut cu migală, ambiție și eforturi zece ani de viață încercând să avanseze și să obțină o poziție mai bună. S-a împrietenit cu toți șefii posibili, a muncit în plus fără să ceară nimic în schimb, a devenit aproape indispensabil in ecosistemul firmei.

După zece ani și-a văzut visul cu ochii și a fost avansat, așa cum își dorise. Alt birou la alt etaj, loc de parcare asigurat, leafă dublă.

Însă în locul bucuriei pe care o așteptase simțea doar un gol. Odată cu avansarea viața lui nu s-a umplut de prieteni, munca era parcă mai multă, mai multe responsabilități, mai multe frici, iar vacanțele exotice nu au apărut în viața lui automat. De fapt, nici măcar nu îi plăceau vacanțele, nu știa să le organizeze și cum să se bucure de ele.

Problema lui fusese rezolvată. Atâta doar că nu rezolvase problema potrivită.

Unii oameni își caută un scop în viață. Alții sunt mai modești, se mulțumesc doar să își caute telecomanda. Sau puțină umbră, că zilele acestea e binevenită.

Și dacă tot a venit vorba de golul pe care îl simțim după o avansare haideți să vorbim astăzi despre disforia existențială.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Disforie existențială

Persoana nu suferă neapărat din cauza unui eveniment concret, ci din cauza confruntării cu aspectele profunde și inevitabile ale condiției umane.

🕰️ Conceptul de disforie existențială își are rădăcinile în filosofia existențialistă și în psihologia existențială, fiind asociat cu gânditori precum Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche, Viktor Frankl și Rollo May. Nu reprezintă un diagnostic oficial în principalele manuale de psihiatrie, însă este un termen folosit în psihologie pentru a descrie suferința generată de întrebările existențiale și de dificultatea găsirii unui sens personal.

Conceptul apare frecvent în literatura despre sensul vieții, dezvoltarea personală și sănătatea mintală.

🚫 Disforia existențială nu este simpla tristețe provocată de o problemă temporară, nu este automat depresie clinică, nu este lipsă de ocupație și nici o criză trecătoare de dispoziție. Ea se referă la preocupări profunde despre existență și sens, nu la dificultăți cotidiene obișnuite.

Exemple care nu reprezintă disforie existențială:

• Supărarea după o ceartă cu un prieten.

• Frustrarea cauzată de un examen nereușit.

• Plictiseala într-o după-amiază liberă.

• Oboseala după o perioadă aglomerată la serviciu.

• Dezamăgirea provocată de un produs cumpărat.

⚙️ Termenul de disforie existențială este folosit pentru a descrie stări de suferință asociate căutării sensului, confruntării cu mortalitatea sau sentimentului că viața nu are o direcție clară. În limbajul comun, termenul este utilizat mai rar, însă oamenii pot descrie experiențe similare prin expresii precum 'simt că viața nu are sens', 'nu înțeleg de ce fac ceea ce fac' sau 'mă întreb care este rostul tuturor lucrurilor'.

Termenul apare frecvent și în discuțiile despre dezvoltare personală, spiritualitate și crizele de vârstă.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Cum ar putea narcisismul unei mame să influențeze sănătatea emoțională a fiicei sale (psypost.org) 🇬🇧

2. Expunerea la cultura purității este asociată cu o rușine sexuală mai mare la supraviețuitorii traumelor (psypost.org) 🇬🇧

3. Rețelele de socializare te dezinformează despre relații (psychologytoday.com) 🇬🇧

4. Cum funcționează monologurile interioare și cine le are (psychologytoday.com) 🇬🇧

5. Înjurăturile îi ajută pe oameni să aibă rezultate mai bune atunci când este nevoie de performanță de vârf (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Un coleg care este dezamăgit de prestația președintelui Dan mă întreabă ce părere am. N-am nicio părere, pentru mine președintele Dan este ca metamfetamina sau secta Ba’hai. Nu sunt consumator, nu sunt cunoscător, nu interacționez cu împătimiții, nu recomand drogurile și sectele, nu sunt împotriva lor.

Aș putea spune că sunt Dan-agnostic. Sau Dan-miserupist, care termen vă place mai mult. Nu l-am votat, am avut tot timpul zero așteptări de la personaj și aștept pasiv și relaxat să dispară în bezna istoriei din care a ieșit. 😊

Colegul dezamăgit însă insistă și îmi spune că după părerea lui la președintele Dan e ca la un joc video în care nu s-a încărcat bine personajul. Adică încă nu s-a obișnuit cu noul rol de președinte al unei țări într-o perioadă dificilă și periculoasă. După părerea colegului președintele Dan ar suferi de o identitate confuză. Lui Dan nu îi este clar dacă mai este încă activistul progresist, oengistul care salvează parcuri sau președintele tuturor românilor, inclusiv a celor cu care se războia până de curând. Nici rolul de soț nu îi este foarte clar, Întâia Concubină a Țării poate confirma. Iar confuziile lui se văd în tot ceea ce face, despre ce vorbește, cum se mișcă în public, când ratează — la propriu — covorașul roșu.

Probabil colegul meu a confundat “identitatea confuză” cu cea de “identitate difuză”. Nu-l condamn, când vine vorba de președintele Dan totul devine complicat și confuz.

Părerea mea este că dl. Dan nu suferă de nicio identitate confuză sau difuză, ci este doar un personaj cameleonic, își schimbă culoarea proprie după culoarea mediului înconjurător, lucruri total diferite.

Dar discuția despre identitatea difuză, un termen psihosocial mai rar folosit de către psihologi când ies la bere, a fost bună. Cel puțin mi-a dat o idee despre ce să scriu astăzi. Că știți cum e, e ca la președintele Dan, la sfârșitul săptămânii ideile bune vin mai greu.

Deci azi vorbim despre identitatea confuză. Pardon, difuză.

Nu a domnului președinte Dan, că el nu e important, ci în general. 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: identitatea difuză

🕰️ Conceptul de identitate difuză provine din teoria dezvoltării psihosociale a Erik Erikson și a fost dezvoltat ulterior de cercetătorul James Marcia. În modelul lui Marcia, difuzia identității reprezintă una dintre stările posibile ale dezvoltării identitare și apare atunci când o persoană nu a explorat suficient opțiunile disponibile și nici nu și-a asumat angajamente clare privind valorile, profesia, relațiile sau scopurile sale.

Nu este considerată o tulburare psihică în sine și nu reprezintă un diagnostic clinic, deși poate apărea în diverse dificultăți psihologice sau în perioade de tranziție.

🚫 Identitatea difuză nu înseamnă că persoana este confuză permanent, nu înseamnă lipsă de inteligență, nu înseamnă că cineva își schimbă ocazional opiniile și nici nu este sinonimă cu o criză temporară de viață. Mulți oameni experimentează perioade de explorare și nesiguranță fără a avea o identitate difuză propriu-zisă.

Exemple:

• Un adolescent care încă nu știe ce profesie va alege nu are automat identitate difuză.

• O persoană care își schimbă preferințele muzicale sau hobby-urile nu are automat identitate difuză.

• Cineva care își reevaluează convingerile după un eveniment important de viață nu manifestă neapărat identitate difuză.

• O persoană introvertită sau rezervată nu are automat identitate difuză.

⚙️ Termenul de identitate difuză este folosit pentru a descrie un nivel scăzut de claritate și asumare a identității personale, în special în studiile despre dezvoltarea adolescenților și a tinerilor adulți.

În limbajul obișnuit, termenul este folosit mai rar, însă ideea apare adesea în formulări precum 'nu știe cine este', 'nu și-a găsit drumul', 'se lasă purtat de circumstanțe' sau 'își schimbă mereu direcția fără să se hotărască'.

Share

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Un nou studiu pune în lumină legătura dintre obiceiurile pornografice și convingerile extreme legate de gen (psypost.org) 🇬🇧

2. Ce se întâmplă când oamenii primesc voturi negative pe online? (psypost.org) 🇬🇧

3. Cum pot fi legate somnul, eliminarea deșeurilor și demența (urmc.rochester.edu) 🇬🇧

4. Schimbările cerebrale în timpul meditației încep în câteva minute și ajung la vârf în jurul valorii de 7 minute (psypost.org) 🇬🇧

5. Aproape 1,2 miliarde de oameni care trăiesc cu tulburări mintale în întreaga lume, numărul cazurilor aproape dublu față de 1990 (abc.net.au) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Punchline-ul din caricatura de astăzi mi l-a spus cineva la un moment dat ad litteram. E din categoria “viața bate filmul”. Mă rog, în cazul nostru caricatura. Viața bate caricatura.

Într-o societate în care “mama singură” este noua “Vacă Sfântă”, este admirată și prețuită nu atât pentru eforturi, ci mai ales pentru statut, indiferent de context copilul își cunoaște tatăl absent (care în multe situații nu își dorește să devină absent, dar prezența îi este descurajata) mai ales din descrierile nefavorabile ale părintelui no. 1.

Tatăl absent devine un fel de pagină de Wikipedia pe care o editează actori ostili, mama singură, bunicii materni care infierează infamul, avocatul mamei și alți adulți din jurul copilului care au, vorba lui Taleb, skin in the game.

“Mama nu mi-a interzis să-l văd pe tata, că nu o lăsa legea să îmi interzică. Mi-a explicat însă zilnic, toată copilăria, de ce n-ar trebui s-o fac.”

Alienarea parentală îi afectează pe copiii deveniți adulți mai mult decât vor adversarii familiei tradiționale și avocații de divorț să credem.

Astăzi este Ziua Internațională a Refugiaților, inclusiv a celor care pleacă de acasă din plictiseală. Tații însă arareori lipsesc din viața copiilor lor de plictiseală.

Poate că ar trebui să existe și Ziua Conștientizării Alienării Parentale. Numa’ zic.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Alienare parentală

🕰️ Conceptul de alienare parentală a fost popularizat în anii 1980 de către psihiatrul american Richard Gardner, care a propus termenul de 'sindrom de alienare parentală'. De-a lungul timpului, ideea a generat numeroase dezbateri în psihologie, psihiatrie și dreptul familiei.

În prezent, termenul 'alienare parentală' este utilizat de mulți specialiști pentru a descrie anumite dinamici familiale, însă 'sindromul de alienare parentală' nu este recunoscut ca diagnostic oficial în principalele manuale de clasificare psihiatrică.

🚫 Alienarea parentală nu este simpla preferință a unui copil pentru unul dintre părinți, nu este orice conflict dintre copil și părinte, nu este o reacție justificată la abuz, neglijare sau comportamente periculoase ale unui părinte și nu înseamnă automat că unul dintre părinți manipulează intenționat copilul. De asemenea, nu orice refuz al copilului de a petrece timp cu un părinte reprezintă alienare parentală.

Exemple care nu reprezintă neapărat alienare parentală:

• Un copil evită un părinte care l-a agresat fizic.

• Un adolescent dorește să petreacă mai mult timp cu părintele care locuiește mai aproape de școală și prieteni.

• Un copil este supărat temporar pe un părinte după o ceartă.

• Un copil preferă anumite activități pe care le face cu unul dintre părinți.

⚙️ Termenul de alienare parentală este folosit în special pentru a descrie situații în care relația dintre copil și unul dintre părinți pare afectată de influențe externe, de conflicte familiale intense sau de loialități împărțite.

În limbajul comun, termenul este adesea utilizat în disputele de custodie și în discuțiile despre divorț, uneori într-un sens mai larg decât cel folosit în literatura de specialitate.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă ai reținut suficienți și obții nota zece primești o lună de abonament premium. Recompensăm atenția și concentrarea. 😊

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Sexismul și misoginia se agravează în școlile australiene (adelaide.edu.au) 🇬🇧

2. Femeile care s-au autovătămat prezintă răspunsuri modificate ale creierului la comentariile negative din rețelele sociale (psypost.org) 🇬🇧

3. O mentalitate conspirativă se dezvăluie subtil în cuvintele pe care oamenii le aleg (psypost.org) 🇬🇧

4. Noile cercetări arată că modelele obeze din lumea modei sunt încă mai mici decât femeia americană obișnuită (psypost.org) 🇬🇧

5. Sărirea peste mese și obiceiurile alimentare neregulate legate de simptomele depresiei (psypost.org) 🇬🇧

6. Inteligența generală și o etică puternică a muncii sunt cei mai buni predictori ai notelor universitare (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Un amic mi-a spus că a fost recent victima infidelității. Am fost un pic surprins pentru că știam că este single, foarte activ pe aplicațiile de dating și că nu are nicio problemă cu relațiile de scurtă durată cu femei căsătorite. De gustibus.

Povestea era însă un pic mai complicată iar infidelitatea era aparte. Se împrietenise online cu o doamnă căsătorită, specialitatea lui, păreau să aibă multe în comun, abia aștepta să o întâlnească și in viața reală iar după tergiversări care au durat câteva luni doamna i-a mărturisit că nu se vor cunoaște niciodată, că ea nu vrea să își înșele soțul, și că tot ceea ce își dorește este să aibă o relație online. Era singura ei formă de infidelitate pe care era dispusă să o practice.

Nu își înșela doar soțul în forma aceea a micro-infidelității, ci și pe cel pe care îl ținea ocupat online, blocat într-o promisiune care nu se finaliza niciodată. Își dorea doar conversații, atenție, validare, fantezia unei povești. Atât.

Iar amicul meu s-a trezit în postura partenerului înșelat și folosit. Nu i-a plăcut deloc, și pe bună dreptate.

Iar din experiența lui neplăcută am ajuns amândoi la concluzia că în zilele noastre nu poți să mai ai deloc încredere în cei care promit că înșeală. 🙃

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Micro-infidelitate

Aceste comportamente pot include flirtul repetat, schimbul de mesaje cu tentă romantică, ascunderea unor conversații sau menținerea intenționată a unei legături care depășește limitele considerate acceptabile în cuplu.

🕰️ Termenul de micro-infidelitate a apărut relativ recent în literatura populară despre relații și psihologie, fiind popularizat în special de terapeuți de cuplu și autori preocupați de impactul tehnologiei asupra relațiilor romantice.

Conceptul a fost introdus pentru a descrie acele comportamente aflate într-o zonă gri între fidelitate și infidelitate, comportamente care pot eroda încrederea într-o relație chiar dacă nu implică contact sexual sau o relație amoroasă completă.

🚫 Micro-infidelitatea nu este simpla politețe față de alte persoane, nu este o conversație obișnuită între colegi, nu este existența unor prietenii normale și nici aprecierea ocazională a atractivității unei alte persoane.

Diferența apare atunci când există intenția de a crea o conexiune specială ascunsă de partener sau când sunt depășite limitele stabilite în relație.

Exemple care, de regulă, nu reprezintă micro-infidelitate:

• A saluta cordial un coleg de serviciu.

• A avea prieteni de sex opus într-un mod transparent.

• A aprecia că o persoană este atrăgătoare fără a acționa în consecință.

• A purta conversații profesionale sau sociale obișnuite.

• A urmări persoane publice pe rețelele sociale fără interacțiuni personale.

⚙️ Termenul de micro-infidelitate este folosit pentru a discuta despre comportamente care pot afecta încrederea și intimitatea într-un cuplu, chiar dacă nu constituie infidelitate în sensul clasic.

În limbajul comun, termenul este folosit mai ales pentru a descrie situații precum flirtul online, schimbul de mesaje ascunse sau menținerea unor relații ambigue care provoacă disconfort partenerului.

Limitele micro-infidelității diferă de la un cuplu la altul și depind de valorile și acordurile dintre parteneri.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă ai reținut suficienți și obții nota zece primești o lună de abonament premium. Recompensăm atenția și concentrarea. 😊

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Doar cinci postări ar putea fi suficiente pentru a modela ceea ce cred oamenii online, arată un nou studiu (eurekalert.org) 🇬🇧

2. Un sentiment exagerat de superioritate față de propria clasă socială tinde să încurajeze credința în teorii ale conspirației privind ajutorul psihologic.(psypost.org) 🇬🇧

3. O singură întrebare despre sensibilitatea la sunete poate prezice anxietatea adolescenților (psypost.org) 🇬🇧

4. Alegătorii folosesc etichete politice de stânga și de dreapta ca scurtături mentale, nu ca descrieri stricte de politică (psypost.org) 🇬🇧

5. Studiul arată că mulți studenți își abandonează idealurile de libertate de exprimare sub presiunea ideologică (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem mâine.

☕ Bună dimineața!

Ce au în comun autismul cu gastronomia si cu combaterea urii? Probabil nimic, în afara faptului că toate sunt sărbătorite astăzi.

Mă rog, “sărbătorite” e mult spus, sunt trecute în calendar, că mi-e greu să îmi imaginez o scenă cu un cuplu în care unul zice “iubi, azi facem un grătărel împotriva discursului bazat pe ură. Și să nu uităm să îi trimitem și o felicitare domnului președinte, că tot azi e Autistic Pride Day, oare ce adresă o avea la Cotroceni?”

Îmi plac sărbătorile acestea progresist-ciudate pentru că spun câte ceva despre lumea în care trăim. Una ușor schizofrenogenă, pardon my French, în care suntem îndemnați să sărbătorim longevitatea țestoaselor din Galapagos, ocupații problematice (prostituția de exemplu) sau boli, ca să ne îndepărtăm puțin câte puțin de sărbătorile tradiționale, cele care strângeau familia în jurul mesei.

Probabil că în România am putea sărbători lejer Ziua Internațională a Președinților Dezamăgitori. 😊

Fără nicio legătură cu domnul președinte al României și dezamăgirile aduse de el vă propun să vorbim astăzi despre precaritatea psihologică.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Precaritate psihologică

🕰️ Conceptul de precaritate provine inițial din sociologie și economie, unde descria insecuritatea locului de muncă și lipsa stabilității financiare. În ultimele decenii, psihologii au observat că efectele precarității nu sunt doar materiale, ci și psihologice.

Astfel a apărut noțiunea de precaritate psihologică, folosită pentru a descrie impactul emoțional și cognitiv al unei vieți percepute ca fiind nesigure, un concept utilizat în cercetare și în analiza sănătății mintale, în special în contextul muncii, al relațiilor sociale și al schimbărilor economice.

🚫 Precaritatea psihologică nu este o tulburare psihică în sine, nu înseamnă automat depresie sau anxietate clinică, nu descrie o persoană slabă de caracter și nu presupune că cineva trăiește neapărat în sărăcie.

O persoană poate avea un venit bun și totuși să se simtă profund nesigură cu privire la viitorul său. De asemenea, nu este același lucru cu stresul temporar provocat de un examen, un interviu sau o situație dificilă de scurtă durată.

Exemple de situații care nu reprezintă neapărat precaritate psihologică:

• emoțiile normale înaintea unei prezentări importante

• îngrijorarea ocazională legată de o problemă punctuală

• tristețea provocată de un eveniment izolat

• oboseala după o perioadă foarte aglomerată

• teama firească în fața unui pericol real și imediat

⚙️ Specialiștii folosesc termenul de “precaritate psihologică” pentru a descrie efectele psihologice ale instabilității economice, profesionale sau sociale asupra indivizilor și comunităților.

În limbajul public, noțiunea apare frecvent în discuții despre nesiguranța locului de muncă, contractele temporare, dificultățile financiare, schimbările rapide din societate sau sentimentul că viitorul este imposibil de controlat. Uneori este folosit și pentru a descrie experiența generală a unei persoane care simte că trăiește permanent 'pe muchie de cuțit'.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

Dacă ai reținut suficienți primești o lună de abonament premium. Recompensăm atenția. 😊

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Dorința sexuală a bărbaților atinge apogeul în jurul vârstei de 40 de ani (psypost.org) 🇬🇧

2. Oamenii care lucrează în ture suferă o contracție treptată a două regiuni ale creierului (psypost.org) 🇬🇧

3. Maturizarea neregulată a creierului în copilărie prezice obiceiuri emoționale la începutul adolescenței (psypost.org) 🇬🇧

4. Psihologia din spatele motivului pentru care unii oameni vor să cenzureze arta clasică nud (psypost.org) 🇬🇧

5. Jocurile video nu sunt surse majore pentru radicalizare (psypost.org) 🇬🇧

6. Identificarea drept feministe ar putea să crească anumite preocupări legate de imaginea corporală în rândul femeilor (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment

Ne revedem sa sărbătorile de mâine.

☕ Bună dimineața!

Se spune că un tăietor de lemne proaspăt angajat tăia cu mare greutate, fără spor la un copac. Un tăietor mai vechi l-a văzut și l-a sfătuit să se oprească și să își ascută fierăstrăul, ca să aibă un randament mai bun.

Noul venit i-a răspuns că nu poate să facă asta pentru că dacă s-ar opri ar rămâne în urmă. În plus, nu voia să pară leneș în ochii celorlalți. Așa că tăia în continuare, fără să se oprească, dar fără să înainteze prea mult.

E o poveste banală pe care o trăiesc mulți dintre noi, fără să fie neapărat tăietori de lemne. Pot fi șoferi sau contabili. Sau psihoterapeuți. 🙃

Cu toții riscăm să cădem uneori în plasa falsei productivități, aceea în care ne umplem timpul cu activitate doar de dragul activității. A face lucruri care nu ne folosesc prea mult dar care ne dau iluzia progresului este una din capcanele de zi cu zi. Sau iluzia valorii personale, pentru că suntem activi.

Capcană aparent simplu de evitat, dar nu întotdeauna ușor.

Subscribe now

🔤 Cuvântul zilei: Productivitate toxică

🕰️ Termenul 'productivitate toxică' este un concept popularizat în psihologie, sănătate mintală și cultura organizațională, care a devenit cunoscut în anii 2020, când specialiștii au observat că multe persoane simțeau vinovăție dacă nu lucrau permanent sau dacă nu transformau fiecare moment liber într-o activitate productivă.

Productivitatea toxică este adesea asociată cu burnout-ul, perfecționismul și presiunile sociale generate de mediul profesional și de rețelele sociale.

🚫 Productivitatea toxică nu înseamnă să fii organizat, ambițios sau să muncești din greu pentru obiective importante, nu înseamnă să ai perioade aglomerate înaintea unui examen sau a unui termen-limită și nici să te bucuri sincer de activități productive. Problema apare atunci când productivitatea devine o obligație permanentă și singura sursă de valoare personală.

Exemple de lucruri care nu reprezintă productivitate toxică:

• Să lucrezi intens câteva zile pentru finalizarea unui proiect important.

• Să îți stabilești obiective personale și să le urmărești consecvent.

• Să alegi voluntar să înveți o abilitate nouă deoarece îți face plăcere.

• Să îți organizezi timpul pentru a fi mai eficient.

⚙️ Termenul este folosit pentru a descrie un model nesănătos de raportare la muncă, performanță și timp liber. În limbajul obișnuit, oamenii îl folosesc pentru a descrie situații în care cineva pare incapabil să se relaxeze fără să simtă vinovăție sau consideră că orice moment neproductiv este timp pierdut.

Câți termeni mai vechi ai reținut?

🛋️ În sala de așteptare

articole de citit, de răsfoit, de ignorat

1. Rezultate mai bune sunt adesea mai probabile atunci când oamenii nu sunt prea ambițioși. (theguardian.com) 🇬🇧

2. Creșterea într-un cartier defavorizat este asociată cu o maturizare mai rapidă a creierului (psypost.org) 🇬🇧

3. Copiii au încredere în ochii oamenilor, dar nu în privirea unui robot (earth.com) 🇬🇧

4. Este vizionarea în exces a serialelor un hobby inofensiv sau o dependență? (psypost.org) 🇬🇧

5. Costul emoțional al phubbing-ului: Cum distragerea digitală perturbă conexiunile romantice (psypost.org) 🇬🇧

🕷️ În terapie

❓Întrebarea zilei

Leave a comment