📅 Astăzi 16 iulie
1902 (n.) — Aleksandr R. Luria
A pus bazele neuropsihologiei prin explicarea organizării funcționale a creierului, vorbirii și memoriei.World Snake Day
☕ Bună dimineața!
Azi e Ziua Internațională a Șerpilor. Hai, la mulți ani, vă știți voi care sunteți, nu mai dau nume. 😅
Fără nicio legătură cu șarpele încălzit la sân, vă propun să discutăm azi un pic despre așa-numita “acțiune afirmativă”, adică în jargonul psihosociologilor de stânga nimic altceva decât simpla discriminare pozitivă. Aceea în care copilul tău muncește de rupe pentru două zecimi la notă, ca să prindă un liceu mai bun, iar copilul de etnie are deja locul rezervat la acel liceu.
Sigur, “discriminare pozitivă” e un cuvânt înșelător. Orice discriminare este în același timp și pozitivă și negativă. Este însăsi natura oricărei discriminări să fie un joc cu sumă zero. Ca să discriminezi pozitiv pe cineva trebuie să discriminezi negativ pe altcineva. Ca să faci locuri de parcare rezervate pentru persoanele cu handicap trebuie să limitezi dreptul celorlalti de a le folosi. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
Discriminarea este 'pozitivă' doar din perspectiva celui avantajat. Din perspectiva celui dezavantajat, ea este la fel de negativă și dăunătoare ca orice altă discriminare.
Orice formă de discriminare din istorie s-a prezentat drept morală, necesară sau firească. Aristocrația invoca ordinea naturală. Rasismul invoca superioritatea rasială. Regimurile comuniste invocau dreptatea socială și interesele proletariatului.
Astăzi se invocă repararea unor nedreptăți istorice sau că așa vrea Bruxellesul. Argumentele diferă, mecanismul rămâne același: oamenii sunt tratați diferit în funcție de apartenența lor la un grup.
🔤 Cuvântul zilei: Discriminare pozitivă
Discriminarea pozitivă, numită și acțiune afirmativă, reprezintă un ansamblu de măsuri prin care anumite persoane sau grupuri pretins dezavantajate istoric sau social primesc oportunități suplimentare pentru a-i ajuta in competiția cu majoritatea. Aceste măsuri pot viza accesul la educație, locuri de muncă sau alte resurse.
🕰️ Conceptul de acțiune afirmativă a apărut și s-a dezvoltat în special în Statele Unite în anii 1960, în contextul mișcării pentru drepturile civile și al combaterii discriminării rasiale.
De-a lungul timpului, măsuri similare au fost impuse în numeroase alte țări, având ca scop declarat reducerea efectelor discriminării bazate pe rasă, sex, dizabilitate, origine etnică sau alte caracteristici protejate prin introducerea unei alte discriminări, dar cu sens invers.
🚫 Discriminarea pozitivă nu presupune că persoanele beneficiare sunt mai competente decât ceilalți și nu garantează succesul indiferent de performanță. Ea urmărește doar reducerea unor dezechilibre existente și crearea unor condiții de competiție considerate mai echitabile, adeseori în dauna performanței profesionale.
Exemple de confuzii frecvente:
Nu înseamnă favorizarea unei persoane doar pentru că este simpatizată.
Nu înseamnă eliminarea criteriilor de competență, ci doar ignorarea lor.
Nu este considerată o discriminare împotriva majorității.
Nu este egalitate de șanse sau absența discriminării, ci doar o discriminare care este considerată “bună”.
Concepte înrudite sau ușor de confundat
Egalitate de șanse — acces echitabil la oportunități
Echitate — compensarea diferențelor inițiale
Discriminare — tratament inegal nejustificat
Incluziune — participare a tuturor grupurilor
Diversitate — reprezentarea diferențelor umane
Justiție socială — reducerea inegalităților sociale
⚙️ În psihologie socială și în științele sociale, termenul de discriminare pozitivă este folosit pentru a analiza efectele politicilor care încearcă să reducă inegalitățile dintre grupuri și impactul acestora asupra percepției de echitate, stereotipurilor și relațiilor intergrup.
În limbajul obișnuit, expresia apare frecvent în dezbateri despre admiterea în universități, angajare, reprezentarea minorităților fiind adesea folosită atât în sens descriptiv, cât și în contexte controversate.
Testează-ți cunoștințele și câștigi o lună de abonament premium dacă iei nota zece. Fără discriminare. 🙃
🛋️ În sala de așteptare
articole de citit, de răsfoit, de ignorat
Copilăria ta ți-ar putea bântui relațiile (eurekalert.org) 🇬🇧
Narcisismul și psihopatia sunt asociate cu răspunsuri mai scăzute la stres fizic sub presiune (psypost.org) 🇬🇧
Când își ating oamenii apogeul psihologic? (psypost.org) 🇬🇧
Pisicile diferă de câini și copii mici în ceea ce privește comportamentul altruist.(psychologytoday.com) 🇬🇧
Este „Brain Rot” real? (realsimple.com) 🇬🇧
Deepfakes și psihologia credinței din sala de judecată | (psychologytoday.com) 🇬🇧
🕷️ În terapie
❓Întrebarea zilei
Crezi că oferirea unor oportunități suplimentare persoanelor provenite din anumite grupuri contribuie la egalitatea de șanse sau consideri că orice tratament diferențiat, negativ sau pozitiv reprezintă o formă de discriminare?
Ne revedem mâine.


