📅 Astăzi 3 iunie
1899 (n.) — Georg von Békésy
A explicat percepția înălțimii sunetelor prin teoria undei călătoare în auz.1926 (n.) — Carl N. Zimet
A contribuit la dezvoltarea standardelor de formare profesională în psihologia clinică.World Bicycle Day
Love Conquers All Day (US)
World Cider Day
National Egg Day (US)
☕ Bună dimineața!
Azi e Ziua Mondială a Bicicletei. Habar n-am dacă eu ar trebui să o sărbătoresc sau nu, că e neclar dacă sărbătoarea de azi include și bicicletele de cameră, că eu doar din aia am.
Mi-am cumpărat bicicleta de cameră în pandemie când vedeam cu îngrijorare că virusul nu mă ucide dar îmi crește burta și apoi am păstrat-o ca metodă împotriva sentimentului de vinovăție că sunt sedentar. Ori de câte ori mă simt vinovat pedalez 30-40 de minute și vinovăția a dispărut ca prin farmec. E cea mai simplă modalitate de a scăpa de vinovăție pe care am găsit-o eu până acum. Nu slăbești dar nu mai te simți vinovat. Măcar atât. Recomand tuturor. 😊
Că tot a venit vorba de emoții neplăcute, azi vă propun să vorbim despre intimitatea unilaterală. Adică aia în care unul își deschide sufletul iar celălalt îi dă cu seen. Cum ar veni varianta “un cuplu, un singur participant”.
Intimitatea unilaterală este un concept care pare că descrie jumătate din internetul de astăzi: parasocial, ghosting, oversharing, pseudo-conexiuni.
Iar dacă vreți să testați câte din conceptele de până acum vi le mai amintiți, testul vă așteaptă în continuare. Cu aceeași ofertă că dacă obțineți nota zece primiți gratuit o lună de abonament premium. Care în cazul zilei de azi chiar e utilă, pentru că “Povestea de miercuri” e rezervată doar abonaților premium. 😊
🔤 Cuvântul zilei: Intimitate unilaterală
Intimitatea unilaterală este o formă de relație în care apropierea emoțională, vulnerabilitatea sau implicarea afectivă există în principal din partea unei singure persoane, în timp ce cealaltă rămâne distantă, rezervată sau implicată superficial.
🕰️ Conceptul este folosit în psihologie relațională și analiza atașamentului pentru a descrie dezechilibre emoționale în relații romantice, prietenii sau chiar relații familiale. Nu este un diagnostic oficial, ci o descriere a unei dinamici relaționale asimetrice. Persoana mai implicată poate simți că oferă constant atenție, deschidere și energie emoțională fără reciprocitate reală.
Fenomenul este frecvent discutat în contextul relațiilor anxios-evitante, al relațiilor parasociale și al conexiunilor digitale moderne.
🚫 Intimitatea unilaterală NU înseamnă diferențe normale de personalitate, introversie, nevoie temporară de spațiu personal, ritm diferit de apropiere emoțională, relații aflate la început, simpla lipsă de exprimare verbală a emoțiilor.
Exemple:
O persoană mai rezervată emoțional nu creează automat o relație unilaterală.
Faptul că doi oameni se deschid în ritmuri diferite poate fi normal.
Un partener stresat într-o anumită perioadă nu este neapărat dezinteresat afectiv.
⚙️ Termenul de intimitate unilaterală este folosit pentru a analiza relații cu investiție emoțională dezechilibrată și lipsă de reciprocitate afectivă. În limbajul comun, ideea apare în expresii precum 'eu eram singurul care încerca' sau 'simțeam că relația exista doar din partea mea'.
Termenul este frecvent asociat cu relații consumatoare emoțional și cu sentimentul de singurătate în interiorul unei conexiuni aparent apropiate.
🛋️ În sala de așteptare
articole de citit, de răsfoit, de ignorat
Sunt avocat specializat în divorțuri - iată singurul lucru pe care nu l-aș face niciodată în propria mea căsnicie 🇷🇴 • 🇬🇧
De la începuturi de conversație și complimente până la o abordare directă, așa se agață femeile astăzi 🇷🇴 • 🇬🇧
2 motive pentru care relațiile fericite pot fi plictisitoare | 🇷🇴 • 🇬🇧
Trebuie să fim onești în privința faptului dacă terapia funcționează pentru copii. 🇷🇴 • 🇬🇧
🕷️ În terapie
❓Întrebarea zilei
Ai avut vreodată sentimentul că tu erai cel care oferea aproape toată deschiderea emoțională, interesul și apropierea într-o relație, în timp ce cealaltă persoană rămânea mereu pe jumătate absentă?
✨ Povestea de miercuri
Poveste despre naufragiati si naufragii
A fost odata ca niciodata intr-o tara indepartata un oras-port in care principala activitate a locuitorilor era marinaria. Fiecare familie din oras avea cel putin un membru marinar.



