📅 Astăzi 22 aprilie
1724 (n.) — Immanuel Kant
A susținut că procesele mentale nu au substanță și nu pot fi studiate științific.1884 (n.) — Otto Rank
A extins psihanaliza la artă, creativitate și mit, punând accent pe trauma nașterii.1888 (n.) — Edmund Jacobson
A dezvoltat relaxarea progresivă și a pus bazele biofeedback-ului.1903 (n.) — Karl Zener
A descris fazele dintre percepția obiectelor și procesarea lor în cortex.1916 (n.) — Lee J. Cronbach
A modelat măsurarea psihologică și înțelegerea diferențelor individuale.1920 (n.) — Leonard D. Eron
A arătat prin studii longitudinale că violența televizată crește agresivitatea.1937 (n.) — Patricia S. Goldman-Rakic
A explicat rolul cortexului și al memoriei de lucru în reprezentarea informațiilor.
🔤 Cuvântul zilei: Anhedonie
Anhedonia este incapacitatea sau diminuarea semnificativă a capacității de a simți plăcere în activități care în mod normal sunt percepute ca fiind plăcute, inclusiv cele legate de recreere, relații sau recompense cotidiene.
🕰️ Context / istorie
Termenul a fost introdus la sfârșitul secolului XIX de psihologul francez Théodule-Armand Ribot, pentru a descrie pierderea capacității de a experimenta plăcerea. Ulterior, conceptul a devenit central în înțelegerea tulburărilor precum depresia majoră și schizofrenia, fiind considerat un simptom-cheie în evaluarea lor clinică.
🚫 e NU este anhedonia
Anhedonia nu este simplă tristețe și nici lipsă de energie temporară. Nu înseamnă că o persoană „nu are chef azi” sau că este doar obosită. De asemenea, nu este echivalentă cu plictiseala: o persoană cu anhedonie poate participa la activități, dar fără a mai simți recompensa emoțională asociată.
⚙️ Utilizare practică
În practică clinică, anhedonia este evaluată pentru a diferenția între tipuri de tulburări afective și pentru a monitoriza răspunsul la tratament. În limbajul de zi cu zi, termenul începe să fie folosit pentru a descrie stări de „amorțire emoțională” sau pierdere a interesului pentru lucruri care înainte aduceau bucurie—de exemplu, când hobby-urile, socializarea sau chiar mâncarea nu mai oferă satisfacție.
Ca în multe alte situații, în uzul popular, termenul este adesea folosit mai larg și mai vag decât în sensul său clinic.
🛋️ În sala de așteptare
3 obiceiuri zilnice par să reducă riscul de demență: minimum 150 de minute de activitate fizică pe săptămână, reducerea timpului petrecut pe fotoliu sau canapea și între 7-8 ore de somn pe noapte. (psychologytoday.com) 🇬🇧
De ce vedem figuri umane acolo unde ele nu există? Pareidolia pare să fie o simplă achiziție evolutivă care uneori tinde să exagereze. (sciencefocus.com) 🇬🇧
Fluența AI în alte limbi ascunde o viziune occidentală asupra lumii care poate induce în eroare utilizatorii, explică un indonezian.
Sfaturile oferite de AI sunt înrădăcinate în cultura si societatea nord-americană și nu se “potrivesc” întotdeauna cu alte culturi. 🇷🇴 • 🇬🇧
Pierdem 338 de cuvinte în fiecare zi. Psihologii au descoperit că, din 2005, o persoană obișnuită a vorbit mai puțin în fiecare an decât în anul precedent, cu aproximativ 338 de cuvinte mai puțin pe zi.
Asta echivalează cu o pierdere anuală de aproximativ 120.000 de cuvinte pe persoană, reprezentând mii de interacțiuni umane pierdute. (sciencefocus.com) 🇬🇧
Despre reglementarea revoluției robotilor sexuali (city-journal.org) 🇬🇧
🕷️ În terapie
❓Întrebarea zilei
Câte dintre lucrurile care îți ocupă timpul îți mai oferă cu adevărat plăcere… și câte le faci doar din obișnuință?
Ne revedem mâine.


