📅 Astăzi 18 mai
National Speech and Language Pathologist (SLP) Appreciation Day (US)
☕ Bună dimineața!
Se spune că lunea nici iarba nu crește. Probabil că este forma înțelepciunii populare de a ne consola că după pauza de weekend avem nevoie de ceva timp până se încarcă personajul, ca la jocurile video, până când intrăm mai bine în rol.
Mie însă îmi place ca luni dimineața să înlocuiesc imaginea de “luni nici iarba nu crește” cu una mai pozitivă, și anume că tocmai am primit 168 de noi credite, ca să păstrez gluma cu jocurile video. 168 de ore noi cu care putem face orice dorim: să le consumăm citind, dorming, lenevind, enervându-ne sau mutând inutil lucrile dintr-o parte în alta. 😊
Tocmai ați primit cele 168 de ore noi (mă rog, au mai rămas vreo 160).
🔤 Cuvântul zilei: Transfer erotic
Transferul erotic este un fenomen psihologic în care o persoană dezvoltă sentimente romantice, sexuale sau de atracție intensă față de terapeut, medic, profesor sau altă figură de autoritate emoțională, ca parte a relației psihologice create între ei.
În psihoterapie, aceste sentimente nu sunt văzute automat ca “dragoste reală” în sensul obișnuit al termenului, ci ca o formă de transfer, în care emoții, nevoi, dorințe sau tipare relaționale mai vechi sunt proiectate asupra unei persoane din prezent. Persoana poate trăi sentimente foarte intense și autentice la nivel subiectiv, însă ele sunt adesea influențate de experiențe emoționale anterioare și de nevoi psihologice profunde care caută rezolvare sau validare.
Acest tip de transfer poate include atracție, idealizare, fantezii romantice, gelozie, nevoie de apropiere exclusivă sau dorința de validare afectivă și sexuală. Uneori, intensitatea emoțională nu vine atât din relația reală cu persoana respectivă, cât din semnificațiile psihologice pe care aceasta ajunge să le reprezinte.
🕰️ Conceptul provine din psihanaliză și este legat direct de lucrările lui Sigmund Freud. Freud a observat că pacienții dezvoltau adesea sentimente intense față de analist, inclusiv iubire, furie, dependență, rivalitate sau erotizare. El a numit acest proces “transfer”, considerând că emoțiile și tiparele relaționale formate în trecut sunt proiectate asupra unei persoane din prezent, în acest caz terapeutul.
Ulterior, psihanaliza și diferitele forme de psihoterapie au dezvoltat concepte precum “transfer pozitiv”, “transfer negativ”, “transfer erotic” și “contratransfer erotic”.
În prezent, transferul erotic este considerat un fenomen relativ comun în terapiile profunde sau intense emoțional, mai ales atunci când relația terapeutică activează nevoi afective, vulnerabilități sau tipare relaționale vechi.
🚫 Transferul erotic nu înseamnă automat iubire autentică, chiar dacă sentimentele pot părea extrem de reale și intense pentru persoana care le trăiește. De multe ori, aceste emoții sunt influențate de nevoi afective mai vechi, atașament, vulnerabilitate, idealizare și dinamica specială creată în cadrul relației terapeutice. De asemenea, fenomenul nu trebuie confundat cu un flirt obișnuit, deoarece în transferul erotic există o asimetrie emoțională clară, proiecții psihologice și roluri relaționale diferite. Relația dintre pacient și terapeut nu este o relație socială obișnuită între două persoane aflate pe poziții egale.
Transferul erotic nu este nici ceva rar sau rușinos. În psihoterapie, fenomenul este bine cunoscut și discutat profesional, iar mulți pacienți pot trece prin sentimente de vinovăție sau confuzie atunci când apare. Totuși, existența transferului erotic nu justifică relații abuzive sau exploatarea vulnerabilității pacientului. Din punct de vedere etic și profesional, relațiile romantice sau sexuale dintre terapeut și pacient sunt considerate profund problematice și, în multe contexte, strict interzise.
⚙️ Termenul este folosit cel mai frecvent în psihanaliză și psihoterapie, unde terapeuții îl analizează pentru a înțelege tiparele de atașament, nevoile afective, relațiile importante din trecut și dinamica inconștientă a pacientului. Conceptul apare însă și în psihologia relațiilor de autoritate, în contexte precum relația profesor-student, medic-pacient, mentor-discipol sau lider spiritual-adept, unde pot apărea idealizare, dependență emoțională sau proiecții afective intense.
În cultura populară, transferul erotic este prezent frecvent în filme, seriale, romane psihologice și povești despre terapeuți și pacienți, deși adesea este dramatizat sau romanticizat excesiv. În viața reală, fenomenul poate apărea deoarece terapeutul oferă ascultare autentică, validare, atenție constantă, siguranță emoțională și acceptare fără judecată. Pentru unele persoane, mai ales dacă nu au trăit frecvent astfel de experiențe relaționale, acest tip de conexiune poate deveni extrem de puternic emoțional și poate fi ușor confundat cu iubirea romantică.
De aici apar și reflecții precum: “Nu știu dacă sunt îndrăgostit de terapeutul meu sau dacă este prima dată când mă simt cu adevărat văzut.”
🛋️ În sala de așteptare
articole de citit, de răsfoit
16 moduri în care oamenii fac față despărțirilor (psychologytoday.com) 🇬🇧
6 semne că partenerului tău îi lipsește ambiția care ți-ar putea face rău (vogue.in) 🇬🇧
Companiile japoneze de ajutoare pentru masturbare și de respingere a insectelor colaborează pentru un produs nou (soranews24.com) 🇬🇧
Iubitul meu spune că vrea să se căsătorească cu mine. (slate.com) 🇬🇧
Soția mea spune că s-a plictisit de relațiile noastre amoroase (irishexaminer.com) 🇬🇧
🕷️ În terapie
❓Întrebarea zilei
Cât din ceea ce numim “atracție” vine din persoana din fața noastră și cât vine din nevoia profundă de a fi înțeleși, ascultați și acceptați?
Ne revedem mâine.



Până pe la 30 de primăveri, 90 de procente vin din atracție. După primăvară, doar 10. Procente.